Simplitate,dragoste, Dumnezeu
Iubito,nu vrei să ne transformăm in mare?
Tu să fii valurile și eu țărmul
Să ne îmbrățișăm mereu...
Fie pe vreme bună
Ori pe furtună,
Pe ger sau pe căldură,
Să ne iubim fără-ncetare
În simplitate cu Dumnezeu?
Iubito nu crezi că vremea noastră este astăzi?
Surâsul tău să fie fericirea mea?
Iar pașii tăi molcomi
Să-mi mângâie obrajii,
Iar eu s-aștept sărutul tău
Cel magic și plin de amor,
Dar care întârzie să vină
Eu știind că timpul său
Este aproape,dar astăzi
Stă încă captiv prins de un nor...?
Iubito,alungă-mi așteptarea
Și tristețea,
Adu-mi speranța dar și culoarea,
Vorbeste-mi de simplitate
Dragoste și Dumnezeu!
(12 februarie 2024 Vasilica dragostea mea)
Categoria: Poezii de dragoste
Toate poeziile autorului: Horia Stănicel
Data postării: 12 februarie 2024
Vizualizări: 582
Poezii din aceiaşi categorie
Iubitam...
Iubitam inimioara
Ce-o vedeam doar seara.
Iubitam îngerul drăguț
Fiind, el cel mai călduț.
Iubitam zâmbetul avut
Pe tine când te-am văzut.
Iubitam visul neîmplinit
Spre mine când a venit.
Iubitam, eu acel prieten
Cel mai dulce fenomen.
Iubitam calda-mbrățișare
Simțind-o cu însemnare.
La nesfârșit încă iubesc
Și mereu mi-te-amintesc...
Clipa-n care ai plecat,
Pacificul a secat...
20.12.24
Ficțiune cu atomi
Prolog:
Au atomii tăi agilitate emoțională?
Pot ei să-și arate sentimentele?
Cu sentimentele te poți identifica
sentimentele i-ar face să pară aproape umani
iar în mintea mea ei sunt atât de-aproape de divinitate
(o modalitate ciudată de a privi a unui ateu convins).
Ficțiune #1:
În vasta infinitate a Universului
atomii noștri au decis într-o zi să prindă viață.
Stând singuratici, înconjurați de-alte particule și zumzet,
atomii tăi au întins timid mâinile către univers.
Atomii mei s-au prefăcut că nu știu despre ce e vorba
în timp ce simțeau cum li se schimbă gravitația,
cum începe să le bată mai tare inima electronică, până atunci inertă,
cum sunt atrași de însăși chemarea destinului
(dat de concepte complicate spațio-temporale și relativitate, deci aproape divin),
cum mâinile lor se pierd conștient în focul mâinilor îndreptate spre ei..
S-a produs o reacție cu adevărat neașteptată.
În vasta infinitate a Universului, un act neînsemnat
dar plin de însemnătate.
Până și divinitatea a fost surprinsă.
Atomii - plini de fizică, chimie, știință și logică -
se transformau, prindeau agilitate emoțională,
se îndrăgosteau, în felul lor științific.
Ficțiune #2:
În vasta infinitate a Universului
sunt mândru deținător al unui început clar
(particule, atomi, celule, evoluție, energie cinetică, sex, frustrare, regret)
și al unui final și mai clar
(moarte! decadență! moarte! nimic! moarte! întuneric! moarte! rece! moarte!)
de care mă apropii cu claritate după fiecare respirație,
după fiecare pas pe care-l fac pe câmpiile deloc infinite ale vieții.
Mi-am acceptat soarta echilibrată de moarte,
atât de evident de tragică, dar complex de minunată
(dacă viața nu ar avea un sfârșit, cum ar mai putea pretinde vreun sens??)
Dar o singură teamă îmi macină liniștea zi de zi:
Atomii tăi….
se vor regăsi oare cu ai mei după ce dispărem în abis?
poate într-o altă viață? într-un alt univers?
sunt sigur că atomii mei vor fi tulburați
își vor privi anxioși filmele de toate zilele pe canapea
simțind mereu că le lipsește ceva,
ceva vital, însuși sensul vieții, un gol imens
pe care nu-l poate umple nici capitalismul, nici socialismul.
Navigând monoton prin eterna uitare și apatie,
vor fi tot timpul rătăciți, căutând, căutând, căutând…
Epilog:
Atomii mei sunt vast adepți ai extremelor
pentru fiecare efect dăunător pe care-l ai asupra lor
vor exploda în mii și mii de noi universuri toxice
fugind cât mai departe de tine,
așteptându-și eterna, plăcuta, dulce reîntoarcere.
(la viață?! la singurătate!? la tine?!)
Realitate:
În vasta infinitate a Universului
realitatea este într-adevăr mai complexă.
complex de tristă,
lipsită de vreun sens anume, dar mai ales
lipsită de atomi cu agilitate emoțională.
Atâta timp cât mă iubești de Andra în olandeză
De-ar fi să cadă cerul peste tine, te voi ocroti,
Şi poate să vină, baby, şi potopul, nu-mi stinge focul inimii,
Chiar dacă-i vreun cutremur, sfârşitul lumii ştii,
Atâta timp cât mă iubeşti, eu te voi iubi.
Lângă tine stau,
Lângă tine stau,
Cu tine sunt mai frumoase nopţile,
În ochii tăi răsare soarele.
Lângă tine stau,
Lângă tine stau,
Cu tine sunt mai frumoase nopţile,
Cu tine-n pat răsare soarele.
De-ar fi să ne lovească vreo cometă, nu mi-e frică, ştii,
Că sigur faci tu rost de vreo rachetă, vom supravieţui,
Chiar dacă e vreun tsunami, sfârşitul lumii ştii,
Atâta timp cât mă iubeşti, eu te voi iubi.
Şi când îți vine greu să vezi,
Eu sunt acolo să te luminez.
Şi când în tine nu mai crezi,
Eu sunt acolo să te motivez.
Tam-taca-tum-pa, hai vino încoa',
Vocea ta e o vioară în inima mea,
Tam-taca-tum-pa, te-aş fredona,
Ești refrenul din viaţa mea.
Lângă tine stau,
Lângă tine stau,
Cu tine sunt mai frumoase nopţile,
În ochii tăi răsare soarele.
Lângă tine stau,
Lângă tine stau,
Cu tine sunt mai frumoase nopţile,
Cu tine-n pat răsare soarele.
Zo lang je me lief hebt
Als de hemel op je valt, zal ik je beschermen,
En het kan komen, schat, en de vloed, doof het vuur in mijn hart niet,
Zelfs als er een aardbeving is, is het einde van de wereld, weet je,
Zolang jij van mij houdt, zal ik van jou houden.
Naast je zitten,
Naast je zitten,
Met jou zijn de nachten mooier,
De zon komt op in je ogen.
Naast je zitten,
Naast je zitten,
Met jou zijn de nachten mooier,
De zon komt op als jij in bed ligt.
Als een komeet ons zou treffen, ben ik niet bang, weet je
Dat je zeker een raket te pakken krijgt, wij zullen overleven,
Zelfs als er een tsunami is, het einde van de wereld, weet je,
Zolang jij van mij houdt, zal ik van jou houden.
En als je het moeilijk vindt om te zien,
Ik ben er om je te verlichten.
En als je niet langer in jezelf gelooft,
Ik ben er om je te motiveren.
Tam-taca-tum-doei, kom hier,
Jouw stem is een viool in mijn hart,
Tam-taca-tum-pa, ik zou je neuriën,
Jij bent het refrein van mijn leven.
Naast je zitten,
Naast je zitten,
Met jou zijn de nachten mooier,
De zon komt op in je ogen.
Naast je zitten,
Naast je zitten,
Met jou zijn de nachten mooier,
De zon komt op als jij in bed ligt.
Re(VINO)
Vino! de-ai ști de când eu te aștept
Sunt dependentă de-o ultimă ímbrăţişare
A mea durere crește și parcă nu e drept
Că ne-am găsit și ne-am pierdut
Fără să fim pentru ultima oară.
Vino! Degrabă în brațe să mă strângi
Să mă scapi de toată durerea
Să-ti zâmbesc obscen de timid
Cunună să ne fie un vin și plăcerea.
Cu buzele-mi roșii de cabernet sauvignon
Sa îți cobor în ritm de blues pe piele
Să mi te fac din om, nemuritor
Tu să mă faci, cea mai fericită femeie.
Vino! Să-mi lepăd hainele-n acustic
Să-ți fiu femeie pe ascuns
Să mă poftești c-un dor artistic
Să mă ai...si să nu-ţi fiu de-ajuns!
Vino! Să ne iubim cu lumina stinsă
într-un ultim pahar de vin
Scânteia țigării s-o ținem aprinsă
Pana când zorile se vor ivi.
Vino! Te-aştept în octombrie
De-un an mi-e toamnă să fim
Să simt cum îmi curge prin vene
Picături de viaţă din noul tău vin..
Accentul pe cuvinte
O ploaie îngâmfată,
E mereu îmfumurată.
O ființă orgolioasă
E mereu pretențioasă.
Puternicul accent
De cuvânt inocent,
Mereu impertinent
Memorat e permanent.
Un sunet minunat
Cu gluma s-a-mpăcat,
La putere a urcat
Dar dur a ofensat.
Frumos a triumfat
La modul repetat
Ideea de glumit
Un factor anumit.
O atenție sporită
E-n mod clar, una lovită,
De-ntuneric istovită,
Poate fi una-ngrădită.
Sus, pe-o orbită,
Privirea-i țintită,
O voce ascuțită
S-ar cerea auzită.
Pe cerul nocturn
Vazut-ai un turn,
Ce stele-nflăcărate
Pașii să-ți arate.
Păsări zburătoare
Cu aripi și cu motoare,
Precum stele căzătoare
Așteptai nerăbdătoare.
Accentul pe cuvinte,
Bine-nfăptuite,
Cu o mica rugăminte
Să te reprezinte.
09.05.24
Steaua fara nume
Nu ma trada,visarea mea,
Eu altceva nu am pe lume
Decit o stea fara de nume
si te implor:nu ma trada!
Cum de nimic nu m-am ferit
pe cai de veata zbuciumate
mult am iubit si-am patimit
si-acum ce s-a ales din toate?
Iubitam...
Iubitam inimioara
Ce-o vedeam doar seara.
Iubitam îngerul drăguț
Fiind, el cel mai călduț.
Iubitam zâmbetul avut
Pe tine când te-am văzut.
Iubitam visul neîmplinit
Spre mine când a venit.
Iubitam, eu acel prieten
Cel mai dulce fenomen.
Iubitam calda-mbrățișare
Simțind-o cu însemnare.
La nesfârșit încă iubesc
Și mereu mi-te-amintesc...
Clipa-n care ai plecat,
Pacificul a secat...
20.12.24
Ficțiune cu atomi
Prolog:
Au atomii tăi agilitate emoțională?
Pot ei să-și arate sentimentele?
Cu sentimentele te poți identifica
sentimentele i-ar face să pară aproape umani
iar în mintea mea ei sunt atât de-aproape de divinitate
(o modalitate ciudată de a privi a unui ateu convins).
Ficțiune #1:
În vasta infinitate a Universului
atomii noștri au decis într-o zi să prindă viață.
Stând singuratici, înconjurați de-alte particule și zumzet,
atomii tăi au întins timid mâinile către univers.
Atomii mei s-au prefăcut că nu știu despre ce e vorba
în timp ce simțeau cum li se schimbă gravitația,
cum începe să le bată mai tare inima electronică, până atunci inertă,
cum sunt atrași de însăși chemarea destinului
(dat de concepte complicate spațio-temporale și relativitate, deci aproape divin),
cum mâinile lor se pierd conștient în focul mâinilor îndreptate spre ei..
S-a produs o reacție cu adevărat neașteptată.
În vasta infinitate a Universului, un act neînsemnat
dar plin de însemnătate.
Până și divinitatea a fost surprinsă.
Atomii - plini de fizică, chimie, știință și logică -
se transformau, prindeau agilitate emoțională,
se îndrăgosteau, în felul lor științific.
Ficțiune #2:
În vasta infinitate a Universului
sunt mândru deținător al unui început clar
(particule, atomi, celule, evoluție, energie cinetică, sex, frustrare, regret)
și al unui final și mai clar
(moarte! decadență! moarte! nimic! moarte! întuneric! moarte! rece! moarte!)
de care mă apropii cu claritate după fiecare respirație,
după fiecare pas pe care-l fac pe câmpiile deloc infinite ale vieții.
Mi-am acceptat soarta echilibrată de moarte,
atât de evident de tragică, dar complex de minunată
(dacă viața nu ar avea un sfârșit, cum ar mai putea pretinde vreun sens??)
Dar o singură teamă îmi macină liniștea zi de zi:
Atomii tăi….
se vor regăsi oare cu ai mei după ce dispărem în abis?
poate într-o altă viață? într-un alt univers?
sunt sigur că atomii mei vor fi tulburați
își vor privi anxioși filmele de toate zilele pe canapea
simțind mereu că le lipsește ceva,
ceva vital, însuși sensul vieții, un gol imens
pe care nu-l poate umple nici capitalismul, nici socialismul.
Navigând monoton prin eterna uitare și apatie,
vor fi tot timpul rătăciți, căutând, căutând, căutând…
Epilog:
Atomii mei sunt vast adepți ai extremelor
pentru fiecare efect dăunător pe care-l ai asupra lor
vor exploda în mii și mii de noi universuri toxice
fugind cât mai departe de tine,
așteptându-și eterna, plăcuta, dulce reîntoarcere.
(la viață?! la singurătate!? la tine?!)
Realitate:
În vasta infinitate a Universului
realitatea este într-adevăr mai complexă.
complex de tristă,
lipsită de vreun sens anume, dar mai ales
lipsită de atomi cu agilitate emoțională.
Atâta timp cât mă iubești de Andra în olandeză
De-ar fi să cadă cerul peste tine, te voi ocroti,
Şi poate să vină, baby, şi potopul, nu-mi stinge focul inimii,
Chiar dacă-i vreun cutremur, sfârşitul lumii ştii,
Atâta timp cât mă iubeşti, eu te voi iubi.
Lângă tine stau,
Lângă tine stau,
Cu tine sunt mai frumoase nopţile,
În ochii tăi răsare soarele.
Lângă tine stau,
Lângă tine stau,
Cu tine sunt mai frumoase nopţile,
Cu tine-n pat răsare soarele.
De-ar fi să ne lovească vreo cometă, nu mi-e frică, ştii,
Că sigur faci tu rost de vreo rachetă, vom supravieţui,
Chiar dacă e vreun tsunami, sfârşitul lumii ştii,
Atâta timp cât mă iubeşti, eu te voi iubi.
Şi când îți vine greu să vezi,
Eu sunt acolo să te luminez.
Şi când în tine nu mai crezi,
Eu sunt acolo să te motivez.
Tam-taca-tum-pa, hai vino încoa',
Vocea ta e o vioară în inima mea,
Tam-taca-tum-pa, te-aş fredona,
Ești refrenul din viaţa mea.
Lângă tine stau,
Lângă tine stau,
Cu tine sunt mai frumoase nopţile,
În ochii tăi răsare soarele.
Lângă tine stau,
Lângă tine stau,
Cu tine sunt mai frumoase nopţile,
Cu tine-n pat răsare soarele.
Zo lang je me lief hebt
Als de hemel op je valt, zal ik je beschermen,
En het kan komen, schat, en de vloed, doof het vuur in mijn hart niet,
Zelfs als er een aardbeving is, is het einde van de wereld, weet je,
Zolang jij van mij houdt, zal ik van jou houden.
Naast je zitten,
Naast je zitten,
Met jou zijn de nachten mooier,
De zon komt op in je ogen.
Naast je zitten,
Naast je zitten,
Met jou zijn de nachten mooier,
De zon komt op als jij in bed ligt.
Als een komeet ons zou treffen, ben ik niet bang, weet je
Dat je zeker een raket te pakken krijgt, wij zullen overleven,
Zelfs als er een tsunami is, het einde van de wereld, weet je,
Zolang jij van mij houdt, zal ik van jou houden.
En als je het moeilijk vindt om te zien,
Ik ben er om je te verlichten.
En als je niet langer in jezelf gelooft,
Ik ben er om je te motiveren.
Tam-taca-tum-doei, kom hier,
Jouw stem is een viool in mijn hart,
Tam-taca-tum-pa, ik zou je neuriën,
Jij bent het refrein van mijn leven.
Naast je zitten,
Naast je zitten,
Met jou zijn de nachten mooier,
De zon komt op in je ogen.
Naast je zitten,
Naast je zitten,
Met jou zijn de nachten mooier,
De zon komt op als jij in bed ligt.
Re(VINO)
Vino! de-ai ști de când eu te aștept
Sunt dependentă de-o ultimă ímbrăţişare
A mea durere crește și parcă nu e drept
Că ne-am găsit și ne-am pierdut
Fără să fim pentru ultima oară.
Vino! Degrabă în brațe să mă strângi
Să mă scapi de toată durerea
Să-ti zâmbesc obscen de timid
Cunună să ne fie un vin și plăcerea.
Cu buzele-mi roșii de cabernet sauvignon
Sa îți cobor în ritm de blues pe piele
Să mi te fac din om, nemuritor
Tu să mă faci, cea mai fericită femeie.
Vino! Să-mi lepăd hainele-n acustic
Să-ți fiu femeie pe ascuns
Să mă poftești c-un dor artistic
Să mă ai...si să nu-ţi fiu de-ajuns!
Vino! Să ne iubim cu lumina stinsă
într-un ultim pahar de vin
Scânteia țigării s-o ținem aprinsă
Pana când zorile se vor ivi.
Vino! Te-aştept în octombrie
De-un an mi-e toamnă să fim
Să simt cum îmi curge prin vene
Picături de viaţă din noul tău vin..
Accentul pe cuvinte
O ploaie îngâmfată,
E mereu îmfumurată.
O ființă orgolioasă
E mereu pretențioasă.
Puternicul accent
De cuvânt inocent,
Mereu impertinent
Memorat e permanent.
Un sunet minunat
Cu gluma s-a-mpăcat,
La putere a urcat
Dar dur a ofensat.
Frumos a triumfat
La modul repetat
Ideea de glumit
Un factor anumit.
O atenție sporită
E-n mod clar, una lovită,
De-ntuneric istovită,
Poate fi una-ngrădită.
Sus, pe-o orbită,
Privirea-i țintită,
O voce ascuțită
S-ar cerea auzită.
Pe cerul nocturn
Vazut-ai un turn,
Ce stele-nflăcărate
Pașii să-ți arate.
Păsări zburătoare
Cu aripi și cu motoare,
Precum stele căzătoare
Așteptai nerăbdătoare.
Accentul pe cuvinte,
Bine-nfăptuite,
Cu o mica rugăminte
Să te reprezinte.
09.05.24
Steaua fara nume
Nu ma trada,visarea mea,
Eu altceva nu am pe lume
Decit o stea fara de nume
si te implor:nu ma trada!
Cum de nimic nu m-am ferit
pe cai de veata zbuciumate
mult am iubit si-am patimit
si-acum ce s-a ales din toate?
Alte poezii ale autorului
Timpul și noi
Credeai că timpul există ?
Nu!
Timpul este doar o amăgire;
Idee fixă lipsită de ființă,înțelege!
Tu și cu mine suntem timpul!
Noi ardem,suntem viață;
Eu te respir pe tine,
Tu ești timpul meu,
Iar tu mă respiri pe mine
Eu sunt timpul tău!
Noi existăm perpetuum
Chiar dacă se zice că timpul ne trece,
Noi suntem aici și acolo,
Dincolo de zidul de care nu se vede Adevărul!
Creatorul ne iubește prin fiecare culoare dăruită,
Prin foșnetul copacilor sau prin glasul păsărilor,
Simte asta!
Spatiul este doar sclavul pe care călcăm,
Timpul este doar imaginația care se plimbă
Purtată de-un secundar de ceas!
Eu sunt ora,tu ești minutele,
Secundele sunt dragostea,
Ritmul,pulsul,inima!
(6 martie 2023.Horia Stănicel-Irepetabila iubire)
Ce faci
Ce faci?
Probabil ești bine...
Ți-e dor de mine?
De ce nu,de ce da?
De ce viața-i așa,
Când rece, când caldă
Și mie îmi fuge gandul la atâtea
Neștiind să-l opresc,
Iar el are cântecul său!
Poate că aș vrea să mă intrebi ce fac..
Chiar dacă doar așa
Dintr-o insuportabilă plictiseală...
Ți-aș spune că bine,
Mințind!
Bucurie ți-e glasul
Căci poartă ceva din tine
Ființa-și vorbește melodia
Asta vrând să aud
Nici intrebarea nici răspunsul nevenind,
Așteptarea pare hăul ce nu-și trimite ecoul,
Refrenul e același
Ce faci sau ce fac....
Taci,tac
Tăcerea e întrebarea,
Tacerea e raspunsul!
Iar Luna ne zâmbește iarăși noaptea,
Stiindu-ne pe amandoi din vremea când eram copii!
(24 august 2023 Irepetabila iubire H.S)
Întâlnire
Dă-mi mâna iarăși iubito,
Și spune-mi ale amorului vorbe!
Este iubirea minciuna supremă,
Ori viața e cursa în care cădem?
Nu-i dragostea noastră sărbătoarea,
Nu-i ea însăși fericirea?
Nu suntem noi florile roșii sau albe,
Ori galbene,verzi și albastre,
Ce-ți stau prinse artistic
Pe gingașul chip și vorbesc,
Despre iubirea nebună,
Ori mai degrabă taina cea bună
Adusă de îngeri la noi,
Sau viața-mpreună absolută,
Ce ne-a cuprins pe-amândoi?
(2 martie 2024 Vasilica dragostea mea)
A Dobrovățului mireasmă
Ohh prea frumoasa mea iubită,
Blajină și delicată ca o căprioară,
Nu tu ești a Dobrovățului mireasmă
Ce mă cuprinde dar și mă-npresoară,
În prizonieru-ți pe vecie să mă facă?
Neputincios în fața unei aprige iubiri ce nici în cele mai frumoase vise,
Nu mi-ar fi fost trimisă mie,
M-am întrebat mereu...
De ce ?
Doar dacă Cerul cu-ale sale vajnice puteri
Nu mi-ar zâmbi
Cum pare-mi-se că o face astăzi după atâtea seci blesteme...
Dar de la cine sau de ce?
Ce mai contează și ce-mi pasă mie....
Când stau în brațele iubitei mele,
Cuprins de-aceiași dulce mireasmă fie ea și timpurie!
(Horia Stănicel-Vasilica Dragostea mea 26 decembrie 2024)
Speranțe
Nu-i dragostea însăși speranța?
Fără speranțele noastre frumoase,
Mai poate viețui iubirea visătoare,
Ce-ți poartă a ochilor culoare
Și risipită ca un curcubeu
Venită doar din al tău zâmbet grațios?
Nu-s toate acestea însăși fericirea,
Ce ne trimite departe de tristețea lumii?
Și ce-i speranța fără tine?
Efemeritate,deșertăciune...
Noi doi,prinși fiind de al iubirii nor,
Ce ne rotește ca la bâlci,
Privind indiferent de sus,
O lume rece ce se trece!
Tu preafrumoasa mea iubită,
Fiind al iubirii Univers,
Îți spun și astăzi te iubesc!
Perpetuum joc ce pleacă din amor,
Și e născut dintr-un mister,
Trimis din Cer de bunul Dumnezeu,
Ce-a auzit al nostru plâns,
Sau dulcele-ți fară sfârșit suspin...
Dar astăzi tu îmi dăruiești
Al fericirii semn,
Fermecătorul tău sărut..
Iar eu iubindu-te respir,traiesc și sper!
(7 martie 2024 Vasilica dragostea mea)
Dragoste fără sfârșit
Nu-i dragostea surâsul tău
Iubita mea frumoasă,dulce,delicată,
Ce-i însuși glas ce pleacă de la Dumnezeu,
Să mă trezească din trista existență omenească?
Să-mi dăruiască darul tău fără egal,
Sărutul dar și secretul mângâierii?
Iubito,eu nu cred în trista despărțire,
Nici în iluzia iubirii teatrale,
Ori în actorii amorului fugar,
Nici în poeme mincinoase,
Eu fiind poetul tău sau al iubirii ce nu moare...
Iți spun acum cuvintele frumoase,
Ce știu că pleacă din ființa ta ce-i plină de dulceață,
Chiar dacă sunt rostite acum de mine
Și-ascult romanța zâmbetului tău,
Cu obrăjorii calzi și înroșiți de ale mele vrăjite vorbe
Ce-s ticluite doar să te cucerească ca pe-o cetate cu zidurile groase...!
Iubito, știu bine că tu cunoști,
Taina iubirii noastre,
Iar dragostea ce ne-a cuprins,
Nu are nici final chiar dacă are început,
Și a ieșit din timp!
(23 aprilie 2024 Vasilica dragostea mea)
Timpul și noi
Credeai că timpul există ?
Nu!
Timpul este doar o amăgire;
Idee fixă lipsită de ființă,înțelege!
Tu și cu mine suntem timpul!
Noi ardem,suntem viață;
Eu te respir pe tine,
Tu ești timpul meu,
Iar tu mă respiri pe mine
Eu sunt timpul tău!
Noi existăm perpetuum
Chiar dacă se zice că timpul ne trece,
Noi suntem aici și acolo,
Dincolo de zidul de care nu se vede Adevărul!
Creatorul ne iubește prin fiecare culoare dăruită,
Prin foșnetul copacilor sau prin glasul păsărilor,
Simte asta!
Spatiul este doar sclavul pe care călcăm,
Timpul este doar imaginația care se plimbă
Purtată de-un secundar de ceas!
Eu sunt ora,tu ești minutele,
Secundele sunt dragostea,
Ritmul,pulsul,inima!
(6 martie 2023.Horia Stănicel-Irepetabila iubire)
Ce faci
Ce faci?
Probabil ești bine...
Ți-e dor de mine?
De ce nu,de ce da?
De ce viața-i așa,
Când rece, când caldă
Și mie îmi fuge gandul la atâtea
Neștiind să-l opresc,
Iar el are cântecul său!
Poate că aș vrea să mă intrebi ce fac..
Chiar dacă doar așa
Dintr-o insuportabilă plictiseală...
Ți-aș spune că bine,
Mințind!
Bucurie ți-e glasul
Căci poartă ceva din tine
Ființa-și vorbește melodia
Asta vrând să aud
Nici intrebarea nici răspunsul nevenind,
Așteptarea pare hăul ce nu-și trimite ecoul,
Refrenul e același
Ce faci sau ce fac....
Taci,tac
Tăcerea e întrebarea,
Tacerea e raspunsul!
Iar Luna ne zâmbește iarăși noaptea,
Stiindu-ne pe amandoi din vremea când eram copii!
(24 august 2023 Irepetabila iubire H.S)
Întâlnire
Dă-mi mâna iarăși iubito,
Și spune-mi ale amorului vorbe!
Este iubirea minciuna supremă,
Ori viața e cursa în care cădem?
Nu-i dragostea noastră sărbătoarea,
Nu-i ea însăși fericirea?
Nu suntem noi florile roșii sau albe,
Ori galbene,verzi și albastre,
Ce-ți stau prinse artistic
Pe gingașul chip și vorbesc,
Despre iubirea nebună,
Ori mai degrabă taina cea bună
Adusă de îngeri la noi,
Sau viața-mpreună absolută,
Ce ne-a cuprins pe-amândoi?
(2 martie 2024 Vasilica dragostea mea)
A Dobrovățului mireasmă
Ohh prea frumoasa mea iubită,
Blajină și delicată ca o căprioară,
Nu tu ești a Dobrovățului mireasmă
Ce mă cuprinde dar și mă-npresoară,
În prizonieru-ți pe vecie să mă facă?
Neputincios în fața unei aprige iubiri ce nici în cele mai frumoase vise,
Nu mi-ar fi fost trimisă mie,
M-am întrebat mereu...
De ce ?
Doar dacă Cerul cu-ale sale vajnice puteri
Nu mi-ar zâmbi
Cum pare-mi-se că o face astăzi după atâtea seci blesteme...
Dar de la cine sau de ce?
Ce mai contează și ce-mi pasă mie....
Când stau în brațele iubitei mele,
Cuprins de-aceiași dulce mireasmă fie ea și timpurie!
(Horia Stănicel-Vasilica Dragostea mea 26 decembrie 2024)
Speranțe
Nu-i dragostea însăși speranța?
Fără speranțele noastre frumoase,
Mai poate viețui iubirea visătoare,
Ce-ți poartă a ochilor culoare
Și risipită ca un curcubeu
Venită doar din al tău zâmbet grațios?
Nu-s toate acestea însăși fericirea,
Ce ne trimite departe de tristețea lumii?
Și ce-i speranța fără tine?
Efemeritate,deșertăciune...
Noi doi,prinși fiind de al iubirii nor,
Ce ne rotește ca la bâlci,
Privind indiferent de sus,
O lume rece ce se trece!
Tu preafrumoasa mea iubită,
Fiind al iubirii Univers,
Îți spun și astăzi te iubesc!
Perpetuum joc ce pleacă din amor,
Și e născut dintr-un mister,
Trimis din Cer de bunul Dumnezeu,
Ce-a auzit al nostru plâns,
Sau dulcele-ți fară sfârșit suspin...
Dar astăzi tu îmi dăruiești
Al fericirii semn,
Fermecătorul tău sărut..
Iar eu iubindu-te respir,traiesc și sper!
(7 martie 2024 Vasilica dragostea mea)
Dragoste fără sfârșit
Nu-i dragostea surâsul tău
Iubita mea frumoasă,dulce,delicată,
Ce-i însuși glas ce pleacă de la Dumnezeu,
Să mă trezească din trista existență omenească?
Să-mi dăruiască darul tău fără egal,
Sărutul dar și secretul mângâierii?
Iubito,eu nu cred în trista despărțire,
Nici în iluzia iubirii teatrale,
Ori în actorii amorului fugar,
Nici în poeme mincinoase,
Eu fiind poetul tău sau al iubirii ce nu moare...
Iți spun acum cuvintele frumoase,
Ce știu că pleacă din ființa ta ce-i plină de dulceață,
Chiar dacă sunt rostite acum de mine
Și-ascult romanța zâmbetului tău,
Cu obrăjorii calzi și înroșiți de ale mele vrăjite vorbe
Ce-s ticluite doar să te cucerească ca pe-o cetate cu zidurile groase...!
Iubito, știu bine că tu cunoști,
Taina iubirii noastre,
Iar dragostea ce ne-a cuprins,
Nu are nici final chiar dacă are început,
Și a ieșit din timp!
(23 aprilie 2024 Vasilica dragostea mea)