O singură poezie
Prieteni buni am fost mereu, dar sufletului totul îi s-a părut greu
In inima, flama a scânteiat. La fiecare vedere cu tine, un strop pe ea s-a picurat
Dar a rezistat, până în ziua când am putut răsufla in sfârșit ușurat
Cărbuni încinși ai pus pe suflet, dar nu în inima unde le e locul,
Ci acolo unde apasă greu; am incercat să-i sting, dar tu i-ai ațâțat mereu.
Șapte ani ai spus sa te aștept, iar eu fara niciun regret,
M-am supus în liniște, tânjind la ziua când o să mi se aline toată suferința, chinul și dorul,
Deoarece am simțit că ăsta mi-este viitorul.
Te mustra conștiința că nu m-ai avut?
O Doamne! Atâta timp pierdut!
Eu m-am rugat tăcut, surd și crunt,
Am ignorat totul de jur, tot ce mi-a plăcut,
Sperând că într-o zi vei regreta
Și langa inima ta, doar pe mine mă vei purta.
Aceasta îmi este răzbunarea, sa te întorci la mine fericit și împlinit,
Dar cu amarul timpului scurs necuvenit.
Mi-ai spus că sunt perfectă. Aproape!
De-ai fi fost un orb, eram acum departe.
Dar darul asta de la Dumnezeu este uneori un mare blestem.
Daca nu am vedea ce ne înconjoară,
Cu inima am judeca, cu auzul ne-am bucura și cu atingerea ne-am apropia,
Ca sufletul nostru sa nu moara.
Mi-ai spus că sunt briliantă, vorbim, te bucuri și tresari
In tine ceva se mișcă, dar oricât aș calcula, rămân cu mintea nesocotită.
Matematica și iubirea sunt doua extreme,
Într-una totul e precis, real, concret,
Într-alta nimic nu e direct, dar cred că nu mă amăgesc,
Când spun, că în ambele mă regăsesc.
Acum spune-mi tu, daca as face ecuații cu variabile din viețile noastre comune,
Ai fi dispus să-mi spui coeficienții ca in final inimile noastre sa se adune?
Category: Love poems
All author's poems: Gabriela Virlan 
Matematică, iubire, suferință, timp, frumosul
Date of posting: 30 января
Views: 435
