Teatrul

Azi fărâmă-i cerul,

tristul meu decor

În care regăsesc o notă

de regret și dor,

Făcând în cercuri piruete,

un dans murdar și fantezist

Îmi joc rolul vieții mele …

singur, mut și trist.

 

În vene-mi fierbe neputința

și în suflet dorul arde

Nu sunt replici să mă-ncerce

și cortina iarăși cade,

Ochii-s ațintiți la stele

prin decorul de carton

Minunate constelații

în lumina de neon.

 

Pe podeaua veche zace

chip de dor și de tristețe

Peste tot culori de vise

încărcate cu speranțe

Un chip râde și privește

într-o clipă de trecut,

Altul plânge și se pierde

printre oameni … nevăzut.

 

Am stins luminile în sală

să pot privi ca-ntr-un abis

Crezând că astfel voi fi liber

dar o teamă m-a cuprins,

Teatrul este-un loc de joacă

dintre două fantezii …

Fericirea și tristețea,

două chipuri de copii.

 

Umbre triste mă provoacă,

să zâmbesc de aș putea

Dar pe scena vieții mele

tot repet: -Nu mă uita!

Pe tavanul plin de stele

teatrul este o galaxie

Sting și ultima lumină,

toate… să-mi rămână mie. 

 

(autor: Aurel Alexandru Donciu /  Creatie aparuta in volumul Soaptele Noptii ( editura Galaxia Gutenberg, 2020 ) si in volumul Cub de gheață ( editura Etnous, 2020 ) Toate drepturile rezervate.


Categoria: Poezii de dragoste

Toate poeziile autorului: Aurel Alexandru Donciu poezii.online Teatrul

Cub de gheață, gheață, poezii, teatrul, poezie, dragoste, versuri, volumpoezii, cub,

Data postării: 2 ianuarie 2022

Timp de citire: ~2 min.

Vizualizări: 1804

Loghează-te si comentează!

Alte poezii ale autorului

Întuneric

Întuneric


Dă-mi la o parte versurile

și șoaptele

Dă-mi la o parte visele

și gândul cum că noi doi.

Dă-mi trupul la o parte

iar palmele de pe umeri-ți goi.

Dă-mi la o parte razele de soare,

O să vezi cum stelele apar pe cer

Și cum lumea se răcește

într-un aprig ger.

Dă-mi la o parte frunzele

de pe al meu pământ,

să vezi cum toate se sfârșesc

în măcinatul morilor de vânt.

Dă-mi totul uitării,

ia-mi totul si lasă-mi nimic.

Dă-le pe toate la o parte

și o să mă găsești așa cum sunt eu,

un fel de… al tău întuneric.

Mai mult...

Erou

Pictor trist în visul meu

Mă pictez ca un erou

Salvându-te pe tine

Pentru mine.

 

Amândoi într-un tablou

Tu ești sunet, eu ecou

Extensia sufletului meu,

Mă pictez al tău erou.

 

Și prin negura uitării

Tu ești numele iubirii

În visul meu… eu visul tău,

Mă visezi al tău erou.

 

Și-n albastrul mării

În căderea serii
Gânduri zboară-ntr-un ecou
Mă visez al tău erou.

 

Te salvez de la uitare

Și te mângâi cu o floare

Eternitatea ne așteaptă

Într-o lume dreaptă. 

 

Tu ești pată de culoare

Eu sunt singur și mă doare

Te pictez cum te-am iubit…

Povestea mea fără sfârșit. 

 

(autor: Aurel Alexandru Donciu /  Creatie aparuta in volumul Soaptele Noptii ( editura Galaxia Gutenberg, 2020 ) si in volumul Cub de gheață ( editura Etnous, 2020 ) Toate drepturile rezervate.

Mai mult...

Un vis ciudat

Am râs, cu un râs ciudat, de noi, de-un gând

Să te țin acum in brațe strâns,

Dar m-am întors, sfios plângând…

Cu plâns ciudat, ciudat ai plâns!

 

Ciudată noaptea ce-a venit

Cu luna noastră misterioasă,

De ochii mei te-a dezvelit

De ochii mei necredincioasă.

 

Și, iată, tot ce eu trăiesc

Trăiesc cu tine-un legământ,

O fi ciudat că te iubesc

Cum te trăiesc pe-acest pământ.

 

Iar când umbre se răstesc la mine

În umbra ta mă fac pierdut

Nemărginit rămas de tine,

Eu… ciudatul dispărut.

 

O fi ciudat că adorm cu tine

În gândul meu tu vis ciudat…

În dimineața care vine

În visul tău, tu m-ai uitat!

 

(autor: Aurel Alexandru Donciu / volum: Cub de gheață - 2020 editura Etnous / ISBN: 978-606-712-760-7 - Toate drepturile rezervate)

Mai mult...

[ Să mă minți ]

‘’Scrie-mi!’’ și să mă cerți plângând

Când uit să mă trezesc

când uit că-mi ești în gând …

Că te iubesc!

 

Aș fi dorit să-ți scriu și ție

Și să mă citești cum eu …

te scriu și te recit cu drag …

mereu!

 

Scrâșnesc din dinți, să mi te scot din minți …

să mă lași o clipă să respir;

Să te mint și să mă minți,

Că ne-am uitat!

 

(autor: Aurel Alexandru Donciu / volum: Cub de gheață - 2020 editura Etnous / ISBN: 978-606-712-760-7)

Mai mult...

Poezie

Am căutat poezie pe ziduri de ruine

În grădini fără o floare,

Când șoaptele mă-nvățau că doare

Gândul despre tine …

 

Am scris poezie, despre noi și ce n-a fost

În lacrimi și tăcere,

Cu un titlu nenăscut plin de durere …

Când părea că n-are rost.

 

Am scris cu-o lacrimă în al tău suflet
Să te am a mea o viață,

Rătăcind prin ceață …

Neînțeles și defect.

 

Am cerut poezie când nu puteam să te privesc

Când adormeai pe cerul înstelat

Și atunci… necondiționat

Simțeam că te iubesc!

 

Am auzit poezie în gustul de pământ

În rămășițe de trecut, de amintiri …

Trecutelor iubiri,

Măturate prin văzduh de vânt.

 

Am auzit poezie când nu m-am așteptat

Când te-am iubit - Și ce iubire!

Dar vai ce durere …

Când o clipă te-am uitat!

 

Am trăit o poezie, o viață căutând

Privirea ta mi-a fost infinitul

Într-un vers … sărutul,

Am trăit iubind …

 

Am putut să te recit pe cer la infinit …

Poezia sufletului meu,

Mi te-am cerut lui Dumnezeu,

Și divin te-am iubit!

 

Te-am cerut să-mi fi muză, să uit singurătatea

Să pot scrie despre noi,

Departe amândoi …

Croind eternitatea.

 

(autor: Aurel Alexandru Donciu /  Creatie aparuta in volumul Soaptele Noptii ( editura Galaxia Gutenberg, 2020 ) si in volumul Cub de gheață ( editura Etnous, 2020 ) 

Mai mult...

Rânduri, rânduri …

Azi îmi bate inima,

Vâslind pe mare contra-vânt

Și fulgeră în depărtare

pe Pământ!

 

Tâlhari ai sufletului meu,

dorul și iubirea

Se duc pe mare spre nicicând …

cu amintirea!

 

Mă las purtat de gânduri reci

Prin valurile mării

Când stele cad tu te petreci…

uitării.

 

O, cât de tristă pare marea

Plină de-ale sale gânduri ...

Curenți de dor aștern uitarea,

rânduri, rânduri …

 

(autor: Aurel Alexandru Donciu / volum: Cub de gheață - 2020 editura Etnous / ISBN: 978-606-712-760-7)

Mai mult...

Poezii din aceiaşi categorie

Ce e iubirea?

Ce e iubirea?🤔

Pentru mine e acea persoana care apare in viata ta ca prin magie!Nu sti cand , nu sti cum , nu sti unde dar a intrat in viata ta ca uragan si nimic nu mai e la fel!

 Desi o cunosti de putin timp ai senzatia ca mereu a fost acolo,fara sa ti dai seama deja face parte din tine ,realizezi ca fara ea nu poti sta , fara ai asculta vocea ,fara sa i spui" noapte buna"!

 Cu un simplu buna ,ea iti schimba starea de la suparare la extaz, iti accelereaza bataile inimi e o senzatie unica care iti hiptonizeaza inima si corpul, cand esti cu ea te simti ca intr o vraja!

Ea e in mintea ta , merge cu tn peste tot, daca nu esti cu ea esti agitat ,iti lipseste ceva ,esti incomplet!

 Cu un simplu zambet ea te umple de fericire , nu te mai intereseaza nimic altceva decat sa o vezi zambind, fericirea ei e cel mai frumos cadou pentru tine!

 

 Ai vrea sa sti unde e , ce face daca , a mancat, daca e bn ,totul ... Ea e intregul tau simti ca daca ea n ar fii , tu nu vei mai fi ca inainte!

 

 Pentru mine asta e iubirea!

Mai mult...

PE VALURI...

AM PLÂNS, AM RÂS ÎNTR-UN UNGER DE IERNI PIERDUTE
PE VALURILE UNUI RÂU DE NUFERI
CĂCI TOTUL FOSTA CA UN JOC
SI TU RÂDEAI ÎN SÂNUL VREMII
DE PARCĂ AR FI PARIU DE DOI...

Mai mult...

Astă seară

În astă seară mă învelesc de frig într-o speranță,

Durerea încerc să o tratez c-o aroganță 

Și chiar de vântul urlă și cerul se răscoală 

Visele-mi vreau să le scriu cu cerneală...

 

De-ai ști cum sună ploaia prin fumul de țigară 

Cum îmi reamintește de zilele de vară 

Când gândurile-ți erau senine despre mine

Și așteptam cu nerăbdare să stau în brațe la tine.

 

De-ai ști ce simt când tot apari în gândul meu

Și cum din amintiri mi-apare chipul tău 

Deși am renunțat la tot, mai simt cum încă doare

Visu-mi neîmplinit.... un vin și-o-mbrățisare.

 

De-ai sti cum pentru tine am înmuiat lacrimi în vin

Purtând tăcerea-ți ca o cruce în fiecare anotimp

Și deși anii îmi vor trece, tu vei rămâne,

Dorul ce îmi va curge mereu prin sânge.

Mai mult...

Doi golâmbi

doi golâmbi

dinspre-asfințit se-ndreaptă,

lăsându-se purtați de soartă 

 

doi golîmbi

privesc ningăul cum trece, 

dar în Decembrie abia începe timpul rece

 

doi golîmbi

oare-s pregătiți să-nvingă al lor drum

fără să se facă scrum?

 

doi golîmbi 

așteaptă să vină iar Cuptor,

visând că vremea-i va lăsa să-și facă un foișor 

 

doi golîmbi 

stau de vorbă ore în șir 

pe-o cruce într-un cimitir 

 

doi golîmbi

se uită unul la altul, 

senin mai e albastrul!

 

doi golîmbi 

caută să se mai încălzească,

prin alte părți să se odihnească 

 

doi golîmbi

poate au intrat cândva și-n casa ta

și ai crezut că-s altceva 

 

doi golîmbi 

au făcut din beznă dimineață

și au preschimbat iedera-n ineață

 

doi golîmbi,

îndrăgostiți pe-o bancă-n frig afară,

înfruntă anotimpurile care zboară 

 

doi golîmbi 

ar rămâne în aer pentru o eternitate,

căci acolo grijile dispar toate

 

doi golîmbi 

caută a vieții norocoasă stea,

n-au idee că s-au născut deja sub ea


doi golâmbi

se amăgesc că-i ușor să trăiască departe,

așa că au omorât universul care-i desparte 

 

doi golâmbi 

se prefac că-s rezistenți la durere

când ei sunt ca-n intoxicația cronică cu metale grele 

 

doi golâmbi 

se întreba dacă mai e mult 

până-n ziua în care în viață nu va mai fi crunt 

 

doi golâmbi 

au dat foc alegoriei reci ce i-a adus împreună

și au înălțat un lampion ce le-a ținut loc de lună

 

doi golâmbi 

se cutremură de lugubrul de după moarte

și nici nu și-au pictat portretul de noapte 

 

doi golâmbi 

cânta către răsărit

cu versuri ce demult s-au rătăcit 

 

doi golâmbi, 

că-s naivi imunologic au înțeles deja,

tot ce-ar vrea e sa tolereze liniștea cumva 

 

doi golâmbi 

trăiesc sub cerul liber cu un fluturatic sentiment,

dar Epicleza tot sfânta rămâne în orice moment 

 

doi golâmbi

sunt de nedespărțit

și, totuși, încă nu s-au întâlnit

Mai mult...

Trenul efemer

M-așteptai în gară,
Cu zelul tău frumos.
Și-n ochii tăi de vară
Sclipea un foc sfios.

 

Cobor din tren ușor.
Te strâng tare în brațe
Și simt că ți-era dor,
Să fii cu mine-n noapte.

 

Pe cerul cel ‘negrit,
O stea a apărut.
Ți-am spus cât te-am iubit,
Iar tu mi-ai dat sărut.

 

Am așteptat iar trenul,
Ca să fugim în lume.
Lăsăm în urmă drumul,
Trăind fără vreun nume.

 

Mi-ai luat mâna firavă,
Aveai acel fior.
Șopteai cu voce suavă
Și m-ai lăsat s-adorm.

 

Stăteam pe pieptul tău
Ș-ușor mă atingeai.
Știam că ești al meu,
Simțeam cum mă iubeai.

 

Te uiți in ochii mei,
Pierzându-te în Soare.
Mă uit în ochii tăi,
Pierzându-mă în mare.

 

Pe drum cântam balade.
Vedeam cum te râdeai.
Simțeam căldură-n spate,
Dar tu te-mbujorai.

 

Plecat-am noi departe,
Să fiu numai a ta.
Să stăm pe iarba verde
Și să cădem pe ea.

 

Ajuns-am noi acolo,
Să fii numai al meu.
Să-ți cânt mereu ,,Țigano”,
Să uiți de tot ce-i greu…

 

,,Țigano" - Bosquito

Mai mult...

Poezie despre noi

  Cine suntem ?

suntem cuvintele ce doar noi între noi

le înțelegem.

 

  suntem noi, nebunii 

ce adormeau seara lupi

și dimineața îi prindea pescăruși;

noi ne-am pierdut întâi

și apoi ne-am găsit.

 

  prea cubici,

n-am încăput în flori

în crengi sau rădăcini,

n-am încăput în oameni...

 

  noi suntem

un singur pescăruș

cu un singur picior

și o aripă.

 

sub puzderie de scoici sparte

noi nu știm că am murit

tot încercând să ne separăm unul de altul.

 

  am murit,da am murit

și încă mai murim

în încercarea de a ne separa morțile.

 

și dacă nu ai înțeles încă

cine suntem

încearcă să îi iei singurului pescăruș

singurul picior și aripa

și atunci să îmi spui cine mai suntem...

Mai mult...

Susține Poezii Online

Sprijinul tău ajută Poezii Online să crească frumos. Donația susține dezvoltarea, îmbunătățirile și acest spațiu dedicat creațiilor personale, locul unde poezia și textul literar aduc inspirație, liniște și o gură de aer pentru suflet.

Îți mulțumim că lași poezia să dăinuie. 🤍