Tradare
În umbra trădării, inima s-a frânt,
Când dragostea a fost pătată de neîncredere.
Ochii ce-au promis eternitate s-au întunecat,
Și sufletele s-au despărțit în tăcere.
Cuvinte dulci s-au transformat în minciuni,
Iar zâmbetele au ascuns tristețea adâncă.
Înșelăciunea a lăsat urme adânci în inimi,
Iar dragostea s-a stins, pierzându-și strălucirea.
Ochii ce-au strălucit acum se sting,
Când iubirea e pătată de minciună.
Cuvinte ce-au fost jurăminte se risipesc,
Şi sufletul rămâne singur în pustiu și durere.
Dar din durere se naște puterea de a ierta,
De a învăța că poveștile nu-s mereu perfecte.
Că oamenii greșesc, dar iubirea adevărată rezistă,
Și învățăm din înșelare să prețuim sinceritatea.
Категория: Напутственные стихи
Все стихи автора: Beatrice Tobesec
Дата публикации: 20 июня 2024
Просмотры: 496
Стихи из этой категории
Paradox
Amintirile dor, dar sunt străine,
ca vise vechi pe care nu le-am visat,
mă uit la ele-sunt tot cu tine,
dar unde sunt eu? Cine-am fost? Cine-s azi?
Te-am iubit. Te iubesc. Sau poate că nu?
Poate iubirea era doar setea
de-a fi privită, de-a fi văzută,
de-a nu fi un chip ce se pierde-n rețea.
Poate că tu ai fost doar conturul
unei iubiri ce nu era a ta,
doar umbra unui vis nescris
despre cine aș fi vrut să mă vrea.
Și-acum? Acum mintea tace,
numele tău nu-i decât un sunet,
dar inima, inima face
din tăcere-un tunet.
Am ajuns
Am ajuns noaptea s-o cuprind
Să la-s în urmă dorul,
Să cânt, și să trăiesc
Viața mai tare s-o prețuiesc.
Să ascult emoția din plin
Să plec acolo unde
Cărarea mă duce.
Mă cheamă
Și ma strigă.
Aici
Ți-e drumul,
Să nu pleci în altă parte.
Ai ajuns la mine,
Pleacă și vizează
Cât ești vie și răsuflarea ți-o auzi.
23.07.2024
Crăciun Ștefana
Un soare atât de frumos,
Dar în inima e furtună
Cu tunete și totodată dureros
Aș putea zice "ploaie nebună"
Căci nu mai sunt eu, de multă vreme
Și totuși am puterea să-mi revin
Dar totuși e prea devreme
Și totuși îmi place acest plăcut chin
Și mă uit pe fereastră,
Din depărtare te vad prin suflet cum tu vii
Îți zic :"hai, intră!"
Și îl văd cu ochii mari cum mă privii
De parcă ar spune "îmi pare rău"
Dar deja e prea târziu
Nu mai pot lupta să fiu în viitorul tău
Sunt un mort, cut toate că sunt viu
Recurs final
Azi fac recurs ultima oară
M-am saturat amintirea ta să doară
Mi-ajunge de când duc cu mine război
Vreau sa te uit...ma vreau pe mine-napoi.
Dar cine m-ar putea judeca...
De-un an și ceva, pledez doar împotriva mea
Pentru singura vină ce o recunosc
C-am sperat în vise ce azi nu mai au rost...
Azi fac recurs ultima oară
N-am să mai las tăcerea ta să doară
Prea mult timp petrecut în așteptare
Pentru cel ce n-am avut nici o valoare...
Azi fac recurs ultima oară
Pentr-o poveste...cândva un soare
Ce s-a stins în dureri și doruri amare
Fără un vin și-o ultimă îmbratișare...
Sensul vieții
niciodată nu m-am văzut,
Poetă eu să fiu,
Și acum fără poezii,
Nu mai pot trăi.
Sensul vieții mele,
Constă în poezii.
Poezia, focul sacru,
Ce în poem eu îl descriu.
Fără poezii viața îmi pare pustie,
Nu îmi închipui
viața fără poezii,
Și nu găsesc sensul vieții
De azi și de mâine.
Dacă nu compun poezii.
Autor Alina Zamurca 🎀
Poezia compusă pe 18.10.2024
Paradox
Amintirile dor, dar sunt străine,
ca vise vechi pe care nu le-am visat,
mă uit la ele-sunt tot cu tine,
dar unde sunt eu? Cine-am fost? Cine-s azi?
Te-am iubit. Te iubesc. Sau poate că nu?
Poate iubirea era doar setea
de-a fi privită, de-a fi văzută,
de-a nu fi un chip ce se pierde-n rețea.
Poate că tu ai fost doar conturul
unei iubiri ce nu era a ta,
doar umbra unui vis nescris
despre cine aș fi vrut să mă vrea.
Și-acum? Acum mintea tace,
numele tău nu-i decât un sunet,
dar inima, inima face
din tăcere-un tunet.
Am ajuns
Am ajuns noaptea s-o cuprind
Să la-s în urmă dorul,
Să cânt, și să trăiesc
Viața mai tare s-o prețuiesc.
Să ascult emoția din plin
Să plec acolo unde
Cărarea mă duce.
Mă cheamă
Și ma strigă.
Aici
Ți-e drumul,
Să nu pleci în altă parte.
Ai ajuns la mine,
Pleacă și vizează
Cât ești vie și răsuflarea ți-o auzi.
23.07.2024
Crăciun Ștefana
Un soare atât de frumos,
Dar în inima e furtună
Cu tunete și totodată dureros
Aș putea zice "ploaie nebună"
Căci nu mai sunt eu, de multă vreme
Și totuși am puterea să-mi revin
Dar totuși e prea devreme
Și totuși îmi place acest plăcut chin
Și mă uit pe fereastră,
Din depărtare te vad prin suflet cum tu vii
Îți zic :"hai, intră!"
Și îl văd cu ochii mari cum mă privii
De parcă ar spune "îmi pare rău"
Dar deja e prea târziu
Nu mai pot lupta să fiu în viitorul tău
Sunt un mort, cut toate că sunt viu
Recurs final
Azi fac recurs ultima oară
M-am saturat amintirea ta să doară
Mi-ajunge de când duc cu mine război
Vreau sa te uit...ma vreau pe mine-napoi.
Dar cine m-ar putea judeca...
De-un an și ceva, pledez doar împotriva mea
Pentru singura vină ce o recunosc
C-am sperat în vise ce azi nu mai au rost...
Azi fac recurs ultima oară
N-am să mai las tăcerea ta să doară
Prea mult timp petrecut în așteptare
Pentru cel ce n-am avut nici o valoare...
Azi fac recurs ultima oară
Pentr-o poveste...cândva un soare
Ce s-a stins în dureri și doruri amare
Fără un vin și-o ultimă îmbratișare...
Sensul vieții
niciodată nu m-am văzut,
Poetă eu să fiu,
Și acum fără poezii,
Nu mai pot trăi.
Sensul vieții mele,
Constă în poezii.
Poezia, focul sacru,
Ce în poem eu îl descriu.
Fără poezii viața îmi pare pustie,
Nu îmi închipui
viața fără poezii,
Și nu găsesc sensul vieții
De azi și de mâine.
Dacă nu compun poezii.
Autor Alina Zamurca 🎀
Poezia compusă pe 18.10.2024
Другие стихотворения автора
Dor de iubire
În adâncul nopții, durerea mă cuprinde,
Mi-ai rupt sufletul în bucăți, iubirea s-a stins, se stinge.
Fiece fragment strigă după tine, după alinare,
Dar tu, departe, în tăcere, m-ai lăsat să plâng în noapte amară.
Zorii vin și mă găsesc prinsă în amintirea ta,
Încerc să-mi adun sufletul, dar e departe, nicăieri nu-l aflu, oare unde va?
Mi-ai rupt inima în bucăți, rămân doar cu durerile,
În tăcere, îmi strig după tine, dar tu, departe, fără de iertare, pleci mai departe.
Sufletul meu zace zdrobit, în cioburi de iubire,
Mi-ai rupt sufletul în bucăți, iar eu rămân în amintire,
Căutându-te în vise, în zâmbete, în dor,
Dar tu, departe, în tăcere, m-ai lăsat, fără de spor.
Moartea
În lumina palidă a nopții adânci,
Moartea pășește cu pași tăcuți și blânzi.
În tăcerea cea grea, clipa se oprește,
Iar sufletul pleacă, către stele se trezește.
În noaptea cea lungă, sub cerul senin,
Moartea veghează, e un drum destin.
Dar dincolo de ea, în lumea de sus,
E o nouă lumină, un început frumos.
În umbra tăcută a zorilor ce vin,
Se naște speranța, un nou început senin.
Moartea nu e sfârșitul, ci un nou început,
Unde sufletul zboară liber, în cerul infinit.
Încredere?
Încredere?.....de unde încredere,
S-a risipit odata cu noi.
In bezna nopții întunecate,
La fel ca și amintirile noaste
Încredere........nu mai am incredere,
Nu mai cred in povești pentru o clipă.
In vorbe goale spuse de umplutură,
Și nici....și nici în iubirea de odinioară.
Mi-ai promis iubire și respect,
Dar mi-ai oferit ura și blestem.
Mi-ai promis un viitor împreună,
Dar mi-ai oferit durere.
Îmi spune-ai că vei rămâne și la greu,
Dar unde ești acum...ai plecat.
Mi-ai luat inima apoi ai aruncat-o
Facand-o in mii de bucăți
Cuvintele mele nu pot cuprinde toată durerea .
Dar știu că într-o zi ...poate nu azi.
Poate in zece ani sau douăzeci, nu știu când,
Îmi vei plânge dorul și atunci voi zâmbi,
Stiind că suntem doar niște străini.
Cioburi de sticla
În lumina palidă a amintirilor,
Cioburi de sticlă strălucesc în zări,
Inimile noastre, acum sfărâmate, în tăceri,
Povești de iubire, acum doar amintiri.
Fiecare ciob reflectă o poveste uitată,
De dragoste, de dor, de clipe pierdute-n vânt,
În tăcere, ne rănesc cu amintiri îngropate,
Cioburi de sticlă, ca inimi, în suflete plângând.
În zorii zilei, ne trezim printre cioburi de speranțe,
Încercăm să ne vindecăm rănile adânci,
Dar cioburile de sticlă, ca amintiri, dansează,
În inimi frânte, în suflete chinuite, în visuri stinse.
Dor de iubire
În adâncul nopții, durerea mă cuprinde,
Mi-ai rupt sufletul în bucăți, iubirea s-a stins, se stinge.
Fiece fragment strigă după tine, după alinare,
Dar tu, departe, în tăcere, m-ai lăsat să plâng în noapte amară.
Zorii vin și mă găsesc prinsă în amintirea ta,
Încerc să-mi adun sufletul, dar e departe, nicăieri nu-l aflu, oare unde va?
Mi-ai rupt inima în bucăți, rămân doar cu durerile,
În tăcere, îmi strig după tine, dar tu, departe, fără de iertare, pleci mai departe.
Sufletul meu zace zdrobit, în cioburi de iubire,
Mi-ai rupt sufletul în bucăți, iar eu rămân în amintire,
Căutându-te în vise, în zâmbete, în dor,
Dar tu, departe, în tăcere, m-ai lăsat, fără de spor.
Moartea
În lumina palidă a nopții adânci,
Moartea pășește cu pași tăcuți și blânzi.
În tăcerea cea grea, clipa se oprește,
Iar sufletul pleacă, către stele se trezește.
În noaptea cea lungă, sub cerul senin,
Moartea veghează, e un drum destin.
Dar dincolo de ea, în lumea de sus,
E o nouă lumină, un început frumos.
În umbra tăcută a zorilor ce vin,
Se naște speranța, un nou început senin.
Moartea nu e sfârșitul, ci un nou început,
Unde sufletul zboară liber, în cerul infinit.
Încredere?
Încredere?.....de unde încredere,
S-a risipit odata cu noi.
In bezna nopții întunecate,
La fel ca și amintirile noaste
Încredere........nu mai am incredere,
Nu mai cred in povești pentru o clipă.
In vorbe goale spuse de umplutură,
Și nici....și nici în iubirea de odinioară.
Mi-ai promis iubire și respect,
Dar mi-ai oferit ura și blestem.
Mi-ai promis un viitor împreună,
Dar mi-ai oferit durere.
Îmi spune-ai că vei rămâne și la greu,
Dar unde ești acum...ai plecat.
Mi-ai luat inima apoi ai aruncat-o
Facand-o in mii de bucăți
Cuvintele mele nu pot cuprinde toată durerea .
Dar știu că într-o zi ...poate nu azi.
Poate in zece ani sau douăzeci, nu știu când,
Îmi vei plânge dorul și atunci voi zâmbi,
Stiind că suntem doar niște străini.
Cioburi de sticla
În lumina palidă a amintirilor,
Cioburi de sticlă strălucesc în zări,
Inimile noastre, acum sfărâmate, în tăceri,
Povești de iubire, acum doar amintiri.
Fiecare ciob reflectă o poveste uitată,
De dragoste, de dor, de clipe pierdute-n vânt,
În tăcere, ne rănesc cu amintiri îngropate,
Cioburi de sticlă, ca inimi, în suflete plângând.
În zorii zilei, ne trezim printre cioburi de speranțe,
Încercăm să ne vindecăm rănile adânci,
Dar cioburile de sticlă, ca amintiri, dansează,
În inimi frânte, în suflete chinuite, în visuri stinse.
Dor de iubire
În adâncul nopții, durerea mă cuprinde,
Mi-ai rupt sufletul în bucăți, iubirea s-a stins, se stinge.
Fiece fragment strigă după tine, după alinare,
Dar tu, departe, în tăcere, m-ai lăsat să plâng în noapte amară.
Zorii vin și mă găsesc prinsă în amintirea ta,
Încerc să-mi adun sufletul, dar e departe, nicăieri nu-l aflu, oare unde va?
Mi-ai rupt inima în bucăți, rămân doar cu durerile,
În tăcere, îmi strig după tine, dar tu, departe, fără de iertare, pleci mai departe.
Sufletul meu zace zdrobit, în cioburi de iubire,
Mi-ai rupt sufletul în bucăți, iar eu rămân în amintire,
Căutându-te în vise, în zâmbete, în dor,
Dar tu, departe, în tăcere, m-ai lăsat, fără de spor.
Moartea
În lumina palidă a nopții adânci,
Moartea pășește cu pași tăcuți și blânzi.
În tăcerea cea grea, clipa se oprește,
Iar sufletul pleacă, către stele se trezește.
În noaptea cea lungă, sub cerul senin,
Moartea veghează, e un drum destin.
Dar dincolo de ea, în lumea de sus,
E o nouă lumină, un început frumos.
În umbra tăcută a zorilor ce vin,
Se naște speranța, un nou început senin.
Moartea nu e sfârșitul, ci un nou început,
Unde sufletul zboară liber, în cerul infinit.