#My Angel

oscilând între

cumpărător și vânzător

traiul e anost-

indiferența la schimb

Colegului I Gurău - într-un schimb de epigrame

Scriind îți pierzi umoru,

Căci te exprimi extrem de rău,

De aia nu te cheamă Scriitoru,

Ci, te numeşti Gurău…

Unui agronom

Pe al nostru agronom,

De-l întrebi de zarzavate,

Îţi răspunde pe alt ton,

Şi-ţi îndrugă verzi şi-uscate.

Unui candidat

S-a dus la examen “moşu”,

De şofer, pe maşinuţă.

Dar, dacă a trecut pe roşu,

A rămas tot la căruţă.

Gospodina

I-am dat vecinei de la doi,

Cartea de Bucate odată…

Şi mi-a adus-o înapoi,

Jumătate feliată.

Unei badante

             a venit din Italia să-şi mărite fata

Venind acasă, fata să-şi mărite,

Când îl văzu pe ginere bătrân, bolând,

Fără măcar o clipă să ezite,

Îl prinse şi-l spălă la fund.                                                 

Visul unui tâmplar

Poartă diva o comoară,

Mândră blană, alb-verzui

Şi gândea aşa-ntr-o doară,

Cum să-i bată şi el un cui.

Onorariu

Un onorariu ieri eu am primit,

Pe munca ce o lună ţi-am prestat,

Dar azi, de muşte plicu-i năpădit.

Concluzia: e-o sumă de rahat.

Unui soldat ce visează la o decoraţie

Am visat c-o albă stea,

Mi-a căzut, dintr-un consemn,

Peste piept, dar nu aş vrea

Ca să fie…post mortem.

Unor supăraţi pe epigramele mele

S-a făcut mare tam-tam,

Epigrame că am scris,

Unii din acelaşi neam,

S-au simţit, şi m-au proscris.

Amicului fomist

Toată ziua a ospătat,

Şi îmi spune cu sperjur:

-Eu de poftă am mâncat,

Că de foame eram sătul.

Nonsens

Am sufletul tânjind spre viață,

Cu mâini murdare de speranță,

Căci explorez cu infinitate,

Gândul meu spre libertate.

Spre libertatea ce azi nu este,

Lăsând doar urme, să ne pese,

Și în zbucium de mișcare raeliană ,

Brăzdez pe piept urme de rană.

Iar pe meleaguri pline de dor,

Zi de zi devin mai chior,

Căci timpu, nu știu eu ce este,

Dar garantat, nu îmbătrânește.

Îmbătrânesc doar eu, ființă,

Cu gândul doar la neputință.

Degeaba-n sudori țin eu şteampul,

Când la final Timpul mi-e ștreangul.

La patruzecişidoi de ani şi-o zi,

Din perspectiva anilor de viaţã,

Eşti undeva la jumãtate...ştii?

Şi-oricât ai vrea copil ca sã mai fii,

Te va trãda a pãrului albeaţã.

Din ce-ţi încredinţase Dumnezeu,

Ai cheltuit aproape jumãtate.

Tot ce ai spus şi ce-ai fãcut, mereu,

Fapta cea bunã, cea de fariseu,

Vor fi, odatã, toate judecate!

Tu nu mai eşti copil, ca sã nu ai

Discernãmânt sau spirit de-observare.

Ai dreptul sã cunoşti. Dar nu numai,

Cãci viaţa ta, cu faptã şi cu grai,

Va fi catalogatã, ca atare!

Chiar dacã ai pãrinţii încã vii,

Tu porţi cu tine-o mare datorie.

Timpul, pe loc, nu vei putea sã-l ţii!

Anii se duc în zbor şi nu mai vin,

Tu nu mai eşti copil, ci OM, deplin:

Trãieşte, dar, ca om de omenie!...

Scrisă la 28.09.2021.

din înaltul cerului lumea pare un mușuroi de furnici

o desfășurare haotică de linii strălucitoare

de corpuri

de ființe minuscule cu capete mari și picioare nefiresc de subțiri

aflați într-o mișcare brauniană

efectul de paralaxă restrânge spaţiul la un punct chirurgical

în jurul căruia se aliniază tot Universul

imaginarul se suprapune insidios peste realul concret

într-o desfășurare de planuri perpendiculare multiple

și devine credibil

percepția lumii diferă de la omul înrobit de Pământ

la omul de pe schela fragilă a gândului

(în absența unor elemente de comparație)

 amândouă  reprezentări sunt la fel de plauzibile

de sus tumultul vieții îți apare ca un vortex polar

femeia

în general

ca o curbă

dragostea ca o tangentă la cerc

omul de jos amestecă mortarul în malaxorul ruginit al timpului

și-l ridică cu un scripete spre celălalt

niciun moment al prezentului nu seamănă unul cu altul

fațada realității e ca un mozaic bizantin dintr-o catedrală medievală

omul de pe schelă drișcuiește tinciul încă moale a zilei

peste plasa înșelătoare de gânduri

la știrile de seară se anunță că un om fără identitate terestră

căzuse în gol de la etajul o mie

dispărând în prăpăstiile nopții…

De multe ori mă-ntreb pe mine

Oare astăzi am făcut vreun bine?

Și repede și cu retorică răspund

Din păcate, alții îl fac pentru tine!

De multe ori aș vrea să înțeleg

De ce eu oare nu le știu pe toate?

Și-n fiecare clipă învăț câte ceva

Chiar de am studii și multă carte!

De multe ori nu pot să înțeleg

De ce-ntre oameni e atâta ură?

Când Domnul ne-a făcut și spus

Iubiți-vă unii pe alții fără măsură!

De multe ori cad în minciună

Dorind un adevăr s-ascund,

Și mult mai țin să nu se afle

Cobor cu el până-n mormânt!

De multe ori mă simt un visător

Și cred că lumea pot să o îndrept,

Dar când din somn eu mă trezesc

Accept, că doar în vis sunt înțelept!

Și de puține ori simt bunătate

Prietenie, dragoste la oameni,

Mult mi-aș dori să dăruim iubire

Iar fericirea..nicicând pe..galbeni!

În nopți albe de singurătate,

În minte cu ritmuri de tango,

Vârtos simțurile sunt purtate

Pe aripi rozalii ca de flamingo.

Bătăile inimii sunt înaripate,

Iar sufletul aspiră la iubire.

Și cu un suflu plin de voluptate

Îngădui corpului avântul de trăire.

Spre dimineață când zorii apar,

Pe ritmuri de vals starea unește

Toate simțurile ca la un stupar,

Și firav imboldul vieții renaște.

Creând în cursul întregii zile

În minte ritmuri cât mai vioaie,

Și înfruntând toate vânturile

Și ploaia, cu sunete de cimpoaie.

Visând cu ochii deschiși larg

La ritmuri de jazz și blues,

Am ridicat la corabie catarg

Navigând pe ape ce-mi dau ghes.

Și mă gândesc la clipe magice

În ritmuri de muzică piano,

Primind în dar momente feerice,

Așa cum cafeaua e și capucino.

E umbra ta iubite și nu te văd.

Și-aș vrea nespus să te revăd.

Să-ți spun cât de iubesc

Că am un dor de tine nebunesc.

Și mereu să ne îmbrățișăm,

Pe alei să ne furișăm,

Duși de un gând sublim

Și împreună veșnic să iubim.

La bătrânețe aș vrea să fim

Aici, tot la fel să ne iubim.

Să admirăm flori de salcâm

Tot aici pe acest tărâm.

Întoarce-te din neant la mine,

Trecutu-ți să nu mai pomine,

Și vei afla că-n veci, tu plecând

Poți vedea ce ai lăsat plângând.

Ce zi frumoasă de toamnă!

Nuanțe de galben-roșiatic,

Maroniul frunzelor stă s-adoarmă

Și crează momentul romantic.

Copacii încearcă să mențină

Bucuria și căldura zilelor de vară.

Dar totul se transformă în rutină

Și așteaptă iarna ca pe-o povară.

Păsările în zbor, zgomotoase,

Duc al lor cântec și trilul duios,

Pe meleaguri mai călduroase

Înfruntând un drum anevoios.

Tptilii pași ce cutreieră aleile

Prin foșnetul de frunze moarte,

Găsesc în toamnă plăcerile

Unui gând ce se pierde-n noapte.

Just in time to see the light,

Gives me strength to be so bright.

From the darkness of the night

Towards a hopeful and sunny height.

From the stars, air, earth and waters

Nature created sons and daughters.

Everything I always hugged with love

It is now like the flight of a dove.

Feelings that flow like a waterfall

And it dominates my life as a squall,

I imagine the horizon like a sprawl

And my soul caught in a life trawl.

I wait for time to feed my thoughts

With all kind of happy naughts,

And to untie all my worried knots,

By giving me peaceful moments and lots.

Unii nu înțeleg sensul negativ al cuvântului abuz.

Alții au transformat în sinonime, îndrăzneala cu tupeul.

Sunt persoane care nu au limite la felul în care percep modul de a-și trăi viața.

Se fac confuzii între a respecta un ideal, a pune în practică niște principii, cu înțelegerea eronată a conceptului de libertate.

Nu s-a înțeles că tradițiile unui neam și valorile istorice, spirituale, culturale ale unei nații trebuie păstrate, reevaluate și etalate permanent, pentru a sădi veșnic o sămânță roditoare.

Sunt prea mulți adepți ai moralei, în detrimentul acțiunii de a face un lucru să funcționeze sub apanajul performanței, eficienței și progresului.

Sunt prea puțini cei care simpt că rădăcinile native au o origine ce nu poate fi ignorată.

Nu știm dacă suntem cei mai mari sau poate prea mici în acest Univers.

Sunetele calme ale timpului ce în spațiu se transformă, dau rezonanțe ample fondului ce ia forme distincte și uneori confuze.

Se poate oare să descoperi în noapte ce-i ascuns luminii, și în zorii zilei ce nu se vede în noapte?

Cei ce nu înțeleg sensibilitatea, nu își acceptă duritatea, mimând cu multă aroganță superioritatea lor față de viață.

Nu tot ce simpte omul este util, și a fi tăcut nu înseamnă a fi umil.

Dacă unii râd mereu de cei din jur,

De ei înșiși și-au bătut joc destul.

Și-n modul de a se exprima fudul,

Generații întregi îi vor condamna dur.

Un caracter prin educație și cultură se obține.

Atunci când o lacrimă

Spală un sentiment de mâhnire,

Un oftat adânc din inimă

Eliberează din suflet o jignire.

Sensibila fibră umană

Vibrează de pumnale lovită,

Dorind din căutarea-i vană

Să-nlăture clipa ivită.

Ale vieții firave spice

Crescute-n pământul omeniei,

Bătute-s de vânt ca de bice

În lin legănat al soliei.

Alunecă privirea pe o formă,

Pătrunde gândirea într-un fond,

În labirint fără noimă

Totul se învârte în rond.