Trezeşte-mă tu, soare...

Sărutul e o floare

Aparte, fără frunze,

Nu are nici petale,

Doar cele patru buze.

Ce dis-de-dimineaţă,

Că-i soare sau că plouă,

Se ating cum faţă-n faţă

Stau două câte două.

E floarea ce-i seduce

Pe toţi cu al său nectar,

Dă mierea cea mai dulce

Iubiţilor în dar.

Tot timpul înfloreşte

Şi poate fi culeasă

De-ndrăgostiţi prin parcuri,

Grădini, pe lângă casă.

E gingaşă din fire

Şi roşie precum focul,

Miroase a iubire

Şi dor, bat-o norocul!

Din groapa lor defuncţii

I-aud de ore-n şir,

Pe vii purtând discuţii

Pe alei în cimitir.

Că e război şi foame,

Şi boli, şi genocid,

Că injecţiile sunt arme

Şi oameni mor subit.

Că un infern e totul

Afară pe Pământ,

Că-i mai bine de mortul

Ce zace în mormânt.

Şi se-ntristează morţii,

Dar sunt şi bucuroşi,

Să audă,-n ciuda sorţii,

Cât sunt de norocoşi.

De crezi că după moarte,

Iisus te va-nvia,

Şi ani de trec miliarde,

Doar somn e moartea ta.

Şi deşi-n lutul rece,

Doar oasele-ţi vor fi,

Prin moarte nu vei trece,

De crezi, ci vei dormi.

Şi chiar dacă o mână

De pulbere o s-ajungi,

De crezi, şi de eşti ţărână,

Te vei trezi atunci!

Iubito simt că te doresc

Şi dacă numai te privesc

Cum sorbi cafeaua tacticos

Din ceaşca cu buline roz,

Cum iei ciorapul pe picior

Şi îl întinzi trăgând uşor,

Cum calci când ne plimbăm pe jos,

Cu pasul tău cel graţios.

Iubito simt că te doresc

Şi dacă faci un simplu gest,

Şi dacă mâna delicat

Ţi-o treci prin părul ondulat,

În timp ce mă priveşti atent

Cu al tău aer inocent,

Cu ochii tăi ce mi-au plăcut,

Din clipa când te-am cunoscut.

Iubito simt că te doresc

Şi dacă te comporţi firesc,

Şi de vorbeşti sau fredonezi,

De te ridici sau te aşezi,

Şi de glumeşti sau eşti serioasă,

Şi dacă râzi sau eşti nervoasă,

Şi-n orice stare te găseşti,

Aşa cum pur şi simplu eşti,

Iubito simt că te doresc!

Aş vrea o picătură

De ploaie ca să fiu,

Să pot cădea fecioară

Pe sânul tău zglobiu.

Cu mâna-ţi delicată

Să mă opreşti uşor,

Atunci când de acolo

Mai jos vreau să cobor.

Aş vrea cumva o rază

De soare să devin,

Să pot cădea fecioară

Pe gâtul tău cel fin.

Să te retragi sfioasă

În umbra de sub nuc,

Atunci când de acolo

Pe buze vreau să-ţi urc.

Aş vrea să fiu o floare,

Într-un salcâm să fiu,

Să pot cădea fecioară

În păru-ţi castaniu.

Tu să mă prinzi în bucle

Cu mâna, graţios,

Atunci când de acolo

Vreau să mă las mai jos.

Aş vrea un vânt de vară

Să fiu, ce adie uşor,

Să pot cădea fecioară

Peste al tău picior.

Tu să-ţi fereşti piciorul

Sub rochia de satin,

Atunci când de acolo

Vreau să mai urc puţin...

Prin parcul ăsta doamnă,

Mai ştii când te-am văzut?

Era-nceput de toamnă,

Când totul a-nceput.

Sub salcia asta uite,

Stăteai când te-am zărit,

Venise toamna iute

Şi august lua sfârşit.

Pe banca asta iată,

Ţi-am dat primul sărut,

Trecea septembrie-n grabă

Şi octombrie a-nceput.

Şi-n deget pe alee,

Acest inel ţi-am pus

Şi-ai devenit femeie,

Şi era noiembrie dus.

Prin parcul ăsta doamnă,

Şi azi încă venim,

Şi este iarăşi toamnă,

Şi încă ne iubim.

Bunule al meu vestitor,

Trimis să-mi fi de-ajutor,

Înger, îngerașul meu,

Ce mi te-a dat Dumnezeu.

Pe mine a mă veghea,

Să-ai grijă de viața mea 

Bunul Dumnezeu să-mi fie,

Cu iubire pe vecie.

Te rog nu te depărta,

Ești al meu, doresc așa:

Tu sa mă iubești pe mine,

Cum eu te iubesc pe tine.

Când greșesc eu te-as ruga,

Corectează-ma în bine,

Ești al meu, ești doar cu mine.

Și te rog nu mă lăsa,

Te rog fi tu paza mea.

Când te supăr eu pe tine,

Te rog nu te supăra.

Mă îndreaptă tu pe mine,

Așa cum este mai bine.

Duhul sfânt ce e cu mine,

Să te învețe ce e bine.

Și domnul Isus să știe,

Că mă aperi pe vecie.

Mulțumesc lui Dumnezeu,

Că e cu mine mereu,

Trinitatea e cu mine,

Și am pace de la tine.

Vreau și eu să zbor mereu,

Spre văzduh la Dumnezeu,

Să nu uiți nici când de mine,

Eu să fiu veșnic cu tine .

Pentru toate-ti mulțumesc,

Nu uita că te doresc,

Și împreună cu tine,

Totdeauna va fi bine.

De câte ori m-ai privit pe furiș

De parcă eu nu o fac

Te văd și mă vezi

Dar totuși ne ignorăm 

Din frica de a nu greși 

Sau poate de a ne pierde

Curajul să ne cunoaștem

De teamă de a nu descoperi

Că niciunul nu e perfect 

Fiecare pe malul opus

Fără un pod peste apa

Ce ne desparte simetric

Ne vom întâlni la mijloc

Dacă vom îndrăzni să pășim

Fiecare de pe malul lui

Cu aceeași cadență

Spre centrul apei

Lăsând temerile pe mal

Ne vom pierde pe noi

Pentru a deveni Unu!

Piatra nu s-a rostogolit

dinspre mormînt,

ci dinăuntrul fricii noastre.

Dimineața a intrat fără zgomot,

cu pași de rouă,

iar moartea,

neobișnuită cu lumina,

s-a retras.

Giulgiu a rămas pe loc - 

o propoziție neterminată,

semn că trupul nu mai aparține,

nici pământului,

nici timpului.

Rănile nu s-au închis,

s-au transformat în uși:

prin ele intră pacea,

nu durerea.

Învierea nu a fost explozie solară,

ci respirația reluată a lumii,

un „da” spus din nou

creației și omului.

De atunci,

fiecare răsărit

poartă în el o șoaptă:

moartea nu e sfârșit,

ci un nou început.

Fărâme de tăcere
în noaptea ce curge –
ne întâmplăm.

În parcul sub arini, lângă fântână,

Se-află a trandafirilor alee.

Florile ei, râzând îmbujorate,

Pe-oricine vor înveseli de-ndată.

O, tânăr cavaler, ascultă-mi vorba,

De vrei domnița ta să te iubească,

Adu-o acolo-n ceasul înserării,

Iar ea în veci nu te va da uitării.

Totu-i îi vechi și învechit

Toți în jur au-mbătrânit.

Ce am știut eu nou cândva

S-a pierdut pe undeva.

Si ce vechi cândva a fost

Acum nu-și mai are rost.

Am crescut eu pe aici

Cu prieteni și bunici.

Locul meu s-a ocupat,

Căci demult eu am plecat,

Dar pe voi - nu v-am uitat.

Blânda cea copilărie

Mândră floare de câmpie.

Pe aici ea s-a trecut

Si eu uite, n-am văzut.

Oameni buni ce m-au crescut,

Ce m-au învățat s-ascult,

Mulțumesc, vouă vă spun,

Pentru tot ce știu acum.

Pe alt drum eu am plecat

Si departe v-am lăsat,

Viață nouă am început,

Prieteni noi eu mi-am făcut

Sunt de acolo eu acum,

Nu mă mai întorc din drum.

Cale nouă ca din vis

Ea în larg mi sa deschis.

Fiecare-n drumu lui

Pe cărarea timpului.

Totu-i nou și înnoit

Viață nouă – bun venit!