vindecare

Prezentul mi-e trecut,

Nu mă pot gândi la viitor,

Stau și ascult un cântec mut,

Stau și aștept să mor....

Am să mor de dorul ce ți-l port

Asta-mi este ultima dorință,

Nu pot să trăiesc cu-n suflet mort

Ce-a trecut de mult în neființă....

Am să mor de dragul tău,

Am să mor singur în tăcere,

Nu mai pot să fiu al tău,

Sunt sătul de această durere....

Prefer o eternitate-n iad

Decât o viață fără tine,

Poate dacă-n flăcări o să ard

Îmi voi lua gândul de la tine.....

Loc pustiu și tulburat.
De pereți stă atârnat,
Amorul ce-odată...
Pentru Tine a făcut palat.
Amintiri umile umbresc un loc uitat.

Vopsea neagră pe pereți și pe tavan,
Am renovat o cameră, un cadran...
Când degeaba încercam
Să mă arunc în nostalgie.
(Rușine să îmi fie.)

Decojiți sunt acum suporții
Ce susțineau voia sorții.
Și de mucegai acaparați
Firavii suporți neînsemnați.

Rafturi goale ce odată aveau
Speranțe și vise ce zideau
Și lumina dragostei voiau
Mândru Ție să ți-o dau.

Stau în mijloc,
Stau într-un loc,
Doar cu o pală de foc.

Incendiu ar vrea
Să fie pala mea...
Dragostea, Ea.

Dar vântul bate prin obloanele deschise
Alungând micele vise.

Camera goală și înnegrită,
A fost odată fericită.

Pentru Tine, a mea iubită...

Trec de zi la zi ce-ți pot spune,
Însă par că aș fi neimportantă
Și gândurile nu ți le-aș expune,
Căci nu aș fi deloc încântată.

Ce măcar mie o să-mi răspunzi
O știe doar singura ta privire
De chipul meu o să-l surprinzi
Mă lasă cu totul fără gândire.

Sunt bine!să pot zice doar atât
Și îmi simt a mea inimă bătând,
Care-mi lasă sufletul doborât
Cu cuvinte ce au rămas în gând.

Un dor apăsător

Și lacrimi nu mai cad,

Trăiesc în propriul meu iad

Mă usuc și mor...

Mă sting,

Mă doboară durerea

Îți caut mângâierea, 

Dar nu mai pot să te ating.

 Din tot ce îmi plăcea odată

Azi nu-mi mai pare a fi nimic

Căci nu mai vreau să mă implic

Și nu o să mai doresc vreodată.

Tristețea mea e molipsitoare

Și mă ascund de orișicine

Ca să nu ajungă ca mine.

Să nu se simtă cât mă doare.

Sunt vie dar mă simt moartă,

Și-aș da orice ca tu să știi

Că ai putea ca să mă învii

Că ai putea să schimbi o soartă.

Dar tu nu știi, 

Ești prea departe 

Ne desparte

Tot ce n-am putut fi.

Bun-rămas

În tumultuosul timp prezent

Mai alergăm independent

Căci pentru frica de hârtie

Ne punem țel ca datorie

Trăind în umbrele unui anotimp

Ne bucurăm cât ne-a rămas

Așteptând mereu un timp

Când va fi doar un bun-rămas.

Și pui zâmbete, doar de fațadă

Și te apleci pe esplanadă

Gândindu-te, cea mai rămas?

Din personalul nostru ceas.

Doar mica limbă de speranță

Și marea limbă de suspans

Căci într-o clipă de exuberanță

Nu ți-au lăsat nici, bun-rămas.

Când simți că dai mai mult decât se cere

Și-i pusă afecțiunea ta intr-un buzunar,

Când simți că pleoapele ți-s grele

Incearca să-i scrii, omului, mai rar.

Când vezi că buzunarele îi sunt rupte

Şi spală fără milă cu afecțiunea ta pe jos,

Să-l lași cu ele descusute

Chiar de-l iubești până la os.

Când vezi că nu-ți deschide, omul,

Nici ușa, geamuri sau perdele,

Nu-i mai călca forțat covorul,

Zi-i, omului, la revedere.

Și de te cheamă peste ani la un vin fiert

Zi-i că-i târziu, fă un sfârșit dintr-acela BRIO

      -  Păi, la mine-i 12 și un sfert...

      - La mine-i 12 și-un ADIO!