Paharul meu preferat

Știu femeie... că de el ți-e dor

Știu că nu-i deloc ușor 

Să ți-l scoți din a ta minte

Doar scriind pe foi, cuvinte...

Știu femeie... te-ai obișnuit cu el

Și cu vinul lui la fel

Dezvoltând un sentiment

De dor... permanent.

Știu femeie... 

L-ai visat și zi și noapte

Așteptând să te gândească,

Ți-a fost rugă printre șoapte 

Așteptând să te găsească...

Știu femeie...

Vrei să-l ții la piept cu dor

Să te simtă cum respiri

Trupul să-ți îmbrace ușor 

În parfumul lui de vin...

Dar spune-mi, tu femeie,

Tu flacără ce arzi etern!

Cum as putea să mi te sting?

El, nu mai este cel de ieri!

...Nu vreau durerea să-ți încing...

Azi femeie...

Ți-e taina ce-o porți in suflet

Și-l simți în orice răsuflet,

Femeie...

Tot ce-ai visat cândva să-ți fie

Ți-e azi... un pahar de poezie!

Și m-am pierdut si azi într-o iluzie de

iubire

Încercând din nou sa ma mint ca nu

doare!

Îmi calc din nou pe rațiune gânduri şi

fire

Dorindu-mi un vin si-o ultima

imbratisare....

Vinovata doar de dorința de-un vin

Îți plătesc în fiece seara tribut,

Ču lacrimi fierbinţi îndur si suspin

Pentru sfârșitul ce noi l-am trăit.

As vrea sa uit tot dar mi-e teama

Ca dorul ma va cuprinde din nou,

Și inima-mi va-ncepe sa geamă

Sfâșiată de-al lipsei tale ecou..

Oare voi mai fi vreodată îmbrățișată

Fără să simt că mi-este dor de noi?

Oare voi mai gusta din vin vreodată 

Fără să-mi amintesc de gustul tău?...

Oare o să mă suni cu suflet cândva 

Să-ți pot răspunde cu al meu?

Oare voi putea să scriu cândva un vers

Fără în gând numele să îți șoptesc?

Oare iarna ce-o port în suflet

Se va schimba în primăvară?

Oare inima îmi va mai fi la fel

Când visa un ultim vin și-o-mbrățisare?

Oare...🥲😔

05.01.2025

OneWineWoman

Unpahardepoezie 

Se spune că marile taine nu se oferă, ci se merită... Multă vreme am privit de pe margine, somelieră de ocazie prin vitrine străine, așteptând ca "Maestrul" să decidă că "Ucenica" e gata sa-i guste "lucrarea".

Dar cum timpul are obiceiul să fie mai generos decât orgoliile noastre, Destinul a decis să scurteze distanța dintre dorință și pahar. Nu a fost un hatâr, ci o cuvenită răsplată cerească🙏

Vă invit să gustați, printre versuri, povestea unei așteptări care s-a transformat, în sfârșit, în desfătare.

Somelieră de ocazie🍷

Prin pahare-i nebunie, branduri mari se bat în nume,

De la Recaș și Jidvei, cele mai vestite-n lume!

Cotnari e cam guraliv, cu o Grasă de poveste,

Iar din Beciul cel Domnesc, vinul face salt spre creste.

Ceptura și Sâmburești se dau mari prin tribunale,

Lângă Davino, Liliac – rafinamente internaționale!

Gîrboiu vine cu Bacanta, pare că-s in mare formă,

Aurelia Vișinescu sparge gura de la normă.

Purcari vine cu prestanță, Alira, Rasova... hop!

Știrbey, Avincis, Oprișor – se dezbracă de-al lor dop

Caii de la Letea fug, Licorna e cam zăpăcită,

Iar Tohani cu Apogeum are cupa pregătită.

Fie Regală sau Neagră, Feteasca e pusă pe glume,

Novacul și cu Băbeasca sunt cele mai tari din lume!

Toate-s bune, n-ai ce zice, sunt lucrate cu mult spor,

Să te-amețească un piculeț și să-ți vindece un dor.

Dar dincolo de etichete și de rafturi poleite,

Eu am căutat aroma amintirilor trăite.

Căci cel ce m-a inițiat în tainica licoare,

M-a ținut, cu distincție, într-o lungă așteptare.

M-a învățat să simt pământul, soarele și via,

Dar mi-a refuzat cu tact, subtil, ce crezi?... însăși bucuria!

S-a lăsat mult așteptată sticla lui făgăduită,

De parcă era o licoare doar de zei împărtășită.

Tot mai bun e vinul de un suflet drag croit,

Artizanal și nobil, din pasiune pregătit.

N-are medalii la gât, dar e cel mai iscusit,

Iar după atâta vreme, e un dar neprețuit.

Mă tulbură cu blândețe și mă lasă fericită,

Căci "ucenicia", în sfârșit, e în taină răsplătită.

Destinul, peste toate, a vrut să se întâmple

Mi-a adus licoarea-n dar... rănile să mi le stingă.

Când el încă pune preț pe orgolii și pe soartă,

Cerul mi-a deschis zâmbind, către vinul său, o poartă!

.......................

Deschid o lume nouă, un prag îl trec mai lin,

Căci sticla e fereastră spre tot ce-nseamnă vin.

Cu zâmbet în privire, dau cortina la o parte,

Să-mi scriu pe suflet, astăzi, a vinului frumoasă carte!

Am crezut că totu-i doar în mintea mea

Dar sufletul mi-i plin de tine 

Ești omul ce nu-l pot avea

Deși trăiești fără să vreau în mine.

Și știu că tot ce simt e pur

În fiecare zi cerul mă vede

De când te știu un dulce chin îndur 

De te-ai vedea prin ochii...n-ai crede!

Ne mai îmbrățișăm în lumi necunoscute

Unde ne-ncântă un clinchet de pahar 

În realitate suntem suflete născute 

Care s-au cunoscut... dar in zadar...

Și simt că ești acolo undeva

Și mă-nfrânez să nu mai sper...

C-un dulce vin să ieși în calea mea

Pierdută-n visul meu... te chem...

"Fiarbă vinu-n cupe, spumege pocalul",

Căci iară se-mplineste anul,

De când s-a născut cel din cei mai cei

Ce-a scris poeme la umbra unui tei.

"Fiarbă vinu-n cupe, spumege pocalul",

De ziua marelui nostru poet.

Cel ce azi ne e Luceafăr

 Al poeziei noastre românești.

"Fiarbă vinu-n cupe, spumege pocalul",

Pentru cel ce-a scris și a vorbit frumos

Și-n versuri mereu nobil i-a fost vinul

Și-amorul, pentru neamul românesc.

La capătul de lume oameni pier

Furând lumina umblă sufletele-n noapte

Rămase umbrele secate cad inert

Arzând tulpina rădăcinilor uitate

Desprinse ciuture îneacă spre adânc

Strivind la capătul de lume realitate

Rănite urmele săpate calcă ciung

Cioplind imparele speranțe abdicate

Uscate zilele pălesc agonizând­

Umblă târându-se grăbite către noapte

Visele fără de rușine calcă strâmb

Adulmecând sângele rănilor mușcate

Crăpate palmele sădite în pământ

Crescând hotarele lipsindu-le de șoapte

Vom deveni capăt de lume absentând

Brăzdând prezențele în locuri separate

Lipsiți de noi coabităm filozofând

Adăpostind în comentarii simple fapte

Ori dăm tăcerea suprimându-ne cuvânt

Oameni pe lume sunt doar cei cu dinți de lapte

Ce-ar fi să ne-ntâlnim într-un salcâm

Când primăvara scoate florile din creangă

Strivind tăcerile să nu le auzim

Vorbind culorile din alb să crească nalbă

Ce-ar fi căderile să nu le mai primim

Urcând în suflete lumina către vară

Stârniți de zâmbete pe buze să vopsim

Cu mierea dulce gura roșie de fragă

Ce-ar fi privirile să nu le dezlipim

Developănd aceleași stele pe sub pleapă

Când adormim ne va rula în vise film

Despre un soare ce aprinde lunii salbă

Ce-ar fi secundele să nu le auzim

Bătăi de inimă surzind eterna roată

Pe timpul rege încurcând să-l ațipim

De noi uitând să ne petrecem doi în șoaptă

Ce-ar fi culorile pe toate să le știm

Din curcubeu să adunăm o înghețată

Gustând plăcerile din viață să sorbim

Topind încet buchetul fin de ciocolată

Ce-ar fi un doi creat din noi să făurim

Cu eu și tu să împletim o cazemată

Visele toate adunând să le-mplinim

Ce-ar fi să fim același pas pe-aceiași treaptă

Sufletul meu de floare rară,

Care mi ai transformat viata într o vară,

Călduroasă ca o rază,

Esența mea drăgastoasă.

Drogul tău ma omoară,

Fiind parfumul tau de viață,

Iubirea ta de o substanță faimoasă,

Suflet cu esență trandafirată.

Care mi a mai luat odată din aer,

Pentru mireasma ta de înger,

Moarta când se ofilește,

Iubita când trăiește.

Si sunt momente când  nici un cuvânt nu poate fi în stare să redea exact trăirile  sufletului meu.. Uneori , când abia abia am găsit cuvintele  potrivite pentru a-ți spune ce sunt când sunt cu tine, îmi par insuficiente.

     Si... indiferent la câte cuvinte aș aduna pentru a ți le transmite... tot mi se par insuficiente... pentru că... sentimentul ce-mi face sângele să clocotească în vene... de fapt nu poate fi explicat nici în o mie, în zece mii, în o sută de mii și chiar nici într-un milion de cuvinte.

    Si aș vrea să știi cât de mult s-a schimbat în bine starea mea sufletească . Si aș vrea să știi  cum văd răsăritul  soarelui... e altfel. E cu totul neobișnuit. Lângă tine... fiece răsărit de soare e special... fiece clipă devine  una de neuitat...

Îți mulțumesc!!!

Vino, ia-mă,

scoate-mă din formă

numai scapă-mă de aici,

din locul ăsta cu sclipici.

Vino, ia-mă

și du-mă departe

de lumile astea deșarte

și de-a oamenilor teamă.

Vino și uită-mă îndată,

numai lasă-mi zilele acasă.

Dă-i-le oricui,

oricui tu cunoscui,

și lasă-mă să merg

doar acolo unde cred.

Vino, visule,

si nu pleca,

scoate-ma din bule

si ajuta-ma a vindeca.

Lasa-ma s-alunec

pe ale tale aripi

pline doar de-al tau farmec.

Când norii se-adună pe-al vieții hotar,

Și gândul aleargă spre-un vis depărtat,

E dorul ce arde, ca focul mocnit,

O flacără-n suflet ce nu s-a stins nicicând.

În șoapta tăcută a nopții târzii,

Se naște un cântec din amintiri vii,

E glasul iubirii ce-n urmă-l păstrez,

Un far luminos pe-al timpului crez.

Și chiar de mă poartă pe drumuri străine,

Dorul mă cheamă să vin iar la tine,

Cu pași nevăzuți, dar cu inima plină,

Spre clipa de-acasă, sub cerul de lumină.