De ce Doamne?
Doamne, de ce mă mai ții pe pământ,
Când fiecare pas pe care-l fac mă doboară?
Într-un trup bolnav, pierdut într-o mare de lacrimi,
Nu mai știu dacă trăiesc sau doar supraviețuiesc,
Și mă întreb, dacă nu sunt de folos nimănui,
De ce mă ții încă în această prizonieră roată de suferință?
Ai uitat de mine, Doamne, în mijlocul acestei frânghii frânte,
De ce mă legi de un pământ care mă sfâșie
Și mă roade pe dinăuntru, zi după zi?
Fiecare celulă din mine strigă, dar cine mă aude?
Trăiesc printre oameni, dar sunt o fantomă printre ei,
O umbră ce se stinge încet, în timp ce aș vrea să fiu o lumină.
Sunt un vis rătăcit, o rămășiță a unei ființe care cândva visa,
Dar acum sunt doar o fărâmă de carne și o minte prăbușită,
Cum poate fi un om atât de singur în fața Ta,
Când sunt înconjurat de răni ce nu se vindecă niciodată?
Cum mă pot folosi de această viață,
Când nu am nici putere, nici glas, nici speranță?
Mă întreb, oare mai am vreun sens aici,
Sau sunt doar un chip pierdut în neant,
Un trup care nu mai răspunde la chemările lumii?
Și totuși, mă ții în viață… pentru ce?
Poate că în toată această suferință, în fiecare clipă de durere,
Se află un plan pe care nu-l înțeleg, un sens care îmi scapă.
Dar dacă nu pot să dau nimic înapoi,
Dacă nu pot să fac nici măcar o umbră de bine în lume,
De ce mă lași încă să respir, să mă simt prins într-o capcană de carne?
Răspunde-mi, Doamne, căci sufletul meu se zbate,
Și nu mai știu dacă încă sunt omul care odată visa la ceruri
Sau doar o rămășiță ce caută alinare în adâncul acestei lumi.
Категория: Напутственные стихи
Все стихи автора: jessica_brescan 
Дата публикации: 24 января
Просмотры: 142
