Ce e asta vară? (Partea a II-a)

Dragă Moș Crăciun

Uite ce îți scriu eu acum,

Nu vreau dulciuri, jucării,

Vreau cu toți mai bun să fii.

La copii nevoiași,

Să le aduci pași mai voioași,

Gânduri bune mii și mii,

Să avem copii zglobii.

Și să zburde-n lung și-n lat,

Dă-le tot ce au visat.

Bucurie, sănătate,

Cărțicele, ciocolate,

Părinți buni și iubitori,

Dă-le îndată, tu când zbori.

Frica începe cu dorința,

dorința ca dorințele și sentimentele să-mi fie înțelese,

de mine, de tine,

și să nu mai fie doar gânduri neînțelese.

Să înțeleg tot ce simt și ce gândesc,

însă eu tot mă pierd în gânduri

și amintiri ale căror părți nu mi le amintesc

și mă abțin zilnic să nu răbufnesc.

Dorința de a crește

a venit cu frica de a ști lucruri,

dar a nu-mi aminti decât pasaje.

Toate cuvintele astea, tata,

le spun cu gândul la tine,

la tine, la mine

și dorința de a fi o familie normală,

și când eram mică

să ne fi jucat cu figurine.

Însă tu ai ales să te joci cu mine

și cu tot ce puteai,

ca eu să nu fiu bine. (...)

Când mă uit eu pe fereastră,

Privesc frumosul peisaj

Luna-ncepe să-mi vorbească,

Și eu parcă te văd iar.

Stele mii și licurici,

În ele mereu mă pierd

Și te simt din nou aici.

Cu greierii încep să vorbesc

Despre cât de drag îmi ești,

Iar când iarși mă opresc

Văd cât de tare îi uimesc.

Tu mi-ești luna de pe cer,

Unica lumină călăuzitoare,

Te iubesc și cam disper,

Asta nu e de rău, oare?

Tot ce simt acum nu pot să spun,

Aș părea un om nebun,

Și cine să mă asculte sau să mă drege?

Nimeni nu ar înțelege.

Nu o fac nici eu, deși mă zbat din greu.

Rupturi din amintiri rămase — asta simt, iar dorința de a afla e ca o sabie înfiptă-n oase.

Încerc să-mi amintesc și mă zbat din greu,

Însă tot ce îmi amintesc e o dubiță albă

Și nu știu ce a făcut tatăl meu.

Știu că e un om rău, dar vreau să-mi amintesc tot,

Însă asta nu știu dacă vreodată am să pot. [...]

Dar încerc, căci cicatricea ce o am nu mă lasă

Și mă doare și mă apasă,

Și iar mă doare și apasă,

Din nou și din nou.

În realitate nu e ca-n povești,

Cu un super-erou

Care ne dă un final frumos, ca nou.

Ce e asta, vara?

Poate pentru unii semnifică bucuria căldurii,

Însă pentru mine semnifică tristețea adâncurilor mele,

Pe care încerc să o biruiesc,

Însă e ca o sabie cu două tăișuri.

Vara e doar anotimpul cu pricina,

În care încerc să-mi amintesc și mă zbat din greu

Să-mi dau seama de cicatricea din adâncul meu

Și de ceea ce a făcut tatăl meu.

Însă tot ce îmi amintesc e dubița albă

Și loviturile care treceau ca un zmeu.

Toți îmi spun să mă opresc aici

Și am încercat,

Însă mereu acest anotimp iubit – vara –

Nu m-a lăsat.

Când am impresia că trece,

Vara revine și durerea începe să mă reînece

De amintiri, emoții și durere.

Însă am impresia că într-o zi

Acest anotimp îmi va aduce și mângâiere,

Nu doar tăiere.

Casele sunt împodobite

Și străzile înzăpezite,

Iar frumosul peisaj de iarnă parcă te-ar scoate din orbite.

Afara este frig,

Colindele se aud,

Totul e primenit și e mare chiuit.

Copiii sunt zglobii,

Lumințe mii și mii,

Se aude un sunet zgomotos:

E Moș Crăciun, vine voios.

Așa că, iată, iarna a venit,

Cu sufletul împodobit,

Vă urez un Crăciun nemaipomenit!

De câțiva ani privim stupefiați si nu-s povești,
Tot înflorind boboci de hoți,debusolați și proști
De tradatori ,urlind ca-s patrioti
Mirosul lor te înconjoară, îl găsești:
Pe la Tv , partid, senat, sau parlament,
Showuri tembele, reviste,proteste chiar parchet,
Prezentatori Tv libidinoși și afectați
Patronului și directivei……aplecați
La securiști, primari și președinți sau…oricine
Ce au originea și numele străine.
Miroase aerul de dive snoabe și inculte
Bombardierii cu manele… liberi lăsați să te insulte
Și-apoi transmit din emirate cu piscine
Prin,, breack news,, că e frumos,si că sunt bine.
Privești cu scârbă și te întrebi firesc
Unde sunt cei care visează, crează și muncesc?
Or* mai trai,se mai despart, se mai căsătoresc!!
Or* fi având copii frumoși, deștepți care citesc?

Da... i-am găsit se roagă și cerșesc în piețe
Cu pancarte…,,Un ban în plus ,copilul să-l pot crește,,
Cerșesc la prima lume, ce fără nici un drept
I-aplecă, îi răpune, le pune cruci pe piept.

Unde să fug ?
În suflet am simtit dorinți profunde
De-a sta o noapte trez
La Ipotești …în curte.

Sa las fiorul serii… să-mi pătrundă trupul
Miros de tei,
Foșnet de codru,
Razele de lună.

Cu un opaiț
Prin iarba de prin zori cosită,
Simțirea larg deschisă,
Am tot citit si recitit.
Cântând cu greerii durerile
Iubirii neimplinite,
viselor nespuse,
pierdutelor dorinte.

Ce vârtej de simțuri,
Cascade de miresme,
Flori de câmp.
Ce frământări, ce apăsari,
Eliberări de suflet.

Pași în ogradă ușor suind…
Fantomele din basme?
Simt pașii lui,simt pașii,
Spun dor de ducă, dor de lac
De dragoste, de stat un pic…
Nehotărât, impovărat, mâhnit
S-a depărtat

Ce aer , ce curat sfirsit de noapte.
Citind în geana zorilor am înțeles…
Cu toate acestea
S-a luptat și el.

Ce noimă de trăiri.
Purificat și liniștit,
Când larma ingereasca-a nopții
S-a oprit,
M-am afundat în codru
Pe cărare…. si gind de-a nu ma -ntoarce.

Alexandru M

Fin ca si nisipul printre degete

Ai dispărut în clepsidra timpului 

Îmi cânt piesa la pianul fără clapete 

Un ultim adio piere în bătaia ritmului.

Rămâi în muzeul meu de artă

Cel mai controversat și neînțeles

Unde stoicii de marmură și de piatră 

Îmi conduc viața către un singur sens.

Iubirea mea s-o daruiesc naturii

Tablou al zeilor ce prevestesc lumea

Căci doar ei și cei aliați cu purii

Dăinuiesc etern în inimile cuiva.

Zvelți pași al nopții,
Izvoarele minții memorii,
Mormane de cuvinte fără titlu
Inimii tăcut îmbujorat a-mi fii suflu

Să-mi dai și mi-e luna ta
Al tău cor de suflet aș dori picta
Temeri fără vre-o grijă alina
Ecou de două voci a râvna

Iar, muză a inscripțiilor de hârtie,
Uită-te cum îți cer scumpă bijuterie,
Bătălii comune într-un glas să purtăm
Ere întregi în melodie să trasăm,
Să-ți prețuiesc ochii ca de lună,
Ca nici-o clipă să nu apună.

Din "Volumul Ceai de portocale și scorțișoară"

fragment

... 

Rimele se scurg prin vene

Și îți decorează cerul,

Cum ne picură pe gene

Ploile și curcubeul.

 ...

Fără haine, fără aripi

Ne-mbrăcăm cu îmbrățișări,

Ochii tăi din ceruri stropi

Prin ochii mei… nemuritori.

De mi-ai fi cum nu se poate

Ai fi eternă-n lumea mea,

Și în mintea mea prin noapte…

Pe pământ la braț cu-o stea.

Cum te recunosc în noapte

Așa aș vrea să te privesc…

Într-un vers de mii de șoapte,

La brațul tău să îmbătrânesc.

...

Tu… îmi ești o răsuflare

Și te scriu… și te doresc,

Îmi ești gând, îmi ești o floare,

Poezie… Te iubesc!

(autor: Aurel Alexandru Donciu /  Creatie aparuta in volumul Soaptele Noptii ( editura Galaxia Gutenberg, 2020 ) si in volumul Cub de gheață ( editura Etnous, 2020 ) Toate drepturile rezervate

Uitat departe nu mai știu ce să mai fiu

Pierdut e drumul strălucind către lumină

Orbită-i inima zbătându-se-n pustiu

Cărarea viselor arzând-o fără vină

Pășește umbletul adânc părând că-s viu

Lipsit de tine ce să fiu ascuns în beznă

Poate o bufniță zburată-ntr-un târziu

Sau un delfin ce-noată-n oarbă aparență

Dacă mai sunt un om în toate nu mai știu

Cerșind uitării să mă scape de urgență

Iau întrebarea și o-ntreb ce să mai fiu

Surzit de urletul tăcerii n-am prudență

Se-apleacă mâinile golite la pământ

Strângând în palme imposibilă tangență

Dezintegrat mi-adun fărâmele-n cuvânt

S-aștern dorințele strivite de-o absență

În alb și negru strămutat mă plimbă vânt

Rămas cu mine nu mai am nici o valență

Ce-o să mai fiu dacă la tine nu mai sunt

Fugind culorile mă paște o carență

Umbrindu-mi zilele de soare norii plâng

De-atâta ploaie se instituie demență

Neîncetat picuri de dor mă sapă-n gând

O să mai fiu doar în lumina ta prezență

În gânduri iuți

ce-mi trag genunchii …

în pământ,

mă gâtuie durerea!

Pierdut mă simt

mă trag, mă dor rărunchii,

și-n gândul tău…

îmi pierd suflarea.

Și m-aș strânge,

și m-aș dizolva …

într-o lacrimă să-ți fiu,

Să curg din inimioara ta

iubire prin al meu …

pustiu!

(autor: Aurel Alexandru Donciu / volum: Cub de gheață - 2020 editura Etnous / ISBN: 978-606-712-760-7)