.Melancolie
Dacă aș putea redenumi toamna …
o melancolie
n-ar mai fi toamnă pentru tine, așa-i?
Ah … n-aș putea să-ți răpesc așa ceva.
Și pe urmă, pentru mine ar fi
plină de spini,
Aș sângera de tine ușor…
prin fiecare frunză căzută,
și aș muri mereu și mereu …
cu fiecare dor,
de tine.
(autor: Aurel Alexandru Donciu / volum: Cub de gheață - 2020 editura Etnous / ISBN: 978-606-712-760-7 - Toate drepturile rezervate)
Categoria: Poezii de dragoste
Toate poeziile autorului: Aurel Alexandru Donciu
Cub de gheață, melancolie, gheață, poezii, poezie, dragoste, versuri, volumpoezii, cub,
Data postării: 27 martie 2022
Vizualizări: 1040
Poezii din aceiaşi categorie
Nustiu
Si da, raspund la vuet
O, da, ramii aproape
Ca despartirea-n noapte
Nu pierde acel sunet.
Revin ades la zimbet
Pierzindu-te in zare
Acele clipe amare
Ma departez de urlet.
Si tot mai arde focul
Revine ziua veche
Pastreaza-n amintire
Momentele si somnul.
Asa se-arata luna
Luceste-n zarea lui
Plecata, e alaturi
Se vede, si Lumina.
Scintei si da, ma dor
Saratele-amintiri
Momentele in zori
Se pierd frunze si mor.
Lasă-ți
Lasă-ți sufletul iubito, de-al meu suflet să se lege!
Astfel, toate, taine sfinte, amândoi le-am înțelege.
Lasă-ți capul tău iubito, pe-al meu umăr să se culce
Astfel, orișice durere s-ar spăla-n lacrima dulce.
Lasă-ți creștetul, iubito, cu săruturi să-l hrănesc,
Fericire și speranță, lasă-n minte să-ți sădesc!
Lasă-ți inima, iubito, cu a mea să se unească,
Iar iubirea cea divină, las-o-n ele să vorbească!
Să ne-nvețe dăruirea, să ne-nvețe și iertarea,
Apoi, mai presus de toate, pasiunea și, uitarea...
Aș uita poftele toate, chiar și veșnica țigare,
De vei stinge-aceste pofte cât mai des c-o sărutare.
Aș uita, tot ce e-n lume, foame nu aș mai avea
De-ai lăsa să mă hrănească tot mereu dragostea ta.
Sete n-aș avea, chiar vinul, l-aș uita de tot, ști bine,
Dacă m-ai lăsa iubito, zilnic să mă-mbăt cu tine.
Goi am fi, n-am vrea veșminte ș-am vrea goi să fim mereu,
Dacă m-ai lăsa iubito, să mă-mbrac cu trupul tău.
Să trăim ca-ntr-o văpaie, nici ce-i frigul nu ai ști,
De-i veni la mine-n brațe ș-al meu trup te va-nveli.
Lasă-ți lumea, vino-n lumea cea de vis ce-ți dăruiesc!
Tu-nflorește lângă mine, eu, prin tine să-nfloresc.
Uită-ți grija, bucuria las-o-n mintea ta să vină,
Eu să fiu plin de iubire, tu, de-a mea iubire plină.
Ziua copilului
Soarele zâmbește-n cerul senin,
O zi de sărbătoare e azi, e senin.
Copiii prin grădini și parcuri s-adună,
Cu bucurie și voie bună.
Zâmbetul lor e o lumină caldă,
Inima de copil e plină de nădejde.
Jocuri și cântece umplu aerul,
O lume magică se creează mereu.
Amintiri din copilărie vin val după val,
De joacă, râsete, fără niciun egal.
Zilele petrecute-n natură,
Cu prietenii dragi, o aventură.
Visuri mari și imaginație bogată,
Lumea pare un loc de poveste, o minunată.
Fără griji și cu sufletul pur,
Copiii ne aduc bucurie și un zâmbet sur.
La mulți ani, copii, și să aveți o zi minunată,
Plină de bucurie și de joacă neîncetată!
Păstrați mereu sufletul curat de copil,
Și lumea va fi un loc mai bun, mai fertil.
Eva
O lumină violetă pătrunde tot și, în special,
tot ce se crapă; buze pietrificate, sentimente
uitate, precum și stări amăgitoare de fericire.
Această lumină este o culoare, ce împodobește
urechea unei femei ; ureche, care poate auzi ;
un cântec violet ascuns în taina sânului~
frunze pentru a acoperi răni vechi; dureri după
dureri ; goliciune. Această femeie știe că tot
ceea ce strălucește nu este doar aur în universul
ei paralel ; templu, refracție, dispersie. Învață
cum să–și înfingă dinții într-un măr și-i înfinge
din nou până când acesta se crapă ; a mușca,
remușcare. Ulterior, ea mestecă pentru a se
hrăni; deschidere, transformare ; Ea are nevoie
de sentimentul conștiinței de sine; reflexie de
lumină pe marginea propriului ei abis; cruditate
lăptoasă, matitate, creștere, prăsire și maturație
de toamnă; părăsire. Subconștientul ei este un
cavou în care zace o puritate primară, puerilism.
Viața ei este o zbatere pentru nimic; o ramură
din pomul cunoașterii, care nu va înflori niciodată;
sămânță, a germina. Ea este încă existentă și vie
sub cerul ei plin de nori, îndepărtat și apatic ;
crepuscul trist. Ea are nevoie de o sărutare sfântă
pentru galaxia ei de sentimente. Aude sâsâitul șarpelui,
verde la față, și freamătul frunzelor ; mască~
fie alba, fie roșie, fie galbenă, fie cafenie. Viața ei
este întunecare. Ea nu vrea să se dezumanizeze.
Umbra ei este o formă în spațiu, una eterică.
Ea înțelege semnificația fructului interzis, pe care
îl păstrează în căușul iubirii ; zbârcire, mumificare.
Poezie de Marieta Maglas
Confuzie
De azi nu te mai iubesc.
Sau te iubesc mai mult?
Oricum, voi încerca s-ascund!
Voi rupe poza ta
Apoi, la sigur o voi lipi,
Nu voi putea fără ea trăi.
Voi şterge melodia noastră.
Pe urmă toată ziua o voi cânta,
Sunt sigură c-aşa se v-antâmpla.
Eram gata să plec.
Dar, iată că mă întorc înapoi,
Nu pot uita iubirea dintre noi.
Ramas
Lumina sufletului meu
Din nou vei aparea
O luminare stinsa
Focul, tu vei reflecta
Nu-mi spune de iubire
Nu-mi zice tu de dor
Caci ai avut iubirea
Si ai lasato-n zbor
O lume de sperante
Ma duce iar spre tine
Dar inima ma roaga
M-ai simte pentru tine
Un gol ce mi-ai lasat
O suferinta amara
Te rog, nu mai pleca
Te rog, ramii deseara.
Nustiu
Si da, raspund la vuet
O, da, ramii aproape
Ca despartirea-n noapte
Nu pierde acel sunet.
Revin ades la zimbet
Pierzindu-te in zare
Acele clipe amare
Ma departez de urlet.
Si tot mai arde focul
Revine ziua veche
Pastreaza-n amintire
Momentele si somnul.
Asa se-arata luna
Luceste-n zarea lui
Plecata, e alaturi
Se vede, si Lumina.
Scintei si da, ma dor
Saratele-amintiri
Momentele in zori
Se pierd frunze si mor.
Lasă-ți
Lasă-ți sufletul iubito, de-al meu suflet să se lege!
Astfel, toate, taine sfinte, amândoi le-am înțelege.
Lasă-ți capul tău iubito, pe-al meu umăr să se culce
Astfel, orișice durere s-ar spăla-n lacrima dulce.
Lasă-ți creștetul, iubito, cu săruturi să-l hrănesc,
Fericire și speranță, lasă-n minte să-ți sădesc!
Lasă-ți inima, iubito, cu a mea să se unească,
Iar iubirea cea divină, las-o-n ele să vorbească!
Să ne-nvețe dăruirea, să ne-nvețe și iertarea,
Apoi, mai presus de toate, pasiunea și, uitarea...
Aș uita poftele toate, chiar și veșnica țigare,
De vei stinge-aceste pofte cât mai des c-o sărutare.
Aș uita, tot ce e-n lume, foame nu aș mai avea
De-ai lăsa să mă hrănească tot mereu dragostea ta.
Sete n-aș avea, chiar vinul, l-aș uita de tot, ști bine,
Dacă m-ai lăsa iubito, zilnic să mă-mbăt cu tine.
Goi am fi, n-am vrea veșminte ș-am vrea goi să fim mereu,
Dacă m-ai lăsa iubito, să mă-mbrac cu trupul tău.
Să trăim ca-ntr-o văpaie, nici ce-i frigul nu ai ști,
De-i veni la mine-n brațe ș-al meu trup te va-nveli.
Lasă-ți lumea, vino-n lumea cea de vis ce-ți dăruiesc!
Tu-nflorește lângă mine, eu, prin tine să-nfloresc.
Uită-ți grija, bucuria las-o-n mintea ta să vină,
Eu să fiu plin de iubire, tu, de-a mea iubire plină.
Ziua copilului
Soarele zâmbește-n cerul senin,
O zi de sărbătoare e azi, e senin.
Copiii prin grădini și parcuri s-adună,
Cu bucurie și voie bună.
Zâmbetul lor e o lumină caldă,
Inima de copil e plină de nădejde.
Jocuri și cântece umplu aerul,
O lume magică se creează mereu.
Amintiri din copilărie vin val după val,
De joacă, râsete, fără niciun egal.
Zilele petrecute-n natură,
Cu prietenii dragi, o aventură.
Visuri mari și imaginație bogată,
Lumea pare un loc de poveste, o minunată.
Fără griji și cu sufletul pur,
Copiii ne aduc bucurie și un zâmbet sur.
La mulți ani, copii, și să aveți o zi minunată,
Plină de bucurie și de joacă neîncetată!
Păstrați mereu sufletul curat de copil,
Și lumea va fi un loc mai bun, mai fertil.
Eva
O lumină violetă pătrunde tot și, în special,
tot ce se crapă; buze pietrificate, sentimente
uitate, precum și stări amăgitoare de fericire.
Această lumină este o culoare, ce împodobește
urechea unei femei ; ureche, care poate auzi ;
un cântec violet ascuns în taina sânului~
frunze pentru a acoperi răni vechi; dureri după
dureri ; goliciune. Această femeie știe că tot
ceea ce strălucește nu este doar aur în universul
ei paralel ; templu, refracție, dispersie. Învață
cum să–și înfingă dinții într-un măr și-i înfinge
din nou până când acesta se crapă ; a mușca,
remușcare. Ulterior, ea mestecă pentru a se
hrăni; deschidere, transformare ; Ea are nevoie
de sentimentul conștiinței de sine; reflexie de
lumină pe marginea propriului ei abis; cruditate
lăptoasă, matitate, creștere, prăsire și maturație
de toamnă; părăsire. Subconștientul ei este un
cavou în care zace o puritate primară, puerilism.
Viața ei este o zbatere pentru nimic; o ramură
din pomul cunoașterii, care nu va înflori niciodată;
sămânță, a germina. Ea este încă existentă și vie
sub cerul ei plin de nori, îndepărtat și apatic ;
crepuscul trist. Ea are nevoie de o sărutare sfântă
pentru galaxia ei de sentimente. Aude sâsâitul șarpelui,
verde la față, și freamătul frunzelor ; mască~
fie alba, fie roșie, fie galbenă, fie cafenie. Viața ei
este întunecare. Ea nu vrea să se dezumanizeze.
Umbra ei este o formă în spațiu, una eterică.
Ea înțelege semnificația fructului interzis, pe care
îl păstrează în căușul iubirii ; zbârcire, mumificare.
Poezie de Marieta Maglas
Confuzie
De azi nu te mai iubesc.
Sau te iubesc mai mult?
Oricum, voi încerca s-ascund!
Voi rupe poza ta
Apoi, la sigur o voi lipi,
Nu voi putea fără ea trăi.
Voi şterge melodia noastră.
Pe urmă toată ziua o voi cânta,
Sunt sigură c-aşa se v-antâmpla.
Eram gata să plec.
Dar, iată că mă întorc înapoi,
Nu pot uita iubirea dintre noi.
Ramas
Lumina sufletului meu
Din nou vei aparea
O luminare stinsa
Focul, tu vei reflecta
Nu-mi spune de iubire
Nu-mi zice tu de dor
Caci ai avut iubirea
Si ai lasato-n zbor
O lume de sperante
Ma duce iar spre tine
Dar inima ma roaga
M-ai simte pentru tine
Un gol ce mi-ai lasat
O suferinta amara
Te rog, nu mai pleca
Te rog, ramii deseara.
Alte poezii ale autorului
Un vis ciudat
Am râs, cu un râs ciudat, de noi, de-un gând
Să te țin acum in brațe strâns,
Dar m-am întors, sfios plângând…
Cu plâns ciudat, ciudat ai plâns!
Ciudată noaptea ce-a venit
Cu luna noastră misterioasă,
De ochii mei te-a dezvelit
De ochii mei necredincioasă.
Și, iată, tot ce eu trăiesc
Trăiesc cu tine-un legământ,
O fi ciudat că te iubesc
Cum te trăiesc pe-acest pământ.
Iar când umbre se răstesc la mine
În umbra ta mă fac pierdut
Nemărginit rămas de tine,
Eu… ciudatul dispărut.
O fi ciudat că adorm cu tine
În gândul meu tu vis ciudat…
În dimineața care vine
În visul tău, tu m-ai uitat!
(autor: Aurel Alexandru Donciu / volum: Cub de gheață - 2020 editura Etnous / ISBN: 978-606-712-760-7 - Toate drepturile rezervate)
Fir de ață
Am pus șoapte într-un cub de gheață,
Iar noaptea mi-a pus gheață,
într-un pahar de șoapte,
Pastile de durere,
ale muribundului de mine.
Am pus lacrimi într-un pahar cu gheață
Să le trec prin timp un infinit
Să redenumesc viața printr-un fir de ață
Cu un titlu “ne-am iubit”.
(autor: Aurel Alexandru Donciu / volum: Cub de gheață - 2020 editura Etnous / ISBN: 978-606-712-760-7)
Curgând
Tăcerea mea acum să-ți spună
cât de multe ți-aș fi spus,
Și un gând de-al meu să îți rămână
unde dorul te-a ajuns.
Când vei fi singură să mă citești
mișunând prin inimioara ta,
Și prin timp să mă privești…
să mă vezi curgând prin ea.
(autor: Aurel Alexandru Donciu / Volum: Cub de gheață, Editura Etnous, Brasov, 2020. ISBN: 978-606-712-760-7 )
Teatrul
Azi fărâmă-i cerul,
tristul meu decor
În care regăsesc o notă
de regret și dor,
Făcând în cercuri piruete,
un dans murdar și fantezist
Îmi joc rolul vieții mele …
singur, mut și trist.
În vene-mi fierbe neputința
și în suflet dorul arde
Nu sunt replici să mă-ncerce
și cortina iarăși cade,
Ochii-s ațintiți la stele
prin decorul de carton
Minunate constelații
în lumina de neon.
Pe podeaua veche zace
chip de dor și de tristețe
Peste tot culori de vise
încărcate cu speranțe
Un chip râde și privește
într-o clipă de trecut,
Altul plânge și se pierde
printre oameni … nevăzut.
Am stins luminile în sală
să pot privi ca-ntr-un abis
Crezând că astfel voi fi liber
dar o teamă m-a cuprins,
Teatrul este-un loc de joacă
dintre două fantezii …
Fericirea și tristețea,
două chipuri de copii.
Umbre triste mă provoacă,
să zâmbesc de aș putea
Dar pe scena vieții mele
tot repet: -Nu mă uita!
Pe tavanul plin de stele
teatrul este o galaxie
Sting și ultima lumină,
toate… să-mi rămână mie.
(autor: Aurel Alexandru Donciu / Creatie aparuta in volumul Soaptele Noptii ( editura Galaxia Gutenberg, 2020 ) si in volumul Cub de gheață ( editura Etnous, 2020 ) Toate drepturile rezervate.
Te numești “eternitate”!
Peste mine, peste toate
Te numești “eternitate”
Peste gândurile mele
Tu ești toate cele.
Atâtea vise călătoare
Pe poteci nemuritoare
Tu dragoste, divinitate…
Te numești “eternitate”.
Cu toate simțurile mele
Te simt deghizată-n stele
Și-acolo iar te-ndrăgostești
În cer să mă primești.
Infinitul nu se-abate
Și cu-a lui naivitate
Mă disipă gând de dor
Cu chipul tău nemuritor.
Iad îmi ești când mult mă doare
O lume-ntreagă fără soare;
Rai îmi ești, eternitate
Să te uit! – Oh! – Nu se poate!
Te numești “eternitate”!
(autor: Aurel Alexandru Donciu / volum: Cub de gheață - 2020 editura Etnous / ISBN: 978-606-712-760-7)
Prin mine …
Ah, șoaptele astea,
fantome ale trecutului
Mă tot vizitează de parcă aș fi
cel mai bun prieten al lor.
Ca un liliac,
mă las ghidat de ecouri vechi și noi,
printr-un infinit absurd.
Cu unele șoapte îți mângâi părul
într-un miros de trandafiri …
Altele … se aprind în noapte
un lampadar de amintiri …
Sunt șoapte ce-mi zvâcnesc în tâmple
și în inimă un dor.
Și mai sunt câteva … atunci când dorm,
te visez … și zbor!
Rădăcinile unui copac,
ce sug din mine ultima picătură de tine …
Mă las pe-o parte, învelit de umbra lor,
și mă duc departe … prin mine,
să te caut,
cu ele.
(autor: Aurel Alexandru Donciu / volum: Cub de gheață - 2020 editura Etnous / ISBN: 978-606-712-760-7 - Toate drepturile rezervate)
Un vis ciudat
Am râs, cu un râs ciudat, de noi, de-un gând
Să te țin acum in brațe strâns,
Dar m-am întors, sfios plângând…
Cu plâns ciudat, ciudat ai plâns!
Ciudată noaptea ce-a venit
Cu luna noastră misterioasă,
De ochii mei te-a dezvelit
De ochii mei necredincioasă.
Și, iată, tot ce eu trăiesc
Trăiesc cu tine-un legământ,
O fi ciudat că te iubesc
Cum te trăiesc pe-acest pământ.
Iar când umbre se răstesc la mine
În umbra ta mă fac pierdut
Nemărginit rămas de tine,
Eu… ciudatul dispărut.
O fi ciudat că adorm cu tine
În gândul meu tu vis ciudat…
În dimineața care vine
În visul tău, tu m-ai uitat!
(autor: Aurel Alexandru Donciu / volum: Cub de gheață - 2020 editura Etnous / ISBN: 978-606-712-760-7 - Toate drepturile rezervate)
Fir de ață
Am pus șoapte într-un cub de gheață,
Iar noaptea mi-a pus gheață,
într-un pahar de șoapte,
Pastile de durere,
ale muribundului de mine.
Am pus lacrimi într-un pahar cu gheață
Să le trec prin timp un infinit
Să redenumesc viața printr-un fir de ață
Cu un titlu “ne-am iubit”.
(autor: Aurel Alexandru Donciu / volum: Cub de gheață - 2020 editura Etnous / ISBN: 978-606-712-760-7)
Curgând
Tăcerea mea acum să-ți spună
cât de multe ți-aș fi spus,
Și un gând de-al meu să îți rămână
unde dorul te-a ajuns.
Când vei fi singură să mă citești
mișunând prin inimioara ta,
Și prin timp să mă privești…
să mă vezi curgând prin ea.
(autor: Aurel Alexandru Donciu / Volum: Cub de gheață, Editura Etnous, Brasov, 2020. ISBN: 978-606-712-760-7 )
Teatrul
Azi fărâmă-i cerul,
tristul meu decor
În care regăsesc o notă
de regret și dor,
Făcând în cercuri piruete,
un dans murdar și fantezist
Îmi joc rolul vieții mele …
singur, mut și trist.
În vene-mi fierbe neputința
și în suflet dorul arde
Nu sunt replici să mă-ncerce
și cortina iarăși cade,
Ochii-s ațintiți la stele
prin decorul de carton
Minunate constelații
în lumina de neon.
Pe podeaua veche zace
chip de dor și de tristețe
Peste tot culori de vise
încărcate cu speranțe
Un chip râde și privește
într-o clipă de trecut,
Altul plânge și se pierde
printre oameni … nevăzut.
Am stins luminile în sală
să pot privi ca-ntr-un abis
Crezând că astfel voi fi liber
dar o teamă m-a cuprins,
Teatrul este-un loc de joacă
dintre două fantezii …
Fericirea și tristețea,
două chipuri de copii.
Umbre triste mă provoacă,
să zâmbesc de aș putea
Dar pe scena vieții mele
tot repet: -Nu mă uita!
Pe tavanul plin de stele
teatrul este o galaxie
Sting și ultima lumină,
toate… să-mi rămână mie.
(autor: Aurel Alexandru Donciu / Creatie aparuta in volumul Soaptele Noptii ( editura Galaxia Gutenberg, 2020 ) si in volumul Cub de gheață ( editura Etnous, 2020 ) Toate drepturile rezervate.
Te numești “eternitate”!
Peste mine, peste toate
Te numești “eternitate”
Peste gândurile mele
Tu ești toate cele.
Atâtea vise călătoare
Pe poteci nemuritoare
Tu dragoste, divinitate…
Te numești “eternitate”.
Cu toate simțurile mele
Te simt deghizată-n stele
Și-acolo iar te-ndrăgostești
În cer să mă primești.
Infinitul nu se-abate
Și cu-a lui naivitate
Mă disipă gând de dor
Cu chipul tău nemuritor.
Iad îmi ești când mult mă doare
O lume-ntreagă fără soare;
Rai îmi ești, eternitate
Să te uit! – Oh! – Nu se poate!
Te numești “eternitate”!
(autor: Aurel Alexandru Donciu / volum: Cub de gheață - 2020 editura Etnous / ISBN: 978-606-712-760-7)
Prin mine …
Ah, șoaptele astea,
fantome ale trecutului
Mă tot vizitează de parcă aș fi
cel mai bun prieten al lor.
Ca un liliac,
mă las ghidat de ecouri vechi și noi,
printr-un infinit absurd.
Cu unele șoapte îți mângâi părul
într-un miros de trandafiri …
Altele … se aprind în noapte
un lampadar de amintiri …
Sunt șoapte ce-mi zvâcnesc în tâmple
și în inimă un dor.
Și mai sunt câteva … atunci când dorm,
te visez … și zbor!
Rădăcinile unui copac,
ce sug din mine ultima picătură de tine …
Mă las pe-o parte, învelit de umbra lor,
și mă duc departe … prin mine,
să te caut,
cu ele.
(autor: Aurel Alexandru Donciu / volum: Cub de gheață - 2020 editura Etnous / ISBN: 978-606-712-760-7 - Toate drepturile rezervate)