Ce e asta vară? (Partea a II-a)

La începutul verii,

Erau doar amintiri care mă chinuiau,

Din cauza cărora credeam că voi ajunge să scriu versuri

Care mă bântuiau.

 

Însă acest anotimp a ajuns să-mi aducă și mângâiere, nu doar tăiere,

Cum spuneam în versurile mele.

 

Uneori, în momentul neașteptat,

Apare persoana despre care doar visai să fii dat.

 

La început, nu credeam că va fi nimic.

Doar două zile de festival

Și ne vom comporta ca și cum nu s-a întâmplat nimic.

 

Am ajuns acasă, cu o bucurie greu de oprit,

Deși n-am știut dacă persoana aceea voia ceva

Sau era doar în capul meu de copil trăznit.

 

Totuși, nu a fost așa.

La două zile după aceea a venit,

Iar atunci bucuria mea a fost de neclintit.

 

Și cu timpul

Am ajuns să simt pentru persoana aceea

Niște lucruri greu de explicat,

Însă el nici acum seama nu și-a dat.

 

Însă îl înțeleg și este normal.

Le are pe ale lui, eu pe ale mele,

Însă teama că nu vom mai vorbi

Îmi trece prin vene.

 

E o persoană foarte importantă pentru mine

Și doar la o simplă ceartă îmi fac gânduri extreme,

De care nu am cum a nu mă teme.

 

Îl iubesc și mă iubește,

Însă asta nu mereu biruiește.

 

De la certurile banale pe care le avem,

Se va sătura un pic câte un pic,

Iar între noi nu va mai fi nimic.

 

Însă țin foarte mult la el

Și sper ca atunci să-mi rămână măcar un simplu amic.

 

Deoarece nu voi accepta în sinea mea

Să nu vorbim măcar un pic.

 

Aș dori ca să poată să fie eu, măcar pentru un timp mic,

Poate așa își va da seama că ceea ce simt eu pentru el

Nu sunt doar vorbe spuse

Și că la ceea ce crede el că țin eu

Să vadă că pentru mine e un nimic.

 

Tot ce îmi doresc e să fie fericit,

Iar când îl văd sau îi aud vocea,

Ceea ce simt nu prea știu cum să explic.

 

Deși mă comport ciudat,

Iar el crede că îmi caut motive pentru ca între noi totul să se fi oprit,

Pentru mine acesta este un gând cumplit

Și e ultimul lucru pe care mi l-aș fi dorit,

 

Deoarece ce simt eu și văd eu în el,

Chiar și lui i-ar fi greu de văzut și simțit.

 

Ce simt eu pentru el e ceva neexplicit.

 


Categoria: Poezii de dragoste

Toate poeziile autorului: Alisia poezii.online Ce e asta vară? (Partea a II-a)

Data postării: 15 decembrie 2025

Timp de citire: ~4 min.

Vizualizări: 691

Loghează-te si comentează!

Alte poezii ale autorului

Scrisoare către Moș🎅🌲

Dragă Moș Crăciun

Uite ce îți scriu eu acum,

Nu vreau dulciuri, jucării,

Vreau cu toți mai bun să fii.

 

La copii nevoiași,

Să le aduci pași mai voioași,

Gânduri bune mii și mii,

Să avem copii zglobii.

 

Și să zburde-n lung și-n lat,

Dă-le tot ce au visat.

 

Bucurie, sănătate,

Cărțicele, ciocolate,

Părinți buni și iubitori,

Dă-le îndată, tu când zbori.

Mai mult...

Sub cerul care-mi știe dorul🌃🌜

Când mă uit eu pe fereastră,

Privesc frumosul peisaj

Luna-ncepe să-mi vorbească,

Și eu parcă te văd iar.

 

Stele mii și licurici,

În ele mereu mă pierd

Și te simt din nou aici.

 

Cu greierii încep să vorbesc

Despre cât de drag îmi ești,

Iar când iarși mă opresc

Văd cât de tare îi uimesc.

 

Tu mi-ești luna de pe cer,

Unica lumină călăuzitoare,

Te iubesc și cam disper,

Asta nu e de rău, oare?

Mai mult...

Ce e asta vară? (Partea I)

Ce e asta, vara?

Poate pentru unii semnifică bucuria căldurii,

Însă pentru mine semnifică tristețea adâncurilor mele,

Pe care încerc să o biruiesc,

Însă e ca o sabie cu două tăișuri.

 

Vara e doar anotimpul cu pricina,

În care încerc să-mi amintesc și mă zbat din greu

Să-mi dau seama de cicatricea din adâncul meu

Și de ceea ce a făcut tatăl meu.

 

Însă tot ce îmi amintesc e dubița albă

Și loviturile care treceau ca un zmeu.

 

Toți îmi spun să mă opresc aici

Și am încercat,

Însă mereu acest anotimp iubit – vara –

Nu m-a lăsat.

 

Când am impresia că trece,

Vara revine și durerea începe să mă reînece

De amintiri, emoții și durere.

 

Însă am impresia că într-o zi

Acest anotimp îmi va aduce și mângâiere,

Nu doar tăiere.

Mai mult...

Neașteptata magie vie

Ce se întâmplă acum e necunoscut,

Ceva prin care eu nu cred că am mai trecut.

E prima persoană pe care o iubesc cu adevărat,

Ceva de neimaginat.

 

Când îl văd și îl aud, simt bucurie,

Ce simt acum e o magie.

Ore în șir noi am vorbit,

Însă niciodată nu m-am plictisit.

 

Îl voi iubi mereu necondiționat,

Iar felul în care țin la el e greu de explicat.

Ce-i drept, în mintea mea totul e complicat.

 

De fiecare dată când îl luam în brațe,

Simțeam cum timpul fuge ca o răgace.

Prima dată nu am crezut că va fi ceva,

Însă se pare că nu a fost așa;

 

Idiotul a apărut „în fața mea”

În momentul în care nu credeam că voi ține la cineva,

Iar acum, pentru mine, a devenit

Tot ce cândva doar m-aș fi gândit

Mai mult...

Vin sărbătorile!☃️❄️

Casele sunt împodobite

Și străzile înzăpezite,

Iar frumosul peisaj de iarnă parcă te-ar scoate din orbite.

 

Afara este frig,

Colindele se aud,

Totul e primenit și e mare chiuit.

 

Copiii sunt zglobii,

Lumințe mii și mii,

Se aude un sunet zgomotos:

E Moș Crăciun, vine voios.

 

Așa că, iată, iarna a venit,

Cu sufletul împodobit,

Vă urez un Crăciun nemaipomenit!

 

Mai mult...

Ce simt..

Tot ce simt acum nu pot să spun,

Aș părea un om nebun,

Și cine să mă asculte sau să mă drege?

Nimeni nu ar înțelege.

 

Nu o fac nici eu, deși mă zbat din greu.

Rupturi din amintiri rămase — asta simt, iar dorința de a afla e ca o sabie înfiptă-n oase.

 

Încerc să-mi amintesc și mă zbat din greu,

Însă tot ce îmi amintesc e o dubiță albă

Și nu știu ce a făcut tatăl meu.

 

Știu că e un om rău, dar vreau să-mi amintesc tot,

Însă asta nu știu dacă vreodată am să pot. [...]

 

Dar încerc, căci cicatricea ce o am nu mă lasă

Și mă doare și mă apasă,

Și iar mă doare și apasă,

Din nou și din nou.

 

În realitate nu e ca-n povești,

Cu un super-erou

Care ne dă un final frumos, ca nou.

 

Mai mult...

Poezii din aceiaşi categorie

Mă scoți din minți

Si stii eu iarasi team vazut in vise

Ma chemai cu mini intinse

Iar eu nu voiam sa vin

Ca doaream doar sa termin

 

Dar stii acei ochisori

Cînd ii privesti simti ca mori

Dar incerc sa nu ma uit

Ca asa am obosit

 

Iar sarutul tau imbatator

Imi parea ocrotitor

Dar iarasi mam inșelat

Dar sa stii eu lam pastrat

 

Brațele tale doamne nu le voi uita

Cum ma numeai iubita ta

Stateam pe o banca in parc

Nu era ceva mai drag

 

Vocea ta lina ce trecea prin capul meu

Aș asculta-o mereu

Sa stii ca mor de dorul tau

De asta ma simt asa rau

Mai mult...

Ce dacă!

Ce dacă ți-ai trimis amorul departe...

Întorcându-ți spatele,plecând

Zâmbind,tăcând!

Vai și ce liniște de mormânt lăsând...

Nemaiputând a-ți spune nimic...

O mulțime de clipe nenăscute

Ce doreau să-ți fie umile le-ai umilit,

Atâtea speranțe închipuite au dispărut înecate subit!

Ce poți face când soarta îți răpește totul necuvenit,ilicit?

Atâtea cuvinte am omorât în gând!

Ce să fac cu atâta iubire devenită otravă acum

Căci nimeni nu-ți poartă chipul

Nici ochii nici glasul nici pasul?

Vai ce blestem e iubirea!

Antidotul e nesimțirea,

Să poți omorî amorul când dezertează, lașul..

Neștiind că iubirea doare mult prea tare când moare,

Si nimeni și nimic nu are alinare de împrumut...

Fericire,

Unde-i dulcele tău sărut?

Efemere și mincinoase au fost promisiunile tale toate,

Visele ți le-am trimis

Sperând și crezând că vei reveni curând,

Și-atât!

(4 martie 2023.Horia Stănicel-Irepetabila iubire)

Mai mult...

Seara

Mă legăn acum singur

Și nu te mai aștept.

Mă uit cum trece timpul

Și cugetez încet.

 

De câte ori privita-i,

Eu în direcția ta,

Doar ca să văd nimica,

Și să uit că m-am uitat.

Mai mult...

Ani

Ani te-am privit de la distanță

Aspirând la o altă viață

La oarece neprevăzut,

Ceva ce n-am mai avut.

 

Ani te-am privit de la distanță

Cum trăgeai din țigară

Încercând să descopăr ce ascunzi

Sau în ce durere te afunzi.

 

Ani ne-am privit în paralel

Oare simțeam la fel?

Oare și tu te gândeai la mine,

Așa cum eu mă gândeam la tine?

 

Ani ne-am privit de la distanță

Ani fără speranță...

Mai mult...

Un poem Sestet în oglindă pentru fluturi

Lumina dă strălucire aripilor magice ale fluturelui în zbor,

Zborul este frumusețea lui și încântarea anemonelor,în lumină .

Aripile flutură libere arcuindu-se delicat; parcă s-ar legăna,

Legănare de dans învață el pe florile albe, cu a lui aripă.

Briza îl găsește printre roz ~înfloriții copaci,

Copacii îi propulsează spiritul inocent și pur în briză.

 

 

Dansul farmecă floarea pentru a o pune în transă,

Transa este stilul lui de a aduna polen pentru a putea dansa.

Visele fierbinți devin purpurii, atunci când dulcea floare strălucește,

Strălucirea soarelui în zori, pe cer, da profunzime îndrăgostitului visător.

Fermecându-l, ea ii spune povesti pentru a se putea arunca în brațele lui.

Brațele lui redevin aripi atunci când caută cu frenezie si alte farmece.

 

Poezie de Marieta Maglas

Nota: Aceasta poezie este publicata.

Mai mult...

CHITARA MEA

Aud un trubadur ce cântă

Când ziua moare  în amurg,

Suspină struna-i pe chitară

În cupă picături se scurg.

 

El cântă încet și tremurat

Înfiorat, stârnind văpăi

Solie unui dor curat

Împătimit de ochii ei.

 

Dar cine cântul sâ-i asculte

În liniștea nopții de vară?

Cine lacrima să-i vadă

Prin pânza cerului de seară?

Mai mult...

Susține Poezii Online

Sprijinul tău ajută Poezii Online să crească frumos. Donația susține dezvoltarea, îmbunătățirile și acest spațiu dedicat creațiilor personale, locul unde poezia și textul literar aduc inspirație, liniște și o gură de aer pentru suflet.

Îți mulțumim că lași poezia să dăinuie. 🤍