Poveste în doi

„O iubire adevărată începe din prietenie,
Un sărut pe frunte, poate și un trandafir
Și-o promisiune simplă.” -Așa a zis tati că e dragostea.
„Ea nu se termină
Și vine când vede ea că ești gata să o primești
Sau când fugi de iubire,
dar ea vine din urmă după a ta inimă.
Depășind orice obstacol.”

Așteptând să vină această prietenie tu ai apărut.
Stângaci, timizi, dar uite o prietenie, un sărut și un trandafir crezut pierdut,
O și acum și o promisiune, simplă
Dar cu greutate în sufletele noastre.

Peste zeci, chiar sute de ani,
Cu părul alb, dar tineri
împreună cu trandafirul crezut pierdut,
Acel prim simbol al iubirii, acum uscat la exterior,
Dar ce păstrează atâtea amintiri,
Voi spune, din nou: „Tati ai avut dreptate,
Uite-ne aici,
iubindu-ne ca-n prima zi
și la fel de stângaci, parcă timizi luptăm pentru această iubire pură descrisă de tine!”

Și uite-ne aici,

Fiecare cu ale lui probleme,

Căutând o scăpare din ele.

Eu te caut și mereu te găsesc,

Văzând în tine un sprijin,

O lumină de speranță.

Sinceră ți-am spus

Și uite-ne acum,

Tu ști ce vreau,

Eu știu că tu nu ești sigur încă

Și-mi promit că voi aștepta oricât e nevoie,

Deși nu văd nici o posibilitate de un NOI.

Îți promit că voi fi a ta prietenă, 

Că voi fi acolo când ai nevoie,

Chiar și când îți vei găsi sufletul pereche<3

Îmi era greață de dragoste,
O uram, dar tu, tu
Mai făcut să îmi placă...

„Nesăbuit-o” asta îmi spune vocea din capul meu...
De ce el? La ce te-ai gândit sau nu ai făcut-o?
Critica continua pe care i-am adus-o inimii mele
mă face să înțeleg cât de neprevăzută este dragostea
și cum te poate înșela inima:’( <3

Urăsc să fiu fragilă,
Să simt cum mă ia vântul,
Iar vântul meu ești tu!

_

IUBIREA te face fragil, vulnerabil

În fața persoanei iubite!

_

M-ai făcut să o simt,
Când fugeam de ea.

Te urăsc, poate,
Pentru că te prea iubesc!

Pare că tot ce scrie,

tot ce simte

are legătură cu el.

O pură coincidență de sentimente comune,

necunoscute.

Îl vede…

El zâmbește.

Vrea să-l uite,

dar cei doi ochi căprui

o privesc

nu o lasă să-l scoată din sufletul ei…

Atâtea gânduri, atâtea întrebări,

Toate duc la el.

A uitat de sine.

Inima ei, întreaga, îl caută.

Va fi ea cea care va reuși să îi aducă fericirea?

S-a apropiat încet, timid

A auzit -șoptit-  un simplu: „Te iubesc!”

Atunci a înțeles tot ce părea de necrezut.

Așa e dragostea…

Tu ai vrea o fata dulce,
Dulce ca mierea, blândă
Și sclipitoare ca o stea.
Tu ai vrea o soție matură,
Dar eu nu sunt așa,
Imperfecțiunea mea nu atinge ale tale dorințe.

Tu ai vrea să fiu ca luna,
Să levitez în jurul tău,
Dar eu caut un Pământ pe care să-l încălzesc.

De aceea, îți voi spune: „Rămas bun!”
Și voi spera să ai parte de sclipirea pe care o cauți<3!

Eu nu știu să iubesc încet.

Mă arunc în iubire

cum se aruncă păsările în gol

cu încrederea că au aripi.

Când te gândesc,

mi se deschid oasele

ca o catedrală uitată de lume,

unde doar un singur nume

se mai rostește în taină.

Tu nu ești femeie.

Ești anotimpul în care mă nasc

și pier în același timp.

Mă doare gândul tău,

dar nu vreau leac.

E un dor care nu trece

și nici nu vreau să treacă.

Să nu-mi răspunzi.

Să nu-mi promiți.

Să nu mă iubești.

Dar lasă-mă

să ard în acest fel neomenește frumos,

ca un vers care trăiește

doar dacă este scris

cu sânge.

Nu poate-o lume să iubească

Aşa cum eu pot să iubesc

Nu poate-o lume să privească

Cum eu la tine mai privesc

Nu poate-o lume s-ănţeleagă

Astfel cum eu te-am inţeles

Nu poate-o lume să aleagă

Cum eu pe tine te-am ales

Nu poate-o lume sa gindească

Cum eu la tine ma gindesc

Nu poate-o lume s-amintească

Cum eu de tine-mi amintesc

Nu poate-o lume sa traiască

Mai mult ca dragostea din mine

Nu poate-o lume ca sa ţină

Aşa de mult cum ţin la tine

Nu poate-o lume s-amintească

Cum de tine-mi amintesc mereu

Nu a ştiut o lume aşa greutaţi

Cum fără tine imi e greu

Şi te iubesc cum lumea na ştiut

Te iubesc pină la infinit

Ca o lume impreună luată

Te iubesc cum lumea incă na iubit

In the quiet of the night, anxiety creeps,
A relentless shadow, when the world sleeps.
Messages sent, but no replies come,
Each passing moment feels like a drum

Each notification, a hopeful spark ignites,
But silence echoes, extinguishing the lights.
In the depths of worry, I drown and fall,
Lost in the maze of an unanswered call.

Her absence echoes like a silent scream,
In the hollow chambers of a shattered dream.
Questions dance, in the caverns of my mind,
Seeking solace, but solace is hard to find.

What if she's lost interest, or found another?
The thought alone makes my heart shudder.
But amidst the chaos, a glimmer remains,
That perhaps, in her silence, there's no disdain.

From "Volumul Pot sa-ți spun ceva?/Can I tell you something?"

Sange varsat

Ca sa fiu eu iertat

Nu stiu cum sa-Ti multumesc

Caci Tu m-ai invatat sa iubesc

Sange varsat

Batjocorit,scuipat

Ca sa fiu rascumparat

Un Rege care mi-a spus

Ca vom avea o casa in Cer sus

Cine e?

Normal ca Isus!

Sange varsat

Pe nume chemat

Vrajmasul ma numea dupa pacat

Dar Tu pe nume m-ai strigat

Mi-ai zis: ,, Vino,caci te-am rascumparat

Esti al meu,pe veci de neuitat

Chiar de vei trece prin valuri

Te voi aduce la uscate maluri

Chiar de suferinta vei gusta

Din groapa te voi scapa

Fiindca te iubesc

Ca pe un diamant te pretuiesc

Vino copilul meu

Caci stiu ca-ti este greu

Impreuna vom lupta

Pana bunatatea-mi vei gusta

Vino rob bun si credincios

Stiu ca poti,esti curajos!''

Sange varsat

Dar totusi te-am uitat

Spatele ti l-am intors

Am ramas necredincios

In pacate eram mort

Pe al vinovatiei port

Ma intrebam: ,,Mai merit iertare...?''

Tu mi-ai spus: ,,Da!'' cu voce tare

Cu iubire m-ai cuprins

Si flacara credintei mi-ai reaprins

Eram oaie inamolita

Si de parerile lumii coplesita

Dar m-ai gasit

Din gura lupului m-ai scos negresit

Pentru mine ai murit

Ca sa fiu de pacate curatit

    Ţi-am rostit stelele toate 
    Împreună cu luna târzie din noapte… 
    Şi soarele rece, amar ca şi fierea 
    Împreună cu cerul ce curge ca mierea… 
    
    N-am rupt o bucată din mine-mplinit 
    Împreună cu sufletul meu tot zdrenţuit… 
    Şi inima mea, n-a ştiut să-ţi supună 
    Mintea-mpreună cu trupul, într-una…
    
    Ştiut-am puţin şi vrut-am prea mult 
    Cedat-am uşor pentr-un singur sărut… 
    Şi totuşi sunt bine; fără tine mi-e greu 
    Mă reinventez în forme mereu… 
    
    Luna străluceşte-n nopţile reci 
    Soarele ridică în slăvi, dimineţile seci… 
    Sufletul meu tot zdrenţuit 
    Zace în mare şi cer adâncit… 

se scurge ceara lumânării

ca lacrimile tale dăruite serii

ce continuu se preling greoi

pân’ la sosirea dimineții

prin ochi ce sunt ca pure averi

se colorează chipul tău

ca foaia în urma culorii

fost chip palid, dar serafic

cu o frumusețe de tablou

de-aș vernisa al său estetic

subit ai pătruns și încă persiști

ca mirosul scorțișoarei

ce se resimte neîntrerupt

doar înăuntrul camerei

și astfel mă rezerv de tot

cu sufletul plin de nădejde

și măiestria de a spera

să te ivești încă odată

să uiți complet ce-i împrejur

și în final, noi să fim bine