1  

Pasărea de foc

Să ştii, iubirea zboară cel mai sus,

Abia de-o poţi atinge cu privirea, 

Nu zboară niciodată spre apus,

Spre răsărit zboară mereu iubirea.

 

Pare a fi o pasăre de foc,

Care brăzdează bolta nopţii,

Ca un meteor ce nu stă-n loc,

Ca o sfidare la adresa morţii.

 

De jos dac-o priveşti în zare,

Iubirea-i doar pe cer o mică pată,

Dar de pământ când se apropie îţi pare

Că poate să cuprindă lumea toată.

 

Pare a fi o pasăre de foc,

Ce bolta nopţii toamna o brăzdează,

Ca un meteor ce nu stă-n loc,

Ca un cocor prin inimi ce migrează.

 

Să ştii, iubirea zboară cel mai sus,

Doar îngerii pe lângă ea de se strecoară,

Nu zboară niciodată spre apus,

Spre răsărit iubirea veşnic zboară.


Categoria: Poezii de dragoste

Toate poeziile autorului: Cătălin Teodoreanu poezii.online Pasărea de foc

Data postării: 7 martie 2024

Comentarii: 1

Timp de citire: ~2 min.

Vizualizări: 1566

Loghează-te si comentează!

Comentarii 1

Silvia Mihalachi

Silvia Mihalachi

Eu , cititorul, am reținut că ,,… iubirea zboară cel mai sus/ Nu zboară niciodată spre apus,, și am constatat ce frumoase versuri scrie ,, iubirea,, când este ,, Ca un meteor ce nu stă-n loc…,,. ,, Pasărea de foc,, a fost ,, atinsă cu privirea,, de către poetul Cătălin Teodoreanu și astfel a scris această frumoasă poezie.

Alte poezii ale autorului

Adicţie

Sunt dependent de tine,

Când vreau să mă droghez,

Nu iau amfetamine,

Te alint şi te curtez!

 

Nu-mi trebuie nici prafuri,

Pe nas ca să le trag,

Nu-mi trebuie cocaină

Când te sărut cu drag.

 

Şi te privesc cu sete

În ochii larg deschişi,

Nu-mi trebuie marijuana,

Nu-mi trebuie haşiş.

 

Nu vreau nici heroină,

Vreau doar să nu mă laşi,

Cum pleci pentru o clipă,

Cum intru în sevraj.

 

Sunt dependent de tine,

Când vreau ca să plutesc,

Nu bag seringa-n mine,

Te alint şi te iubesc!

Mai mult...

Moara

La moara timpului, morar

Sunt angajat pe viaţă,

Să macin clipa, iar şi iar,

Sub piatra-i hrăpăreaţă.

 

De pe al timpului ogor,

Saci burduşiţi cu clipe,

S-aducă soarta mea de zor,

Prezentu-mi să-nfiripe.

 

Cu praful clipelor ce-au fost,

Aşa cum fac nebunii,

Să-ncarc, pe urmă, fără rost,

Sacii deşertăciunii.

 

Şi când recolta s-a-ncheiat,

Din mersul năsăliei

Să urc cu timpul măcinat

În podul veşniciei.

Mai mult...

Glastra

De-aş fi pământ în glastră

Şi tu a mea floare,

Te-aş ţine ca în palmă,

Cu săruri şi cu soare.

 

Aş fi atent cu tine,

Să ai tot ce-ţi doreşti,

Ţi-aş da apa din mine,

Să nu te ofileşti.

 

Am sta sus la fereastră,

Să poţi fii admirată,

În rochia din petale

Şi frunze-nveşmântată.

 

Te-aş îndemna întruna,

La cât de dulce eşti,

În vizită la tine,

Albine să primeşti.

 

Te-aş apăra desigur

De gâzele mai mari,

De mitocana muscă

Şi trântorii hoinari.

 

Am fi ca o regină

Şi un cavaler de lut,

Ţi-aş da pe rădăcină,

Teluricul sărut.

 

Şi ai deveni o mamă

Şi eu aş fi un tată,

Pe lângă noi în glastră

Cu un boboc de fată.

 

Şi ne-am petrece viaţa,

Pământ şi două fire,

Tot în parfum de floare,

În tihnă şi iubire.

 

De s-ar mira oricine,

Trecând pe la fereastră,

Atâta fericire

Să vadă într-o...glastră!

Mai mult...

Fotografia

Privesc cuprins de uimire la a mea fotografie,

Cum din a mea viaţă a reuşit să lege

O clipă trecătoare de un petic de hârtie,

Fără să lase clipa vreodată să mai plece.

 

Şi uitându-mă pe poză din ce în ce mai mult,

O stranie senzaţie mă-nvăluieşte lent,

Să văd cum clipa care prin viaţa mea a trecut,

O retrăiesc aievea de parcă ar fi prezent.

 

Prins de fotografie timpul încremenit,

Captiv cu el mă ţine ca pe un prizonier,

Ce nicio graţiere vreodată n-a primit

Şi nici să evadeze nu va putea-n vreun fel.

 

Căci dacă prin clepsidra cu timp ce se hrăneşte,

Clipele curg întruna şi nu se mai întorc,

Trecând prin poză timpul o clipă se opreşte,

O clipă ce în poză mereu mă ţine-n loc.

 

Şi astfel când din viaţă va trebui să plec

Şi-al meu trup în ţărână se va preface uşor,

În timp ce o veşnicie prin moarte am să trec,

Pe un petic de hârtie rămân nemuritor.

Mai mult...

Contradicţii de sezon

E toamnă şi prin vie

Te caut cu nesaţ,

Cad frunzele pe glie,

Eu simt cum mă înalţ!

 

E iarnă latră câinii,

Pe alee te curtez,

Au îngheţat salcâmii,

Eu simt că mă topesc!

 

E primăvară iarăşi

Şi încă te seduc,

Mustesc de sevă caişii,

Eu simt că mă usuc!

 

E vară şi sub floarea

De tei, azi ne iubim,

De soare arde zarea,

Noi doi ne răcorim!

Mai mult...

Clipa de n-ar fi gonit

Cât de repede trec toate,

Ce grăbită ne e viaţa,

De parcă mai greu şi o noapte

Trece până dimineaţa.

 

Vara, iarna, rând pe rând,

Se succed că aproape zboară,

Ca şi cum nu-i pe Pământ,

Nici toamnă, nici primăvară.

 

Chiar şi ale noastre gânduri,

Nu sucombă atât de iute,

Cum mor clipe, rânduri, rânduri,

Ce abia au fost născute.

 

Dar, iubito, mă gândesc,

Într-un fel că-mi pare bine,

Că secunde năvălesc

Peste tine, peste mine.

 

Altfel cât ar fi durat,

Clipa de n-ar fi gonit,

De când timpu' a fost creat,

Până noi ne-am fi-ntâlnit!?

Mai mult...

Poezii din aceiaşi categorie

De ce

De ce-am venit aici

În lumea asta strâmbă

Condusă doar de mâini

Cu reguli într-o dungă

 

De ce gândesc că poate

De ce dragostea doare

De ce-i atât de greu

S-aduci o alinare

 

De ce nu înțelegi

Că lumea e pustie

Topit de dorul tau

Mă scurg pe o hârtie

 

Ce-nseamnă echilibru

Un egoism aparte?

De ce să-l folosim

De ce nu-l dăm de-o parte

 

De ce se zbate suflet

De ce n-are lumină

Respins să-l ardă-ncet

Iubirea fără vină

 

Nu știu de ce-ai fugit

Când știi că asta doare

De ce-mi cere răspuns

De ce-i pun întrebare

Mai mult...

Dă-mi pace și dă-mi război

Un sunet de chitară,

O emoție atât de zguduitoare, 

O voce mlădioasă și liniștitoare:

”Dă-mi pace și dă-mi război”, 

Tatuajul tău pe pielea transpirată 

Și... noi doi pe patul dezordonat,

Două perne ce au aterizat pe jos,

Am fost poate prea pasionali,

Primitivi în a noastră ardentă trăire.

Doi extrateștri neîmblânziți, 

Un singur gând - satisfacție și plăcere. 

Mai mult...

Pentru tine

De-ai fi tu pe o stâncă 

as muri apoi ,

Doar să te prind din clipa mai adâncă 

Să mă ineci într-un puhoi .

 

Așezat pe oghialul de pe gazonul terenului ,

Imi deschideai cu vorbele ochii spre o alta lume .

Acum îți văd poza încuiată in sticla telefonului ,

Însă n-am mai auzit de al tău nume ...

 

Pe-o piatra te-astept la hotarul vieții noastre ,

Te-astept aici ca robul după muncă grea ,

Valuri mari pe marile albastre ,

Cu brațele mâhnite-mi eu voi înota !

 

Privesc la pasăre , privesc la-naltii pomi ,

Pasărea a obosit ! Pomii rămân goi ! 

Mor sa-jung la tine , 

Ș-apoi sa-jung la nori !

Mai mult...

Linistea

Liniștea dintre noi e mai mult de un doar “ceva”.
Ochi închiși, lumina prăvălește pe pieptul tău.
Suspin încet: “un nu acum, un poate altcândva”.
Poate e un nu, probabil e un da spre trupul tău,

Iar poate e probabil.

Un probabil șoptit ca să nu tulbure liniștea dintre noi,
Un cântec de iubire a unei povești apuse
A unor doi tineri fiind de fățărnicie goi,
Victime a unor prea multe emoții nespuse.

Mai mult...

Iarnă

Când iarna cade grea pe pașii mei,
Te caut ca pe focul din cămin;
Ești liniștea ce arde între ei,
Și dorul meu, adânc și clandestin.

 

Nu pot să te desprind din gând nicicând,
Nici gerul nu-mi ajunge pavăz;
Te port în sânge, viu și tremurând,
Ca setea care nu-și găsește vad.

 

În nopți târzii, când lumea pare stinsă,
Chem numele-ți încet, fără cuvânt;
Prezența ta, de frig neînfrântă,
Îmi ține sufletul legat de pământ.

 

De-ar fi să pierd tot ce-am iubit vreodată,
Rămâi tu, lege, foc și adevăr;
Că dragostea ce-n mine s-a-ntrupat
Nu trece-n timp: ea cere. Și o cer.

Mai mult...

Regăsiri

 

Rătăciți prin vremuri, fără de busolă,

Ne-am mințit o vreme că ne e mai bine,

Dar zăpada albă, pielea ta creolă,

A-ngheţat deodată inima din mine.

 

Vei purta în suflet urmele de nea,

Peste răni tăcute din ierni ce-au trecut,

Și-ntr-o altă viață, de m-ai căuta,

Cerul meu va ninge ca la început.

 

Au venit și zile cu tăceri de plumb,

Ne-am privit nostalgic ca prin geamuri mate,

După ce am plâns și-am zăcut pe rând,

Am clădit din nou punţile sfărâmate.

 

Ne vom strânge mâna când va fi mai greu,

Să simțim cum curge viața prin artere,

Tu vei fi lumina din destinul meu,

Eu ţi-oi pune-n braţe fagure şi miere.

 

Iar când peste noi va cădea ţărâna,

Și vom fi doar poze într-un vechi album,

Îşi vor aminti: soarele şi luna,

Că le-am dus lumina pe un alt tărâm.

Mai mult...

Susține Poezii Online

Sprijinul tău ajută Poezii Online să crească frumos. Donația susține dezvoltarea, îmbunătățirile și acest spațiu dedicat creațiilor personale, locul unde poezia și textul literar aduc inspirație, liniște și o gură de aer pentru suflet.

Îți mulțumim că lași poezia să dăinuie. 🤍