Oh, călător îngândurat!...

Un meșter în lemn vestit,

Pe Isus la zugrăvit,

Și în locul potrivit,

La biserică găsit,

Pe Isus la așezat.

Preotul a mulțumit 

Și din suflet și-a dorit,

Cineva dacă ar vrea 

Să aducă icoana,

Maicii domnului cea sfântă 

In stânga să fie ea,

Căci așa e datina.

Dar trecură ceva timp,

Și-am simțit că ar fi bine,

In biserică să fie,

Aceea care lipsea.

Maica sfântă,Maica sa  .

Ca să duc icoana mea,

Am luat ocazia....

Nu am stat a aștepta,

Că ma luat cineva.

Ajuns chiar mia mulțumit 

Că a fost cu cineva. ..

Nici bani nu a vrut să ia .

Vrând să dau icoana mea,

Am aflat că cineva,

Își dorește ca să de-a,

Acest dar drept mulțumire 

Și mia spus povestea sa:

Iubitul meu cel dorit,

La momentul potrivit,

Cu greu a fost lămurit,

La biserică să vie,

Pentru a noastră cununie .

După ce ne-am cununat,

Cu alaiul am plecat,

Și în drum cine a ieșit ?

O maică ce nu avea,

Nimenia pe lângă ea... 

Preotului a cerut,

Să intrăm în casa sa..

Și a spus uite așa:

Eu doresc să pot lăsa,

Tot ce am doresc a da,

Astor tineri fericiți,

În veci să fie iubiți.

Asta este darul care,

A fost dăruit de ea.

Tânăra drept mulțumire,

Icoana a dăruit,

Fiind pusă-n locul care,

Preotul la destinat,

Toată lumea-i mulțumită 

Fie Domnul lăudat.

Iar e timpul tulbure
Iar e iarnă , iar e vară
Iar e toamnă, primăvară
Iarăși trece peste țară

Așteptăm să treacă ziua
Săptămâna, luna, anul
Așteptăm să facem planul
Ca să ne iasă banul

Trece,omule, pe lângă tine viața
Îți îmbătrânește fața
Ridurile îți tot apar
Iar zilele toate dispar

Nu înțelegem să traim
Clipa ,să o prețuim
Că pe Pământ veșnic n-o să fim
Și o să pierdem ce iubim

Viața este trecătoare
De momente răpitoare
Scrie în povestea ta
Până când tot ea ți-o ia

Iar e primăvară...

Ieri te-am citit pe tine,azi l-am citit pe Blaga..

Cum e sa ai aripi uriașe,CTP?

Și eu iubesc cuvântul,dar aripile mele sunt mici..

Și tristețea mă inunda...

Uneori,poate,poezia mă apropie de astre.

As putea să trăiesc liniștită în anonimatul meu-reusesc uneori,

Dar acum,când noaptea se lasă,pacea mea se cufundă,

Vreau sa pot zbura și eu spre înalt,

Nu vreau lauri,doar puterea de a face din cuvânt diamant.

Și eu iubesc cuvintele simple,

,,Umbra lumii îmi trece peste inimă.",

Am obosit,aripile mele sunt prea mici,

Dar acum scriu cu sufletul,

Poate el le va da putina putere..

Te rog,destinule,lasă-mă să strălucesc o clipa

Iubesc cuvântul,beau din pocalul pasiunii cu sete.

Te rog,destinule,o singura dată dă-mi aripi uriașe,

Apropie-ma de idolii mei.

Nu-ți cer frumusețe,bogăție,putere,

O clipă de strălucire,aceasta mi-e singura vrere..

viața ma învățat mereu

sa nu aștept nimic , de la nimeni

și la bine și dar la greu

dar totuși suntem , oameni

avem opiniile diferite

e și normal pentru noi

inimile sa ne fie iubite

pe dinăuntru suntem goi

unii fara de milă

alții mai rai și întunecați

fii o persoana stabilă

fraților, suntem frați

frați din altă mamă

dar cu același sânge

pentru asta nu am teamă

acum te rog, numai plânge 

hai sa dăm mână, cu mână

să cântăm imnul dreptății

cei cu inima cea bună

versurile realității 

e un oval carnos in

penajul unui flamingo

si e numai visiniu si indigo

ustura: dar doar cu timpul

cand vrea sa zboare

asa ca sa-l invete scopul

pamantesc de a nu cere.

Ploaia, furtună și vremerea rea este exact ce se întâmplă în zona mea

Astea ma liniștesc, cu ce e rău încep sa ma obisnuiesc

Vreau liniște, dar nu gasesc

De ce oare sa ma mai obosesc? 

Viata lovește peste tot

E nevoie de un antidot,

E rău de tot.

Îmi e frica și de umbra mea

 Dar nimeni nu vede, oare e bine asa?

Lumea zice sa iau în seama și faptul ca mi se întâmplă lucruri bune, 

Dar lucrurile nasoale ma umplu de spume. 

As fi vrut sa am viata de căcat de la început, dacă era asa acum, probabil nu era prea mult. 

Pur și simplu toate pe care mi le doresc, nu se îndeplinesc ceea ce e prostesc, nebunesc și deprimesc. Bye! 

Nu mã plâng de supãrare,

Cã nu are niciun rost;

Fiindcã nu-i o zi sub soare 

Sã nu dau peste vreun prost! 

Când îşi cascã gura mare

Şi-mi transmite-al sãu venin,

Mult prea blândã mi se pare

Muşcãtura de asin!

Parcã-l scoate ciuma-n cale,

Sau eu însumi l-aş chema!

Dar lui i se par normale

Cheful lui, rãbdarea mea...

Când îmi merge cel mai bine,

Când mi-e soarele mai drag,

Mã trezesc, din zãri senine,

Peste ceafã, c-un ciomag!

Când vrea cerul sã m-asculte

Şi e roş la orizont,

O lichea, din cele multe

Sare-n cale-mi, c-un afront.

De n-ar exista prostia

Şi, de n-ar avea copii,

Seacã, nu ar fi pustia,

Viaţa, viaţã n-ar mai fi!

Pe neisprãvitul mare,

Cât şi pe cel mititel,

Netratându-i, ca atare,

Veţi pãţi şi voi, la fel!

Decât falnica prostie

Sã vã facã vreun hatâr,

Preferaţi, cu bucurie,

Muşcãtura de catâr!

Ce locuri dragi, ce amintiri

Mã copleşirã iarã,

Cu-ai lor sãlbatici trandafiri

Şi cu-a lor primãvarã!

Cu oameni buni şi prietenoşi,

Sfidând prejudecata,

Cã şi vecinii de la Groşi

Îl salutau pe tata.

Cu fraţi, surori şi prieteni buni

Ce-mi alungau tristeţea,

Cu meri tomnatici şi cu pruni

De toatã frumuseţea!

Cu zile lungi, cu nopţi de vis

Când se-ncingea vãiuga,

Când ceru-ntreg era deschis

Sã ne primeascã ruga!

Cu grâu şi lapte, din belşug,

Cu var ascuns în apã,

Pe care, boul prins în jug,

Nu poate sã-l priceapã.

Cu nesfârşitele plimbãri

Cu jocul nostru, MOARA,

Şi cu peniţe-n cãlimãri,

La lumânare, seara.

Cu ghiocei vioi, în crâng

Cu somnu-ascuns în gene,

Cu ochi bãtrâni, care mai plâng

Azi, dup-atâta vreme!

Cu vântul ce fãcea prãpãd,

Cu planuri ne-mplinite,

Cu-acelaşi drum, pe care vãd

Acelaşi cârd de vite.

Cu moşi, ce ne-au iubit pe noi,

Copiii de-altãdatã;

Cu cânt de mierlã, în zãvoi,

Cu cretã coloratã.

Cu dascãli şi cu diriginţi

Cu-a lor cãrare oablã,

Când nu eram copii cuminţi,

Ne şi scoteau la tablã...

                  ☆

Prin norii vremii, diafani,

Le vãd acum, pe toate,

Cu peste patruzeci de ani

Dacã privesc în spate.

Prezentul vrea, cu orice preţ

Ca sã te pierzi cu firea!

Dar, la sfârşitu-oricãrei vieţi,

Rãmâne amintirea...

Nu da tu clipa ta de-acum

Pe zece, ce-au sã vinã!

Şi nici al fericirii drum

Pe-o traistã de fãinã!

De timpul tãu, neapãrat

Te-agaţã şi profitã!

Cãci viaţa care ni s-a dat,

Se meritã trãitã!...

Îi dădui crezarea toată,

Foii care ne vestea

Căci cu nouă ore-n urmă

Dispăruse o lichea.

"Ce păcat!", îmi vine-a zice

Parcă până şi acum.

Alte vorbe treacã! Însã

Vorba asta mi-o asum.

Fiţele unei lichele

Sunt de neînlocuit,

Fãcând tot atâta treabã

Cât ar face-un om cinstit!

Le cred, însã, pe bunica

Şi pe strãbunica mea,

Care îmi mãrturisirã

Cât de rea e o lichea.

Oh! Nu fiţi maliţioase!

Nu sunaţi din clopoţel,

Cãci i s-au adus destule

Acuzaţii fel de fel!

O fi rea!... Ce pot a spune?

Nici nu prea vreau sã mã bag...

Sã nu se porneascã dânsei

Lacrimile, peste prag.

Fãrã apã, fãrã pâine,

Ar mai fi cum ar mai fi...

Fãrã de lichele, însã,

Nici nu am putea trãi!

Bune, rele, late, strâmbe,

Pãpãdite-n felul lor,

Nu le vor pãsa. Ci sta-vor

Tot "picior peste picior".

Aş propune o schimbare:

S-abordãm alt subiect.

Şi va crede şi licheaua

Cã ar fi mai înţelept.

                ☆

Dumneaei, îi stã mai bine

În popor, decât în vid;

Dar, de-o vreţi şi conservată, 

Scufundaţi-o în lichid!

Că, decât un rãu mai mare,

Decât cel ce totul vrea,

- O canalie, de pildă -

Tot mai bunã-i o lichea!

Nu ştim sã preţuim valori

Ce ne sunt date nouã-n dar;

Când le-am pierdut, adeseori,

Ne-ncearcã un regret amar...

Nu ştim sã-i preţuim pe fraţi,

Nici pe pãrinţi, nici pe bunici;

Şi-n seamã... nu prea sunt bãgaţi

Cât vieţuiesc cu noi, aici.

Nu suntem îngãduitori

Cu cei ce viaţa şi-o jertfesc.

Nu-i timp sã le-nmânãm nici flori,

Nici sã le spunem: "Mulţumesc!"

Dar, într-un ceas nenorocit,

Şezând plângând, lângã sicriu,

Ne vom trezi şi, în sfârşit,

Vom vrea şi noi. Dar... prea târziu!

Ce poţi ştii tu de clipa-ţi viitoare,

Când ea nu se gãseşte-n mâna ta?

Sau o vei socoti fãrã valoare

Ca şi cum chiar mai mult ai merita?

Ce sac de bunãtãţi sã-ţi mai aducã

Cel ce le-mparte celor muritori?

Când pentr-un bine, cât un miez de nucã

Ai stat nepãsãtor, de-atâtea ori!

Rodeşte mintea nemulţumitoare

Un pai uscat sau grâu deplin în spic?

Dar, Domnul dã rãsplatã celui care

Îi mulţumeşte pentr-un lucru mic!

Cãci vremea scurtã, rânduitã ţie,

E un adevãrat mãrgãritar

Fie rãscumpãrat pe veşnicie,

Fie jertfit degeaba pe altar!

Acelaşi timp îl are înţeleptul,

Pe care-l are cel nepãsãtor.

Pe când acesta crede c-are dreptul,

Dintâiul va fi recunoscãtor.

Nu ştim nimic de timpul care vine,

Aşa cum nu-şi ştiu peştii ceasul lor;

Dar ştim cã trecem din greu, spre mai bine,

În timp ce ei nu-s conştienţi cã mor.

În floarea tinereţii, omul crede

Cã el este stãpân pe timpul sãu,

Însã abia la bãtrâneţe vede

Cine-i, de fapt, Stãpânul: Dumnezeu!

O urmã de pantof, în praful verii,

Va fi, creştine, existenţa ta?

Sau bulgãrul de-argint, ce-l scot minerii,

Pe care focul îl va curãţa?

Iar gândurile tale, cele multe,

Vor fi un lan de grâu, folositor?

Sau o grãmadã mare de insulte,

Pierdute pentru vecii vecilor?

Prin viaţã, tu nu treci decât o datã:

Învaţã, prin urmare, A TRÃI! 

Pânã nu vine noaptea-ntunecatã,

Pânã nu auzi gongul ce-o sã batã

Şi sã cerşeşti cu lacrimi înc-o zi!...

26.11.2021, Maribor, SLO

Multe vede omu-n viaţã,

Cât ar fi de scurtã ea...

Dar întotdeauna-i pune

Vârf grãmezii, o lichea!

Într-o zi, lucrând la straturi

O lichea, fãr-un picior,

Se-abonã sã-mi dea şi sfaturi

Şi o mânã de-ajutor.

Mã umflã, pe urmã, râsul,

- Râd şi-acum de nu mai pot! -

Cãci, cãznindu-se cu sapa,

S-a înnãmolit de tot.

"Mã descurc!" îi zic lichelei,

Spre a nu se deranja.

Dar mi-a zis cã nu-i problemã,

Cã lucreazã "numa-aşa".

Prefãcându-se licheaua

Cum cã smulge nişte praz,

Tot noroiul de pe cizmã

Mi-l zvârlise pe obraz!

Mi se înnegri 'nainte-mi

- Cum pãţeşte-orice român -

Şi-ntr-o singurã clipitã,

Îmi cãzuse râsu-n sân.

Sã-mi revin, îmi trebuirã

Douã dupã-amiezi întregi,

Ca sã se-mplineascã vorba

Cã "ce semeni şi culegi"!

Cât despre licheaua "scumpã",

Mâine-zi fãcu un salt

Spre-a se rãzbuna. Da-şi rupse

Şi piciorul celãlalt.