Pasărea de foc
Să ştii, iubirea zboară cel mai sus,
De abia ce-o poţi atinge cu privirea,
Nu zboară niciodată spre apus,
Spre răsărit zboară mereu iubirea.
Pare a fi o pasăre de foc,
Care brăzdează bolta nopţii,
Ca un meteor ce nu stă-n loc,
Ca o sfidare la adresa morţii.
De jos dac-o priveşti în zare,
Iubirea-i doar pe cer o mică pată,
Dar de pământ când se apropie îţi pare
Că poate să cuprindă lumea toată.
Pare a fi o pasăre de foc,
Ce bolta nopţii toamna o brăzdează,
Ca un meteor ce nu stă-n loc,
Ca un cocor prin inimi ce migrează.
Să ştii, iubirea zboară cel mai sus,
Doar îngerii pe lângă ea de se strecoară,
Nu zboară niciodată spre apus,
Spre răsărit iubirea veşnic zboară.
Категория: Стихи про любовь
Все стихи автора: Cătălin Teodoreanu
Дата публикации: 7 марта 2024
Комментарий: 1
Просмотры: 762
Комментарий
Стихи из этой категории
The cut that always bleeds
There lies a scar that cannot mend,
etched deep where yearning finds no end—
like salt upon a tender seam,
a silent scream, an endless dream.
It’s love—a blade both fierce and kind,
that strikes the heart, yet leaves it bind;
a place where rapture, sorrow blend,
where beauty cuts, but wounds transcend.
She slipped away like fading light,
her laughter gone before the night,
and in her wake, a hollowed ache,
a gash left raw, too real to shake.
How quick she turned, how swift she fled,
while I was bound by words unsaid;
she found new arms to pull her near—
I’m left with ghosts that linger here.
Her smile now beams for someone new,
a truth I face, yet can’t see through;
it’s not her absence but her ease—
that’s the cut that always bleeds.
I watch her laugh, I hear her name,
and still the hurt remains the same;
for love can end, and love can wane,
but not the mark her phantom made.
Dorința amurgului
Știi, ploua într-o seară și mă gândeam la tine
Și parcă cântă și o poveste în amurg
dar ploua tare și s-a disipat zgomotul
și ai rămas doar tu cu un fundal de fulgere
și ploua în beznă și iar fulgera
și pentru fiecare picătură apărea ceva
poate încă o stea sau o constelație
sau o iradiere a demiurgului pierdut
sau poate era luceafărul meu cu o dorința
o dorința destul de tangibilă
ce strălucea în mijlocul lunii albastre
și pentru mine eclipsa tot cerul
și cred că și Eminescu ar fi gelos
dacă ar afla că am văzut-o
și că am fost mai aproape decât el
în atingerea dorinței mele materializate
Invocare
Aștept solemn în portul vieții mele
Un semn din lumea celor ce-au plecat,
Mai cred în îngerii din stele
Și-n mortu-acela ce-a-nviat.
Sunt superstiţios, de-aceea cred în umbre
Și-n visele în care îmi apari,
Te văd, iubita mea, pe o cărare
Aproape de-o pădure de stejari.
Un fel de rază-ţi luminează chipul,
Așa cum luminează luna chipul meu,
Zâmbesc, chiar dacă îmi doresc sfârșitul,
Dar moartea nu mă vrea, că-s derbedeu.
Privesc spre ochii tăi a nu știu câta oară,
Destinul nostru-i frânt de la mijloc,
Sunt izolat în lumea de afară,
Căci lângă tine nu mai este loc.
Flutur în vânt scheletul mâinii drepte,
Într-un adio-n care nu aș vrea să cred,
Te-aștept la-aceeași oră mâine-noapte,
Căci doar în negrul nopții mă încred.
Exasperat de fața-mi de paiață,
Mă-ntorc la târgul meu dintâi,
Paloarea ta înseamnă viață
Și-aș vrea de azi să-ți stau la căpătâi.
Când viața nu mai vrea să fie calmă,
Să te așezi pe stânca sufletului meu,
Căci barca existenței mele n-are cârmă
Din ziua-n care tu te-ai dus la Dumnezeu.
Cioburi de sticla
În lumina palidă a amintirilor,
Cioburi de sticlă strălucesc în zări,
Inimile noastre, acum sfărâmate, în tăceri,
Povești de iubire, acum doar amintiri.
Fiecare ciob reflectă o poveste uitată,
De dragoste, de dor, de clipe pierdute-n vânt,
În tăcere, ne rănesc cu amintiri îngropate,
Cioburi de sticlă, ca inimi, în suflete plângând.
În zorii zilei, ne trezim printre cioburi de speranțe,
Încercăm să ne vindecăm rănile adânci,
Dar cioburile de sticlă, ca amintiri, dansează,
În inimi frânte, în suflete chinuite, în visuri stinse.
The cut that always bleeds
There lies a scar that cannot mend,
etched deep where yearning finds no end—
like salt upon a tender seam,
a silent scream, an endless dream.
It’s love—a blade both fierce and kind,
that strikes the heart, yet leaves it bind;
a place where rapture, sorrow blend,
where beauty cuts, but wounds transcend.
She slipped away like fading light,
her laughter gone before the night,
and in her wake, a hollowed ache,
a gash left raw, too real to shake.
How quick she turned, how swift she fled,
while I was bound by words unsaid;
she found new arms to pull her near—
I’m left with ghosts that linger here.
Her smile now beams for someone new,
a truth I face, yet can’t see through;
it’s not her absence but her ease—
that’s the cut that always bleeds.
I watch her laugh, I hear her name,
and still the hurt remains the same;
for love can end, and love can wane,
but not the mark her phantom made.
Dorința amurgului
Știi, ploua într-o seară și mă gândeam la tine
Și parcă cântă și o poveste în amurg
dar ploua tare și s-a disipat zgomotul
și ai rămas doar tu cu un fundal de fulgere
și ploua în beznă și iar fulgera
și pentru fiecare picătură apărea ceva
poate încă o stea sau o constelație
sau o iradiere a demiurgului pierdut
sau poate era luceafărul meu cu o dorința
o dorința destul de tangibilă
ce strălucea în mijlocul lunii albastre
și pentru mine eclipsa tot cerul
și cred că și Eminescu ar fi gelos
dacă ar afla că am văzut-o
și că am fost mai aproape decât el
în atingerea dorinței mele materializate
Invocare
Aștept solemn în portul vieții mele
Un semn din lumea celor ce-au plecat,
Mai cred în îngerii din stele
Și-n mortu-acela ce-a-nviat.
Sunt superstiţios, de-aceea cred în umbre
Și-n visele în care îmi apari,
Te văd, iubita mea, pe o cărare
Aproape de-o pădure de stejari.
Un fel de rază-ţi luminează chipul,
Așa cum luminează luna chipul meu,
Zâmbesc, chiar dacă îmi doresc sfârșitul,
Dar moartea nu mă vrea, că-s derbedeu.
Privesc spre ochii tăi a nu știu câta oară,
Destinul nostru-i frânt de la mijloc,
Sunt izolat în lumea de afară,
Căci lângă tine nu mai este loc.
Flutur în vânt scheletul mâinii drepte,
Într-un adio-n care nu aș vrea să cred,
Te-aștept la-aceeași oră mâine-noapte,
Căci doar în negrul nopții mă încred.
Exasperat de fața-mi de paiață,
Mă-ntorc la târgul meu dintâi,
Paloarea ta înseamnă viață
Și-aș vrea de azi să-ți stau la căpătâi.
Când viața nu mai vrea să fie calmă,
Să te așezi pe stânca sufletului meu,
Căci barca existenței mele n-are cârmă
Din ziua-n care tu te-ai dus la Dumnezeu.
Cioburi de sticla
În lumina palidă a amintirilor,
Cioburi de sticlă strălucesc în zări,
Inimile noastre, acum sfărâmate, în tăceri,
Povești de iubire, acum doar amintiri.
Fiecare ciob reflectă o poveste uitată,
De dragoste, de dor, de clipe pierdute-n vânt,
În tăcere, ne rănesc cu amintiri îngropate,
Cioburi de sticlă, ca inimi, în suflete plângând.
În zorii zilei, ne trezim printre cioburi de speranțe,
Încercăm să ne vindecăm rănile adânci,
Dar cioburile de sticlă, ca amintiri, dansează,
În inimi frânte, în suflete chinuite, în visuri stinse.
Другие стихотворения автора
Că florile...
Că florile-s frumoase,
Sunt de acord, că-s flori,
Dar tu întreci magnolia
Cu ale ei culori.
Întreci în frumuseţe
Superba orhidee
Şi rozele, şi crinii
Şi atâtea flori femeie.
Că florile miros sublim,
Sunt de acord,
Dar tu întreci şi teii
Cu aroma lor cu tot.
Mireasma pielii tale
Şi a părului tău brun,
Întrece-n profunzime
Al teilor parfum.
Că florile-s gingaşe,
De acord şi acuma sunt,
Dar tu întreci toţi macii
Cei legănaţi de vânt.
Întreci în gingăşie
Câmpia cea brodată
Cu a macilor urzeală,
Atât de fin lucrată.
Că florile au dulceaţă,
De acord acum sunt iar,
Dar tu întreci iubito,
Al florilor nectar.
Că deşi nu eşti floare
Cu frunze şi petale,
Nu e nectar pe lume,
Ca cel al gurii tale.
Minuni
De ce se miră unii,
Că eu cred în minuni,
De ţi-ar vedea ei gura,
Ca dulcile căpşuni.
De ţi-ar vedea ei părul
Cel roşu şi buclat
Şi genele cu ochii
Cei verzi ca de smarald.
De ce se miră unii,
Că în minuni eu cred,
De-ar şti că se întâmplă
Minuni, când te dezmierd.
De-ar şti ei ce se-ntâmplă
Când te cuprind în mâini,
Ar crede ca şi mine,
Că se petrec minuni.
De ce se miră unii,
Miracole că sunt,
De ţi-ar vedea surâsul
Fermecător şi blând.
De ar avea norocul,
Zâmbind ca să te vadă,
Miracole că există,
Ar crede de îndată.
De ce se miră unii,
Că un credul aş fi,
Ce în minuni mai crede,
De parcă ar fi prostii.
Că toţi de te-ar cunoaşte,
Toţi te-ar iubi nebuni
Şi ar crede în iubire
Şi-n ale ei minuni.
Hoţul
Am un secret iubito
Şi acum că ne-am luat,
Am să ţi-l spun şi ţie,
Sunt hoţ şi te-am furat.
Povestea este simplă,
Chiar de la început,
Când ne plimbam pe alee,
Îţi luam câte un sărut.
Iar când şedeam pe banca
De sub bătrânul tei
Şi te-mbăta parfumul,
Îţi luam şi două, trei.
Să nu găseşti sărutul,
Ce tocmai îl furam,
Prevăzător din fire,
La inimă-l puneam.
Îl ascundeam chiar unde
Păstrez amestecate,
Dragi amintiri cu tine
Şi dorurile toate.
Acum că ai aflat,
Să nu declari război,
Săruturile luate,
Ţi le voi da-napoi.
Ce dacă fapta e gravă,
Nevinovat pledez,
Că am o circumstanţă...
Doar ştii cât te iubesc!
Am să te port femeie
Am să te port femeie
În inimă mereu,
Te voi purta o viaţă
Aici în pieptul meu.
Şi dincolo de viaţă,
În trupul meu cel mort,
Te voi purta şi acolo,
În oase am să te port.
Şi dincolo de oase,
La fel te voi purta,
Vei fi pe mai departe
În praful meu de stea.
Şi dincolo de praful
Şi pulberea din mine,
Te voi purta-n poeme,
În versuri şi în rime.
Împărtăşania
La fel ca un caşalot din abisale ape,
Ce viaţa-şi duce-n hăul prăpăstiilor marine,
De unde după o vreme când sufocat aproape,
La suprafaţa apei iar după aer vine.
Aşa si eu din marea-mi cea plină de păcate,
În care al meu cuget atât de adânc ajunge,
Mai urc la Tine, Doamne, prin rugăciuni curate,
Să-mi primenesc fiinţa cu al Tău trup şi sânge.
Adicţie
Sunt dependent de tine,
Când vreau să mă droghez,
Nu iau amfetamine,
Te alint şi te curtez!
Nu-mi trebuie nici prafuri,
Pe nas ca să le trag,
Nu-mi trebuie cocaină
Când te sărut cu drag.
Şi te privesc cu sete
În ochii larg deschişi,
Nu-mi trebuie marijuana,
Nu-mi trebuie haşiş.
Nu vreau nici heroină,
Vreau doar să nu mă laşi,
Cum pleci pentru o clipă,
Cum intru în sevraj.
Sunt dependent de tine,
Când vreau ca să plutesc,
Nu bag seringa-n mine,
Te alint şi te iubesc!
Că florile...
Că florile-s frumoase,
Sunt de acord, că-s flori,
Dar tu întreci magnolia
Cu ale ei culori.
Întreci în frumuseţe
Superba orhidee
Şi rozele, şi crinii
Şi atâtea flori femeie.
Că florile miros sublim,
Sunt de acord,
Dar tu întreci şi teii
Cu aroma lor cu tot.
Mireasma pielii tale
Şi a părului tău brun,
Întrece-n profunzime
Al teilor parfum.
Că florile-s gingaşe,
De acord şi acuma sunt,
Dar tu întreci toţi macii
Cei legănaţi de vânt.
Întreci în gingăşie
Câmpia cea brodată
Cu a macilor urzeală,
Atât de fin lucrată.
Că florile au dulceaţă,
De acord acum sunt iar,
Dar tu întreci iubito,
Al florilor nectar.
Că deşi nu eşti floare
Cu frunze şi petale,
Nu e nectar pe lume,
Ca cel al gurii tale.
Minuni
De ce se miră unii,
Că eu cred în minuni,
De ţi-ar vedea ei gura,
Ca dulcile căpşuni.
De ţi-ar vedea ei părul
Cel roşu şi buclat
Şi genele cu ochii
Cei verzi ca de smarald.
De ce se miră unii,
Că în minuni eu cred,
De-ar şti că se întâmplă
Minuni, când te dezmierd.
De-ar şti ei ce se-ntâmplă
Când te cuprind în mâini,
Ar crede ca şi mine,
Că se petrec minuni.
De ce se miră unii,
Miracole că sunt,
De ţi-ar vedea surâsul
Fermecător şi blând.
De ar avea norocul,
Zâmbind ca să te vadă,
Miracole că există,
Ar crede de îndată.
De ce se miră unii,
Că un credul aş fi,
Ce în minuni mai crede,
De parcă ar fi prostii.
Că toţi de te-ar cunoaşte,
Toţi te-ar iubi nebuni
Şi ar crede în iubire
Şi-n ale ei minuni.
Hoţul
Am un secret iubito
Şi acum că ne-am luat,
Am să ţi-l spun şi ţie,
Sunt hoţ şi te-am furat.
Povestea este simplă,
Chiar de la început,
Când ne plimbam pe alee,
Îţi luam câte un sărut.
Iar când şedeam pe banca
De sub bătrânul tei
Şi te-mbăta parfumul,
Îţi luam şi două, trei.
Să nu găseşti sărutul,
Ce tocmai îl furam,
Prevăzător din fire,
La inimă-l puneam.
Îl ascundeam chiar unde
Păstrez amestecate,
Dragi amintiri cu tine
Şi dorurile toate.
Acum că ai aflat,
Să nu declari război,
Săruturile luate,
Ţi le voi da-napoi.
Ce dacă fapta e gravă,
Nevinovat pledez,
Că am o circumstanţă...
Doar ştii cât te iubesc!
Am să te port femeie
Am să te port femeie
În inimă mereu,
Te voi purta o viaţă
Aici în pieptul meu.
Şi dincolo de viaţă,
În trupul meu cel mort,
Te voi purta şi acolo,
În oase am să te port.
Şi dincolo de oase,
La fel te voi purta,
Vei fi pe mai departe
În praful meu de stea.
Şi dincolo de praful
Şi pulberea din mine,
Te voi purta-n poeme,
În versuri şi în rime.
Împărtăşania
La fel ca un caşalot din abisale ape,
Ce viaţa-şi duce-n hăul prăpăstiilor marine,
De unde după o vreme când sufocat aproape,
La suprafaţa apei iar după aer vine.
Aşa si eu din marea-mi cea plină de păcate,
În care al meu cuget atât de adânc ajunge,
Mai urc la Tine, Doamne, prin rugăciuni curate,
Să-mi primenesc fiinţa cu al Tău trup şi sânge.
Adicţie
Sunt dependent de tine,
Când vreau să mă droghez,
Nu iau amfetamine,
Te alint şi te curtez!
Nu-mi trebuie nici prafuri,
Pe nas ca să le trag,
Nu-mi trebuie cocaină
Când te sărut cu drag.
Şi te privesc cu sete
În ochii larg deschişi,
Nu-mi trebuie marijuana,
Nu-mi trebuie haşiş.
Nu vreau nici heroină,
Vreau doar să nu mă laşi,
Cum pleci pentru o clipă,
Cum intru în sevraj.
Sunt dependent de tine,
Când vreau ca să plutesc,
Nu bag seringa-n mine,
Te alint şi te iubesc!
Silvia Mihalachi