Cioburi de sticla
În lumina palidă a amintirilor,
Cioburi de sticlă strălucesc în zări,
Inimile noastre, acum sfărâmate, în tăceri,
Povești de iubire, acum doar amintiri.
Fiecare ciob reflectă o poveste uitată,
De dragoste, de dor, de clipe pierdute-n vânt,
În tăcere, ne rănesc cu amintiri îngropate,
Cioburi de sticlă, ca inimi, în suflete plângând.
În zorii zilei, ne trezim printre cioburi de speranțe,
Încercăm să ne vindecăm rănile adânci,
Dar cioburile de sticlă, ca amintiri, dansează,
În inimi frânte, în suflete chinuite, în visuri stinse.
Категория: Стихи про любовь
Все стихи автора: Beatrice Tobesec
Дата публикации: 16 июня 2024
Просмотры: 385
Стихи из этой категории
Doamne, Zânele...
Doamne, zânele sunt doar niște minciuni!
Iar vrăjile lor nu înseamnă nimic!
Dar fără ea simt în suflet goliciuni,
Și din gând nu o pot scoate, nici un pic.
Doamne, e doar o scorneală!
Creată în timp îndelungat,
De mintea mea înstrăinată,
Ce duce-o dragoste banală!
Doamne! Zânele mă învrăjbesc!
Ele m-au vrăjit, din ciudă!
Din ciuda că nu vreau să mai iubesc!
Atâtea emoții ce nu vor să mă audă...
O dragoste străină e, Doamne,
Adusă de Zâne supărate.
Lasă-le să mă condamne!
Nu vreau s-o mai iubesc, Doamne!
Din adâncul inimii
Dorul mă apasă
Simt că nu îți pasă
Căci dragostea noastră
E ca o piatră
Greu de cărat
Gandindu-mă stau în pat
Reflectez la tot ce am aflat
Dar ce păcat
Că tu ai uitat
Tot ce a fost mai frumos
Când spuneam duios
Te iubesc..
Mie dor de tine,de atâta timp
Lucrurile aș vrea să le schimb
Să nu mai plâng, când te visez
Și mii de scenarii să-mi imaginez
Cum pe ușa tu intri iar
Pentru mine ar fi ca un dar
Cadoul cel mai perfect,
Ești tu , chiar și defect
Incerc din suflet să izbutesc
Pentru ca fără tine, mie greu să trăiesc
Și ai ajuns să-mi fi lună și soare
Chiar nu mi se pare..
Ochii tăi căprui, m-au fermecat
La inimă m-au atacat
Buzele tale moi si fine
Să le tot sărut îmi vine..
Inima ta minunată
Deși nu mai e ca altă dată
O iubesc și o voi iubi..
Din adâncul inimii..
Urme de pași
În mod iluzoriu, spațiul se extinde și
timpul se diminuează; viziune întunecată,
dimensiune emoțională. Poate că încă mai
putem simți pulsul cosmic, atunci când viața
ne inversează simțurile ; într-un mod spiralat
și sincron cu mișcarea pământului. Există riscul
de a ne pierde definitiv; a privi o boltă cerească
răsunătoare. Suntem într-o cameră plină de amintiri,
cameră pe care pașii tăi o ocolesc mereu.
Sentimentele noastre de iubire sunt pline până la
refuz de ecourile unor vise de mult uitate, vise
ce aparțin trecutului îndepărtat. Pe retină,
noi orizonturi eratice și eterne emerg din pâcla
unei tangibilități cubice; granule de cuarț cristalizat
în cronometre; ciclice precum notele muzicale sau
precum cifra zero; clepsidre care atârnă pe pereți
și care conțin nisip fierbinte. Un timp sonor în
liniștea înserării; bătrânețe privind în oglindă;
cer convex și cristalin; ca o lentilă. În zilele caniculare,
vederea poate suferi distorsiuni; o fată numită
morgana sau un tărâm al iluziei; substituirea realității ;
existență umană, care provine din praful cosmic;
devenit lut; Dumnezeu, un Sculptor; tu și cu mine,
un singur trup având un ochi unic spiritual; cubic
sau la puterea a treia; privirea care arde totul,
în fiecare zi; Creație; Asemănare. Chiar dacă
sunt mai mult decât tangibile, ideile noastre
sunt concepute pentru a fi, totuși, în sine;
ideea de sine; ideea de lepădare de sine
pentru sfințire. Lumea se schimbă și dispare
odată cu trecerea timpului. Dumnezeu rămâne.
Poezie de Marieta Maglas
Nota: Aceasta poezie este publicata.
Doar un gând
Nu-ți spun cine sunt, rămân doar un gând,
O filă nescrisă-ntr-un basm fără margini,
Dar eu te cunosc, nu ești om de rând,
Sădești frumusețea în tainice pagini.
Te privesc de departe, subtil, ca o stea,
Și-n sinele meu primăvara sosește.
Când pleci și nu spui, în inima mea,
Lași urme adânci de dor și tristețe.
Dacă ai ști cât am încercat să nu simt,
Să te privesc ca pe un om oarecare,
Dar gândul la tine mă arde și-l mint,
Că nu îmi ești dor, că nu-mi ești visare.
Și, dacă în tăcere te voi regăsi,
Voi purta aceste cuvinte cu mine,
Într-o lume unde dorul e-un rău amorțit,
Și iubirea e-mbrăcată cu tine.
El 💙
Eu nu-l iubesc pe el,
Eu mă iubesc pe mine-n ochii lui...
Când eu nu văd nimic,
El vede în mine lumea întreagă....
Și atunci când eu sunt la pământ..
Mă alina vocea lui cea draga...
Eu nu-l iubesc ca trup ....
Și nicidecum ca bancomat
El pentru mine e esența....
Descrierea cuvântului bărbat ❤️
PERSONAJE NEGATIVE
Ce departe îmi par azi toate
Scene rupte ,gesturi stranii
Ce am acumulat cu anii,
Sau topit într-un deceniu
M-au demolat ca pe-un pom
Port doar numele de om.
Dezbrăcat de cele sfinte
Blestem greu trimit în zări
Pentru cei ce fac din noi
Ai sărăciei eroi ,personaje negative.
Ce de zbateri ,ce de griji
Pentru-un loc în lumea
Țara plânge că-i săracă
Fiindcă atâția bani se toacă
Pe interese străine.
Domni sunteți azi ,ce veți fi mâine?
Poate ajung în pușcării,zile fără bucurii.
Doamne, Zânele...
Doamne, zânele sunt doar niște minciuni!
Iar vrăjile lor nu înseamnă nimic!
Dar fără ea simt în suflet goliciuni,
Și din gând nu o pot scoate, nici un pic.
Doamne, e doar o scorneală!
Creată în timp îndelungat,
De mintea mea înstrăinată,
Ce duce-o dragoste banală!
Doamne! Zânele mă învrăjbesc!
Ele m-au vrăjit, din ciudă!
Din ciuda că nu vreau să mai iubesc!
Atâtea emoții ce nu vor să mă audă...
O dragoste străină e, Doamne,
Adusă de Zâne supărate.
Lasă-le să mă condamne!
Nu vreau s-o mai iubesc, Doamne!
Din adâncul inimii
Dorul mă apasă
Simt că nu îți pasă
Căci dragostea noastră
E ca o piatră
Greu de cărat
Gandindu-mă stau în pat
Reflectez la tot ce am aflat
Dar ce păcat
Că tu ai uitat
Tot ce a fost mai frumos
Când spuneam duios
Te iubesc..
Mie dor de tine,de atâta timp
Lucrurile aș vrea să le schimb
Să nu mai plâng, când te visez
Și mii de scenarii să-mi imaginez
Cum pe ușa tu intri iar
Pentru mine ar fi ca un dar
Cadoul cel mai perfect,
Ești tu , chiar și defect
Incerc din suflet să izbutesc
Pentru ca fără tine, mie greu să trăiesc
Și ai ajuns să-mi fi lună și soare
Chiar nu mi se pare..
Ochii tăi căprui, m-au fermecat
La inimă m-au atacat
Buzele tale moi si fine
Să le tot sărut îmi vine..
Inima ta minunată
Deși nu mai e ca altă dată
O iubesc și o voi iubi..
Din adâncul inimii..
Urme de pași
În mod iluzoriu, spațiul se extinde și
timpul se diminuează; viziune întunecată,
dimensiune emoțională. Poate că încă mai
putem simți pulsul cosmic, atunci când viața
ne inversează simțurile ; într-un mod spiralat
și sincron cu mișcarea pământului. Există riscul
de a ne pierde definitiv; a privi o boltă cerească
răsunătoare. Suntem într-o cameră plină de amintiri,
cameră pe care pașii tăi o ocolesc mereu.
Sentimentele noastre de iubire sunt pline până la
refuz de ecourile unor vise de mult uitate, vise
ce aparțin trecutului îndepărtat. Pe retină,
noi orizonturi eratice și eterne emerg din pâcla
unei tangibilități cubice; granule de cuarț cristalizat
în cronometre; ciclice precum notele muzicale sau
precum cifra zero; clepsidre care atârnă pe pereți
și care conțin nisip fierbinte. Un timp sonor în
liniștea înserării; bătrânețe privind în oglindă;
cer convex și cristalin; ca o lentilă. În zilele caniculare,
vederea poate suferi distorsiuni; o fată numită
morgana sau un tărâm al iluziei; substituirea realității ;
existență umană, care provine din praful cosmic;
devenit lut; Dumnezeu, un Sculptor; tu și cu mine,
un singur trup având un ochi unic spiritual; cubic
sau la puterea a treia; privirea care arde totul,
în fiecare zi; Creație; Asemănare. Chiar dacă
sunt mai mult decât tangibile, ideile noastre
sunt concepute pentru a fi, totuși, în sine;
ideea de sine; ideea de lepădare de sine
pentru sfințire. Lumea se schimbă și dispare
odată cu trecerea timpului. Dumnezeu rămâne.
Poezie de Marieta Maglas
Nota: Aceasta poezie este publicata.
Doar un gând
Nu-ți spun cine sunt, rămân doar un gând,
O filă nescrisă-ntr-un basm fără margini,
Dar eu te cunosc, nu ești om de rând,
Sădești frumusețea în tainice pagini.
Te privesc de departe, subtil, ca o stea,
Și-n sinele meu primăvara sosește.
Când pleci și nu spui, în inima mea,
Lași urme adânci de dor și tristețe.
Dacă ai ști cât am încercat să nu simt,
Să te privesc ca pe un om oarecare,
Dar gândul la tine mă arde și-l mint,
Că nu îmi ești dor, că nu-mi ești visare.
Și, dacă în tăcere te voi regăsi,
Voi purta aceste cuvinte cu mine,
Într-o lume unde dorul e-un rău amorțit,
Și iubirea e-mbrăcată cu tine.
El 💙
Eu nu-l iubesc pe el,
Eu mă iubesc pe mine-n ochii lui...
Când eu nu văd nimic,
El vede în mine lumea întreagă....
Și atunci când eu sunt la pământ..
Mă alina vocea lui cea draga...
Eu nu-l iubesc ca trup ....
Și nicidecum ca bancomat
El pentru mine e esența....
Descrierea cuvântului bărbat ❤️
PERSONAJE NEGATIVE
Ce departe îmi par azi toate
Scene rupte ,gesturi stranii
Ce am acumulat cu anii,
Sau topit într-un deceniu
M-au demolat ca pe-un pom
Port doar numele de om.
Dezbrăcat de cele sfinte
Blestem greu trimit în zări
Pentru cei ce fac din noi
Ai sărăciei eroi ,personaje negative.
Ce de zbateri ,ce de griji
Pentru-un loc în lumea
Țara plânge că-i săracă
Fiindcă atâția bani se toacă
Pe interese străine.
Domni sunteți azi ,ce veți fi mâine?
Poate ajung în pușcării,zile fără bucurii.
Другие стихотворения автора
Moartea
În lumina palidă a nopții adânci,
Moartea pășește cu pași tăcuți și blânzi.
În tăcerea cea grea, clipa se oprește,
Iar sufletul pleacă, către stele se trezește.
În noaptea cea lungă, sub cerul senin,
Moartea veghează, e un drum destin.
Dar dincolo de ea, în lumea de sus,
E o nouă lumină, un început frumos.
În umbra tăcută a zorilor ce vin,
Se naște speranța, un nou început senin.
Moartea nu e sfârșitul, ci un nou început,
Unde sufletul zboară liber, în cerul infinit.
Încredere?
Încredere?.....de unde încredere,
S-a risipit odata cu noi.
In bezna nopții întunecate,
La fel ca și amintirile noaste
Încredere........nu mai am incredere,
Nu mai cred in povești pentru o clipă.
In vorbe goale spuse de umplutură,
Și nici....și nici în iubirea de odinioară.
Mi-ai promis iubire și respect,
Dar mi-ai oferit ura și blestem.
Mi-ai promis un viitor împreună,
Dar mi-ai oferit durere.
Îmi spune-ai că vei rămâne și la greu,
Dar unde ești acum...ai plecat.
Mi-ai luat inima apoi ai aruncat-o
Facand-o in mii de bucăți
Cuvintele mele nu pot cuprinde toată durerea .
Dar știu că într-o zi ...poate nu azi.
Poate in zece ani sau douăzeci, nu știu când,
Îmi vei plânge dorul și atunci voi zâmbi,
Stiind că suntem doar niște străini.
Dor de iubire
În adâncul nopții, durerea mă cuprinde,
Mi-ai rupt sufletul în bucăți, iubirea s-a stins, se stinge.
Fiece fragment strigă după tine, după alinare,
Dar tu, departe, în tăcere, m-ai lăsat să plâng în noapte amară.
Zorii vin și mă găsesc prinsă în amintirea ta,
Încerc să-mi adun sufletul, dar e departe, nicăieri nu-l aflu, oare unde va?
Mi-ai rupt inima în bucăți, rămân doar cu durerile,
În tăcere, îmi strig după tine, dar tu, departe, fără de iertare, pleci mai departe.
Sufletul meu zace zdrobit, în cioburi de iubire,
Mi-ai rupt sufletul în bucăți, iar eu rămân în amintire,
Căutându-te în vise, în zâmbete, în dor,
Dar tu, departe, în tăcere, m-ai lăsat, fără de spor.
Tradare
În umbra trădării, inima s-a frânt,
Când dragostea a fost pătată de neîncredere.
Ochii ce-au promis eternitate s-au întunecat,
Și sufletele s-au despărțit în tăcere.
Cuvinte dulci s-au transformat în minciuni,
Iar zâmbetele au ascuns tristețea adâncă.
Înșelăciunea a lăsat urme adânci în inimi,
Iar dragostea s-a stins, pierzându-și strălucirea.
Ochii ce-au strălucit acum se sting,
Când iubirea e pătată de minciună.
Cuvinte ce-au fost jurăminte se risipesc,
Şi sufletul rămâne singur în pustiu și durere.
Dar din durere se naște puterea de a ierta,
De a învăța că poveștile nu-s mereu perfecte.
Că oamenii greșesc, dar iubirea adevărată rezistă,
Și învățăm din înșelare să prețuim sinceritatea.
Moartea
În lumina palidă a nopții adânci,
Moartea pășește cu pași tăcuți și blânzi.
În tăcerea cea grea, clipa se oprește,
Iar sufletul pleacă, către stele se trezește.
În noaptea cea lungă, sub cerul senin,
Moartea veghează, e un drum destin.
Dar dincolo de ea, în lumea de sus,
E o nouă lumină, un început frumos.
În umbra tăcută a zorilor ce vin,
Se naște speranța, un nou început senin.
Moartea nu e sfârșitul, ci un nou început,
Unde sufletul zboară liber, în cerul infinit.
Încredere?
Încredere?.....de unde încredere,
S-a risipit odata cu noi.
In bezna nopții întunecate,
La fel ca și amintirile noaste
Încredere........nu mai am incredere,
Nu mai cred in povești pentru o clipă.
In vorbe goale spuse de umplutură,
Și nici....și nici în iubirea de odinioară.
Mi-ai promis iubire și respect,
Dar mi-ai oferit ura și blestem.
Mi-ai promis un viitor împreună,
Dar mi-ai oferit durere.
Îmi spune-ai că vei rămâne și la greu,
Dar unde ești acum...ai plecat.
Mi-ai luat inima apoi ai aruncat-o
Facand-o in mii de bucăți
Cuvintele mele nu pot cuprinde toată durerea .
Dar știu că într-o zi ...poate nu azi.
Poate in zece ani sau douăzeci, nu știu când,
Îmi vei plânge dorul și atunci voi zâmbi,
Stiind că suntem doar niște străini.
Dor de iubire
În adâncul nopții, durerea mă cuprinde,
Mi-ai rupt sufletul în bucăți, iubirea s-a stins, se stinge.
Fiece fragment strigă după tine, după alinare,
Dar tu, departe, în tăcere, m-ai lăsat să plâng în noapte amară.
Zorii vin și mă găsesc prinsă în amintirea ta,
Încerc să-mi adun sufletul, dar e departe, nicăieri nu-l aflu, oare unde va?
Mi-ai rupt inima în bucăți, rămân doar cu durerile,
În tăcere, îmi strig după tine, dar tu, departe, fără de iertare, pleci mai departe.
Sufletul meu zace zdrobit, în cioburi de iubire,
Mi-ai rupt sufletul în bucăți, iar eu rămân în amintire,
Căutându-te în vise, în zâmbete, în dor,
Dar tu, departe, în tăcere, m-ai lăsat, fără de spor.
Tradare
În umbra trădării, inima s-a frânt,
Când dragostea a fost pătată de neîncredere.
Ochii ce-au promis eternitate s-au întunecat,
Și sufletele s-au despărțit în tăcere.
Cuvinte dulci s-au transformat în minciuni,
Iar zâmbetele au ascuns tristețea adâncă.
Înșelăciunea a lăsat urme adânci în inimi,
Iar dragostea s-a stins, pierzându-și strălucirea.
Ochii ce-au strălucit acum se sting,
Când iubirea e pătată de minciună.
Cuvinte ce-au fost jurăminte se risipesc,
Şi sufletul rămâne singur în pustiu și durere.
Dar din durere se naște puterea de a ierta,
De a învăța că poveștile nu-s mereu perfecte.
Că oamenii greșesc, dar iubirea adevărată rezistă,
Și învățăm din înșelare să prețuim sinceritatea.
Moartea
În lumina palidă a nopții adânci,
Moartea pășește cu pași tăcuți și blânzi.
În tăcerea cea grea, clipa se oprește,
Iar sufletul pleacă, către stele se trezește.
În noaptea cea lungă, sub cerul senin,
Moartea veghează, e un drum destin.
Dar dincolo de ea, în lumea de sus,
E o nouă lumină, un început frumos.
În umbra tăcută a zorilor ce vin,
Se naște speranța, un nou început senin.
Moartea nu e sfârșitul, ci un nou început,
Unde sufletul zboară liber, în cerul infinit.
Încredere?
Încredere?.....de unde încredere,
S-a risipit odata cu noi.
In bezna nopții întunecate,
La fel ca și amintirile noaste
Încredere........nu mai am incredere,
Nu mai cred in povești pentru o clipă.
In vorbe goale spuse de umplutură,
Și nici....și nici în iubirea de odinioară.
Mi-ai promis iubire și respect,
Dar mi-ai oferit ura și blestem.
Mi-ai promis un viitor împreună,
Dar mi-ai oferit durere.
Îmi spune-ai că vei rămâne și la greu,
Dar unde ești acum...ai plecat.
Mi-ai luat inima apoi ai aruncat-o
Facand-o in mii de bucăți
Cuvintele mele nu pot cuprinde toată durerea .
Dar știu că într-o zi ...poate nu azi.
Poate in zece ani sau douăzeci, nu știu când,
Îmi vei plânge dorul și atunci voi zâmbi,
Stiind că suntem doar niște străini.