Trec păsări călătoare

Trec păsări călătoare,

Trec peste mine-n zbor,

Se pierd, iubito,-n zare,

Dând din aripi uşor.

 

Abia de mai văd cârdul,

Abia le mai aud,

Le-nghite-ncet Pământul

La orizont spre sud.

 

Doar eu, străin de ele,

Privind în urma lor,

Rămân cu aceleaşi stele,

Rămân cu acelaşi dor.


Categoria: Poezii de dragoste

Toate poeziile autorului: Cătălin Teodoreanu poezii.online Trec păsări călătoare

Data postării: 4 martie 2024

Timp de citire: ~1 min.

Vizualizări: 1662

Loghează-te si comentează!

Alte poezii ale autorului

La mare

Total nonconformistă,

Pe plajă înspre mine,

Din spuma mării vine

O tânără nudistă.

 

Sub delicata-i faţă

Văd forme apetisante,

Măsuri mirobolante,

O amforă în viaţă.

 

Pe lângă mine trece

Şi după atâta mare,

Ea se opreşte-n soare

La haine, vrând să plece.

 

Ah, îngere de-ai face,

Sub soarele de foc,

Să stea timpul în loc,

Să nu se mai îmbrace.

Mai mult...

Artista

Îmi place cum reciţi

Poeme, diafan,

Cum cânţi la mandolină,

Chitară şi pian.

 

Îmi place cum scrii versuri

Şi cu şi fără rimă,

Cum excelezi în proză,

Care îţi e sublimă!

 

Îmi place cum pictezi

Şi în ulei şi-n guaşe,

Cum realizezi portrete,

Diverse peisaje.

 

Îmi place tot ce faci

În diferite arte,

Dar cel mai mult artisto

Îmi placi tu, de departe!

Mai mult...

O idilă cam labilă

Eu - sat în vârf de munte,

Sub crestele semeţe,

Păduri de conifere,

Păşuni şi cu fâneţe.

 

Tu - capitală mare,

Cu liste lungi de preţuri,

Poşete şi parfumuri,

Pasiuni şi cu fineţuri.

 

Rămâne de văzut

Cum o să facem faţă,

Eu la pasiuni, fineţuri,

Tu la păşuni, fâneaţă.

Mai mult...

Trezeşte-mă tu, soare...

Trezeşte-mă tu, soare, din efemera moarte,

Trezeşte-mă tu, soare, fiindcă am dormit destul,

Treziţi-mă degrabă din moartea cea de-o noapte,

Din somnul greu ce este al morţii preambul.

 

Treziţi-mă degrabă, nu vreau mai mult să dorm,

Am prins deja ideea cum va fi după moarte,

Un trup care va trece, va fi al morţii somn,

Din ziua cea mai scurtă în cea mai lungă noapte.

 

Treziţi-mă, căci somnul mai mult mă oboseşte,

Când ştiu că eternitatea o voi dormi din plin,

Pentru că ce e somnul ce-n noapte mă răpeşte,

Dacă nu e chiar moartea, din care gust puţin.

 

Treziţi-mă degrabă, de somn dacă am parte,

Treziţi-mă degrabă, căci treaz n-am fost destul,

Că va veni o vreme când voi pleca departe

De al meu trup, ce-n brazdă de somn va sta sătul.

 

Treziţi-mă degrabă din moartea cea de-o noapte,

Din somnul greu ce este al morţii preambul,

Trezeşte-mă tu, soare, din efemera moarte,

Trezeşte-mă tu, soare, fiindcă am dormit destul.

 

Mai mult...

Salcâmule...

Salcâmule mă uit la floarea ta,

Să mă încarc cât pot de mult cu ea,

Că nu ştiu şi la anu' de trăiesc,

Ca să mai văd salcâmi când înfloresc.

 

Şi-adun mireasma-ţi care te-mpresoară,

Că nu ştiu într-o altă primăvară

De mai apuc să strâng atât parfum

Din creanga-ţi aplecată peste drum.

 

Şi să nu uiţi de mor chiar mâine,

Să scuturi a ta floare peste mine,

Să plec spre celălalt tărâm,

Pe mine cu mirosul de salcâm.

Mai mult...

De mine oricât fugi...

De mine oricât fugi, mă jur,

Iubitul tău că am să fiu,

Al tău sărut ca să ţi-l fur...

Că pot şi vreau şi ştiu.

 

Şi-oricât de mult mă ocoleşti,

În braţe eu am să te iau,

Aşa că să te pregăteşti...

Că pot şi ştiu şi vreau.

 

Şi parcă-ai da să fugi, dar stai

Să te sărut cu foc,

Când mâna-ţi cer şi tu mi-o dai...

Că şti că vreau şi pot.

Mai mult...

Poezii din aceiaşi categorie

Doi golâmbi

doi golâmbi

dinspre-asfințit se-ndreaptă,

lăsându-se purtați de soartă 

 

doi golâmbi

privesc ningăul cum trece, 

dar în Decembrie abia începe timpul rece

 

doi golâmbi

oare-s pregătiți să-nvingă al lor drum

fără să se facă scrum?

 

doi golâmbi 

așteaptă să vină iar Cuptor,

visând că vremea-i va lăsa să-și facă un foișor 

 

doi golâmbi 

stau de vorbă ore în șir 

pe-o cruce într-un cimitir 

 

doi golâmbi

se uită unul la altul, 

senin mai e albastrul!

 

doi golâmbi 

vor să se mai încălzească,

prin alte părți să se odihnească 

 

doi golâmbi

poate au intrat cândva și-n casa ta

și ai crezut că-s altceva 

 

doi golâmbi 

au făcut din beznă dimineață

și au preschimbat iedera-n ineață

 

doi golâmbi,

îndrăgostiți pe-o bancă-n frig afară,

înfruntă anotimpurile care zboară 

 

doi golâmbi 

caută a vieții norocoasă stea,

n-au idee că s-au născut deja sub ea

 

 

doi golâmbi 

ar rămâne în aer pentru o eternitate,

căci acolo grijile dispar toate

 

doi golâmbi

se amăgesc că-i ușor să trăiască departe,

așa că au omorât universul care-i desparte 

 

doi golâmbi 

se prefac că-s rezistenți la durere

când ei sunt ca-n intoxicația cronică cu metale grele 

 

doi golâmbi 

se întreabă dacă mai e mult 

până-n ziua în care în viață nu va mai fi crunt 

 

doi golâmbi 

au dat foc alegoriei reci ce i-a adus împreună

și au înălțat un lampion ce le-a ținut loc de lună

 

doi golâmbi 

se cutremură de lugubrul de după moarte

și nici nu și-au pictat portretul de noapte 

 

doi golâmbi 

cânta către răsărit

cu versuri ce demult s-au rătăcit 

 

doi golâmbi, 

că-s naivi imunologic au înțeles deja,

tot ce-ar vrea e sa tolereze liniștea cumva 

 

doi golâmbi 

trăiesc sub cerul liber cu un fluturatic sentiment,

dar Epicleza tot sfânta rămâne în orice moment 

 

doi golâmbi

sunt de nedespărțit

și, totuși, încă nu s-au întâlnit

Mai mult...

Iubire ravnita.

Iubitul meu cu ochi de chilimbar

Ce se plimba printre nori

Te iubesc cu maini rebele

Ce se-nalta doar in zori.

Frumosul meu cu buze moi

Ce le simt cand dorm adanc

Nu uita iubirea oarba

Ce te leaga de pamant.

Te iubesc cu daruire

Cum iubesc lumina zilei

Fugi cu mine printre stele

Ingerul iubirii mele.

Dragostea mea ,e departe

Unde vantul nu razbate

Doar iubirea mea ajunge 

Sa iubeasca printre frunze.

Si -n padurea de stejar 

Am vazut un fulg ,fugar

Fulg razlet ce imi canta

Unde e iubirea ta?

Mai mult...

Simplitate,dragoste, Dumnezeu

 

Iubito,nu vrei să ne transformăm in mare?

Tu să fii valurile și eu țărmul

Să ne îmbrățișăm mereu...

Fie pe vreme bună

Ori pe furtună,

Pe ger sau pe căldură,

Să ne iubim fără-ncetare

În simplitate cu Dumnezeu?

Iubito nu crezi că vremea noastră este astăzi?

Surâsul tău să fie fericirea mea?

Iar pașii tăi molcomi

Să-mi mângâie obrajii,

Iar eu s-aștept sărutul tău

Cel magic și plin de amor,

Dar care întârzie să vină

Eu știind că timpul său

Este aproape,dar astăzi

Stă încă captiv prins de un nor...?

Iubito,alungă-mi așteptarea

Și tristețea,

Adu-mi speranța dar și culoarea,

Vorbeste-mi de simplitate

Dragoste și Dumnezeu!

(12 februarie 2024 Vasilica dragostea mea)

 

 

 

Mai mult...

Tristețea zilei!

Nici  nu  plouă, nici nu ninge 

Într-nu suflet întristat

Când  norii fug besmetici,

Nici când  viforul îi uscat.

Tristă-i  ziua în care 

Dor, speranțe, așteptări,

Sunt învăluite-n  ceață 

Spulberate-n  patru zări!!!!

Mai mult...

Cand cineva te face sa zambesti

Cand cineva te face sa zambesti

dar  nu e clown sau fie orice gluma

dar nu e pacaleala sau minciuna

ci adevar ,doar adevar nu vesti

Cand cineva te face sa zambesti

Ei afla ca primesti in dar lumina

Mai mult...

Căci am uitat

Căci am uitat că  și îngerii căzut au

Din neascultarea lor jos la pămînt 

Căci am uitat cînd în inima nu dau

O îmbrățișare și un sărut adevărat.

 

 

Mai mult...

Susține Poezii Online

Sprijinul tău ajută Poezii Online să crească frumos. Donația susține dezvoltarea, îmbunătățirile și acest spațiu dedicat creațiilor personale, locul unde poezia și textul literar aduc inspirație, liniște și o gură de aer pentru suflet.

Îți mulțumim că lași poezia să dăinuie. 🤍