Încredere?
Încredere?.....de unde încredere,
S-a risipit odata cu noi.
In bezna nopții întunecate,
La fel ca și amintirile noaste
Încredere........nu mai am incredere,
Nu mai cred in povești pentru o clipă.
In vorbe goale spuse de umplutură,
Și nici....și nici în iubirea de odinioară.
Mi-ai promis iubire și respect,
Dar mi-ai oferit ura și blestem.
Mi-ai promis un viitor împreună,
Dar mi-ai oferit durere.
Îmi spune-ai că vei rămâne și la greu,
Dar unde ești acum...ai plecat.
Mi-ai luat inima apoi ai aruncat-o
Facand-o in mii de bucăți
Cuvintele mele nu pot cuprinde toată durerea .
Dar știu că într-o zi ...poate nu azi.
Poate in zece ani sau douăzeci, nu știu când,
Îmi vei plânge dorul și atunci voi zâmbi,
Stiind că suntem doar niște străini.
Категория: Напутственные стихи
Все стихи автора: Beatrice Tobesec
Дата публикации: 20 июня 2024
Просмотры: 490
Стихи из этой категории
Ma Vei Parasi
Vei pleca,pentru o fecioara mai buna decat mine
Ma vei parasi pentru cea care nu poate sa iti ofere
Ce ti-am daruit eu,este mai mult de frumoasa ,
Dar eu....am fost painea si vinul si norocul tau
Ca mine nu e nici una ,nu o mai gasesti asa om.
I-am vesnicia si lasam asa cum sunt, si sa plang
Sa te uit pentru totdeauna ,fiindca prea mult rau ,
De ce nu gandesti ce ai lasat in urma ta
Te inchin in fata unui alte zeita ,
Dar nu ma vei uita.
Nu te blestem,dar nici nu te urasc ,fiindca de ce?
Doar cea ce o iubusti,sper sa aiba grija ,
Asa cum am avut eu,sa aiba si ia grija
Cat am atras eu in relatie asa sa traga si ia cu tine
Sper sa fii fericit si sa nu o pararasesti .
Lipește-mi inima…
Lipește-mi inima la loc,
Și dă-mi-o înapoi întreagă.
Să pot și eu să mai iubesc,
O altă inima vreodată.
Să pot și eu să mai cuprind,
Un alt trup, în viața asta.
Să te las pe tine-n trecut,
Să trăiesc doar cu speranța.
Să pot si eu să mai sărut
Un alt chip, dimineața
Să uit de ochii tăi de lut
Care îmi înseninau viața..
Atunci când iubirea-i de prisos
Privește, ia și uită-te ca tot ce ai iubit
Și te distruge
Privește-i în ochi, chiar și de știi ca e ultima clipă de pe pământ, iar-n ultima clipă a vieții e necesară despărțirea
Fiindcă afara nu-i mai lumină, plouă doar cu lacrimile tale ce scufunda globul pământesc întreg de întuneric, iar pe tine doar te înghite deja pământul de la atâtea slăbiciunii
Ia și uita ca vântul că vremea-i rece, dar nu-i mai rece decât inima unui om ce a înghețat
Nu i mai amară decât dorul nespus și suspinat în mintea unui om ce-i acum râu și plin de frustrări
Uita i sau altfel ve fi zgruzaumt de tot ce ai crezut ca te iubește căci ai crezut ca numele nu îți va fi scris cu sânge ci doar decât cioplit pe cruce, însă ai greșit cu inima și acum tot cu ea plătești
Însângerată cu lacrimile pana-n pământ și ea va fi singura ce acăzut pradă și în același timp singura căldură în care va fi înconjurată tot pământul
Căci ai fost nevoit sa îți dai tu însuți duhul pentru a cunoaște pe sinele popor ce pretinde ca-i ca ancora în loc de război, dar ți ai dat impresia falsă gândului tău ca tu vei trăi pentru ei, dacă ar fi ca ei, doamne ferește sa piară, dar ai ajuns doar decât să te sacrifici singur tu roadă a pământului
Visul-Curaj
Visul - Curaj(impacarea cu sine)
Am alunecat spre mare
Si ma las dus de mister
Stiu ca doar acolo voi gasi
Linistea - sa pot muri..
Pe nisispul cald si moale
Pasii mei vorbesc timid..
Era singura ocazie sa mai fiu candva lucid
O durere apasatoare
M-a adus la orizont
Dar aici eu m-am trezit..
Totul parea diferit
Acea liniste macabra
M-a facut sa fiu invins
Un curaj in antiteza
Care s-a impregnat in vis
Te-am vazut in departare
Cum sclipeai..m-ai observat
Iti cerusem ajutorul
Dar tu nu, nu mi l-ai dat
Visul meu intunecat
Ce m-a dus spre alta "lume"
M-a facut sa tac..doar urme
E o poezie pe care am scris-o azi: tema(acceptarea)
Trei degete
Trecătoare umbre ale nopții, unde dorul se destramă,
Ești departe, un vis ce nu se mai întoarce.
A trei degete lipsă să-ți cuprind întreaga viață.
M-aș rătăcii prin labirinturi de amintiri fără voce,
Incât vocea ta un ecou ce mă sfâșie-n tăcere.
Unde trei degete, un abis între noi, ca picături spre neant.
Buna ploaiea, unde cuvintele noastre acolo se pierd,
Iți simt absența, un gol ce nu se umple in vânt.
Trei degete au lipsit să te păstrez în absurd
Din "Volumul Ceai de portocale și scorțișoară"
Ma Vei Parasi
Vei pleca,pentru o fecioara mai buna decat mine
Ma vei parasi pentru cea care nu poate sa iti ofere
Ce ti-am daruit eu,este mai mult de frumoasa ,
Dar eu....am fost painea si vinul si norocul tau
Ca mine nu e nici una ,nu o mai gasesti asa om.
I-am vesnicia si lasam asa cum sunt, si sa plang
Sa te uit pentru totdeauna ,fiindca prea mult rau ,
De ce nu gandesti ce ai lasat in urma ta
Te inchin in fata unui alte zeita ,
Dar nu ma vei uita.
Nu te blestem,dar nici nu te urasc ,fiindca de ce?
Doar cea ce o iubusti,sper sa aiba grija ,
Asa cum am avut eu,sa aiba si ia grija
Cat am atras eu in relatie asa sa traga si ia cu tine
Sper sa fii fericit si sa nu o pararasesti .
Lipește-mi inima…
Lipește-mi inima la loc,
Și dă-mi-o înapoi întreagă.
Să pot și eu să mai iubesc,
O altă inima vreodată.
Să pot și eu să mai cuprind,
Un alt trup, în viața asta.
Să te las pe tine-n trecut,
Să trăiesc doar cu speranța.
Să pot si eu să mai sărut
Un alt chip, dimineața
Să uit de ochii tăi de lut
Care îmi înseninau viața..
Atunci când iubirea-i de prisos
Privește, ia și uită-te ca tot ce ai iubit
Și te distruge
Privește-i în ochi, chiar și de știi ca e ultima clipă de pe pământ, iar-n ultima clipă a vieții e necesară despărțirea
Fiindcă afara nu-i mai lumină, plouă doar cu lacrimile tale ce scufunda globul pământesc întreg de întuneric, iar pe tine doar te înghite deja pământul de la atâtea slăbiciunii
Ia și uita ca vântul că vremea-i rece, dar nu-i mai rece decât inima unui om ce a înghețat
Nu i mai amară decât dorul nespus și suspinat în mintea unui om ce-i acum râu și plin de frustrări
Uita i sau altfel ve fi zgruzaumt de tot ce ai crezut ca te iubește căci ai crezut ca numele nu îți va fi scris cu sânge ci doar decât cioplit pe cruce, însă ai greșit cu inima și acum tot cu ea plătești
Însângerată cu lacrimile pana-n pământ și ea va fi singura ce acăzut pradă și în același timp singura căldură în care va fi înconjurată tot pământul
Căci ai fost nevoit sa îți dai tu însuți duhul pentru a cunoaște pe sinele popor ce pretinde ca-i ca ancora în loc de război, dar ți ai dat impresia falsă gândului tău ca tu vei trăi pentru ei, dacă ar fi ca ei, doamne ferește sa piară, dar ai ajuns doar decât să te sacrifici singur tu roadă a pământului
Visul-Curaj
Visul - Curaj(impacarea cu sine)
Am alunecat spre mare
Si ma las dus de mister
Stiu ca doar acolo voi gasi
Linistea - sa pot muri..
Pe nisispul cald si moale
Pasii mei vorbesc timid..
Era singura ocazie sa mai fiu candva lucid
O durere apasatoare
M-a adus la orizont
Dar aici eu m-am trezit..
Totul parea diferit
Acea liniste macabra
M-a facut sa fiu invins
Un curaj in antiteza
Care s-a impregnat in vis
Te-am vazut in departare
Cum sclipeai..m-ai observat
Iti cerusem ajutorul
Dar tu nu, nu mi l-ai dat
Visul meu intunecat
Ce m-a dus spre alta "lume"
M-a facut sa tac..doar urme
E o poezie pe care am scris-o azi: tema(acceptarea)
Trei degete
Trecătoare umbre ale nopții, unde dorul se destramă,
Ești departe, un vis ce nu se mai întoarce.
A trei degete lipsă să-ți cuprind întreaga viață.
M-aș rătăcii prin labirinturi de amintiri fără voce,
Incât vocea ta un ecou ce mă sfâșie-n tăcere.
Unde trei degete, un abis între noi, ca picături spre neant.
Buna ploaiea, unde cuvintele noastre acolo se pierd,
Iți simt absența, un gol ce nu se umple in vânt.
Trei degete au lipsit să te păstrez în absurd
Din "Volumul Ceai de portocale și scorțișoară"
Другие стихотворения автора
Dor de iubire
În adâncul nopții, durerea mă cuprinde,
Mi-ai rupt sufletul în bucăți, iubirea s-a stins, se stinge.
Fiece fragment strigă după tine, după alinare,
Dar tu, departe, în tăcere, m-ai lăsat să plâng în noapte amară.
Zorii vin și mă găsesc prinsă în amintirea ta,
Încerc să-mi adun sufletul, dar e departe, nicăieri nu-l aflu, oare unde va?
Mi-ai rupt inima în bucăți, rămân doar cu durerile,
În tăcere, îmi strig după tine, dar tu, departe, fără de iertare, pleci mai departe.
Sufletul meu zace zdrobit, în cioburi de iubire,
Mi-ai rupt sufletul în bucăți, iar eu rămân în amintire,
Căutându-te în vise, în zâmbete, în dor,
Dar tu, departe, în tăcere, m-ai lăsat, fără de spor.
Tradare
În umbra trădării, inima s-a frânt,
Când dragostea a fost pătată de neîncredere.
Ochii ce-au promis eternitate s-au întunecat,
Și sufletele s-au despărțit în tăcere.
Cuvinte dulci s-au transformat în minciuni,
Iar zâmbetele au ascuns tristețea adâncă.
Înșelăciunea a lăsat urme adânci în inimi,
Iar dragostea s-a stins, pierzându-și strălucirea.
Ochii ce-au strălucit acum se sting,
Când iubirea e pătată de minciună.
Cuvinte ce-au fost jurăminte se risipesc,
Şi sufletul rămâne singur în pustiu și durere.
Dar din durere se naște puterea de a ierta,
De a învăța că poveștile nu-s mereu perfecte.
Că oamenii greșesc, dar iubirea adevărată rezistă,
Și învățăm din înșelare să prețuim sinceritatea.
Moartea
În lumina palidă a nopții adânci,
Moartea pășește cu pași tăcuți și blânzi.
În tăcerea cea grea, clipa se oprește,
Iar sufletul pleacă, către stele se trezește.
În noaptea cea lungă, sub cerul senin,
Moartea veghează, e un drum destin.
Dar dincolo de ea, în lumea de sus,
E o nouă lumină, un început frumos.
În umbra tăcută a zorilor ce vin,
Se naște speranța, un nou început senin.
Moartea nu e sfârșitul, ci un nou început,
Unde sufletul zboară liber, în cerul infinit.
Cioburi de sticla
În lumina palidă a amintirilor,
Cioburi de sticlă strălucesc în zări,
Inimile noastre, acum sfărâmate, în tăceri,
Povești de iubire, acum doar amintiri.
Fiecare ciob reflectă o poveste uitată,
De dragoste, de dor, de clipe pierdute-n vânt,
În tăcere, ne rănesc cu amintiri îngropate,
Cioburi de sticlă, ca inimi, în suflete plângând.
În zorii zilei, ne trezim printre cioburi de speranțe,
Încercăm să ne vindecăm rănile adânci,
Dar cioburile de sticlă, ca amintiri, dansează,
În inimi frânte, în suflete chinuite, în visuri stinse.
Dor de iubire
În adâncul nopții, durerea mă cuprinde,
Mi-ai rupt sufletul în bucăți, iubirea s-a stins, se stinge.
Fiece fragment strigă după tine, după alinare,
Dar tu, departe, în tăcere, m-ai lăsat să plâng în noapte amară.
Zorii vin și mă găsesc prinsă în amintirea ta,
Încerc să-mi adun sufletul, dar e departe, nicăieri nu-l aflu, oare unde va?
Mi-ai rupt inima în bucăți, rămân doar cu durerile,
În tăcere, îmi strig după tine, dar tu, departe, fără de iertare, pleci mai departe.
Sufletul meu zace zdrobit, în cioburi de iubire,
Mi-ai rupt sufletul în bucăți, iar eu rămân în amintire,
Căutându-te în vise, în zâmbete, în dor,
Dar tu, departe, în tăcere, m-ai lăsat, fără de spor.
Tradare
În umbra trădării, inima s-a frânt,
Când dragostea a fost pătată de neîncredere.
Ochii ce-au promis eternitate s-au întunecat,
Și sufletele s-au despărțit în tăcere.
Cuvinte dulci s-au transformat în minciuni,
Iar zâmbetele au ascuns tristețea adâncă.
Înșelăciunea a lăsat urme adânci în inimi,
Iar dragostea s-a stins, pierzându-și strălucirea.
Ochii ce-au strălucit acum se sting,
Când iubirea e pătată de minciună.
Cuvinte ce-au fost jurăminte se risipesc,
Şi sufletul rămâne singur în pustiu și durere.
Dar din durere se naște puterea de a ierta,
De a învăța că poveștile nu-s mereu perfecte.
Că oamenii greșesc, dar iubirea adevărată rezistă,
Și învățăm din înșelare să prețuim sinceritatea.
Moartea
În lumina palidă a nopții adânci,
Moartea pășește cu pași tăcuți și blânzi.
În tăcerea cea grea, clipa se oprește,
Iar sufletul pleacă, către stele se trezește.
În noaptea cea lungă, sub cerul senin,
Moartea veghează, e un drum destin.
Dar dincolo de ea, în lumea de sus,
E o nouă lumină, un început frumos.
În umbra tăcută a zorilor ce vin,
Se naște speranța, un nou început senin.
Moartea nu e sfârșitul, ci un nou început,
Unde sufletul zboară liber, în cerul infinit.
Cioburi de sticla
În lumina palidă a amintirilor,
Cioburi de sticlă strălucesc în zări,
Inimile noastre, acum sfărâmate, în tăceri,
Povești de iubire, acum doar amintiri.
Fiecare ciob reflectă o poveste uitată,
De dragoste, de dor, de clipe pierdute-n vânt,
În tăcere, ne rănesc cu amintiri îngropate,
Cioburi de sticlă, ca inimi, în suflete plângând.
În zorii zilei, ne trezim printre cioburi de speranțe,
Încercăm să ne vindecăm rănile adânci,
Dar cioburile de sticlă, ca amintiri, dansează,
În inimi frânte, în suflete chinuite, în visuri stinse.
Dor de iubire
În adâncul nopții, durerea mă cuprinde,
Mi-ai rupt sufletul în bucăți, iubirea s-a stins, se stinge.
Fiece fragment strigă după tine, după alinare,
Dar tu, departe, în tăcere, m-ai lăsat să plâng în noapte amară.
Zorii vin și mă găsesc prinsă în amintirea ta,
Încerc să-mi adun sufletul, dar e departe, nicăieri nu-l aflu, oare unde va?
Mi-ai rupt inima în bucăți, rămân doar cu durerile,
În tăcere, îmi strig după tine, dar tu, departe, fără de iertare, pleci mai departe.
Sufletul meu zace zdrobit, în cioburi de iubire,
Mi-ai rupt sufletul în bucăți, iar eu rămân în amintire,
Căutându-te în vise, în zâmbete, în dor,
Dar tu, departe, în tăcere, m-ai lăsat, fără de spor.
Tradare
În umbra trădării, inima s-a frânt,
Când dragostea a fost pătată de neîncredere.
Ochii ce-au promis eternitate s-au întunecat,
Și sufletele s-au despărțit în tăcere.
Cuvinte dulci s-au transformat în minciuni,
Iar zâmbetele au ascuns tristețea adâncă.
Înșelăciunea a lăsat urme adânci în inimi,
Iar dragostea s-a stins, pierzându-și strălucirea.
Ochii ce-au strălucit acum se sting,
Când iubirea e pătată de minciună.
Cuvinte ce-au fost jurăminte se risipesc,
Şi sufletul rămâne singur în pustiu și durere.
Dar din durere se naște puterea de a ierta,
De a învăța că poveștile nu-s mereu perfecte.
Că oamenii greșesc, dar iubirea adevărată rezistă,
Și învățăm din înșelare să prețuim sinceritatea.