Автор Crăciun Maria

Iubita mea,

Să știe lumea-ntreagă,

De-a mea iubire pentru tine,

Iar pentru cei ce-ntreabă cu rost,

Sau mai degrabă fără rost,prostește,

Cine-i nebunul care își declară nebună a sa iubire,

Ori nu cumva iubirea este bună

Iar el este pierdut cu firea?

Iubita mea,ieri te-am ținut de mână,

Și m-am simțit plutind pe Lună,

Nu-i Luna astrul celor ce se declară îndrăgostiți?

Ba da,dar noi suntem cu mult mai diferiți,

Tu ești regina nopții ce trece liniștită

Pe la Unirii,piața bine cunoscută,

Iar eu rătăcitorul Cavaler îndrăgostit,

Știi bine că ți-am povestit!

(25 februarie 2024 Vasilica dragostea mea)

Scumpo ce este iubirea?
E cind imparti la doi ceva,
Cind iti Ramine numai pentru tine
Dar tu alegi sai dai si partea ta.

Este atunci cind farmecul dispare
Si cind deja apare parul alb.
Cind ochii nu mai au acea culoare,
Si totusi o iubesti neincetat.

Este atunci icnd treceti prin probleme
Prin vijelii si poate prin furtuni,
dar voi mereu ramineti impreuna
Asa cum ati promis la inceput.

În zorii zilei sau în miez de noapte, Când sufletul plânge sau când e în fapte, Există un semn, subtil sau clar, Ce poartă cu el o poveste adâncă, în dar.

Semn de recunoștință sau semn de ghinion, Ce poți citi în linii sau într-o privire adâncă, E mereu acolo, în umbra tăcerii, Ca un mesaj al vieții, cu toate tainele ei.

Uneori e un zâmbet, uneori e o lacrimă, O îmbrățișare caldă sau o ușoară răpăire, Semn de căldură sau semn de durere, Ce poartă cu el amintiri și speranțe sincere.

În labirintul vieții, semnele ne călăuzesc, Ne îndeamnă să credem sau ne-nvață să tăcem, Fie ele semn de recunoștință sau de ghinion, Rămâne în noi puterea de a le da un sens și un rost, ca-ntr-un dans de sioni.

O,tu,femeie,ce adesea ți plângi de milă,

Și l târăști în spatele tău mic ca o cămilă .

O,tu,femeie,ce-ți lași acasă zâmbetul tău strălucitor,

Ce ieri,te-dragosteai  doar d-un muritor.

Tu,fii,te rog,independenta,

Si țineți mereu rujul în poșetă.

Și nu-l lasa pe el să te doboare ,

Și nici aripile albe să ți le omoare.

Fii mereu sic și zâmbitoare, 

Poartă zilnic fuste,rochii și zorzoane.

Oferă ți timp,iubire și-energie,

Mereu fii tu prea sus și el doar o ființă vie.

Nu plânge când a ta mâna îți este lăsată -n vânt,

Tu stai dreaptă,serioasă,fără a spune vreun cuvânt.

Și nu mai șterge cu al tău burete-nflorat,

Toate răutățile ce l fac pe el acum bărbat.

Mai fac, mai scriu, mai spun prostii,
nu sunt de plopi, sau de campii.
Nu am în sînge fir de scriitor,
nu pot să scriu de frumuseţe şi amor.
De moarte ştiu să scriu mai bine,
şi numai moartea’n cap îmi vine.
Doar negru văd ce voi vedeţi  frumos,
si unde voi zburaţi, eu merg pe jos.
Sunt trist mereu şi’mi pare bine,
că bucuria, doar din bucurie’mi vine.

Esti in bratele multimii,
oare cum te trag de gind?
Timpul tau le apartine
esti fugarul cel de rind.

Tu te lunici prin parerea
Vorba teai vindut plingind.
Omul merge in tacere,
Tu vorbesti doar nu la timp. 

Deci teai descaltat de minte
Vei zburda pustiul dens
Dar naiv pina la capat
Tot multimea ai ales.