Pasărea de foc

În gândul tău
un gând aș vrea să fiu
să-ți dau sclipiri de  dimineți

când negri nori pe suflet stau
sau crude clipe nu mai mor
și lacrimi să îți dau
în ochii tăi să fiu izvor
cât pentr’un lac
ce-n palmă să îl strângi
dureri să le îneci
și-apoi
cu gândul să mă sorbi

Aș vrea
ca eu cu gândul meu
în gândul tău
să ne-ntâlnim

Intr-o lumea sumbra

Unde se traieste sub umbra

Exista o mare speranta

Care exista in ignoranta.

Este un mic cuvant

Care creaza un avant

Care te face sa existi

Si cu tupeu sa te misti

Este un lucru minor

Care exista sub un nor

Sau poate un copac

Ce este din bumbac

Aceasta entitate exista peste tot

Si creaza mult zgomot 

Ea se creaza din vorbire

Si se numeste Iu………..

Ma las de tine, am zis!

E sufocant aerul ce nu-l respir cu tine

Si grele zilele ce le traiesc , ma dor.

Apasator , in inima imi simt durerea mea de tine

Intepator si rece strapunge fiecare dor.

Cat sa mai pot asa, orice fior e o tortura!

Sa nu te pot vedea cu anii, imi e dor!

Cat sa reziste-a mea faptura?

Ma las de tine, am zis , chiar daca-ar fi sa mor!

Chiar daca asta inseamna sa ma dezic de mine,

Sa sting ultimul suflu ce ma tine,

Sa ma afund in negru pt tine.

Ma las de tine, am zis, a nu stiu cata oara

Si nu dau inapoi, nu e un vis

Dar nu mai am putere sa scriu mereu de tine

Cand nici macar in vise nu -mi mai vii,

Cu bine!

Ma las de tine, si rece iar ma simt

Caci ce e trupul fara licarire?

Si ce e inima fara iubire?

Ma las de tine , chiar daca asta inseamna

A nu stiu cata oara sa ma pierd pe mine!

E seară iar...

Privesc luna cum mușcă cerul

Se vrea plină, împlinită...

Încerc...

Din răsputeri să nu mă muște dorul

Să am o noapte liniștită...

Simt...

Cum razele ei imi pălesc în privire

Nu pot să uit si îmi pare rău, 

Dar pot să iert și îmi pare bine

Și mă port mândră de sufletul meu. 

Că te păstrează chiar și azi

Ca un parfum ce reînvie amintirea,

Îți simt privirea cum mai trăiește-n mine

Chiar de lipsești și clipele-s străine...

Și mă gândesc...

Încă o iarnă-mi trece, scăldată-n suferinți

În care-am strâns la piept, eterne rugăminți 

Să vii o clipă să stingi focul ce mă arde

Cu-n vin din crama ta și-o ultimă îmbrățișare...

Dacă aș îndrăzni să-ți spun ce dor imi e de tine

Că fără al tău vin, de mine n-am habar

Te-ai supăra pe mine, babe...?

Și m-ai lăsa să-mi fie dor... încă un an?

Dacă ți-as scrie că fiecare clipă 

Cu gândul la tine, e ca un cer plin de stele

Ai înțelege dorul ce țipă după tine

Sau ai arunca la coș cuvintele mele?

Dacă ți-aș spune că bătaia inimii

Îmi poartă de ceva timp, numele tău,

Ai crede că sunt prinsă în iluzii

Sau ai simți un vin in doi, să-mi faci cadou?

Revino... să nu îmi fie dorul în zadar 

Și gândul, ce te respiră din nou...iar și iar,

Îmbrățisează-mă te rog cu-n vin făcut de tine

Povestea noastră să fie... unică pe lume!

Vuetul tulbure și apa rece

A unui râu ce grabnic trece,

Răscolind nisipu-n vaduri

Zgomotos este ca niște valuri.

Se izbesc de malul de piatră

Ca a unei mări pastel albastră.

Hai ridică-te-n picioare

Viața mea nesclipitoare!

Râul susură, se tânguiește,

Plânge și se tot amărește,

Că vântu-n pădure nu se potolește

Ca și când natura jelește.

Luminișul din ochii naturii

Ca și un talent al picturii,

Îmi descoperă în suflet

Dorința s-alin acel vuet.

E toamnă şi prin vie

Te caut cu nesaţ,

Cad frunzele pe glie,

Eu simt cum mă înalţ!

E iarnă latră câinii,

Pe alee te curtez,

Au îngheţat salcâmii,

Eu simt că mă topesc!

E primăvară iarăşi

Şi încă te seduc,

Mustesc de sevă caişii,

Eu simt că mă usuc!

E vară şi sub floarea

De tei, azi ne iubim,

De soare arde zarea,

Noi doi ne răcorim!

Ce-mi pasă că trec clipe

Şi că nu se opresc,

Atâta timp cât numai

La tine mă gândesc!

Ce-mi pasă că trec zile

Şi că-s tot mai puţine,

Atâta timp cât iarăşi

Îmi este dor de tine!

Şi ce dacă trec anii

Şi nu se-ntorc din drum,

Atâta timp cât încă

Te mai iubesc şi-acum!

Mi-ar fi plăcut să te-ntâlnesc

Când eram tânăr, să-ţi vorbesc,

Cât te iubesc de mult să-ţi spun,

Mi-ar fi plăcut atunci...şi acum.

Să ne plimbăm îndrăgostiţi

Pe sub salcâmii înfloriţi,

Să ne-mbătăm cu al lor parfum,

Mi-ar fi plăcut atunci...şi acum.

Şi albe flori în păr să-ţi prind,

În al meu braţ să te cuprind,

Să te sărut ca un nebun,

Mi-ar fi plăcut atunci...şi acum.

Mereu să fiu al tău iubit

Şi tu a mea pân' la sfârşit,

O viaţă-n doi pe acelaşi drum,

Mi-ar fi plăcut atunci...şi acum.

Poate nici azi nu e târziu,

Să te-ntâlnesc prin Cişmigiu

Sau poate totul e doar fum,

Cum a fost şi atunci...şi acum.

Ia-mă iubito şi mă frânge ca pe o pâine coaptă

Şi dă-mă la sărmanii ce trec pe lângă poartă,

Să le astâmperi foamea cumva cu nişte pâine

Şi să-şi aducă aminte din când în când de mine.

Ia-mă iubito şi du-mă la oala cu mâncare

Şi aruncă-mă-n bucate ca pe un praf de sare

Şi dă-mă de pomană la oamenii de rând,

De mine să-şi aducă aminte când şi când.

Ia-mă iubito şi mă varsă prin cănile de lut,

Ca pe vinul cel roşu şi dulce la băut,

Să-nchine toţi săracii, atunci când mă vor bea,

Din când în când iubito...în amintirea mea.

Să ştii, noi doi iubito

Suntem frânturi de cer,

Date prin ciocolată

Şi lutul efemer.

Suntem făcute-n casă

De către aceeaşi mână,

Pudrate cu mult zahăr

Şi prafuri de ţărână.

Două prăjiturele

Cu aromă de pământ,

Ce vor sfârşi în gura

Aceluiaşi mormânt.

Dar făr' a lor dulceaţă

Ce va urca la cer,

Să fie judecată

De Dreptul Patiser. 

Fecioară, aş vrea un ulcior de lut

Să fiu, ca să mă duci la gură, 

Să-ţi dau din mine băutură

Şi cel mai lung şi scump sărut.

Să mă cobori apoi discret

Pe sân, să-ţi răcoresc fecioară,

În cea mai caldă zi de vară,

Din focul ce te arde-n piept.

Să-mi umezeşti din nou ţărâna

Cu apă rece de izvor

Şi să mă umplu de fior,

De toartă când mă prinzi cu mâna.

Şi noaptea când cu toţii dorm,

Aş vrea, de sete ce îţi vine, 

Tu să mă iei în pat cu tine,

Iar eu să redevin un om.