Categoria: Poezii de dragoste
Toate poeziile autorului: Florin Dumitriu
Data postării: 21 martie 2024
Vizualizări: 479
Poezii din aceiaşi categorie
Mileage Viewership
Might dreams dance on walls, in halls of reverie,
I found the magic of a sweet tune, your referee,
Lay the presence of silent columns, thy call melody,
End-like ancient glorious war songs, I oath heraldry.
Nameless kind gestures, that the finger guide,
Aboard your portet of emotions, I observe anode,
Velvet sheets of yours, born in purple like byzantine,
Idyllic words about their flight, like old royal divine.
Endless stories I'll tell, there legacy to conserve.
Running waves of the red sea, your misty cursive,
Unison they shall sing, sagas of your light exclusive
From "Volumul Pot sa-ți spun ceva?/Can I tell you something?"
Cum, unde, când?
Ieri am oferit buchet de flori
Pentru-a mea scumpă soție,
Astăzi vreau să scriu cuvinte
Puse-n rând pe vers de poezie
Nu știu cum să-ncep povestea
Poate unde, când ne-am întâlnit?
Sau să scriu cum suntem astăzi
Și cum visul nostru s-a-mplinit
Fericit trăiesc că sunt iubit
Și că tu ești jumătatea mea,
Dar nu pot să-mi uit trecutul
Și-a mea luptă dusă cu lumea
Mulți au fost mereu cu noi
Dar destui și împotrivă,
Așteptând să vadă barca
Cum plutește în derivă
Erau timpuri foarte grele
Când cu greu am rezistat,
Am muncit să avem pâine
Când la stat, când în privat
Tinerețea s-a-mpletit cu munca
Rar mergând la câte-un chef,
Adunând mulți ani de experiență
Și-apoi promovat sau nu de șef
Clipe minunate-am petrecut
Eu cu tine și copilul nostru,
Până ce el zborul și-a luat
Către școli să-și facă rostu'
.....................
Astăzi, noi suntem mulțumiți
Cu ce-am făcut în astă viață,
Și nu uităm o rugă să-nălțăm
Celui de Sus...în fiecare dimineață!
ideile
ideile se diminueaza
cand seara iar se lasa,
norii negrii tot coboara
in lumea cea pacatoasa.
unde oare fuge vremea
timpul, ora si secunda
inainte stateai aici
dar acum esti departe iar.
exact ca la inceput
cand te-am vazut prima oara
erai distant si rece
dar m am lasat pacalita de razele ce te-ncalzeau.
puteam sta sa ma holbez
ore-n sir, ani si poate chiar mileni
caci fata ta e cel mai frumos peisaj
iar eu ador pictura.
este anotimpul in crare
copacii raman fara frunze
iar eu raman fara tine
cu durerea asta grea.
sufletul ma doare
iar absenta ta-i un chin
ce ma doare atat de tare
de ma aduce la disperare.
Doi golâmbi
doi golâmbi
dinspre-asfințit se-ndreaptă,
lăsându-se purtați de soartă
doi golâmbi
privesc ningăul cum trece,
dar în Decembrie abia începe timpul rece
doi golâmbi
oare-s pregătiți să-nvingă al lor drum
fără să se facă scrum?
doi golâmbi
așteaptă să vină iar Cuptor,
visând că vremea-i va lăsa să-și facă un foișor
doi golâmbi
stau de vorbă ore în șir
pe-o cruce într-un cimitir
doi golâmbi
se uită unul la altul,
senin mai e albastrul!
doi golâmbi
caută să se mai încălzească,
prin alte părți să se odihnească
doi golâmbi
poate au intrat cândva și-n casa ta
și ai crezut că-s altceva
doi golâmbi
au făcut din beznă dimineață
și au preschimbat iedera-n ineață
doi golâmbi,
îndrăgostiți pe-o bancă-n frig afară,
înfruntă anotimpurile care zboară
doi golâmbi
ar rămâne în aer pentru o eternitate,
căci acolo grijile dispar toate
doi golâmbi
caută a vieții norocoasă stea,
n-au idee că s-au născut deja sub ea
doi golâmbi
se amăgesc că-i ușor să trăiască departe,
așa că au omorât universul care-i desparte
doi golâmbi
se prefac că-s rezistenți la durere
când ei sunt ca-n intoxicația cronică cu metale grele
doi golâmbi
se întreba dacă mai e mult
până-n ziua în care în viață nu va mai fi crunt
doi golâmbi
au dat foc alegoriei reci ce i-a adus împreună
și au înălțat un lampion ce le-a ținut loc de lună
doi golâmbi
se cutremură de lugubrul de după moarte
și nici nu și-au pictat portretul de noapte
doi golâmbi
cânta către răsărit
cu versuri ce demult s-au rătăcit
doi golâmbi,
că-s naivi imunologic au înțeles deja,
tot ce-ar vrea e sa tolereze liniștea cumva
doi golâmbi
trăiesc sub cerul liber cu un fluturatic sentiment,
dar Epicleza tot sfânta rămâne în orice moment
doi golâmbi
sunt de nedespărțit
și, totuși, încă nu s-au întâlnit
Fii buna mea stăpână!
Sunt rătăcit pe drumul vieții
Și singur de când tu ai plecat,
Mă uit în jur să văd lumina
Dar totu-mi pare întunecat
Stau pe cărarea cunoscută
De noi de când eram copii,
Și cred că încă se mai poate
Ca într-o zi la mine să revii
Nu știu dacă doar eu sunt vina
Că ne-am certat pentru nimic,
Când amândoi am rostit vorbe
Și din amic, acum sunt inamic
Sper să-ți revăd chipul frumos
Cu zâmbetul ce îți inundă fața,
Iar eu s-alerg să te îmbrățișez
Sa te sărut, să-ți simt dulceața
Dar toate sunt doar amăgiri
Și ale mele dorinți deșarte,
Uitând că între noi e-un zid
Ce din păcate ne desparte
Eu voi veni aici zile la rând
Să te aștept cu drag în drum,
Iar dacă tu nu vii voi înțelege
Că tot ce-a fost, acum e scrum
Dar poate voi avea puțin noroc
Și ne vom ține strânși de mână,
Să ne șoptim cuvinte de iubire
Și să te rog...fii buna mea stăpână!
O dragoste pierdută ...
Nu te mai pot vedea,nu te mai pot auzi..Tot, trecutul a rămas acum sub eterna umbră a liniștii. Recunosc, îmi e dor să îți simt atingerea, să îți văd privirea,sa fi langa mine și să îmi zici că totul va fi bine. Acum,toate amintirile sunt îngropate în umbra trecutului și a unui mister nesfârșit.. La infinit ,eu te aștept,sa vii și să îmi luminezi din nou, viața cea neagră și pustie.. Inima mea ,acum a rămas un ghețar rece ce tinde spre pașii tăi,spre tine ... Mereu ,mă întreb...Oare între noi va mai fi vreodată ceva ?... Sau totul va rămâne în negura pustie a trecutului .. Sufletul meu , încă e în cioburi.. Nu a fost vindecat niciodată de a ta privire,de a ta atingere.. Are momente când vrea sa te simtă,dar știe ,că numai poate ,știe că greșește,dacă te aduce înapoi,dar simte că ești pentru el.. Și simte ,simte într-una.. Nimic,nu îl poate vindeca.. Nimeni ,nu poate lua locul sufletului tău din inima mea. Mulți au încercat să treacă barierele mele,dar doar tu ai reușit, amintire eternă,sa îmi pătrunzi în a sufletului taină .
Alte poezii ale autorului
Al meu Testament
Nu plângeți pentru că plec, ci dansați pe ritmuri de libertate,
Căci am fost doar un rătăcitor ce a găsit pacea în haosul lumii.
Lăsați-mi doar amintiri, ca niște stropi de ploaie ce udă pământul,
Și nu flori moarte, ci gânduri vii ce vor înflori în inima voastră.
Când veți închide ochii pentru mine, nu vă lăsați copleșiți de gol,
Ci priviți în sus, acolo unde cerul se întâlnește cu nesfârșitul.
Lăsați un zâmbet în urma mea, ca o lumină ce nu se stinge,
Și spuneți: „A fost un suflet ce a știut să iubească.”
Nu vă rupeți de mine, căci în fiecare clipă voi fi cu voi,
Într-un fior, în tăcerea unei nopți sau în râsul unei dimineți.
Scrieți-mi pe piatra rece nu cuvinte, ci amintiri ce vor dăinui,
Și nu veți uita niciodată că am trăit și am iubit.
Pe crucea mea să nu fie doar un nume gravat,
Ci o poveste ce nu se sfârșește niciodată,
Căci chiar și-n moarte, eu voi fi viu în fiecare bătaie de inimă,
În fiecare vis ce va adăposti un strop din ființa mea.
Al suflet jint
Te-am iubit de nu mai pot,
După atât amar de timp
Si-mi este foarte tare frig
Că după tine, usa sa o închid, nu pot
Te-am iubit de nu mai pot
Ca mai apoi, sa vrei mai mult
"Iubita mea, ti-as da de-al lumii tot,
Dar Dumnezeu, eu nu-s, sunt un biet om"
Blestemat sa te iubesc
Sau binecuvantat ca te-am avut?
Niciodată nu am sa deslusesc
Acest sumbru mister profund.
Nu știu cine a încurcat lucrurile mai mult,
Însă știu cine a iubit mai profund
Căci din suferință, se naște dragostea,
Un lucru foarte scump, ce nu costă nimic.....
Scrisoarea a ||| a
De-ai fi, iubito, o clipă numai a mea,
Ai fi aripile ce mă ridică până-n rai,
Sau îmi poți fi pământul ce se destramă,
Ce mă trage adânc în negura propriului iad.
Privesc dintr-un tăiș de lumină palidă,
Cum emoțiile se scaldă ușor în adierea iubirii,
Se îmbrățișează, se sărută în ecouri mute,
Pe când natura în jur tace, părăsită de cuvinte.
De mă cauți, aici, între vis și realitate, rătăcesc,
Între ideal și dorința ce ușor mi se pierde,
Căci în îmbrățișarea ta, iubito,
Încerc să-mi găsesc calea, cu sufletul ce piere.
Fiecare clipă petrecută cu tine în dorință
Este un sărut dat umbrei ce mă amăgește
Și în această tăcere profundă,
Ne regăsim, doar ca din nou a ne pierde…
Hemoragie ocultă
Îngeri deghizați catehizează în limbi necunoscute
Ca aripile unui corb ce se-nalță în depărtare,
Învăluidu-ne într-un giulgiu al nopții,
Iar în umbrele lui cutremurăm, în bezna minții...
Clopote ce sună-n limba de șarpe,
Ne ademenesc într-o falsă comuniune
Sufocând sufletul cu minciuni veninoase
Cu șoapta disperării, o adiere înfiorătoare.
Ca sărutul morții și mângâierii de harapce
Sorb și pân' la ultim' strop de sânge
Să punem genunchi în față la al lor elizeu,
O existență scheletică, condamnată la strânsoarea nopții.
Epilog
Fiecare vis mă îndepărtează de realitate.
Un drum fără sfârșit, dar totuși plin de răspunsuri,
Ce-ar putea fi adevăr, ce-ar putea fi minciună?
În inima mea, fricile se luptă cu dorințele,
Și nimic nu este la fel ca ieri.
Privirile focului
O privire de foc, ca un vers neterminat,
Iar pașii mei sunt ecouri pe drumuri rătăcite,
În noaptea care tace, doar umbra mă ține,
Mă pierd în dansul unei iubiri interzise.
Cum îmi alunec gândurile printre fiorii serii,
Îmi dau seama că nu sunt doar un spectator,
Ci o mare furtună ce poartă cu ea dorințe
Ce nu pot să fie spuse, doar simțite, în tăcere.
Timpul ne joacă farse, în adâncuri de dor,
Suntem doar niște umbre care se țin de mână,
Dar chiar și în umbrele cele mai adânci,
Găsim o rază de lumină ce ne arde fără vină.