Mi-e dor de tine-n moduri pe care nu le-nvăț

De am să mor, te rog, să-mi stai la căpătâi,

Să-mi veghezi tăcut mormântul, când se lasă seara,

Căci știi bine, mie-mi e frică de întuneric,

Și noaptea-i rece fără tine, fără alinarea ta.

Imaginea mea, palidă, stinsă-n umbră se îneacă,

Și-n amintiri se pierde, ca un vis uitat în noapte.

Dar tu, rămâi aproape, să-mi aduci un "totul va fi bine",

Căci am nevoie de cuvinte, precum de aer, precum de apă.

În tăcerea dintre stele, să-mi şoptești că sunt în pace,

Că voi găsi odihna blândă, în brațele-ți de lumină.

Și chiar dacă-s umbrele adânci, iar frica mea te strânge,

Tu să-mi fii farul de speranță, în liniștea divină.

E beznă, dar văź' tot.

Și din tot, răsari tu,

În mijloc de flori de rai,

Pe pământ de iad.

Eu, nedumerit, te cuprind

Cu mâini palide, reci, alintate de frică,

Vrând să te ridic spre cer,

Să-ți fiu limanul

Într-o mare care nu iartă.

Dar tu, floare de nu-mă-uita,

Mă scalzi doar în povești,

Iar eu, ieșit din fire,

Mă războiesc cu diavoli și cu adevărul

Ca să te duc dincolo,

unde „mai bine” încă mai are sens.

Și totuși, tu,

Floare dragă,

Mă vrei aici,

La gârla răului,

Lângă tine, lângă râpă.

Căzut ești,

Și așa mă vrei și tu:

Nu salvator,

Nu cer,

Ci prezență

În prăbușire.

Draga mea, în ochii tăi se strânge

Lumina dimineților de mai,

Iar inima mea tăcută plânge

De fericirea care ești și dai.

Draga mea, când pasul tău se-apropie,

Par florile să înflorească iar,

Și vântul blând al serii îmi șoptește

Că lumea toată-n tine are har.

Draga mea, când mâna ta mă cheamă,

Se-ntoarce primăvara pe pământ,

Și parcă timpul însuși se destramă

Ca un castel de nisip dus de vânt.

Draga mea, dacă se stinge cerul

Și stelele se pierd în depărtări,

Iubirea mea va fi tot universul

În care-n veci vei înflori, ca-n zări.

Am semnat un pact,
Cu păcătosul ce-mi râde-n oglindă,
Iar fiecare clipă e un fir rupt
Al gândului ce-mi sorta blesteamă.

Am căutat în abisurile minții,
Cioburi de fericire, dar am fost orb,
Zdrobit-am sufletul pe drumuri tăcute,
Către cicatrici adânci, nenumărate.

Am strigat în sine-mi, dar nu s-a auzit,
Păcatul se naște și moare în mine,
Iar oglinda-mi arată chipul ucis,
Un strigăt mut răsunând prin timp.

Caut răspunsuri în liniștea nopții,
Dar întunericul mă devorează,
În fiecare colț, un demon mă privește,
Și-l văd zâmbind, înfricoșător, fără teamă.

Rătăcesc în cercuri vicioase,
Cu fiecare pas mai pierdut,
Și  nu se termină niciodată,
Pentru inamicii ce mă veghează.

Cum poți să iubești fără să cunoști durerea,
Când inima îți plânge dar buzele rămân tăcute?
Cum poți să găsești răspunsuri în mijlocul nopții,
Când lumea ta se clatină și sufletul e rănit?

N-ai vrea, mai în glumă,

Să-mi pui soarele-n frunte?

Să-mi furi nopțile pierdute

Și să le-aduci în cuvinte?

N-ai vrea, printre șoapte,

Să-mblânzești o secundă,

Să-mi faci visele toate

Pe sub piele să m-ascundă?

N-ai vrea, fără teamă,

Să-mi încurci pașii în drum,

Să-mi dai lumea pe-o ramă

Și să ne pierdem in dor nebun?

N-ai vrea, mai în joacă,

Să-mi fii simplu și rar,

Să mă arzi fără dorință

Și să mă iubești în zadar?

N-ai vrea, mai în șoaptă,

Să mă săruți de m-aud rănile?

Și când mă-ntorc spre noapte

Să aflu c-ai râs cu… 

Şi ca un porumbel eu voi zbura în nori,

Acolo unde soare apare rare ori.

Şi printre stele atunci eu voi zbura,

La tine sus pe cer iubita mea.

Acolo sus în nori mă voi scălda,

Cu luna atuncea voi dansa.

Voi săruta şi razele solare,

Şi vom privi de acolo în depărtare

Iar dansul nostru cel misterios,

Va fi doar pentru tine acum.

Va fi un dans, va fi frumos,

Şi dragostea se va preface în scrum.

Am oferit și n-am primit,

Am dat și refuzat am fost,

Oferta mea nu te-a clintit,

Să mai încerc, nu are rost

În mintea mea erai o stea,

Să vin spre tine, frică-mi era,

Să nu pătrundă-n umbra mea,

Lumina ta și să-mi fure liniștea

Seară de seară te priveam,

Și strălucirea ta o admiram,

Stăteam pitit după un geam,

Și fericit deplin, eu tremuram

Era un tremur, puțin necontrolat,

Și nu știam de ce sunt emoționat,

Chiar daca chipul tău era plecat,

Din geamul meu un pic crăpat

Pe timpul zilei mereu eu te vedeam,

Cum dis de dimineața tu plecai,

La geam eram prezent și așteptam,,

Pe tine  să te văd din nou, cum reveneai

Și zilnic mă bucura a ta sosire,

Fără ca cineva să poată ști,

Să mă arăt nu îmi era în fire,

Curaj n-aveam să dau de știre

Într-un târziu, fiind lucid am realizat,

Că-n viața minuni s-au întâmplat,

Și voua acum vă spun la ce priveam,

Da..a-ti ghicit, era naluca mea din geam!

Scrisă de Cezar!

Pe curând!

Te-am întâlnit târziu, în ceasul de decadență,

Cu ochii grei de febră și parfum otrăvit,

Purtai pe gât amurgul și-n mâini inocența

Unui înger ce-n iad de bunăvoie-a venit.

Ah, frumusețea ta!, o rană somptuoasă,

Un crin crescut din sânge pe marmură și scrum,

Tu sărutai durerea ca pe-o sfântă mireasă

Și transformai blestemul în aur și parfum.

Dar dragostea, această boală rafinată,

Ne-a sfâșiat încet sub râsul unui cer gol,

Și ne-am trezit cu inima frumos intoxicată

De spleen, de dor, de moarte și alcool.

Încerc să uit că te iubesc, 

iar mintea tot mai mult 

s-afundă-n dorul pentru tine...

Răsar în gândul meu 

privirea ta și plete peste ea, 

ochii verzi ce-s viață.. 

în mintea mea lumină 

ești, un singur ideal...

Trupu-ncerc să-l vând 

poftelor și sufletul să-l dau, 

să te-nlocuiesc aș vrea, 

să devin și eu murdar...

Cu orice gând ce te trădează 

moare-n mine câte-o viață, 

cu orice zi mă-ndepărtez,

sufletul-l fărâmițez...

Încă-ncerc să mă separ 

de gândul pentru tine, 

pulsează sânge în zadar, 

căci tu nu vrei cu mine...

Vino-n sufletul ce suferă 

să mă luminezi în vis,

vino să mă scoți

din locul ăsta trist...

Stai liniștit 

Suflet pur,

Și nu te mai îngrijora,

Lângă tine stă iubirea ta.

Dăruiește-mi inima

Știind că o s-o păstrez,

Și nicidecum nu o s-o mai pierzi,

Vei trăii în veci în inima mea

Pentru că pe tine nu te voi uita

Voi fi parte mereu 

Din inima ta

E un lanț gros 

Ce nu se va dezlega,

Iubirea noastră este pură

La fel ca sufletul tău

Un lac lin de apă,

Unde luna reflectă printre nori.

De dincolo de mări şi de oceane,

Îţi scriu tardiv în spuma unui val,

Şi teama de-a te pierde-mi dă frisoane,

Iar dorul mi se calcifiază într-un coral.

Talazuri furibunde lovesc malul,

Îmi cântă simfonii de Beethoven,

În zare încă luminează farul,

Călăuzind vapoare spre infern.

Mă simt din ce în ce mai gol de mine,

Crepusculi mă străbat la infinit,

Un fir de aţă mă mai ţine,

Să nu fiu în eternitate pironit.