Aripile îngerilor

Am căutat poezie pe ziduri de ruine

În grădini fără o floare,

Când șoaptele mă-nvățau că doare

Gândul despre tine …

Am scris poezie, despre noi și ce n-a fost

În lacrimi și tăcere,

Cu un titlu nenăscut plin de durere …

Când părea că n-are rost.

Am scris cu-o lacrimă în al tău suflet
Să te am a mea o viață,

Rătăcind prin ceață …

Neînțeles și defect.

Am cerut poezie când nu puteam să te privesc

Când adormeai pe cerul înstelat

Și atunci… necondiționat

Simțeam că te iubesc!

Am auzit poezie în gustul de pământ

În rămășițe de trecut, de amintiri …

Trecutelor iubiri,

Măturate prin văzduh de vânt.

Am auzit poezie când nu m-am așteptat

Când te-am iubit - Și ce iubire!

Dar vai ce durere …

Când o clipă te-am uitat!

Am trăit o poezie, o viață căutând

Privirea ta mi-a fost infinitul

Într-un vers … sărutul,

Am trăit iubind …

Am putut să te recit pe cer la infinit …

Poezia sufletului meu,

Mi te-am cerut lui Dumnezeu,

Și divin te-am iubit!

Te-am cerut să-mi fi muză, să uit singurătatea

Să pot scrie despre noi,

Departe amândoi …

Croind eternitatea.

(autor: Aurel Alexandru Donciu /  Creatie aparuta in volumul Soaptele Noptii ( editura Galaxia Gutenberg, 2020 ) si in volumul Cub de gheață ( editura Etnous, 2020 ) 

Azi fărâmă-i cerul,

tristul meu decor

În care regăsesc o notă

de regret și dor,

Făcând în cercuri piruete,

un dans murdar și fantezist

Îmi joc rolul vieții mele …

singur, mut și trist.

În vene-mi fierbe neputința

și în suflet dorul arde

Nu sunt replici să mă-ncerce

și cortina iarăși cade,

Ochii-s ațintiți la stele

prin decorul de carton

Minunate constelații

în lumina de neon.

Pe podeaua veche zace

chip de dor și de tristețe

Peste tot culori de vise

încărcate cu speranțe

Un chip râde și privește

într-o clipă de trecut,

Altul plânge și se pierde

printre oameni … nevăzut.

Am stins luminile în sală

să pot privi ca-ntr-un abis

Crezând că astfel voi fi liber

dar o teamă m-a cuprins,

Teatrul este-un loc de joacă

dintre două fantezii …

Fericirea și tristețea,

două chipuri de copii.

Umbre triste mă provoacă,

să zâmbesc de aș putea

Dar pe scena vieții mele

tot repet: -Nu mă uita!

Pe tavanul plin de stele

teatrul este o galaxie

Sting și ultima lumină,

toate… să-mi rămână mie. 

(autor: Aurel Alexandru Donciu /  Creatie aparuta in volumul Soaptele Noptii ( editura Galaxia Gutenberg, 2020 ) si in volumul Cub de gheață ( editura Etnous, 2020 ) Toate drepturile rezervate.

Dacă aș putea redenumi toamna …

o melancolie

n-ar mai fi toamnă pentru tine, așa-i?

Ah … n-aș putea să-ți răpesc așa ceva.

Și pe urmă, pentru mine ar fi

plină de spini,

Aș sângera de tine ușor…

prin fiecare frunză căzută,

și aș muri mereu și mereu …

cu fiecare dor,

de tine.

(autor: Aurel Alexandru Donciu / volum: Cub de gheață - 2020 editura Etnous / ISBN: 978-606-712-760-7 - Toate drepturile rezervate)

fragment

... 

Rimele se scurg prin vene

Și îți decorează cerul,

Cum ne picură pe gene

Ploile și curcubeul.

 ...

Fără haine, fără aripi

Ne-mbrăcăm cu îmbrățișări,

Ochii tăi din ceruri stropi

Prin ochii mei… nemuritori.

De mi-ai fi cum nu se poate

Ai fi eternă-n lumea mea,

Și în mintea mea prin noapte…

Pe pământ la braț cu-o stea.

Cum te recunosc în noapte

Așa aș vrea să te privesc…

Într-un vers de mii de șoapte,

La brațul tău să îmbătrânesc.

...

Tu… îmi ești o răsuflare

Și te scriu… și te doresc,

Îmi ești gând, îmi ești o floare,

Poezie… Te iubesc!

(autor: Aurel Alexandru Donciu /  Creatie aparuta in volumul Soaptele Noptii ( editura Galaxia Gutenberg, 2020 ) si in volumul Cub de gheață ( editura Etnous, 2020 ) Toate drepturile rezervate

Întru acest ceas al nopții…

Amintește-ți zgomotul picăturilor de ploaie

Și al lacrimilor din ochii tăi

Amintește-ți furia și tăcerea întunericului,

Al nopților ce te-au purtat plângând…

Pe genunchii goi.

Amintește-ți!

Rememorează visele pierdute - al viselor de ieri…

Și îndrăznește să te lași găsită de inima ta,

Privește-te în oglindă și… zâmbește!

Îndrăznește … să te recunoști o stea

Ce parcurge infinitul … cu lumina sa.

Amintește-ți drumul pietruit închinat tălpilor tale…

Și toate clipele de ieri ce s-au ascuns în ochii tăi,

Când nu înțelegeam ce-mi ceri - prin ochii mei…

Uscați și răi!

Amintește-ți!

Ridică-te la cer și plouă, cum numai tu ști să o faci

Prin ochii tăi albaștrii rouă și cu noaptea să te-mpaci,

Amintește-ți căldura picăturilor de ploaie,

Ce s-au scurs prin ochii tăi și… ridică-te!

Ridică-te la cer și tună cu regrete pe pământ,

Și te rog… îndrăznește!

Să fi mai mult decât ești sortită a fi…

În versurile mele… o urmă de dor într-un cuvânt.

Să-ți văd lumina nepurtată pe al tău contur

Și în miez de noapte… din Rai să te fur

Ești tot ce-mi doresc…

Amintește-ți… cum se spune “te iubesc!”

(autor: Aurel Alexandru Donciu /  Creatie aparuta in volumul Soaptele Noptii ( editura Galaxia Gutenberg, 2020 / 978-97-0-32645-1) si in volumul Cub de gheață ( editura Etnous, 2020 / ISBN: 978-606-712-760-7) Toate drepturile rezervate.

Te scriu cu pietrele de apă

în râuri curgătoare

Să te cunoască și peștii …

și caii ce se-adapă

așa … nemuritoare.

Te scriu cu stelele pe pământ

să se mire de tine și cerul

cât ești de strălucitoare,

Să te iubească cât te iubesc

și să rămâi … nemuritoare.

Te scriu cu dorul meu

pe o inimă deschisă

Să mi te trimit lui Dumnezeu …

ca o flacără aprinsă,

să te știu … nemuritoare.

(autor: Aurel Alexandru Donciu / volum: Cub de gheață - 2020 editura Etnous / ISBN: 978-606-712-760-7)

Ce reci și duri suntem, 
Oameni de ceramică... 
Strigăm și protestăm 
Si-n ziua de duminică... 
Trăim, dar nu știu pentru ce și cum, 
Gândim, și nu știu dacă are sens să spun 
Ce jalnici am ajuns, 
Ce goi și reci, 
Ce plini de gheață... 
Încât nu știm să tremurăm 
Căci nu mai avem viață... 
Iubirea.... hm, aproape un arheologism devine 
Si mă gândesc: 
Împrăștiați așa, prin lumea de coșmar 
Când sparge-se-vor aceste trupuri 
De ceramică, va curge sânge sau...? 
Hm... Nu prea cred... 
Va curge-n schimb doar praf și scrum. 

Stătea pe banca veche, sub ciorchina de lumină,
și-și aducea aminte-n felul ei, cu vocea ei blajină,
iar când mă vedea venind spre ea, cu joaca mea de copil mic,
zâmbea, ca și cum pentru o clipă viața-i era mai chic.

Îmi spunea că m-a crescut, și eu râdeam cum râd copiii,
neștiind că-n visul ei eram scăparea în pustii,
că-n mintea ei cețoasă, eu eram singurul rămas
cu chip curat, cu suflet cald, cu zâmbet fără glas.

Azi, dacă-nchid o clipă ochii, o văd cum mă aștepta,
cu basmaua strânsă bine și cu toată dragostea,
și nu-mi reproșez nimic… doar simt că-i datorez
o mângâiere-n timp, acolo unde nu mai pot să merg, dar crez’.

si daca miine va fi mult mai bine,

sa-mi spui despre asta sau mai bine sa-mi cinti.

deja nu mai trec fiori reci prin mine,

cind imi amintesc momente fierbinti.

si daca miine vom muri in furtuna,

sa fii fericit, ca nu-i nevoie sa fugi.

eu nu te iubesc si, daca nu ti-e totuna,

poti azi sa vii si-ncet sa ma distrugi.

mi-e frica, ca miine n-o sa fie mai bine,

iar sa respiram ne va fi foarte greu.

eu stiu, sa ating tot nervul din tine,

iar tu stii, unde e sufletul meu.

uneori despre tine amuzant lumea-mi spune -

zgircit astepti, ca sa scriu versuri noi.

dar sa stii, la final, cind punct se va pune,

viu va ramine doar unul din doi.

si, daca victoria eu voi detine,

n-o sa mai iau pixu-n miina si nu voi mai scri.

eu nu te iubesc, dar cunosc foarte bine

a ochilor tai 50 de nuante de gri.

Și mă întorc acasă

Cu gândurile-n cer,

De muzică atrasă-

Emoțiile pier. 

Închid eu telefonul

Și intru în casă atunci, 

Dezbrac încet paltonul

Cu mânicile lungi.

Și obosită foarte,

Pe pat eu mă arunc...

Iar perna parcă râde, 

Că lângă ea ajung.

Și capul amorțește

Totul din jur dispare

Clipitul se oprește 

Un întuneric încet apare.

Și uite gândurile toate 

Se amestecă rapid

Făcând un haos...poate

Un vis ,cam încâlcit.

Încerc să înțeleg 

Ce se întîmplă acum 

Și drumul îl aleg

Dar nu înțeleg oricum.

Încerc să strig puternic

Cu vocea pusă-n vid

Și-mi dau eu seama amarnic

Că-s singură,cumplit...

Deodată ca un fulger

Tresar și mă înspăimânt

Că în acel vis, din cer 

Eu,mă vedeam căzând. 

Încerc să mă trezesc

La realitate să-mi revin,

Fără încetare mă prăbușesc

Alte gînduri vin și vin.

Și cînd deschid eu ochii

Mai bine să mă uit,

Îmi dau eu seama iarăși-

O zi a mai trecut...

Și uite se repetă

De parcă-i un blestem!

În fiecare ziuă,

Urc în același tren.

Hai să copilărim un pic în noaptea asta
Cu perne să ne batem și să sărim în pat
Și până dimineață, să ne jucăm canasta
Sau poate "Popa prostu" sau rummy etalat.

Hai să copilărim și noi încă o dată
Și așezați turcește, pe pat, să ne-ndrugăm
Și vrute și nevrute și-n toate laolaltă
În rol de zmei și zâne, tot noi sa ne aflăm.

Hai să copilărim și să privim la filme
Cu vârcolaci, cu monștri și criminali hidoși
Și când sonorul crește spre-acute cu cruzime,
Să tresărim de spaimă ca doi copii fricoși.

Iar când spre dimineață, sleiți de toate cele
Din pușcăria lumii noi fi-vom evadați,
Când crengile fac umbre sinistre prin perdele,
Să ne găsească luna, dormind îmbrățișați.

Tatăl nostru cel din ceruri,

Cel ce-n suflet și în trup ne citești 

Fără margini și omniprezent 

Ești așa frumos și mare,

Că nici nu știu să te descriu

Iar dacă chiar aș încerca 

Cuvintele s-ar împrăștia 

Și-ar ninge cu mărgele 

În urma mea

În urma mea...

În căutarea Ta.

A Ta...