Soapte.

In amintirea mea traiesti
Ce des te rasfoesc prin ginduri
Macar odata sate recitesc
Apoi Sate recit in minte.

 

Cit de mult as vrea si poate,

voi cersi nereusind

sa strabat si zi si noapte

daca si ar fi fiind.

O privire printre pagini

un cuvint inflaminzit

stiu ca este prea departe,

totusi eu am reusit.

Esti in bratele multimii,
oare cum te trag de gind?
Timpul tau le apartine
esti fugarul cel de rind.

Tu te lunici prin parerea
Vorba teai vindut plingind.
Omul merge in tacere,
Tu vorbesti doar nu la timp. 

Deci teai descaltat de minte
Vei zburda pustiul dens
Dar naiv pina la capat
Tot multimea ai ales.



 

Sub acelasi cer te nasti
sub acelasi cer te stingi
tu incerci ceva sa lasi,
dar nu reusesti sa stringi.

Cind pamintul te va trage
stii ca poti sa te ridici,
insa timpul te impinge
sub acelasi cer te stingi

Vei lasa numai petale
pe o margine de drum
tu le string dar totusi doare
parca anii iti aduni.

Sub acelasi cer traeste
pretueste orice zi
Chiar si daca te vei stinge
Tu in inimi vei trai.

Pe palme este un nume de copil,

Trairea mea incet incet se stinge

au mai ramas doar clipe de lumini,

ce globul pamintesc il mai atinge

Rece trece

tu nu intelegi ca poate sate lege,

ia te trezeste si nu te adoarme

iti tremura si gindul dar si carnea.

Te sapa te zideste,te doboara

chiar si ruinele nu inceteza

sa mai doara.

Apasa si te ineaca in punoi

apoi iti tine rana in noroi,

tu intelegi ca poti sate dezlegi

ramii cu frica singur tu alegi.

Copiii mei, sunteți a mea lume senină

Al meu izvor plin de fericire,

În orice clipă grea sau zi divină,

Eu voi fi lângă voi, cu multă dăruire.

Să nu vă temeți de vânturi şi furtuni,

În suflet să purtați lumina cea curată,

Chiar de veți rătăci pe-al vieții drum,

Eu vă voi ajuta, c-atunci când îmi erați de-o șchioapă. 

Să credeti mereu în visul vostru curat,

Să vă știți puterea, chiar de vă veți teme,

Eu sunt aici, oricât de mult ați căuta,

Ca braţele deschise, mereu să vă îndemne.

Când veți zâmbi, eu sa râd fericită,

Când veți cădea, să vă ridic ușor,

Căci sunteti viața mea întreagă

Și-alături doar de voi este al meu zbor.

Mă fericea să mai aud,

Chiar și pentru un minut 

Glasul tău deja cărunt,

Aproape stins și surd..

Slove de duh și înțelepte 

Din ochii dragi, blajini 

Răzbat pân la rădăcini,

Stropindu -mä cu șoapte..

Cu zambet larg și visător 

Depänai etern memorii 

Și ne prinde iarăși zorii

În drumul nostru călător..

Oftezi,cuprins de toropeală,

Te retragi cu mii de scuze,

Cu bezele dulci pe buze

Și te stingi Intr o clipeală..

Rămas în mine,pe vecie,

Îmi lipsești nespus, părinte;

De-ar putea o rugăminte,

Să te trezească prin magie..

In amintirea mea traiesti
Ce des te rasfoesc prin ginduri
Macar odata sate recitesc
Apoi Sate recit in minte.

 

A fost foamete în țara mea și satul meu. Oamenii au suferit mai mult, Decât a suferit pe cruce Dumnezeu. Omul nu mai era om. Pomul nu se mai simţea pom. Se auzea plâns de copil Atunci și Dumnezeu parea să fie și el inutil. O mamă care își ținea copilul înfometat la piept. Plângea încet, plângea aproape fără regret, Căci moartea venea fără să zică nici un cuvânt Și lua cu ea acel suflet plăpând. Nici cerul lacrimi nu mai avea de atâta durere și plâns, Căci pământul parea un iad, un iad de necuprins! A fost foamete în satul meu și în țara mea. Cât voi trăi pe pământ Eu durerea aceasta nu voi uita-o nicicând. Poezie de Vladimir Potlog

Când dorul în suflet te cuprinde

Cu amintiri din anii copilăriei,

La poarta vieții fiorul te surprinde

Că bate ca gongul ștrengăriei.

Clipele, aripi pe care anii zboară

Se aud ticăind ca pendula timpului.

Primește-i în suflet ca pe o comoară,

Îmbrățișează-i cu bucuria spiritului.

Deschide larg ușa să intre veselia!

Armonia să dea buzna-n a ta viață,

Prin care să construiești temelia

Unui suflet liniștit și o ființă semeață!

Irina, eşti floarea cea din zori,

Cu ochi senini și dulci fiori.

Când zâmbești totul prinde viață,

Tu esti raza mea blândă,

cea de dimineață!

Irina, eşti un val de gânduri clare,

Ea în marea timpului nu dispare.

Eşti umbra nopții ce răsare în vânt,

Irina ești un cântec și veşnic al sufletelor legământ!

Ești o șoaptă-n univers,

Un nor pierdut în stele,

ce își caută un sens.

Țeși vise în aerul tăcut,

Şi lași cerul gol, de necrezut!

Ești o carte nesfârșită,

Cu pagini scrise-n stele liniştită.

Porți în tine răspunsuri ce nu mor,

Și-n ochii tăi se naște al vieții dor!

Irina fata fericită

Cu zâmbetul cald

Şi privirea rece.

Privesc la stele

Cu gândul ca te voi vedea printre ele

Cobor în deal și în vale

cu gând că te voi regăsi în zori

Orice speranță orice dor

Doar un strigăt de dor

Doar o clipă pentru noi

Doar o eternitate pentru noi ...