Categoria: Poezii de dragoste
Toate poeziile autorului: dyma579
Data postării: 21 decembrie 2013
Vizualizări: 2934
Poezii din aceiaşi categorie
Dintre ruini de biserici
Dintre ruini de biserici,
Acatiste adun,
Calc peste feţe de clerici,
Preparând aghiazmă-n ceaun.
Ascult gălăgia din cimitir,
Morţii se revoltă în groapă,
Căci li s-a pus pe sălaşuri bir,
Şi peste ei o alta se sapă.
E o absenţă de simţuri în lume,
Demonii iubire îţi oferă,
Popii în tradiţionale costume,
Blesteme peste tine proferă.
Cad cete de îngeri din cer,
Scântei erup din morminte,
Am devenit al lumii gropnicer,
Şi cânt liturghii fără cuvinte.
Nemângâiaţi se sting atei,
Pe braţele mele întinse,
Boltesc credinţă pentru ei,
Sub lumânări în post aprinse.
Plâng sfinţii arhangheli în taină,
Pustnici în grote se închină,
Să porţi creştine acea haină,
Care te-mbracă în lumina divină.
Zburătorul
28 ianuarie, dezastrul aranjat
Priviri,zâmbete, atingeri
Mesaje si un sentiment ciudat.
Erau subtile respingeri?
Convorbirile târzii..
Sau o simpatie spontană
Simțită de ambii...
Eșecul părea să crească,
Complimente, îmbrățișări, dans,
6 februarie, timpul insista să se oprească
Timizi, l-au ocolit prin vals
Naivitatea încerca să nu o saboteze
Confuzie,râsete,joacă
Rațiunea începea să cerceteze dar..
19.02, "noapte bună" rostit în soaptă
Ceasul a continuat să bată
Seară, plăcere, fiori
21 mai, ultima dată
Prizoniera dulcei închisori
Iar acum prieten drag, vreau să te întreb
Cum oare as putea...
Din minte să i te sterg?
Prezentul e aici, dar ei nu mai sunt
Speranta ușor a încetat
lacrimi,suspine, dor
Privirle lor deja s-au uitat..
Uneori îi apari în vise
Dar stie ca asta-i trecator
Flacăra oricum se stinse
Tu veșnic zburător.
Stiu...
Știu femeie... că de el ți-e dor
Știu că nu-i deloc ușor
Să ți-l scoți din a ta minte
Doar scriind pe foi, cuvinte...
Știu femeie... te-ai obișnuit cu el
Și cu vinul lui la fel
Dezvoltând un sentiment
De dor... permanent.
Știu femeie...
L-ai visat și zi și noapte
Așteptând să te gândească,
Ți-a fost rugă printre șoapte
Așteptând să te găsească...
Știu femeie...
Vrei să-l ții la piept cu dor
Să te simtă cum respiri
Trupul să-ți îmbrace ușor
În parfumul lui de vin...
Dar spune-mi, tu femeie,
Tu flacără ce arzi etern!
Cum as putea să mi te sting?
El, nu mai este cel de ieri!
...Nu vreau durerea să-ți încing...
Azi femeie...
Ți-e taina ce-o porți in suflet
Și-l simți în orice răsuflet,
Femeie...
Tot ce-ai visat cândva să-ți fie
Ți-e azi... un pahar de poezie!
Doar inimile știu..
Doar inimile știu mai bine
Doar inimile știu mai bine
Cine iubește pe cine,
Cine tresaltă în tăcere
Și cine plânge în cădere.
Doar ele simt când dorul doare,
Când visul piere în uitare,
Când arde focul stins demult,
Când glasuri mute spun mai mult.
Doar inimile, fără teamă,
Se-ntorc la ceea ce le cheamă,
Chiar dacă timpul le desparte,
Iubirea le unește-n moarte.
Doar inimile știu mai bine
Cine rămâne în suspine,
Cine, deși se pierde-n zbor,
Trăiește-n celălalt… și mor.
UITARE
Mă pierd. Mă scufund în uitare.
Mă uiți. Mă tratezi ca atare.
Am plecat. Discret fără umbră.
Ai rămas. Înveșmântată în ură.
Te respir. Îți adulmec parfumul.
Fără mine. Destrămat îmi e drumul.
Pozele-s șterse. Precum frunzele moarte.
Te-am iubit. Să te uit, nu se mai poate.
Cine ești. Un zbor prea devreme.
Cine sunt. O carte fără poeme.
Gustul de măr. A fost sărutul tău.
Sunt gol. În mine acum este hău.
Mă uit. Mă scufund în uitare.
Ai fost. Pe obraz o lacrimă mare.
Te uit. Mai arunc doar o privire.
Am fost. Acum sunt doar o ieșire.
Tablou
Mă privești ca pe-un tablou și-ți spui în gând
Că nici un alt tablou nu are tei
Sau cerul însorit și-o floare-n câmp
Însă nu pe mine, tu, ma vrei!
Îmi privești soarele ce-mi strălucește
Si cum străbate vântul prin păduri,
Și te gândești ca nimeni nu-mi iubește
Viața ce-mi descrisă prin picturi.
Mă privești ca pe-un tablou de toamnă,
Cu frunzele-mi pictate pe pământ
Și cu crengile-mi bătute-n zori de vânt,
Mă privești ca pe-un tablou de toamnă.
Te uiți la mine și vezi îndrăgostiți,
Dar în sufletu-ți e doar amăgire
Și-ți pare rău că nu am fost iubiți,
Dar acum sunt un tablou, si tu..
o amintire
Am rămas o arta neînțeleasă-n ochii tăi
Și altfel nu mă vei putea privi,
Dar vei rămâne în ale-mi inimii văpăi
Și n-am să încetez a te iubii!
De Adam Ioana Andreea Lenuța
Dintre ruini de biserici
Dintre ruini de biserici,
Acatiste adun,
Calc peste feţe de clerici,
Preparând aghiazmă-n ceaun.
Ascult gălăgia din cimitir,
Morţii se revoltă în groapă,
Căci li s-a pus pe sălaşuri bir,
Şi peste ei o alta se sapă.
E o absenţă de simţuri în lume,
Demonii iubire îţi oferă,
Popii în tradiţionale costume,
Blesteme peste tine proferă.
Cad cete de îngeri din cer,
Scântei erup din morminte,
Am devenit al lumii gropnicer,
Şi cânt liturghii fără cuvinte.
Nemângâiaţi se sting atei,
Pe braţele mele întinse,
Boltesc credinţă pentru ei,
Sub lumânări în post aprinse.
Plâng sfinţii arhangheli în taină,
Pustnici în grote se închină,
Să porţi creştine acea haină,
Care te-mbracă în lumina divină.
Zburătorul
28 ianuarie, dezastrul aranjat
Priviri,zâmbete, atingeri
Mesaje si un sentiment ciudat.
Erau subtile respingeri?
Convorbirile târzii..
Sau o simpatie spontană
Simțită de ambii...
Eșecul părea să crească,
Complimente, îmbrățișări, dans,
6 februarie, timpul insista să se oprească
Timizi, l-au ocolit prin vals
Naivitatea încerca să nu o saboteze
Confuzie,râsete,joacă
Rațiunea începea să cerceteze dar..
19.02, "noapte bună" rostit în soaptă
Ceasul a continuat să bată
Seară, plăcere, fiori
21 mai, ultima dată
Prizoniera dulcei închisori
Iar acum prieten drag, vreau să te întreb
Cum oare as putea...
Din minte să i te sterg?
Prezentul e aici, dar ei nu mai sunt
Speranta ușor a încetat
lacrimi,suspine, dor
Privirle lor deja s-au uitat..
Uneori îi apari în vise
Dar stie ca asta-i trecator
Flacăra oricum se stinse
Tu veșnic zburător.
Stiu...
Știu femeie... că de el ți-e dor
Știu că nu-i deloc ușor
Să ți-l scoți din a ta minte
Doar scriind pe foi, cuvinte...
Știu femeie... te-ai obișnuit cu el
Și cu vinul lui la fel
Dezvoltând un sentiment
De dor... permanent.
Știu femeie...
L-ai visat și zi și noapte
Așteptând să te gândească,
Ți-a fost rugă printre șoapte
Așteptând să te găsească...
Știu femeie...
Vrei să-l ții la piept cu dor
Să te simtă cum respiri
Trupul să-ți îmbrace ușor
În parfumul lui de vin...
Dar spune-mi, tu femeie,
Tu flacără ce arzi etern!
Cum as putea să mi te sting?
El, nu mai este cel de ieri!
...Nu vreau durerea să-ți încing...
Azi femeie...
Ți-e taina ce-o porți in suflet
Și-l simți în orice răsuflet,
Femeie...
Tot ce-ai visat cândva să-ți fie
Ți-e azi... un pahar de poezie!
Doar inimile știu..
Doar inimile știu mai bine
Doar inimile știu mai bine
Cine iubește pe cine,
Cine tresaltă în tăcere
Și cine plânge în cădere.
Doar ele simt când dorul doare,
Când visul piere în uitare,
Când arde focul stins demult,
Când glasuri mute spun mai mult.
Doar inimile, fără teamă,
Se-ntorc la ceea ce le cheamă,
Chiar dacă timpul le desparte,
Iubirea le unește-n moarte.
Doar inimile știu mai bine
Cine rămâne în suspine,
Cine, deși se pierde-n zbor,
Trăiește-n celălalt… și mor.
UITARE
Mă pierd. Mă scufund în uitare.
Mă uiți. Mă tratezi ca atare.
Am plecat. Discret fără umbră.
Ai rămas. Înveșmântată în ură.
Te respir. Îți adulmec parfumul.
Fără mine. Destrămat îmi e drumul.
Pozele-s șterse. Precum frunzele moarte.
Te-am iubit. Să te uit, nu se mai poate.
Cine ești. Un zbor prea devreme.
Cine sunt. O carte fără poeme.
Gustul de măr. A fost sărutul tău.
Sunt gol. În mine acum este hău.
Mă uit. Mă scufund în uitare.
Ai fost. Pe obraz o lacrimă mare.
Te uit. Mai arunc doar o privire.
Am fost. Acum sunt doar o ieșire.
Tablou
Mă privești ca pe-un tablou și-ți spui în gând
Că nici un alt tablou nu are tei
Sau cerul însorit și-o floare-n câmp
Însă nu pe mine, tu, ma vrei!
Îmi privești soarele ce-mi strălucește
Si cum străbate vântul prin păduri,
Și te gândești ca nimeni nu-mi iubește
Viața ce-mi descrisă prin picturi.
Mă privești ca pe-un tablou de toamnă,
Cu frunzele-mi pictate pe pământ
Și cu crengile-mi bătute-n zori de vânt,
Mă privești ca pe-un tablou de toamnă.
Te uiți la mine și vezi îndrăgostiți,
Dar în sufletu-ți e doar amăgire
Și-ți pare rău că nu am fost iubiți,
Dar acum sunt un tablou, si tu..
o amintire
Am rămas o arta neînțeleasă-n ochii tăi
Și altfel nu mă vei putea privi,
Dar vei rămâne în ale-mi inimii văpăi
Și n-am să încetez a te iubii!
De Adam Ioana Andreea Lenuța
Alte poezii ale autorului
Speranta
Trecind ades prin apa
Tu nu mai esti fricos
Sa mergi fara ca-n urma
Sa-ti fie capul jos.
Azi nu mai am durere
Sau poate m-am deprins
Sa sufar in tacere !!
S-adorm cu focul stins.
Sa crezi ca si la tine
In drumul ce-ai parcurs
Ca orice intrebare ...
Sa ai al tau raspuns.
Sa nu-ti mai fie frica
De nestiut, de-apus
Sa simti cu dreptul, raza
Sa tinzi catre ajuns.
Fiind a ta si luna
Si norul cel din zare
Unde si valul, marea
Va fi in nepasare.
De greu sa nu te sperii
Atunci cind te apasa
A-i tai sa fie zorii
Si lacrimile-a tale.
Pacat e oare sa iubesti
Sa fiu in nestiinta, sa scriu despre durere,
Sa simt aceleasi gauri, sa sufar din placere ?
Nu pot, fiind in zare, nu poti sa te apropii !
Stiind ca draga-mi esti, nu vrei sa mi te alaturi.
Visam la infinit, o stea din departare
Stiind ca nu-i posibil, pacat e oare ?
Sa tind catre iubire, sa pling in fericire
Sa fiu acelasi nimeni, traind in nemurire!
As da un veac pe-o clipa, de tine sa m-apropii
Sa simt al tau sarut, s-apoi sa inchid ochii.
O floare, o minune, s-o rupi, s-o daruiesti,
Pacat e-aceasta oare, sa mori ca sa iubesti.
Poveste de dragoste
Sufla si rasuna
Vintul prin poteci
Caci este o zina
Frumoasa de ingeri
Ea sta si asteapta
Sa plece undeva
Doar s-o astepte
Dragostea sa
Si uite-ntr-o zi
Apare pe un cal
Un print din poveste
Pe un nazdravan cal
Ei merg prin padure
Prin negre poteci
Pasesc peste muntii
Si apele reci
Si cind a ajuns
Mirare a fost
Castelul distrus
Si tatal mort
Cu glasul duios
Printul a spus
Eu,mama,m-ansor
Iar ea,n-a raspuns
Si mindra domnita
Din ochi a clipit
Si pentru intiia oara
Mama ,i-a zis
Afara-i un soare
Un nor auriu
Si pare ca-i seara
Pe cer e pustiu
Tu floare gingasa
Tu, poti iubi ?
Ce ai atita frumusete
Sau poti uri ?
Respir
Să tacem, şi să fim doar doi,
în plină gălăgie.
Să te cuprind, cum numai noi,
doar tu şi luna ştie.
Doar tu mă faci sa plîng,
ca un copil zîmbind.
Cum frunza caden-ncet,
ades pot sa te-astept.
Ades pot să admir,
şi să iubesc mereu.
Eşti tot cu ce respir,
iar eu, alesul tău?
Trecutul
Da aş spune, şi n-aş vrea, să-mi opresc privirea.
În divina ei splendoare, să ador culoarea.
Amintindu-mi deseori, care a fost lumina,
Şi doar gîndul ce-a rămas, îmi rupe amintirea.
Simplu ,pentru EA
Ma faci s-aud , doar tu,
Cum bate-n piept motorul.
Crezind ca asta e si altul nu,
Acesta-i viitorul.
Sa stiu ca seara nu-i,
Cind soarele apune,
Fara ca tu sa-mi spui,
Urari de bine.
As vrea sa fiu alaturi,
Sa vad cum ei lucesc.
In ochii tai, de stele vii,
Un DA traiesc.
Speranta
Trecind ades prin apa
Tu nu mai esti fricos
Sa mergi fara ca-n urma
Sa-ti fie capul jos.
Azi nu mai am durere
Sau poate m-am deprins
Sa sufar in tacere !!
S-adorm cu focul stins.
Sa crezi ca si la tine
In drumul ce-ai parcurs
Ca orice intrebare ...
Sa ai al tau raspuns.
Sa nu-ti mai fie frica
De nestiut, de-apus
Sa simti cu dreptul, raza
Sa tinzi catre ajuns.
Fiind a ta si luna
Si norul cel din zare
Unde si valul, marea
Va fi in nepasare.
De greu sa nu te sperii
Atunci cind te apasa
A-i tai sa fie zorii
Si lacrimile-a tale.
Pacat e oare sa iubesti
Sa fiu in nestiinta, sa scriu despre durere,
Sa simt aceleasi gauri, sa sufar din placere ?
Nu pot, fiind in zare, nu poti sa te apropii !
Stiind ca draga-mi esti, nu vrei sa mi te alaturi.
Visam la infinit, o stea din departare
Stiind ca nu-i posibil, pacat e oare ?
Sa tind catre iubire, sa pling in fericire
Sa fiu acelasi nimeni, traind in nemurire!
As da un veac pe-o clipa, de tine sa m-apropii
Sa simt al tau sarut, s-apoi sa inchid ochii.
O floare, o minune, s-o rupi, s-o daruiesti,
Pacat e-aceasta oare, sa mori ca sa iubesti.
Poveste de dragoste
Sufla si rasuna
Vintul prin poteci
Caci este o zina
Frumoasa de ingeri
Ea sta si asteapta
Sa plece undeva
Doar s-o astepte
Dragostea sa
Si uite-ntr-o zi
Apare pe un cal
Un print din poveste
Pe un nazdravan cal
Ei merg prin padure
Prin negre poteci
Pasesc peste muntii
Si apele reci
Si cind a ajuns
Mirare a fost
Castelul distrus
Si tatal mort
Cu glasul duios
Printul a spus
Eu,mama,m-ansor
Iar ea,n-a raspuns
Si mindra domnita
Din ochi a clipit
Si pentru intiia oara
Mama ,i-a zis
Afara-i un soare
Un nor auriu
Si pare ca-i seara
Pe cer e pustiu
Tu floare gingasa
Tu, poti iubi ?
Ce ai atita frumusete
Sau poti uri ?
Respir
Să tacem, şi să fim doar doi,
în plină gălăgie.
Să te cuprind, cum numai noi,
doar tu şi luna ştie.
Doar tu mă faci sa plîng,
ca un copil zîmbind.
Cum frunza caden-ncet,
ades pot sa te-astept.
Ades pot să admir,
şi să iubesc mereu.
Eşti tot cu ce respir,
iar eu, alesul tău?
Trecutul
Da aş spune, şi n-aş vrea, să-mi opresc privirea.
În divina ei splendoare, să ador culoarea.
Amintindu-mi deseori, care a fost lumina,
Şi doar gîndul ce-a rămas, îmi rupe amintirea.
Simplu ,pentru EA
Ma faci s-aud , doar tu,
Cum bate-n piept motorul.
Crezind ca asta e si altul nu,
Acesta-i viitorul.
Sa stiu ca seara nu-i,
Cind soarele apune,
Fara ca tu sa-mi spui,
Urari de bine.
As vrea sa fiu alaturi,
Sa vad cum ei lucesc.
In ochii tai, de stele vii,
Un DA traiesc.