Teatrul
Azi fărâmă-i cerul,
tristul meu decor
În care regăsesc o notă
de regret și dor,
Făcând în cercuri piruete,
un dans murdar și fantezist
Îmi joc rolul vieții mele …
singur, mut și trist.
În vene-mi fierbe neputința
și în suflet dorul arde
Nu sunt replici să mă-ncerce
și cortina iarăși cade,
Ochii-s ațintiți la stele
prin decorul de carton
Minunate constelații
în lumina de neon.
Pe podeaua veche zace
chip de dor și de tristețe
Peste tot culori de vise
încărcate cu speranțe
Un chip râde și privește
într-o clipă de trecut,
Altul plânge și se pierde
printre oameni … nevăzut.
Am stins luminile în sală
să pot privi ca-ntr-un abis
Crezând că astfel voi fi liber
dar o teamă m-a cuprins,
Teatrul este-un loc de joacă
dintre două fantezii …
Fericirea și tristețea,
două chipuri de copii.
Umbre triste mă provoacă,
să zâmbesc de aș putea
Dar pe scena vieții mele
tot repet: -Nu mă uita!
Pe tavanul plin de stele
teatrul este o galaxie
Sting și ultima lumină,
toate… să-mi rămână mie.
(autor: Aurel Alexandru Donciu / Creatie aparuta in volumul Soaptele Noptii ( editura Galaxia Gutenberg, 2020 ) si in volumul Cub de gheață ( editura Etnous, 2020 ) Toate drepturile rezervate.
Categoria: Poezii de dragoste
Toate poeziile autorului: Aurel Alexandru Donciu
Cub de gheață, gheață, poezii, teatrul, poezie, dragoste, versuri, volumpoezii, cub,
Data postării: 2 ianuarie 2022
Vizualizări: 1182
Poezii din aceiaşi categorie
Pierdută
Și m-am pierdut si azi într-o iluzie de
iubire
Încercând din nou sa ma mint ca nu
doare!
Îmi calc din nou pe rațiune gânduri şi
fire
Dorindu-mi un vin si-o ultima
imbratisare....
Vinovata doar de dorința de-un vin
Îți plătesc în fiece seara tribut,
Ču lacrimi fierbinţi îndur si suspin
Pentru sfârșitul ce noi l-am trăit.
As vrea sa uit tot dar mi-e teama
Ca dorul ma va cuprinde din nou,
Și inima-mi va-ncepe sa geamă
Sfâșiată de-al lipsei tale ecou..
Doar două secunde
Nu ți-aș fi răpit prea mult din viată,
Doar două secunde, să-ți spun că te iubesc
Și cum în amintirea ta îmi doresc să putrezesc,
Doar că e întuneric si gândul e în ceață.
Mi-am permis să fur momente doar ca să te privesc
Și cum „dulceață” era alintul meu firesc,
Dar nu mi-e dor, de clipele deja înfipte în trecut.
Ci doar regret că după tine am rămas tăcut.
Mi-ai luat și glasul și privirea
Mi-ai luat și capul să mă pierd cu firea,
Să mă târăsc, spre al naibi tărâm al fericiri
Dar mă agăț in spini toxici ai iubiri.
Pe potecă!
Azi voi merge la plimbare,
Pe poteca cea norocoasă,
Aici am căpătat eu un sărut,
Și-a-nceput iubirea noastră
Era pe vremea studenției,
Când inima mi-a fost furată,
De chipul și ochii unei fete,
Care apoi mi-a devenit nevastă
Și bine îmi aduc aminte,
Că era zi și era toamnă,
Vântul ne adia în plete
Ce fericiți eram noi doamnă
Pe poteca mică amintită,
Ne-am mărturisit iubirea,
Eu spunând ceva în șoaptă
Ea ducând în jos privirea
Stiu c-am roșit întâia oară,
La vorbele ce le-am rostit,
Și a durat multe minute,
Până ce eu mi-am revenit
Țin minte se uita în jur,
Nimeni cu mine să o vadă,
Când noi cu foc ne sărutam,
La căpătul potecii în livadă
......................................
La plimbare am fost noi doi,
Să-ne-amintim de întâlnire,
De ale noastre cuvinte dulci,
Ce le rostim și azi fără oprire
Acum după atâția ani,
Când pe potecă am pășit,
Ne-am sărutat a mia oară,
Simțind că-s tare fericit
Ce povestesc e purul adevăr,
Trăit de mine și-a mea soție,
Vorbesc de alte vremi și obiceiuri,
Când o iubeam în crâng... pe-a mea Marie
ce ești?
iubirea noastră?
distrusă.
zâmbetul tău?
o minciună.
ochii tăi?
otravă pură.
atingerea ta?
ca sarea pe rană.
sentimentele tale?
doar de fațadă.
iar eu?
un nimic care te-a iubit..
Vino, iubite!
Vino te rog iubite!... nu-mi zi adio încă
Tristețea alung-o spre asfințit.
Rămâi lângă mine... strânge-mă în brațe
Să nu știu de plouă sau lacrimi îmi curg!
Vino te rog iubite!... să-mi scrii în suflet fericire
O-mbrățisare caldă să îmi dai
Să-ți privesc ochii în neștire
Pentru o clipă să ajung în rai!
Vino te rog iubite!... și urma așterne-ți
Suav pe buzele mele.
Am așezat în calea ta
Covor din pulbere de stele!
Vino te rog iubite!...dorul de vin îmi picură în carte
Poezii de iubire cu iz de amintiri,
Speranțe ce m-ating tăcut în noapte,
Gândul la tot ce n-am putut să fim..
Gol
Și-al lor izvor tânjește
în marea de-ntuneric
după izul de lalele
din coastele-nverzite.
el îi sărută sânul gol
și ea șoptește-amurgul,
iar viața din ei se-nalță
spre orizontul gol.
În munți suflul ajunge,
printre lalele strivite
de sânul alb și gol.
Izvorul lunii izbucnește
cu sunete vivace,
dar cu răsunet gol.
Ea e doar ecou și el
doar nepăsare
pe ast podium gol.
Dar al lor izvor tânjește
în marea de-ntuneric
cu suspin domol.
Pierdută
Și m-am pierdut si azi într-o iluzie de
iubire
Încercând din nou sa ma mint ca nu
doare!
Îmi calc din nou pe rațiune gânduri şi
fire
Dorindu-mi un vin si-o ultima
imbratisare....
Vinovata doar de dorința de-un vin
Îți plătesc în fiece seara tribut,
Ču lacrimi fierbinţi îndur si suspin
Pentru sfârșitul ce noi l-am trăit.
As vrea sa uit tot dar mi-e teama
Ca dorul ma va cuprinde din nou,
Și inima-mi va-ncepe sa geamă
Sfâșiată de-al lipsei tale ecou..
Doar două secunde
Nu ți-aș fi răpit prea mult din viată,
Doar două secunde, să-ți spun că te iubesc
Și cum în amintirea ta îmi doresc să putrezesc,
Doar că e întuneric si gândul e în ceață.
Mi-am permis să fur momente doar ca să te privesc
Și cum „dulceață” era alintul meu firesc,
Dar nu mi-e dor, de clipele deja înfipte în trecut.
Ci doar regret că după tine am rămas tăcut.
Mi-ai luat și glasul și privirea
Mi-ai luat și capul să mă pierd cu firea,
Să mă târăsc, spre al naibi tărâm al fericiri
Dar mă agăț in spini toxici ai iubiri.
Pe potecă!
Azi voi merge la plimbare,
Pe poteca cea norocoasă,
Aici am căpătat eu un sărut,
Și-a-nceput iubirea noastră
Era pe vremea studenției,
Când inima mi-a fost furată,
De chipul și ochii unei fete,
Care apoi mi-a devenit nevastă
Și bine îmi aduc aminte,
Că era zi și era toamnă,
Vântul ne adia în plete
Ce fericiți eram noi doamnă
Pe poteca mică amintită,
Ne-am mărturisit iubirea,
Eu spunând ceva în șoaptă
Ea ducând în jos privirea
Stiu c-am roșit întâia oară,
La vorbele ce le-am rostit,
Și a durat multe minute,
Până ce eu mi-am revenit
Țin minte se uita în jur,
Nimeni cu mine să o vadă,
Când noi cu foc ne sărutam,
La căpătul potecii în livadă
......................................
La plimbare am fost noi doi,
Să-ne-amintim de întâlnire,
De ale noastre cuvinte dulci,
Ce le rostim și azi fără oprire
Acum după atâția ani,
Când pe potecă am pășit,
Ne-am sărutat a mia oară,
Simțind că-s tare fericit
Ce povestesc e purul adevăr,
Trăit de mine și-a mea soție,
Vorbesc de alte vremi și obiceiuri,
Când o iubeam în crâng... pe-a mea Marie
ce ești?
iubirea noastră?
distrusă.
zâmbetul tău?
o minciună.
ochii tăi?
otravă pură.
atingerea ta?
ca sarea pe rană.
sentimentele tale?
doar de fațadă.
iar eu?
un nimic care te-a iubit..
Vino, iubite!
Vino te rog iubite!... nu-mi zi adio încă
Tristețea alung-o spre asfințit.
Rămâi lângă mine... strânge-mă în brațe
Să nu știu de plouă sau lacrimi îmi curg!
Vino te rog iubite!... să-mi scrii în suflet fericire
O-mbrățisare caldă să îmi dai
Să-ți privesc ochii în neștire
Pentru o clipă să ajung în rai!
Vino te rog iubite!... și urma așterne-ți
Suav pe buzele mele.
Am așezat în calea ta
Covor din pulbere de stele!
Vino te rog iubite!...dorul de vin îmi picură în carte
Poezii de iubire cu iz de amintiri,
Speranțe ce m-ating tăcut în noapte,
Gândul la tot ce n-am putut să fim..
Gol
Și-al lor izvor tânjește
în marea de-ntuneric
după izul de lalele
din coastele-nverzite.
el îi sărută sânul gol
și ea șoptește-amurgul,
iar viața din ei se-nalță
spre orizontul gol.
În munți suflul ajunge,
printre lalele strivite
de sânul alb și gol.
Izvorul lunii izbucnește
cu sunete vivace,
dar cu răsunet gol.
Ea e doar ecou și el
doar nepăsare
pe ast podium gol.
Dar al lor izvor tânjește
în marea de-ntuneric
cu suspin domol.
Alte poezii ale autorului
Va fi furtună!
Tu ești aici, te simt departe
Între timp, fulgeră și tună,
Mă trezesc speriat în noapte
Te mai aud decât în șoapte
Afară... e furtună.
Pari pierdută, dispari prin vise
Unde îți cauți cavalerul,
Tu cu florile-n câmpii întinse
Îți zâmbește cerul, te vezi deja regina.
La mine... fulgeră și tună.
Chipul ți-e senin, soarele te-alintă
Și te-nvelesc când noaptea-i rece,
Pierdut suspin la geam
Timpul... parcă nu mai trece.
Încă fulgeră și tună.
Afară... e furtună.
Mă trezesc speriat în noapte
Tu ești aici și îmi zâmbești,
Dar printre ale tale șoapte
În depărtare parcă tună...
Va fi furtună!
(autor: Aurel Alexandru Donciu / volumul Șoaptele Nopții ( editura Galaxia Gutenberg, 2020 - ISBN: 978-973-0-32645-1 / Toate drepturile rezervate )
Prin mine …
Ah, șoaptele astea,
fantome ale trecutului
Mă tot vizitează de parcă aș fi
cel mai bun prieten al lor.
Ca un liliac,
mă las ghidat de ecouri vechi și noi,
printr-un infinit absurd.
Cu unele șoapte îți mângâi părul
într-un miros de trandafiri …
Altele … se aprind în noapte
un lampadar de amintiri …
Sunt șoapte ce-mi zvâcnesc în tâmple
și în inimă un dor.
Și mai sunt câteva … atunci când dorm,
te visez … și zbor!
Rădăcinile unui copac,
ce sug din mine ultima picătură de tine …
Mă las pe-o parte, învelit de umbra lor,
și mă duc departe … prin mine,
să te caut,
cu ele.
(autor: Aurel Alexandru Donciu / volum: Cub de gheață - 2020 editura Etnous / ISBN: 978-606-712-760-7 - Toate drepturile rezervate)
Nemuritoare - 2
Te scriu cu pietrele de apă
în râuri curgătoare
Să te cunoască și peștii …
și caii ce se-adapă
așa … nemuritoare.
Te scriu cu stelele pe pământ
să se mire de tine și cerul
cât ești de strălucitoare,
Să te iubească cât te iubesc
și să rămâi … nemuritoare.
Te scriu cu dorul meu
pe o inimă deschisă
Să mi te trimit lui Dumnezeu …
ca o flacără aprinsă,
să te știu … nemuritoare.
(autor: Aurel Alexandru Donciu / volum: Cub de gheață - 2020 editura Etnous / ISBN: 978-606-712-760-7)
Rânduri, rânduri …
Azi îmi bate inima,
Vâslind pe mare contra-vânt
Și fulgeră în depărtare
pe Pământ!
Tâlhari ai sufletului meu,
dorul și iubirea
Se duc pe mare spre nicicând …
cu amintirea!
Mă las purtat de gânduri reci
Prin valurile mării
Când stele cad tu te petreci…
uitării.
O, cât de tristă pare marea
Plină de-ale sale gânduri ...
Curenți de dor aștern uitarea,
rânduri, rânduri …
(autor: Aurel Alexandru Donciu / volum: Cub de gheață - 2020 editura Etnous / ISBN: 978-606-712-760-7)
Întuneric
Întuneric
Dă-mi la o parte versurile
și șoaptele
Dă-mi la o parte visele
și gândul cum că noi doi.
Dă-mi trupul la o parte
iar palmele de pe umeri-ți goi.
Dă-mi la o parte razele de soare,
O să vezi cum stelele apar pe cer
Și cum lumea se răcește
într-un aprig ger.
Dă-mi la o parte frunzele
de pe al meu pământ,
să vezi cum toate se sfârșesc
în măcinatul morilor de vânt.
Dă-mi totul uitării,
ia-mi totul si lasă-mi nimic.
Dă-le pe toate la o parte
și o să mă găsești așa cum sunt eu,
un fel de… al tău întuneric.
Noi doi
Cât de frumoase îmi sunt păsările
pe întinsul cerului,
cum zboară împreună cu grijile mele
depre vântul de la nord,
despre vântul de la sud,
în drumul lor spre casă,
înapoi spre familiile lor,
înapoi spre departe de noi,
despre noi doi …
Cât de curajoase îmi par vietățile oceanelor,
lacurilor, râurilor …
în curenți de apă caldă,
în curenți de apă dulce …
despre un far pierdut în gândurile mele,
uitat la malul mării …
luminând spre noi doi...
Cât de simple par toate,
cât de complicate le facem,
cât de imposibile sunt visele mele
când mă gândesc la toate,
când mă gândesc la tine, când mă gândesc …
la noi doi.
Cât de minunate sunt stelele,
în culorile lor deghizate în ochii tăi,
cât de perfecte sunt constelațiile
pe gropițele tale când îmi zâmbești.
Cât de minunate sunt toate!
Cât de minunată ești!
Dacă ai trăi cât te iubesc,
în ochii Lui ai fi uitare!
(autor: Aurel Alexandru Donciu / volum: Cub de gheață - 2020 editura Etnous / ISBN: 978-606-712-760-7 - Toate drepturile rezervate)
Va fi furtună!
Tu ești aici, te simt departe
Între timp, fulgeră și tună,
Mă trezesc speriat în noapte
Te mai aud decât în șoapte
Afară... e furtună.
Pari pierdută, dispari prin vise
Unde îți cauți cavalerul,
Tu cu florile-n câmpii întinse
Îți zâmbește cerul, te vezi deja regina.
La mine... fulgeră și tună.
Chipul ți-e senin, soarele te-alintă
Și te-nvelesc când noaptea-i rece,
Pierdut suspin la geam
Timpul... parcă nu mai trece.
Încă fulgeră și tună.
Afară... e furtună.
Mă trezesc speriat în noapte
Tu ești aici și îmi zâmbești,
Dar printre ale tale șoapte
În depărtare parcă tună...
Va fi furtună!
(autor: Aurel Alexandru Donciu / volumul Șoaptele Nopții ( editura Galaxia Gutenberg, 2020 - ISBN: 978-973-0-32645-1 / Toate drepturile rezervate )
Prin mine …
Ah, șoaptele astea,
fantome ale trecutului
Mă tot vizitează de parcă aș fi
cel mai bun prieten al lor.
Ca un liliac,
mă las ghidat de ecouri vechi și noi,
printr-un infinit absurd.
Cu unele șoapte îți mângâi părul
într-un miros de trandafiri …
Altele … se aprind în noapte
un lampadar de amintiri …
Sunt șoapte ce-mi zvâcnesc în tâmple
și în inimă un dor.
Și mai sunt câteva … atunci când dorm,
te visez … și zbor!
Rădăcinile unui copac,
ce sug din mine ultima picătură de tine …
Mă las pe-o parte, învelit de umbra lor,
și mă duc departe … prin mine,
să te caut,
cu ele.
(autor: Aurel Alexandru Donciu / volum: Cub de gheață - 2020 editura Etnous / ISBN: 978-606-712-760-7 - Toate drepturile rezervate)
Nemuritoare - 2
Te scriu cu pietrele de apă
în râuri curgătoare
Să te cunoască și peștii …
și caii ce se-adapă
așa … nemuritoare.
Te scriu cu stelele pe pământ
să se mire de tine și cerul
cât ești de strălucitoare,
Să te iubească cât te iubesc
și să rămâi … nemuritoare.
Te scriu cu dorul meu
pe o inimă deschisă
Să mi te trimit lui Dumnezeu …
ca o flacără aprinsă,
să te știu … nemuritoare.
(autor: Aurel Alexandru Donciu / volum: Cub de gheață - 2020 editura Etnous / ISBN: 978-606-712-760-7)
Rânduri, rânduri …
Azi îmi bate inima,
Vâslind pe mare contra-vânt
Și fulgeră în depărtare
pe Pământ!
Tâlhari ai sufletului meu,
dorul și iubirea
Se duc pe mare spre nicicând …
cu amintirea!
Mă las purtat de gânduri reci
Prin valurile mării
Când stele cad tu te petreci…
uitării.
O, cât de tristă pare marea
Plină de-ale sale gânduri ...
Curenți de dor aștern uitarea,
rânduri, rânduri …
(autor: Aurel Alexandru Donciu / volum: Cub de gheață - 2020 editura Etnous / ISBN: 978-606-712-760-7)
Întuneric
Întuneric
Dă-mi la o parte versurile
și șoaptele
Dă-mi la o parte visele
și gândul cum că noi doi.
Dă-mi trupul la o parte
iar palmele de pe umeri-ți goi.
Dă-mi la o parte razele de soare,
O să vezi cum stelele apar pe cer
Și cum lumea se răcește
într-un aprig ger.
Dă-mi la o parte frunzele
de pe al meu pământ,
să vezi cum toate se sfârșesc
în măcinatul morilor de vânt.
Dă-mi totul uitării,
ia-mi totul si lasă-mi nimic.
Dă-le pe toate la o parte
și o să mă găsești așa cum sunt eu,
un fel de… al tău întuneric.
Noi doi
Cât de frumoase îmi sunt păsările
pe întinsul cerului,
cum zboară împreună cu grijile mele
depre vântul de la nord,
despre vântul de la sud,
în drumul lor spre casă,
înapoi spre familiile lor,
înapoi spre departe de noi,
despre noi doi …
Cât de curajoase îmi par vietățile oceanelor,
lacurilor, râurilor …
în curenți de apă caldă,
în curenți de apă dulce …
despre un far pierdut în gândurile mele,
uitat la malul mării …
luminând spre noi doi...
Cât de simple par toate,
cât de complicate le facem,
cât de imposibile sunt visele mele
când mă gândesc la toate,
când mă gândesc la tine, când mă gândesc …
la noi doi.
Cât de minunate sunt stelele,
în culorile lor deghizate în ochii tăi,
cât de perfecte sunt constelațiile
pe gropițele tale când îmi zâmbești.
Cât de minunate sunt toate!
Cât de minunată ești!
Dacă ai trăi cât te iubesc,
în ochii Lui ai fi uitare!
(autor: Aurel Alexandru Donciu / volum: Cub de gheață - 2020 editura Etnous / ISBN: 978-606-712-760-7 - Toate drepturile rezervate)