Odorului meu
Te iubesc, dulceaţã micã, te iubesc,
Mai mult decât pe-orice suflet omenesc!
Şi nu e pe lume soare
Sã arate cât de mare
Este dragostea pe care
Ţi-o nutresc!
Tu în casa noastrã strâmtã ai venit
Cu ales şi scump şi vesel ciripit!
Anii repede zburarã,
Uite cã eşti domnişoarã
Mândrã, ca o lãcrimioarã,
Negreşit!
Au trecut aşa de multe primãveri
Şi s-au stins în timp, precum ziua de ieri!
Lasã supãrarea, lasã,
Fii cu inima voioasã
Noi nu stãm mâhnirii-n casã,
Prizonieri.
Ape tulburi se revarsã în puhoi,
Greutãţile dau iama peste noi!
Tare-ar vrea sã ia cu ele
Taine, doruri, toate cele,
Sã ne facã zile grele
Mai apoi.
Sã rãmâi cu bine, dar, al meu odor,
Sã-Ţi dea Dumnezeu Preasfântul, ajutor!
Şi sã ai grijã de tine,
Sã n-ajungi în mâini strãine
Sau de râs şi de ruşine
Urzitor.
Vine vremea sã ne întâlnim din nou,
Când vor creşte iarãşi florile-n rondou!
Trandafiri şi lãcrimioare,
Şi muşcate solitare,
Rãsunând în fiecare
Un ecou...
Categoria: Dedicaţii
Toate poeziile autorului: Cristi Dobrei
Data postării: 17 iulie 2022
Vizualizări: 1036
Poezii din aceiaşi categorie
Prea scumpii mei părinți
Scumpii mei,iubiți părinți:
Pentru tot vă mulțumesc,
Pentru că ades ,cuminți
Ma-ndreptați cînd eu greșesc.
Greutăți ați înfruntat
Ca eroii din povești.
Cu soarta voi cum ați luptat,
Nici dușmanului nu îi dorești..
Nopți la rînd cînd nu dormeați,
N-am uitat,iubiți părinți!
Somnul dulce ni-l vegheați:
Prea frumoși și prea cuminți!
Chear și noi,copii deja avem..
Pentru voi,micuți însă suntem.
Dulci,iubiți și scumpi părinți,
Prea frumoși și prea sfinți,
Prea scumpii mei părinți!
Cu mult drag pentru cei ce mi-au oferit astăzi
șansa să profit de clipele unice,
pentru voi iubiții mei Mihail și Natalia!
Scumpi profesori
Ma-nchin in fata voastră
Iubiți, scumpi profesori
Voi ne-ați fost povață
Flori înflorite în zori
..
Ma-nchin cu plecăciune
Vă mulțumesc o viață
Ne-ați dat înțelepciune
Ne-ați cultivat speranță
...
Iar azi cu ușurință
În lume noi pășim
Cu dor recunoștință
De voi ne amintim
(Pentru profesori gim.Bamut)
Sfori
Inca le poarta
De parca nu ar fi o povara
Inca le are.
Stranse la mana
De parca ieri si le-a legat la încheietura .
Inca o port,
Fara probleme.
Ca o sfoara stransa .
Simt ca e parte din mine,
Iar ziua in care am legat-o pare a fi acum mi de zile.
Le purtam amandoi,
Suntem legati, noi doi
Cu sfori legate strans ,
La incheieturi.
Fac parte din noi.
Ca o ganteră ne echilibram,
Sforile ni le asezam,
Sa stea cat mai strans la mana,
Sa nu dam drumul,
Sa nu lasam acea legatura.
Sforile,
Le-am legat odata,
Si acum pare ca nu le vom da jos niciodata.
Tinem drept mana,
Ca nu cumva sa cada lin legatura.
Sa nu cumva sa o pierdem.
Traim vieti separate,
Dezlegate, insa stranse si albastre.
Nu am uitat, cel putin eu,
Insa si tu o porti si iti e greu.
Nu uitam ci continuam, sa strangem mai tare.
Dedicatie
Ce lume-ar fi ! nebuna ori frumoasa !
Oare ar mai fi , de tu n-ai exista !
Esti ingerul ce viata-mi coloreaza !
O ! esti comoara vesnica a mea !
Esti o raza care zboara , mereu calatoare
Reprezinti o stea ca mierea calda , lucitoare,
Daruiesti cu a ta privire, dulcea mare de pe cer,
Cu respect pentru iubita, de l-al tau luceafar.
Am crezut că ești acasă
Am găsit în tine ce credeam că nu există,
O liniște în haos, o atingere atât de simplistă.
Ai apărut ca o zi de primăvară între nori,
Și m-ai făcut să cred că pot iubi din nou, fără fiori de griji, fără zori.
Mă făceai să râd din lucruri mici, să sper iar la povești,
Să uit de tot ce-a fost urât, să vreau iar să iubești.
Mi-am pus sufletul pe masă — fără teamă, fără scut —
Dar, glumesc… m-ai dezamăgit și tu, ca un ecou tăcut.
N-a fost nici ceartă, nici furtună, nici sfârșit dramatic,
Doar o distanță crescută între „te iubesc” și „nu mai simt nimic”.
Ai plecat fără să pleci, ai rămas fără să fii,
Iar eu, rătăcită prin vise, mai caut încă ce-am fi putut fi.
Totuși, nu te condamn. N-ai știut ce aveai.
Și poate nici eu nu știam ce aștept, ce visam, ce mai ai.
Dar îți mulțumesc — chiar și pentru rănile lăsate,
Căci ele m-au învățat cum să fiu întreagă, chiar și frântă pe jumătate.
Poate într-o altă viață, într-un alt timp curat,
Ne-am fi iubit fără frică, fără pasul tău grăbit, fără "prea complicat".
Dar în asta… e bine și așa: eu cu mine, tu cu tine.
Și poate… data viitoare, dragostea o să rămână, nu doar să vină.
Univers
Oglinda oglinjoara,
prin timp călătorim!
Imi plac ochii tai prin care
împreuna privim.
Esti așa de blândă si o ascunzi
de lumea rea,
In aceasta lume tu vei fi
numai a mea!
Care stea tu o preferi,
de ce faci diferențe?
Geometria fetei tale îmi va da
si dependente.
Lasa-ma sa te aliniez simetric si
curând tu vei vedea,
Puritatea soarelui întotdeauna
te va veghea!
Buzele-ți par dulci ca mierea,
cât de mult as vrea sa gust!
Pasiunile-ti ascunse îmi vor fi ca
si strugurilor must!
Zambetul ți-l voi ascunde ca sa
fiu la rând cu moda,
Stii tu doar ca nu-ți vorbesc eu anapoda!
Din profil te văd bizara,
stilul tău îmi da fiori!
Nu m-am putut decide,pe care sa
ți le aduc dintre flori?
Trandafirii sângerii îți vor potolii
vreodată setea?
Sau lăsam lacramioarele sa ne
rămână mereu feblețea?
Vin rose si lumânări,
lasă-ma sa te scriu prin versuri!
Sa ma adâncesc in al tău suflet
si ale fanteziei matasuri,
M-am îndrăgostit ce-i drept,
romanța singuratatii.
In aceasta lume tu ești singura care
îmi va da sens vieții.
Aripile gandului vor fi comoara
mea cea draga.
Ca prin magie ai făcut totul sa meargă!
Vom creea si vom oglindi o
altfel de realitate,
O viziune care niciodată nu
va cunoaște moarte.
Muzica voi pune sa îți văd
corpul dansând!
Ador sa-ți văd umbra
cu gratie mișcând.
Te parfumeaz la încheieturi
sa-ți descopăr delicatețea,
Stiu atâtea moduri prin care pot
s-alung tristetea.
Nu te dau si nu te voi lasă eu prada!
Doar propria-mi reflexie știe
sufletul sa-mi vadă!
Imi amintesc citeam cărți
despre romanță,
Tu si cu mine vom găsi oare
acea balanța?
Prea scumpii mei părinți
Scumpii mei,iubiți părinți:
Pentru tot vă mulțumesc,
Pentru că ades ,cuminți
Ma-ndreptați cînd eu greșesc.
Greutăți ați înfruntat
Ca eroii din povești.
Cu soarta voi cum ați luptat,
Nici dușmanului nu îi dorești..
Nopți la rînd cînd nu dormeați,
N-am uitat,iubiți părinți!
Somnul dulce ni-l vegheați:
Prea frumoși și prea cuminți!
Chear și noi,copii deja avem..
Pentru voi,micuți însă suntem.
Dulci,iubiți și scumpi părinți,
Prea frumoși și prea sfinți,
Prea scumpii mei părinți!
Cu mult drag pentru cei ce mi-au oferit astăzi
șansa să profit de clipele unice,
pentru voi iubiții mei Mihail și Natalia!
Scumpi profesori
Ma-nchin in fata voastră
Iubiți, scumpi profesori
Voi ne-ați fost povață
Flori înflorite în zori
..
Ma-nchin cu plecăciune
Vă mulțumesc o viață
Ne-ați dat înțelepciune
Ne-ați cultivat speranță
...
Iar azi cu ușurință
În lume noi pășim
Cu dor recunoștință
De voi ne amintim
(Pentru profesori gim.Bamut)
Sfori
Inca le poarta
De parca nu ar fi o povara
Inca le are.
Stranse la mana
De parca ieri si le-a legat la încheietura .
Inca o port,
Fara probleme.
Ca o sfoara stransa .
Simt ca e parte din mine,
Iar ziua in care am legat-o pare a fi acum mi de zile.
Le purtam amandoi,
Suntem legati, noi doi
Cu sfori legate strans ,
La incheieturi.
Fac parte din noi.
Ca o ganteră ne echilibram,
Sforile ni le asezam,
Sa stea cat mai strans la mana,
Sa nu dam drumul,
Sa nu lasam acea legatura.
Sforile,
Le-am legat odata,
Si acum pare ca nu le vom da jos niciodata.
Tinem drept mana,
Ca nu cumva sa cada lin legatura.
Sa nu cumva sa o pierdem.
Traim vieti separate,
Dezlegate, insa stranse si albastre.
Nu am uitat, cel putin eu,
Insa si tu o porti si iti e greu.
Nu uitam ci continuam, sa strangem mai tare.
Dedicatie
Ce lume-ar fi ! nebuna ori frumoasa !
Oare ar mai fi , de tu n-ai exista !
Esti ingerul ce viata-mi coloreaza !
O ! esti comoara vesnica a mea !
Esti o raza care zboara , mereu calatoare
Reprezinti o stea ca mierea calda , lucitoare,
Daruiesti cu a ta privire, dulcea mare de pe cer,
Cu respect pentru iubita, de l-al tau luceafar.
Am crezut că ești acasă
Am găsit în tine ce credeam că nu există,
O liniște în haos, o atingere atât de simplistă.
Ai apărut ca o zi de primăvară între nori,
Și m-ai făcut să cred că pot iubi din nou, fără fiori de griji, fără zori.
Mă făceai să râd din lucruri mici, să sper iar la povești,
Să uit de tot ce-a fost urât, să vreau iar să iubești.
Mi-am pus sufletul pe masă — fără teamă, fără scut —
Dar, glumesc… m-ai dezamăgit și tu, ca un ecou tăcut.
N-a fost nici ceartă, nici furtună, nici sfârșit dramatic,
Doar o distanță crescută între „te iubesc” și „nu mai simt nimic”.
Ai plecat fără să pleci, ai rămas fără să fii,
Iar eu, rătăcită prin vise, mai caut încă ce-am fi putut fi.
Totuși, nu te condamn. N-ai știut ce aveai.
Și poate nici eu nu știam ce aștept, ce visam, ce mai ai.
Dar îți mulțumesc — chiar și pentru rănile lăsate,
Căci ele m-au învățat cum să fiu întreagă, chiar și frântă pe jumătate.
Poate într-o altă viață, într-un alt timp curat,
Ne-am fi iubit fără frică, fără pasul tău grăbit, fără "prea complicat".
Dar în asta… e bine și așa: eu cu mine, tu cu tine.
Și poate… data viitoare, dragostea o să rămână, nu doar să vină.
Univers
Oglinda oglinjoara,
prin timp călătorim!
Imi plac ochii tai prin care
împreuna privim.
Esti așa de blândă si o ascunzi
de lumea rea,
In aceasta lume tu vei fi
numai a mea!
Care stea tu o preferi,
de ce faci diferențe?
Geometria fetei tale îmi va da
si dependente.
Lasa-ma sa te aliniez simetric si
curând tu vei vedea,
Puritatea soarelui întotdeauna
te va veghea!
Buzele-ți par dulci ca mierea,
cât de mult as vrea sa gust!
Pasiunile-ti ascunse îmi vor fi ca
si strugurilor must!
Zambetul ți-l voi ascunde ca sa
fiu la rând cu moda,
Stii tu doar ca nu-ți vorbesc eu anapoda!
Din profil te văd bizara,
stilul tău îmi da fiori!
Nu m-am putut decide,pe care sa
ți le aduc dintre flori?
Trandafirii sângerii îți vor potolii
vreodată setea?
Sau lăsam lacramioarele sa ne
rămână mereu feblețea?
Vin rose si lumânări,
lasă-ma sa te scriu prin versuri!
Sa ma adâncesc in al tău suflet
si ale fanteziei matasuri,
M-am îndrăgostit ce-i drept,
romanța singuratatii.
In aceasta lume tu ești singura care
îmi va da sens vieții.
Aripile gandului vor fi comoara
mea cea draga.
Ca prin magie ai făcut totul sa meargă!
Vom creea si vom oglindi o
altfel de realitate,
O viziune care niciodată nu
va cunoaște moarte.
Muzica voi pune sa îți văd
corpul dansând!
Ador sa-ți văd umbra
cu gratie mișcând.
Te parfumeaz la încheieturi
sa-ți descopăr delicatețea,
Stiu atâtea moduri prin care pot
s-alung tristetea.
Nu te dau si nu te voi lasă eu prada!
Doar propria-mi reflexie știe
sufletul sa-mi vadă!
Imi amintesc citeam cărți
despre romanță,
Tu si cu mine vom găsi oare
acea balanța?
Alte poezii ale autorului
Stele eterne
Voi, cântãri nemuritoare
Voi, iubiţi şi scumpi eroi,
Crai ai razelor de soare,
Dar şi-ai veşnicelor ploi!
Voi, ce-aţi dus povara vremii
Pe ai voştri umeri laţi
Apărând, deopotrivă,
Unchi, nepoţi, surori şi fraţi,
Voi, eterne baricade,
Ridicate pentru noi,
Lovituri primind adesea
Şi-mproşcare cu noroi,
Falnicul, eternul sceptru
E pe-al vostru vrednic piept,
Pus de mărturie celui
Ce se crede înţelept.
Voi veţi fi pe totdeauna
Semne vrednice pe drum,
Pentru cei departe-n vreme,
Cât şi pentru cei de-acum!
Pățanii
"Cel pe care nu îl laşi sã moarã, nu te lasã el pe tine sã trãieşti."
E noapte adâncã. De mult s-a-nnoptat
Cu lungi şi cu negre perdele
Iar eu sunt cu turma departe de sat,
Şi-am grijã de oile mele.
N-aş da nicidecum pe vreuna din oi
Din cele aproape o sutã.
Nici oaia ce-o-ntoarce pe alta-napoi
Şi nici pe aceea limbutã.
Sunt toate în staul. Le ştiu, le cunosc,
Şi ele se strâng lângã mine
Cãci dispre pãdure se-aude un "trosc":
Nu-s câinii, nici vântul. Dar cine?
Nu poate fi... numai temutul rival
Ce vine sã fure mâncare.
E fiarã. Şi ei i se pare normal
Ca oile sã mi le-omoare.
Şi...iatã-l în staul, fugind printre oi!
Chem paznicii stânii sã vinã
Dar ei îi gonesc pe alţi lupi în zãvoi
Când stâna de sânge e plinã...
Cu cel ce-mi vrea rãul, nu ştiu sã mã joc
Nici el nu se joacã cu mine.
Aşa cã-l întâmpin cu-o salvã de foc,
Cã nu-mi trebuie-n staul jivine!
Mã iau dupã el şi alerg, nu mã las...
Sã apãr a mea micã turmã
Şi-aşa m-am luptat preţ de-aproape un ceas
Şi-am prins lupul pânã la urmã!
Iar el se vãita, se ruga şi mi-a zis
Sã-l las sã se ducã în pace,
De nu îi cred vorba, îmi lasã în scris
Cã pagubã nu îmi mai face.
Şi-l las sã se ducã. Şi-i zic: "Poţi sã pleci!"
- Pe spate lovindu-l cu şlapul -
"Sã nu te mai vãz pe la stânã în veci,
C-atuncea plãti-vei cu capul!
Scãparea ta este cã n-ai omorât
Vreo biatã oiţã firavã;
Cã de-ai fi fãcut-o, te-aş strânge de gât
Pe datã şi fãrã zãbavã!"
Fugea lupul fãr'sã se uite -napoi
Cum fuge hârciogul de ploaie;
Credeam cã n-o sã-l mai prindã cheful de noi
Nici pofta de carne de oaie.
Şi trece o zi. Trec şi douã. Trec trei
Şi-n ziua a patra, spre searã
Se-aude un foşnet în turma de miei:
Mã calcã potrivnicul iarã!
Nu-mi vine sã cred şi mã iau dupã el;
E cel ce-l lãsasem cu viaţã!
Rãnise o oaie şi-mi luase un miel:
Simt sângele cum îmi îngheaţã...
Pe bolta de lacrimi se vede acum
O stea ce-a cãzut dintre stele,
O frunzã din paltinul de lângã drum,
Şi-o oaie din oile mele.
Mã-mpiedic pe câmp, mă ridic şi-l ajung...
Se face cã nu mã cunoaşte!
Chiar clopotul satului sunã prelung
Cãci ştie urgia ce-l paşte.
Îi zic: "Nu mi-ai dat tu cuvântul în scris
Scutindu-mi avutul de haite?"
Iar lupul, trezindu-se ca dintr-un vis
Începe din nou sã se vaite.
Şi prinde-a vorbi, inventând scuze seci,
Se tânguie ca înainte,
Dar eu îi spun: "Vere, de-aici nu mai pleci!"
Ştiind acum clar cã mã minte.
Cu gura lui însăşi, intrã el la "zdup"
Şi-şi luase rãsplata deplinã
Cã nu-şi poate-nfrânge natura de lup
Zicându-şi cã nu-i el de vinã.
☆
Când şi voi pãţi-veţi ca mine la fel
Pãzindu-vã turma de rele,
Pe lup sã nu-l credeţi, cã-ncearcã mişel
De sânge, pe bot sã se spele!
Şi singur nu vine lupanul, sã ştiţi,
Cã are o tacticã veche!
Ci-şi cheamã ortacii, pe lupii cinstiţi
Nu lupii ce dorm pe-o ureche!
☆
C-o mânã aprind un cuptor de scântei,
Cu cealalt- apuc o secure,
Sã vinã spre stânã o sutã ca ei
Cã fug înapoi spre pãdure!
Bucluc
Într-o bunã dup-amiazã,
- Lucrãtura lui doi-lei -
Sã vã zic în trei cuvinte
Ce pãţi eu, dragii mei!
Tam-nesam, în faptul serii
Ce îmi vine, mãi nepoate:
Sã pornesc într-o plimbare,
Cãţãrat pe douã roate.
Sfânta Vineri? Nana Veta?
Ce pãrere aveţi voi?
Nu ştiu cine mã împinse
Sã mã duc cu motoreta
Pân-la Recea şi-napoi.
Sã vedeţi voi poznã mare
- Lucrãtura lui doi-bani -
Sã dea drumul pe cãrare,
Om la patruzeci de ani!
Dup-aceea mi-am dat seama,
Când mã întorsei în sat:
De mergeam cu bicicleta,
Eram mult mai câştigat!
Ce sã vã mai zic eu, vouã?...
Pe la pod la Dobârleşti,
Îmi fãcui o pozã, douã:
"Ptii!", zic, "cã bãtrân mai eşti!"
Plec la drum...nevoie mare!
Neoprind, huh, decât, doar
Pentru-o scurtã rãsuflare
Lângã cruce, la Stejar.
De tras, trage. N-am ce zice.
Nici nu cred în ghinion,
Cã-i mergea rablei motorul
De credeai cã-i avion!
Stai aşa...sã dãm o turã
Şi, ca sã mã rãcoresc,
Pânã sus, în fundãturã
Nici gând n-am sã mã opresc!
N-am mers trei sute de metri
Şi, aşa cum intuiţi,
Îmi blocã Ocolul, drumul:
Ãştia-s primii nesimţiţi!
Sã nu lase peregrinul
Sã ia aer de pãdure,
Sã-i opreascã-n drum motorul
Şi plãcerea sã i-o fure!...
Nu-i nimic! Lasã cã mergem
Pân-la Recea, de-astã datã!
Sper sã n-aibã-n gând şi aia
Sã ne-aştepte încuiatã!
Şi, pornirãm împreunã...
Toate bune şi frumoase,
Prin pustia de pãdure,
Fãrã câini şi fãrã case.
Cel puţin cu prima roatã,
Nu ştiu cum am nimerit
Cã m-am pomenit deodatã,
Peste-un şarpe-ncolãcit.
Când vãzui cum scoase limba
Şi striga: "Ia stai, niţel!"
Mã-ntorsei, cu amândouã,
Înc-o datã, peste el.
Şi îl ajutai sã moarã:
De-aia mã-ntorsei grãbit.
Cã voiam, de bunãoarã,
Sã fiu sigur c-a murit.
Mã opri în drum, la Romcea
Şi-i fãcui câteva poze
Mobrei, care, uite, nene,
Merge-un ceas, cu douã doze!
Iacã Recea şi cabana,
Uite capãtul de drum!
Dar, pânã la capãt iacã
Ce noroi!... Acum, e-acum!
Mã îmbãrbãtez în sâne-mi,
Îmi fac vânt...ce credeţi voi?
Ce-i a trece cu motorul
Drept prin groapa cu noroi?
Urc pe şauã, bãrbãteşte,
Îi dau gaz şi mai apoi
Intrai, cât ai zice "peşte",
Pân-la osie-n noroi!
Apoi, ce sã mai vezi, frate?
Un tractor trage acum
Douã trunchiuri, rãsturnate
De o drujbã, peste drum.
Lemnele de-a curmezişul,
Tu, urcat pe douã roţi,
Drumul tãu înspre Fintoaga
Mai continuã-l, de poţi.
Nu ştiu dacã mã veţi crede
Ce vã spun eu vouã-acum:
Mobra ajungea-n Fintoaga,
De nu se strica pe drum.
Înc-un amãnunt uitasem,
Fraţilor, şi voi, surori,
Scumpul lanţ, pânã la Recea
Mi-a sãrit de şapte ori!
Când vãzui eu cum stã treaba,
Zisei: "Hai, cã plec-napoi!
Şi, zicând, trecui cu groazã
Înc-o datã, prin noroi.
Şi, atunci când n-ai ce face
Şi când nu ai ce lucra,
Te mai duci şi pân-la Bulza
Cu motorul... numa-aşa!
Şi aşa cum apucasem
Sã vã povestesc eu vouã,
Pe la panta de la Moarã
Mi se rupse lanţu-n douã.
Uuuiii...ce mai chinezãrie!
S-o-ncãlzit de... sã ia foc!
Şi întins, şi-o zalã ruptã,
Ce sã-l pot pune la loc?!
Şi, cãznindu-mã cu lanţul,
Cum eram murdar pe mâini
Aş fi dat anunţ în presã:
"Dau motorul pe doi câini!"
Întunericul se lasã
Se aud paşi prin frunziş...
Trebuia sã fiu acasã,
Nu cu mobra pe Peştiş!
Scot degrabã telefonul,
Cat un numãr, cat...şi cat...
Vreun viteaz din Cãprioara,
Sã mã tragã pânã-n sat.
De-aş avea eu cum o duce
Pân-la podul de beton...
Ce sã am? Cã n-aveam, tatã,
Nici semnal la telefon!
Scuturai cumplita rablã,
Chit cã nu era a mea,
Şi-i dãdui douã picioare,
Cã nu mã putui rãbda!
Cât clipeşti, veni iar gândul:
"Cine mã pusese, oare,
Ca sã mã complic degeaba,
Sã car rable? N-am picioare?
De am poftã de plimbare?"
Ştiu ce zici: despre Yamaha
Cum poţi sã vorbeşti aşa?
Dar tu o lãsai acolo
De erai în pielea mea!
Mã porni eu la plimbare
Şi, cu gândul la zãvoi,
Nu mi-am luat nici de mâncare,
Cã...vin repede-napoi!
Şi aşa, pe nemâncate,
Motoreta lui Dobrei,
N-a fost ea cãratã-n spate
Niciodatã-n viaţa ei...
Cum vã povesti, Yamaha
Îmi veni mie de hac!
Da-i spusei şi eu, cumetrii:
"Hârburi nu mai vreau în veac!"
Mã trezi cã îmi intrarã
Nişte pietre în papuc;
Şi-n curând se fãcu searã:
L-aşa om, aşa bucluc!
~Peisagistică și grai bănățean ~
Regrete târzii
Nu ştim sã preţuim valori
Ce ne sunt date nouã-n dar;
Când le-am pierdut, adeseori,
Ne-ncearcã un regret amar...
Nu ştim sã-i preţuim pe fraţi,
Nici pe pãrinţi, nici pe bunici;
Şi-n seamã... nu prea sunt bãgaţi
Cât vieţuiesc cu noi, aici.
Nu suntem îngãduitori
Cu cei ce viaţa şi-o jertfesc.
Nu-i timp sã le-nmânãm nici flori,
Nici sã le spunem: "Mulţumesc!"
Dar, într-un ceas nenorocit,
Şezând plângând, lângã sicriu,
Ne vom trezi şi, în sfârşit,
Vom vrea şi noi. Dar... prea târziu!
În plină vară
Vai de mine, ce cãldurã!
Sã ies la cosit? Nici gând!...
Mort de cald, retras în şurã,
Îmi bat coasa, fluierând.
Vãd acvilele pe ceruri
Cum, în cercuri, se rotesc;
Şi simt vântul, cum adie
Pe pãmântul românesc.
Scapã soarele la vale,
Scapã, cãtre asfinţit.
Vai de mine! Gata somnul!
Mai am fânul de cosit!
Curge apa-n dungi, pe frunte,
Curge, mai ales când stai;
Cã, lucrând, nici nu-ţi dai seama
C-a trecut şi luna Mai!...
Strămoșii
Un nume bun, e-aşa cum ştim,
O mare bogãţie
Ce-atârnã greu şi pentru Timp
Şi pentru Veşnicie!
Strãmoşii noştri ne-au lãsat
Când au plecat din lume,
Un grai plãcut, duios, curat,
O glie şi un nume.
O, voi, strãmoşi ce v-aţi luptat
Târându-vã în coate,
Pe un tãrâm îndepãrtat,
S-avem noi libertate,
Voi sunteţi în inima mea
O amintire vie;
Şi, cel puţin, ţãrâna grea,
Uşoarã sã vã fie!
☆
Îmi stãruieşte-n minte-un gând,
De-o bunã vreme-ncoace
Şi-a scrie despre tine-un rând
Nu vrea sã îmi dea pace.
Ţinând la pieptu-mi, poza ta
Din vremuri depãrtate,
Te-aş zugrãvi, dac-aş putea,
Pentru posteritate.
Te vãd, privind înspre trecut,
- Din ce-mi spusese tata -
Trimis fiind, ba peste Prut,
Ba peste Munţii Tatra.
Noi nu ne-am cunoscut deloc
- Te ştiu din auzite -
Însã jucãm acelaşi joc
În ere diferite.
Ţie nu ţi-a trecut prin gând
Cã vin şi eu pe lume;
Cã-ţi sprijineai capul în mâini
Şi-mi cãutai vreun nume...
Din dosul carului cu boi,
În Mai, când râde vara,
Mi te chemarã în rãzboi,
Sã aperi şi tu, ţara.
Şi, ai plecat. Şi... dus ai fost,
Pentru atâta vreme!
Iar, îndãrãt, n-au vrut cei mari
Vreodatã, sã te cheme.
Dar, într-o zi, ca într-un vis
Citişi, într-o ţidulă,
Că gura morţii s-a închis,
Fiind de-acum sãtulã.
Ah, cât de mult te-ai bucurat
Visând aburul pâinii!
Şi te-ai oprit, intrând în sat,
S-auzi cum latrã câinii...
Îţi spuserã şi cei doi fraţi,
Îţi spuserã hangiii,
Cã te aşteaptã-ngrijoraţi,
Nevasta şi copiii.
Iar eu acum, mai-mai plângând,
Cum pot descrie, oare,
Venirea ta, ce-a pus în rând
O mare sãrbãtoare?
☆
Azi, când aud din nou cântând
Fanfarele şi corul;
De omul care vã vorbesc,
Mã prinde, parcã, dorul.
Printre acei ce au scãpat
De recea morţii ghearã,
O umbrã vãd, intrând în sat,
Într-o ploioasã searã.
Un om, venind dintre cei mulţi
Ce n-aveau sã mai vinã,
Ci au rãmas flãmânzi, desculţi,
În ţara cea strãinã.
Un cetãţean, cu suflet bun,
Cu sorã-sa, Larissa,
L-au ajutat, cu luntrea lor,
Sã treacã râul Tisa.
Un biet pescar, bãtrân şi slab,
Zãri, pe înserate,
Venind spre el vreo câteva
Fãpturi neajutorate.
El luã atunci din peştii sãi
Şi se grãbi sã-i frigã
Iar, mai apoi, puse mujdei
Şi-un boţ de mãmãligã.
Ei au mâncat şi-au prins puteri
Sã meargã mai departe,
Parcã nemaiavând dureri
Şi nici fricã de moarte.
Iar, luntrea lui, din lemn de brad,
Pufoaica lui şi brâul
Le dete unui camarad,
Sã treacã şi el râul.
C-un vechi prosop, murdar şi ud,
Cu-oglinda lui concavã,
Cu-atât a mai venit 'napoi
Din vechea Bratislavã...
Cei tineri parcã simt şi ei
Urgia din redutã,
Când mâna ta, de brav oştean
Ţi-o strâng şi te salutã.
☆
Ai chip plãcut, ai ochi frumoşi
Şi ai un rost sub soare;
Ai bani. Dar dacã n-ai strãmoşi,
Rãmâi un oarecare!
Stele eterne
Voi, cântãri nemuritoare
Voi, iubiţi şi scumpi eroi,
Crai ai razelor de soare,
Dar şi-ai veşnicelor ploi!
Voi, ce-aţi dus povara vremii
Pe ai voştri umeri laţi
Apărând, deopotrivă,
Unchi, nepoţi, surori şi fraţi,
Voi, eterne baricade,
Ridicate pentru noi,
Lovituri primind adesea
Şi-mproşcare cu noroi,
Falnicul, eternul sceptru
E pe-al vostru vrednic piept,
Pus de mărturie celui
Ce se crede înţelept.
Voi veţi fi pe totdeauna
Semne vrednice pe drum,
Pentru cei departe-n vreme,
Cât şi pentru cei de-acum!
Pățanii
"Cel pe care nu îl laşi sã moarã, nu te lasã el pe tine sã trãieşti."
E noapte adâncã. De mult s-a-nnoptat
Cu lungi şi cu negre perdele
Iar eu sunt cu turma departe de sat,
Şi-am grijã de oile mele.
N-aş da nicidecum pe vreuna din oi
Din cele aproape o sutã.
Nici oaia ce-o-ntoarce pe alta-napoi
Şi nici pe aceea limbutã.
Sunt toate în staul. Le ştiu, le cunosc,
Şi ele se strâng lângã mine
Cãci dispre pãdure se-aude un "trosc":
Nu-s câinii, nici vântul. Dar cine?
Nu poate fi... numai temutul rival
Ce vine sã fure mâncare.
E fiarã. Şi ei i se pare normal
Ca oile sã mi le-omoare.
Şi...iatã-l în staul, fugind printre oi!
Chem paznicii stânii sã vinã
Dar ei îi gonesc pe alţi lupi în zãvoi
Când stâna de sânge e plinã...
Cu cel ce-mi vrea rãul, nu ştiu sã mã joc
Nici el nu se joacã cu mine.
Aşa cã-l întâmpin cu-o salvã de foc,
Cã nu-mi trebuie-n staul jivine!
Mã iau dupã el şi alerg, nu mã las...
Sã apãr a mea micã turmã
Şi-aşa m-am luptat preţ de-aproape un ceas
Şi-am prins lupul pânã la urmã!
Iar el se vãita, se ruga şi mi-a zis
Sã-l las sã se ducã în pace,
De nu îi cred vorba, îmi lasã în scris
Cã pagubã nu îmi mai face.
Şi-l las sã se ducã. Şi-i zic: "Poţi sã pleci!"
- Pe spate lovindu-l cu şlapul -
"Sã nu te mai vãz pe la stânã în veci,
C-atuncea plãti-vei cu capul!
Scãparea ta este cã n-ai omorât
Vreo biatã oiţã firavã;
Cã de-ai fi fãcut-o, te-aş strânge de gât
Pe datã şi fãrã zãbavã!"
Fugea lupul fãr'sã se uite -napoi
Cum fuge hârciogul de ploaie;
Credeam cã n-o sã-l mai prindã cheful de noi
Nici pofta de carne de oaie.
Şi trece o zi. Trec şi douã. Trec trei
Şi-n ziua a patra, spre searã
Se-aude un foşnet în turma de miei:
Mã calcã potrivnicul iarã!
Nu-mi vine sã cred şi mã iau dupã el;
E cel ce-l lãsasem cu viaţã!
Rãnise o oaie şi-mi luase un miel:
Simt sângele cum îmi îngheaţã...
Pe bolta de lacrimi se vede acum
O stea ce-a cãzut dintre stele,
O frunzã din paltinul de lângã drum,
Şi-o oaie din oile mele.
Mã-mpiedic pe câmp, mă ridic şi-l ajung...
Se face cã nu mã cunoaşte!
Chiar clopotul satului sunã prelung
Cãci ştie urgia ce-l paşte.
Îi zic: "Nu mi-ai dat tu cuvântul în scris
Scutindu-mi avutul de haite?"
Iar lupul, trezindu-se ca dintr-un vis
Începe din nou sã se vaite.
Şi prinde-a vorbi, inventând scuze seci,
Se tânguie ca înainte,
Dar eu îi spun: "Vere, de-aici nu mai pleci!"
Ştiind acum clar cã mã minte.
Cu gura lui însăşi, intrã el la "zdup"
Şi-şi luase rãsplata deplinã
Cã nu-şi poate-nfrânge natura de lup
Zicându-şi cã nu-i el de vinã.
☆
Când şi voi pãţi-veţi ca mine la fel
Pãzindu-vã turma de rele,
Pe lup sã nu-l credeţi, cã-ncearcã mişel
De sânge, pe bot sã se spele!
Şi singur nu vine lupanul, sã ştiţi,
Cã are o tacticã veche!
Ci-şi cheamã ortacii, pe lupii cinstiţi
Nu lupii ce dorm pe-o ureche!
☆
C-o mânã aprind un cuptor de scântei,
Cu cealalt- apuc o secure,
Sã vinã spre stânã o sutã ca ei
Cã fug înapoi spre pãdure!
Bucluc
Într-o bunã dup-amiazã,
- Lucrãtura lui doi-lei -
Sã vã zic în trei cuvinte
Ce pãţi eu, dragii mei!
Tam-nesam, în faptul serii
Ce îmi vine, mãi nepoate:
Sã pornesc într-o plimbare,
Cãţãrat pe douã roate.
Sfânta Vineri? Nana Veta?
Ce pãrere aveţi voi?
Nu ştiu cine mã împinse
Sã mã duc cu motoreta
Pân-la Recea şi-napoi.
Sã vedeţi voi poznã mare
- Lucrãtura lui doi-bani -
Sã dea drumul pe cãrare,
Om la patruzeci de ani!
Dup-aceea mi-am dat seama,
Când mã întorsei în sat:
De mergeam cu bicicleta,
Eram mult mai câştigat!
Ce sã vã mai zic eu, vouã?...
Pe la pod la Dobârleşti,
Îmi fãcui o pozã, douã:
"Ptii!", zic, "cã bãtrân mai eşti!"
Plec la drum...nevoie mare!
Neoprind, huh, decât, doar
Pentru-o scurtã rãsuflare
Lângã cruce, la Stejar.
De tras, trage. N-am ce zice.
Nici nu cred în ghinion,
Cã-i mergea rablei motorul
De credeai cã-i avion!
Stai aşa...sã dãm o turã
Şi, ca sã mã rãcoresc,
Pânã sus, în fundãturã
Nici gând n-am sã mã opresc!
N-am mers trei sute de metri
Şi, aşa cum intuiţi,
Îmi blocã Ocolul, drumul:
Ãştia-s primii nesimţiţi!
Sã nu lase peregrinul
Sã ia aer de pãdure,
Sã-i opreascã-n drum motorul
Şi plãcerea sã i-o fure!...
Nu-i nimic! Lasã cã mergem
Pân-la Recea, de-astã datã!
Sper sã n-aibã-n gând şi aia
Sã ne-aştepte încuiatã!
Şi, pornirãm împreunã...
Toate bune şi frumoase,
Prin pustia de pãdure,
Fãrã câini şi fãrã case.
Cel puţin cu prima roatã,
Nu ştiu cum am nimerit
Cã m-am pomenit deodatã,
Peste-un şarpe-ncolãcit.
Când vãzui cum scoase limba
Şi striga: "Ia stai, niţel!"
Mã-ntorsei, cu amândouã,
Înc-o datã, peste el.
Şi îl ajutai sã moarã:
De-aia mã-ntorsei grãbit.
Cã voiam, de bunãoarã,
Sã fiu sigur c-a murit.
Mã opri în drum, la Romcea
Şi-i fãcui câteva poze
Mobrei, care, uite, nene,
Merge-un ceas, cu douã doze!
Iacã Recea şi cabana,
Uite capãtul de drum!
Dar, pânã la capãt iacã
Ce noroi!... Acum, e-acum!
Mã îmbãrbãtez în sâne-mi,
Îmi fac vânt...ce credeţi voi?
Ce-i a trece cu motorul
Drept prin groapa cu noroi?
Urc pe şauã, bãrbãteşte,
Îi dau gaz şi mai apoi
Intrai, cât ai zice "peşte",
Pân-la osie-n noroi!
Apoi, ce sã mai vezi, frate?
Un tractor trage acum
Douã trunchiuri, rãsturnate
De o drujbã, peste drum.
Lemnele de-a curmezişul,
Tu, urcat pe douã roţi,
Drumul tãu înspre Fintoaga
Mai continuã-l, de poţi.
Nu ştiu dacã mã veţi crede
Ce vã spun eu vouã-acum:
Mobra ajungea-n Fintoaga,
De nu se strica pe drum.
Înc-un amãnunt uitasem,
Fraţilor, şi voi, surori,
Scumpul lanţ, pânã la Recea
Mi-a sãrit de şapte ori!
Când vãzui eu cum stã treaba,
Zisei: "Hai, cã plec-napoi!
Şi, zicând, trecui cu groazã
Înc-o datã, prin noroi.
Şi, atunci când n-ai ce face
Şi când nu ai ce lucra,
Te mai duci şi pân-la Bulza
Cu motorul... numa-aşa!
Şi aşa cum apucasem
Sã vã povestesc eu vouã,
Pe la panta de la Moarã
Mi se rupse lanţu-n douã.
Uuuiii...ce mai chinezãrie!
S-o-ncãlzit de... sã ia foc!
Şi întins, şi-o zalã ruptã,
Ce sã-l pot pune la loc?!
Şi, cãznindu-mã cu lanţul,
Cum eram murdar pe mâini
Aş fi dat anunţ în presã:
"Dau motorul pe doi câini!"
Întunericul se lasã
Se aud paşi prin frunziş...
Trebuia sã fiu acasã,
Nu cu mobra pe Peştiş!
Scot degrabã telefonul,
Cat un numãr, cat...şi cat...
Vreun viteaz din Cãprioara,
Sã mã tragã pânã-n sat.
De-aş avea eu cum o duce
Pân-la podul de beton...
Ce sã am? Cã n-aveam, tatã,
Nici semnal la telefon!
Scuturai cumplita rablã,
Chit cã nu era a mea,
Şi-i dãdui douã picioare,
Cã nu mã putui rãbda!
Cât clipeşti, veni iar gândul:
"Cine mã pusese, oare,
Ca sã mã complic degeaba,
Sã car rable? N-am picioare?
De am poftã de plimbare?"
Ştiu ce zici: despre Yamaha
Cum poţi sã vorbeşti aşa?
Dar tu o lãsai acolo
De erai în pielea mea!
Mã porni eu la plimbare
Şi, cu gândul la zãvoi,
Nu mi-am luat nici de mâncare,
Cã...vin repede-napoi!
Şi aşa, pe nemâncate,
Motoreta lui Dobrei,
N-a fost ea cãratã-n spate
Niciodatã-n viaţa ei...
Cum vã povesti, Yamaha
Îmi veni mie de hac!
Da-i spusei şi eu, cumetrii:
"Hârburi nu mai vreau în veac!"
Mã trezi cã îmi intrarã
Nişte pietre în papuc;
Şi-n curând se fãcu searã:
L-aşa om, aşa bucluc!
~Peisagistică și grai bănățean ~
Regrete târzii
Nu ştim sã preţuim valori
Ce ne sunt date nouã-n dar;
Când le-am pierdut, adeseori,
Ne-ncearcã un regret amar...
Nu ştim sã-i preţuim pe fraţi,
Nici pe pãrinţi, nici pe bunici;
Şi-n seamã... nu prea sunt bãgaţi
Cât vieţuiesc cu noi, aici.
Nu suntem îngãduitori
Cu cei ce viaţa şi-o jertfesc.
Nu-i timp sã le-nmânãm nici flori,
Nici sã le spunem: "Mulţumesc!"
Dar, într-un ceas nenorocit,
Şezând plângând, lângã sicriu,
Ne vom trezi şi, în sfârşit,
Vom vrea şi noi. Dar... prea târziu!
În plină vară
Vai de mine, ce cãldurã!
Sã ies la cosit? Nici gând!...
Mort de cald, retras în şurã,
Îmi bat coasa, fluierând.
Vãd acvilele pe ceruri
Cum, în cercuri, se rotesc;
Şi simt vântul, cum adie
Pe pãmântul românesc.
Scapã soarele la vale,
Scapã, cãtre asfinţit.
Vai de mine! Gata somnul!
Mai am fânul de cosit!
Curge apa-n dungi, pe frunte,
Curge, mai ales când stai;
Cã, lucrând, nici nu-ţi dai seama
C-a trecut şi luna Mai!...
Strămoșii
Un nume bun, e-aşa cum ştim,
O mare bogãţie
Ce-atârnã greu şi pentru Timp
Şi pentru Veşnicie!
Strãmoşii noştri ne-au lãsat
Când au plecat din lume,
Un grai plãcut, duios, curat,
O glie şi un nume.
O, voi, strãmoşi ce v-aţi luptat
Târându-vã în coate,
Pe un tãrâm îndepãrtat,
S-avem noi libertate,
Voi sunteţi în inima mea
O amintire vie;
Şi, cel puţin, ţãrâna grea,
Uşoarã sã vã fie!
☆
Îmi stãruieşte-n minte-un gând,
De-o bunã vreme-ncoace
Şi-a scrie despre tine-un rând
Nu vrea sã îmi dea pace.
Ţinând la pieptu-mi, poza ta
Din vremuri depãrtate,
Te-aş zugrãvi, dac-aş putea,
Pentru posteritate.
Te vãd, privind înspre trecut,
- Din ce-mi spusese tata -
Trimis fiind, ba peste Prut,
Ba peste Munţii Tatra.
Noi nu ne-am cunoscut deloc
- Te ştiu din auzite -
Însã jucãm acelaşi joc
În ere diferite.
Ţie nu ţi-a trecut prin gând
Cã vin şi eu pe lume;
Cã-ţi sprijineai capul în mâini
Şi-mi cãutai vreun nume...
Din dosul carului cu boi,
În Mai, când râde vara,
Mi te chemarã în rãzboi,
Sã aperi şi tu, ţara.
Şi, ai plecat. Şi... dus ai fost,
Pentru atâta vreme!
Iar, îndãrãt, n-au vrut cei mari
Vreodatã, sã te cheme.
Dar, într-o zi, ca într-un vis
Citişi, într-o ţidulă,
Că gura morţii s-a închis,
Fiind de-acum sãtulã.
Ah, cât de mult te-ai bucurat
Visând aburul pâinii!
Şi te-ai oprit, intrând în sat,
S-auzi cum latrã câinii...
Îţi spuserã şi cei doi fraţi,
Îţi spuserã hangiii,
Cã te aşteaptã-ngrijoraţi,
Nevasta şi copiii.
Iar eu acum, mai-mai plângând,
Cum pot descrie, oare,
Venirea ta, ce-a pus în rând
O mare sãrbãtoare?
☆
Azi, când aud din nou cântând
Fanfarele şi corul;
De omul care vã vorbesc,
Mã prinde, parcã, dorul.
Printre acei ce au scãpat
De recea morţii ghearã,
O umbrã vãd, intrând în sat,
Într-o ploioasã searã.
Un om, venind dintre cei mulţi
Ce n-aveau sã mai vinã,
Ci au rãmas flãmânzi, desculţi,
În ţara cea strãinã.
Un cetãţean, cu suflet bun,
Cu sorã-sa, Larissa,
L-au ajutat, cu luntrea lor,
Sã treacã râul Tisa.
Un biet pescar, bãtrân şi slab,
Zãri, pe înserate,
Venind spre el vreo câteva
Fãpturi neajutorate.
El luã atunci din peştii sãi
Şi se grãbi sã-i frigã
Iar, mai apoi, puse mujdei
Şi-un boţ de mãmãligã.
Ei au mâncat şi-au prins puteri
Sã meargã mai departe,
Parcã nemaiavând dureri
Şi nici fricã de moarte.
Iar, luntrea lui, din lemn de brad,
Pufoaica lui şi brâul
Le dete unui camarad,
Sã treacã şi el râul.
C-un vechi prosop, murdar şi ud,
Cu-oglinda lui concavã,
Cu-atât a mai venit 'napoi
Din vechea Bratislavã...
Cei tineri parcã simt şi ei
Urgia din redutã,
Când mâna ta, de brav oştean
Ţi-o strâng şi te salutã.
☆
Ai chip plãcut, ai ochi frumoşi
Şi ai un rost sub soare;
Ai bani. Dar dacã n-ai strãmoşi,
Rãmâi un oarecare!