Timpul tău
Agaţã-te de TIMP, în timp ce trece,
Şi nu-l lãsa, trecând pe lângã tine,
S-aducã-n calea ta, vreo umbrã rece,
Ci zile bune, chiar de-or fi puţine!
Adunã-ţi iar puterea şi socoate
Puţinãtatea zilelor rãmase;
Gândeşte-te şi tu, cã mâine, poate,
Lãsa-vei sorţii, bani, pãmânt şi case!
Aşa cã nu mai sta pe gânduri: du-te!
Nu te-ndrepta cãtre fântâna seacã!
Grãbeşte-te şi fugi, cât poţi de iute
Şi-apucã timpul tãu, pânã nu pleacã!
Categoria: Gânduri
Toate poeziile autorului: Cristi Dobrei
Data postării: 14 noiembrie 2023
Vizualizări: 593
Poezii din aceiaşi categorie
Vara, anotimp frumos
Simt un fior,
Lin insuflu ,încetișor
Mă înclin spre răsărit
Văzând pomul înverzit,
Grânele de-un auriu deschis
Dansează suflului încins
Coloanei de vânt aprins
Eu tresar,
Observ menirea, unui astfel anotimp
Simt a sa chemare lină,
Ce mă duce-n răsărit,
Cum vezi cu ochii
E doar marea, cu turcoazul
Ei sublim
Ea ne spală, ne încântă
De-al ei susur cristalin.
Și când crezi că nu mai pleacă
Adierea se întețește
Culoarea se arămește,
-Oh,te-ai dus departe, Vară! Ai plecat spre ceruri noi!
Ea vine abia anul viitor...
Inerție
Umblu cu un cuțit înfipt în inimă pe străzi
în urma mea sângele lasă o dâră spălăcită de roz-maroniu
exat în nuanța apusului care mă învăluie
cumva apa de ploaie și sângele meu se amestecă
într-un cenușiu tulbure
aud zgomotul rginit al vieții bolborosind în rigole
curgând ireversibil
din ce în ce mai încet îmi mișc tarsienele și metatarsinele
în timp ce o bufniță sinistră mi se-așează pe umăr
țipătul ei ca o sârmă ghimpată răsucită împrejurul creierului
(uhu, uhu, uhu!)
mă cutremură
ridic ochii spre cerul nopții fără contur
agonizând printre norii unui Infern al lui Dante Aligheri
înjunghiat de fulgere
și te văd
în sfârșit
cum te apropii călare pe un cal alb
și-mi smulgi cuțitul din inimă…
Un iz de singular
Cu greu eu mai ridic din cap,
Privirea spre înaltul cer.
Căci azi, eu tot ce mai zăresc în faț,
Sunt umbra și picioarele.
respectul față de om
dacă lovești o femeie
nu te numești barbat
ea poate să încheie
căci tu sigur nu te ai schimbat
nici lovind un bărbat
nu ești femeie adevărată
respectul l ai încheiat
femeia ta e supărată
dar nu e a ta, căci o lovești
fără milă dai in ea
dar uiți cum o privești
doar stătea și te veghea
respectul față de omenire
ține l in tine permanent
ține minte ai o mamă, rușine
uită de acest comportament
Prin lume pribegeam
Prin lume pribegeam
Dar nimic nu mai gaseam...
Eram ca o oaie ratacitoare
Care umbla prin noroi si ploaie
Din departare,Isuse alergai
Cu speranta ca ma gaseai
Dar m-ai gasit
Si m-ai curatit
M-ai primit in templul Tau
Ca sa slavesc Preasfant Numele Sau
Prin lume pribegeam
Nu era bun planul pe care-l aveam
Prin Isus viata am gasit
Cugetul mi-a fost curatit
Datorita jertfei Sale
Cant cu dragoste Osanale
Zi de zi la El ma gandesc
Si,oare cum sa-l mai slavesc?
Iubirea Sa cea mare
Pe Golgota rasare
M-ai iubit
Cu toate ca radeam de Tine in mod subtil
Te uitai la mine cu dragoste
Eu sarcasme arzatoare
Acum prin mine Ai lucrat
Si mai nou ca niciodata m-ai transformat !
Inmormantare
Pământul şi lutul s-aşterne
Să-ngroape durerea în mine.
Azi parcă nu mă mai pot teme
Decât de distanţă de tine.
E negrul în jur şi e gheaţă.
E frigul din stropii de ploaie.
Departe sunt astăzi de viaţă
Şi cerul în mine se-ndoiae
Mi-e lumea nespus de străină,
Asemeni sicriului-mi este,
Căci moartea se simte regina
În scurta şi trista poveste.
Aşteaptă-mă bulgar de ceară!
Topine-vom odat’ amândoi
Şi îngerii plânge-vor iară,
Că-n lume nu-s oameni că noi.
Vara, anotimp frumos
Simt un fior,
Lin insuflu ,încetișor
Mă înclin spre răsărit
Văzând pomul înverzit,
Grânele de-un auriu deschis
Dansează suflului încins
Coloanei de vânt aprins
Eu tresar,
Observ menirea, unui astfel anotimp
Simt a sa chemare lină,
Ce mă duce-n răsărit,
Cum vezi cu ochii
E doar marea, cu turcoazul
Ei sublim
Ea ne spală, ne încântă
De-al ei susur cristalin.
Și când crezi că nu mai pleacă
Adierea se întețește
Culoarea se arămește,
-Oh,te-ai dus departe, Vară! Ai plecat spre ceruri noi!
Ea vine abia anul viitor...
Inerție
Umblu cu un cuțit înfipt în inimă pe străzi
în urma mea sângele lasă o dâră spălăcită de roz-maroniu
exat în nuanța apusului care mă învăluie
cumva apa de ploaie și sângele meu se amestecă
într-un cenușiu tulbure
aud zgomotul rginit al vieții bolborosind în rigole
curgând ireversibil
din ce în ce mai încet îmi mișc tarsienele și metatarsinele
în timp ce o bufniță sinistră mi se-așează pe umăr
țipătul ei ca o sârmă ghimpată răsucită împrejurul creierului
(uhu, uhu, uhu!)
mă cutremură
ridic ochii spre cerul nopții fără contur
agonizând printre norii unui Infern al lui Dante Aligheri
înjunghiat de fulgere
și te văd
în sfârșit
cum te apropii călare pe un cal alb
și-mi smulgi cuțitul din inimă…
Un iz de singular
Cu greu eu mai ridic din cap,
Privirea spre înaltul cer.
Căci azi, eu tot ce mai zăresc în faț,
Sunt umbra și picioarele.
respectul față de om
dacă lovești o femeie
nu te numești barbat
ea poate să încheie
căci tu sigur nu te ai schimbat
nici lovind un bărbat
nu ești femeie adevărată
respectul l ai încheiat
femeia ta e supărată
dar nu e a ta, căci o lovești
fără milă dai in ea
dar uiți cum o privești
doar stătea și te veghea
respectul față de omenire
ține l in tine permanent
ține minte ai o mamă, rușine
uită de acest comportament
Prin lume pribegeam
Prin lume pribegeam
Dar nimic nu mai gaseam...
Eram ca o oaie ratacitoare
Care umbla prin noroi si ploaie
Din departare,Isuse alergai
Cu speranta ca ma gaseai
Dar m-ai gasit
Si m-ai curatit
M-ai primit in templul Tau
Ca sa slavesc Preasfant Numele Sau
Prin lume pribegeam
Nu era bun planul pe care-l aveam
Prin Isus viata am gasit
Cugetul mi-a fost curatit
Datorita jertfei Sale
Cant cu dragoste Osanale
Zi de zi la El ma gandesc
Si,oare cum sa-l mai slavesc?
Iubirea Sa cea mare
Pe Golgota rasare
M-ai iubit
Cu toate ca radeam de Tine in mod subtil
Te uitai la mine cu dragoste
Eu sarcasme arzatoare
Acum prin mine Ai lucrat
Si mai nou ca niciodata m-ai transformat !
Inmormantare
Pământul şi lutul s-aşterne
Să-ngroape durerea în mine.
Azi parcă nu mă mai pot teme
Decât de distanţă de tine.
E negrul în jur şi e gheaţă.
E frigul din stropii de ploaie.
Departe sunt astăzi de viaţă
Şi cerul în mine se-ndoiae
Mi-e lumea nespus de străină,
Asemeni sicriului-mi este,
Căci moartea se simte regina
În scurta şi trista poveste.
Aşteaptă-mă bulgar de ceară!
Topine-vom odat’ amândoi
Şi îngerii plânge-vor iară,
Că-n lume nu-s oameni că noi.
Alte poezii ale autorului
Soarta omului
Alunecând pe-a apelor oglindã,
Stingherul cãlãtor, în barca sa,
Se zbate, ca şi când ar vrea sã prindã
Încã o zi, din cele câteva!...
La drept vorbind, ce este, viaţa, oare:
Mãnunchi de neajunsuri şi dureri?
Un şir de zile lungi, chinuitoare,
Sau clipe dragi din scurta zi de ieri?
De fapt, de ce venim pe-aceastã lume
Zbãtându-ne a supravieţui?
- Spre a trãi şi a purta un nume
Ce-n timp, uitarea-l va acoperi? -
Deşartã-i toatã zbaterea, deşartã,
Cãci lutu-a fost şi va rãmâne lut!
Şi, când îţi va şopti cã nu te iartã,
Vei regreta târziu cã te-ai zbãtut!
Pe el noi îl muncim cu-atâta trudã
Din zori de zi, pânã noaptea târziu;
Iar, ca rãsplatã pentru fruntea udã,
Ne-nghite, aşezaţi în vreun sicriu...
Pentru pãmânt, popoarele se ceartã
Fãcându-şi declaraţii de rãzboi!
Dar tuturor li-e scris-aceeaşi soartã:
"Nu noi îl stãpânim, ci el pe noi!"
Ne încãlzeşte-n rãsãrit, veşmântul
Ca sã-l înţepeneascã-n asfinţit;
Totul ne dã la început, pãmântul,
Şi totul ne rãpeşte, la sfârşit!
Iar cât despre necruţãtoarea fricã,
O regãseşti în orice cromozom;
- Mãsura ei mai mare sau mai micã -
Asta... depinde de la om, la om.
Pe ea o-nvaţã omul viu sub soare,
Cu ea se naşte orice muritor,
Ea nu ridicã semne de-ntrebare
Ci degetul ei ameninţãtor!
De bunãvoia ei, nu iese-afarã,
Nici nu renunţã uite... numa-aşa;
Decât când e poftitã sã disparã,
De Unul mai puternic decât ea.
Ce poate viaţa fi, decât o sumã
De vise lungi, în propriul aşternut.
Dar, de privesc o clipã doar, în urmã,
Constat c-atât de repede-a trecut!
☆
Ţine-te drept, amice, pe picioare,
Şi uitã-te puţin în jurul tãu!
Trateazã nepãsarea, ca atare,
Privind-o ca pe cel mai mare rãu!
Cãci pierderea de timp este o crimã
Când sunt atâtea lucruri de fãcut!
Din TIMP, o parte eşti: una infimã,
Prezentul sãu, la modul absolut.
Întreaga ta lucrare pãmânteascã
Pãstratã-i în al Cerului album.
Ferice cel ce vrea sã dobândeascã
Ce nu se poate pierde nicidecum!
"Soarta omului pe pãmânt este ca a unui ostaş şi zilele lui sunt ca ale unui muncitor cu ziua." (Iov 7:1)
14.11.2021, Gostkow, PL
Gânduri peste gânduri
Ce poţi ştii tu de clipa-ţi viitoare,
Când ea nu se gãseşte-n mâna ta?
Sau o vei socoti fãrã valoare
Ca şi cum chiar mai mult ai merita?
Ce sac de bunãtãţi sã-ţi mai aducã
Cel ce le-mparte celor muritori?
Când pentr-un bine, cât un miez de nucã
Ai stat nepãsãtor, de-atâtea ori!
Rodeşte mintea nemulţumitoare
Un pai uscat sau grâu deplin în spic?
Dar, Domnul dã rãsplatã celui care
Îi mulţumeşte pentr-un lucru mic!
Cãci vremea scurtã, rânduitã ţie,
E un adevãrat mãrgãritar
Fie rãscumpãrat pe veşnicie,
Fie jertfit degeaba pe altar!
Acelaşi timp îl are înţeleptul,
Pe care-l are cel nepãsãtor.
Pe când acesta crede c-are dreptul,
Dintâiul va fi recunoscãtor.
Nu ştim nimic de timpul care vine,
Aşa cum nu-şi ştiu peştii ceasul lor;
Dar ştim cã trecem din greu, spre mai bine,
În timp ce ei nu-s conştienţi cã mor.
În floarea tinereţii, omul crede
Cã el este stãpân pe timpul sãu,
Însã abia la bãtrâneţe vede
Cine-i, de fapt, Stãpânul: Dumnezeu!
O urmã de pantof, în praful verii,
Va fi, creştine, existenţa ta?
Sau bulgãrul de-argint, ce-l scot minerii,
Pe care focul îl va curãţa?
Iar gândurile tale, cele multe,
Vor fi un lan de grâu, folositor?
Sau o grãmadã mare de insulte,
Pierdute pentru vecii vecilor?
Prin viaţã, tu nu treci decât o datã:
Învaţã, prin urmare, A TRÃI!
Pânã nu vine noaptea-ntunecatã,
Pânã nu auzi gongul ce-o sã batã
Şi sã cerşeşti cu lacrimi înc-o zi!...
26.11.2021, Maribor, SLO
Pamflet pandemic
Încã avem, sã ştiţi, suflet în noi,
Pe care nu-l lãsãm la îndemâna
Unor aşa netrebnici de ciocoi
De nu ştiu ce-i ruşinea şi nici frâna!
Sã nu mişcãm, voi ne legaţi de pat
Iar de durerea noastrã-n cot vã doare!
Sunteţi nãtângi sau voi chiar aţi uitat
Cã umilirea, cere rãzbunare?
Abia-aşteptaţi sã zicem: "Aoleu!"
Ca sã ne şi reduceţi la tãcere...
Fãrã sã ştiţi c-avem un Dumnezeu
Mai lângã noi ca multe-infirmiere!
Noi nu o sã vã fim vouã pe plac
Urmând a voastrã dezumanizare!
Voi nu aveţi seringã şi nici ac
Din oamenii cinstiţi, sã faceţi FIARE!
Lehamite ne e de ce legi daţi
- Ce n-au avut românii-n veci sub soare! -
Vã plac oamenii tot mai încuiaţi,
Cu cheile prostiei sclipitoare.
Minţiţi poporul, din obişnuinţã,
Aşa cum procedaţi voi, an de an!
Promiteţi tot ce nu vã stã-n putinţã,
O, neam fãrã ruşine şi viclean!
Voi v-aţi înstrãinat de-acest pãmânt
Şi aţi fãcut dreptatea de ocarã,
Atunci când v-aţi legat cu jurãmânt
Sã prãpãdiţi tot ce e sfânt din ţarã!
Pre legea voastrã nu mã pot baza
- Elevi cu patru-n tezã la chimie! -
Pre indivizi ce-acuz-o formã rea
Şi fãrã precedent: DE NEBUNIE!
☆
De nebunia lor ne-am sãturat,
De ştiri, de propagandã, de mizerii,
Ni-e dor sã respirãm aer curat
Şi fãrã presupusele bacterii!
02.12.2021, Gostkow, Pl
Pățanii
"Cel pe care nu îl laşi sã moarã, nu te lasã el pe tine sã trãieşti."
E noapte adâncã. De mult s-a-nnoptat
Cu lungi şi cu negre perdele
Iar eu sunt cu turma departe de sat,
Şi-am grijã de oile mele.
N-aş da nicidecum pe vreuna din oi
Din cele aproape o sutã.
Nici oaia ce-o-ntoarce pe alta-napoi
Şi nici pe aceea limbutã.
Sunt toate în staul. Le ştiu, le cunosc,
Şi ele se strâng lângã mine
Cãci dispre pãdure se-aude un "trosc":
Nu-s câinii, nici vântul. Dar cine?
Nu poate fi... numai temutul rival
Ce vine sã fure mâncare.
E fiarã. Şi ei i se pare normal
Ca oile sã mi le-omoare.
Şi...iatã-l în staul, fugind printre oi!
Chem paznicii stânii sã vinã
Dar ei îi gonesc pe alţi lupi în zãvoi
Când stâna de sânge e plinã...
Cu cel ce-mi vrea rãul, nu ştiu sã mã joc
Nici el nu se joacã cu mine.
Aşa cã-l întâmpin cu-o salvã de foc,
Cã nu-mi trebuie-n staul jivine!
Mã iau dupã el şi alerg, nu mã las...
Sã apãr a mea micã turmã
Şi-aşa m-am luptat preţ de-aproape un ceas
Şi-am prins lupul pânã la urmã!
Iar el se vãita, se ruga şi mi-a zis
Sã-l las sã se ducã în pace,
De nu îi cred vorba, îmi lasã în scris
Cã pagubã nu îmi mai face.
Şi-l las sã se ducã. Şi-i zic: "Poţi sã pleci!"
- Pe spate lovindu-l cu şlapul -
"Sã nu te mai vãz pe la stânã în veci,
C-atuncea plãti-vei cu capul!
Scãparea ta este cã n-ai omorât
Vreo biatã oiţã firavã;
Cã de-ai fi fãcut-o, te-aş strânge de gât
Pe datã şi fãrã zãbavã!"
Fugea lupul fãr'sã se uite -napoi
Cum fuge hârciogul de ploaie;
Credeam cã n-o sã-l mai prindã cheful de noi
Nici pofta de carne de oaie.
Şi trece o zi. Trec şi douã. Trec trei
Şi-n ziua a patra, spre searã
Se-aude un foşnet în turma de miei:
Mã calcã potrivnicul iarã!
Nu-mi vine sã cred şi mã iau dupã el;
E cel ce-l lãsasem cu viaţã!
Rãnise o oaie şi-mi luase un miel:
Simt sângele cum îmi îngheaţã...
Pe bolta de lacrimi se vede acum
O stea ce-a cãzut dintre stele,
O frunzã din paltinul de lângã drum,
Şi-o oaie din oile mele.
Mã-mpiedic pe câmp, mă ridic şi-l ajung...
Se face cã nu mã cunoaşte!
Chiar clopotul satului sunã prelung
Cãci ştie urgia ce-l paşte.
Îi zic: "Nu mi-ai dat tu cuvântul în scris
Scutindu-mi avutul de haite?"
Iar lupul, trezindu-se ca dintr-un vis
Începe din nou sã se vaite.
Şi prinde-a vorbi, inventând scuze seci,
Se tânguie ca înainte,
Dar eu îi spun: "Vere, de-aici nu mai pleci!"
Ştiind acum clar cã mã minte.
Cu gura lui însăşi, intrã el la "zdup"
Şi-şi luase rãsplata deplinã
Cã nu-şi poate-nfrânge natura de lup
Zicându-şi cã nu-i el de vinã.
☆
Când şi voi pãţi-veţi ca mine la fel
Pãzindu-vã turma de rele,
Pe lup sã nu-l credeţi, cã-ncearcã mişel
De sânge, pe bot sã se spele!
Şi singur nu vine lupanul, sã ştiţi,
Cã are o tacticã veche!
Ci-şi cheamã ortacii, pe lupii cinstiţi
Nu lupii ce dorm pe-o ureche!
☆
C-o mânã aprind un cuptor de scântei,
Cu cealalt- apuc o secure,
Sã vinã spre stânã o sutã ca ei
Cã fug înapoi spre pãdure!
Sentiment românesc
Sã vinã cei ce mai au încã
Vreo grijã pentru ţara lor,
Toţi cei ce vor sã pun-o brâncã
De scump şi mare ajutor!
Sã vinã cei ce duc povara!
Sã vinã cel din neamul meu,
Care-şi iubeşte, încã, ţara,
Temându-se de Dumnezeu!
Unde-ţi sunt, Iancule, oştenii,
Unde-i Crişan, Mãria Ta?
Mai vor sã suie ardelenii
În Apuseni, spre-a te urma?
Unde-ţi sunt, Tudore, pandurii?
Unde-s boierii trãdãtori,
Unde-s stihiile naturii,
Sã dea spahiilor, fiori?
Întregul nostru neam doreşte
Ca sã te vadã cum apari,
Strigând "Nainte!"-n româneşte,
Ca fiu al României Mari!
Cu cei mișei să n-ai a face!
Multe vede omu-n viaţã,
Cât ar fi de scurtã ea...
Dar întotdeauna-i pune
Vârf grãmezii, o lichea!
Într-o zi, lucrând la straturi
O lichea, fãr-un picior,
Se-abonã sã-mi dea şi sfaturi
Şi o mânã de-ajutor.
Mã umflã, pe urmã, râsul,
- Râd şi-acum de nu mai pot! -
Cãci, cãznindu-se cu sapa,
S-a înnãmolit de tot.
"Mã descurc!" îi zic lichelei,
Spre a nu se deranja.
Dar mi-a zis cã nu-i problemã,
Cã lucreazã "numa-aşa".
Prefãcându-se licheaua
Cum cã smulge nişte praz,
Tot noroiul de pe cizmã
Mi-l zvârlise pe obraz!
Mi se înnegri 'nainte-mi
- Cum pãţeşte-orice român -
Şi-ntr-o singurã clipitã,
Îmi cãzuse râsu-n sân.
Sã-mi revin, îmi trebuirã
Douã dupã-amiezi întregi,
Ca sã se-mplineascã vorba
Cã "ce semeni şi culegi"!
Cât despre licheaua "scumpã",
Mâine-zi fãcu un salt
Spre-a se rãzbuna. Da-şi rupse
Şi piciorul celãlalt.
Soarta omului
Alunecând pe-a apelor oglindã,
Stingherul cãlãtor, în barca sa,
Se zbate, ca şi când ar vrea sã prindã
Încã o zi, din cele câteva!...
La drept vorbind, ce este, viaţa, oare:
Mãnunchi de neajunsuri şi dureri?
Un şir de zile lungi, chinuitoare,
Sau clipe dragi din scurta zi de ieri?
De fapt, de ce venim pe-aceastã lume
Zbãtându-ne a supravieţui?
- Spre a trãi şi a purta un nume
Ce-n timp, uitarea-l va acoperi? -
Deşartã-i toatã zbaterea, deşartã,
Cãci lutu-a fost şi va rãmâne lut!
Şi, când îţi va şopti cã nu te iartã,
Vei regreta târziu cã te-ai zbãtut!
Pe el noi îl muncim cu-atâta trudã
Din zori de zi, pânã noaptea târziu;
Iar, ca rãsplatã pentru fruntea udã,
Ne-nghite, aşezaţi în vreun sicriu...
Pentru pãmânt, popoarele se ceartã
Fãcându-şi declaraţii de rãzboi!
Dar tuturor li-e scris-aceeaşi soartã:
"Nu noi îl stãpânim, ci el pe noi!"
Ne încãlzeşte-n rãsãrit, veşmântul
Ca sã-l înţepeneascã-n asfinţit;
Totul ne dã la început, pãmântul,
Şi totul ne rãpeşte, la sfârşit!
Iar cât despre necruţãtoarea fricã,
O regãseşti în orice cromozom;
- Mãsura ei mai mare sau mai micã -
Asta... depinde de la om, la om.
Pe ea o-nvaţã omul viu sub soare,
Cu ea se naşte orice muritor,
Ea nu ridicã semne de-ntrebare
Ci degetul ei ameninţãtor!
De bunãvoia ei, nu iese-afarã,
Nici nu renunţã uite... numa-aşa;
Decât când e poftitã sã disparã,
De Unul mai puternic decât ea.
Ce poate viaţa fi, decât o sumã
De vise lungi, în propriul aşternut.
Dar, de privesc o clipã doar, în urmã,
Constat c-atât de repede-a trecut!
☆
Ţine-te drept, amice, pe picioare,
Şi uitã-te puţin în jurul tãu!
Trateazã nepãsarea, ca atare,
Privind-o ca pe cel mai mare rãu!
Cãci pierderea de timp este o crimã
Când sunt atâtea lucruri de fãcut!
Din TIMP, o parte eşti: una infimã,
Prezentul sãu, la modul absolut.
Întreaga ta lucrare pãmânteascã
Pãstratã-i în al Cerului album.
Ferice cel ce vrea sã dobândeascã
Ce nu se poate pierde nicidecum!
"Soarta omului pe pãmânt este ca a unui ostaş şi zilele lui sunt ca ale unui muncitor cu ziua." (Iov 7:1)
14.11.2021, Gostkow, PL
Gânduri peste gânduri
Ce poţi ştii tu de clipa-ţi viitoare,
Când ea nu se gãseşte-n mâna ta?
Sau o vei socoti fãrã valoare
Ca şi cum chiar mai mult ai merita?
Ce sac de bunãtãţi sã-ţi mai aducã
Cel ce le-mparte celor muritori?
Când pentr-un bine, cât un miez de nucã
Ai stat nepãsãtor, de-atâtea ori!
Rodeşte mintea nemulţumitoare
Un pai uscat sau grâu deplin în spic?
Dar, Domnul dã rãsplatã celui care
Îi mulţumeşte pentr-un lucru mic!
Cãci vremea scurtã, rânduitã ţie,
E un adevãrat mãrgãritar
Fie rãscumpãrat pe veşnicie,
Fie jertfit degeaba pe altar!
Acelaşi timp îl are înţeleptul,
Pe care-l are cel nepãsãtor.
Pe când acesta crede c-are dreptul,
Dintâiul va fi recunoscãtor.
Nu ştim nimic de timpul care vine,
Aşa cum nu-şi ştiu peştii ceasul lor;
Dar ştim cã trecem din greu, spre mai bine,
În timp ce ei nu-s conştienţi cã mor.
În floarea tinereţii, omul crede
Cã el este stãpân pe timpul sãu,
Însã abia la bãtrâneţe vede
Cine-i, de fapt, Stãpânul: Dumnezeu!
O urmã de pantof, în praful verii,
Va fi, creştine, existenţa ta?
Sau bulgãrul de-argint, ce-l scot minerii,
Pe care focul îl va curãţa?
Iar gândurile tale, cele multe,
Vor fi un lan de grâu, folositor?
Sau o grãmadã mare de insulte,
Pierdute pentru vecii vecilor?
Prin viaţã, tu nu treci decât o datã:
Învaţã, prin urmare, A TRÃI!
Pânã nu vine noaptea-ntunecatã,
Pânã nu auzi gongul ce-o sã batã
Şi sã cerşeşti cu lacrimi înc-o zi!...
26.11.2021, Maribor, SLO
Pamflet pandemic
Încã avem, sã ştiţi, suflet în noi,
Pe care nu-l lãsãm la îndemâna
Unor aşa netrebnici de ciocoi
De nu ştiu ce-i ruşinea şi nici frâna!
Sã nu mişcãm, voi ne legaţi de pat
Iar de durerea noastrã-n cot vã doare!
Sunteţi nãtângi sau voi chiar aţi uitat
Cã umilirea, cere rãzbunare?
Abia-aşteptaţi sã zicem: "Aoleu!"
Ca sã ne şi reduceţi la tãcere...
Fãrã sã ştiţi c-avem un Dumnezeu
Mai lângã noi ca multe-infirmiere!
Noi nu o sã vã fim vouã pe plac
Urmând a voastrã dezumanizare!
Voi nu aveţi seringã şi nici ac
Din oamenii cinstiţi, sã faceţi FIARE!
Lehamite ne e de ce legi daţi
- Ce n-au avut românii-n veci sub soare! -
Vã plac oamenii tot mai încuiaţi,
Cu cheile prostiei sclipitoare.
Minţiţi poporul, din obişnuinţã,
Aşa cum procedaţi voi, an de an!
Promiteţi tot ce nu vã stã-n putinţã,
O, neam fãrã ruşine şi viclean!
Voi v-aţi înstrãinat de-acest pãmânt
Şi aţi fãcut dreptatea de ocarã,
Atunci când v-aţi legat cu jurãmânt
Sã prãpãdiţi tot ce e sfânt din ţarã!
Pre legea voastrã nu mã pot baza
- Elevi cu patru-n tezã la chimie! -
Pre indivizi ce-acuz-o formã rea
Şi fãrã precedent: DE NEBUNIE!
☆
De nebunia lor ne-am sãturat,
De ştiri, de propagandã, de mizerii,
Ni-e dor sã respirãm aer curat
Şi fãrã presupusele bacterii!
02.12.2021, Gostkow, Pl
Pățanii
"Cel pe care nu îl laşi sã moarã, nu te lasã el pe tine sã trãieşti."
E noapte adâncã. De mult s-a-nnoptat
Cu lungi şi cu negre perdele
Iar eu sunt cu turma departe de sat,
Şi-am grijã de oile mele.
N-aş da nicidecum pe vreuna din oi
Din cele aproape o sutã.
Nici oaia ce-o-ntoarce pe alta-napoi
Şi nici pe aceea limbutã.
Sunt toate în staul. Le ştiu, le cunosc,
Şi ele se strâng lângã mine
Cãci dispre pãdure se-aude un "trosc":
Nu-s câinii, nici vântul. Dar cine?
Nu poate fi... numai temutul rival
Ce vine sã fure mâncare.
E fiarã. Şi ei i se pare normal
Ca oile sã mi le-omoare.
Şi...iatã-l în staul, fugind printre oi!
Chem paznicii stânii sã vinã
Dar ei îi gonesc pe alţi lupi în zãvoi
Când stâna de sânge e plinã...
Cu cel ce-mi vrea rãul, nu ştiu sã mã joc
Nici el nu se joacã cu mine.
Aşa cã-l întâmpin cu-o salvã de foc,
Cã nu-mi trebuie-n staul jivine!
Mã iau dupã el şi alerg, nu mã las...
Sã apãr a mea micã turmã
Şi-aşa m-am luptat preţ de-aproape un ceas
Şi-am prins lupul pânã la urmã!
Iar el se vãita, se ruga şi mi-a zis
Sã-l las sã se ducã în pace,
De nu îi cred vorba, îmi lasã în scris
Cã pagubã nu îmi mai face.
Şi-l las sã se ducã. Şi-i zic: "Poţi sã pleci!"
- Pe spate lovindu-l cu şlapul -
"Sã nu te mai vãz pe la stânã în veci,
C-atuncea plãti-vei cu capul!
Scãparea ta este cã n-ai omorât
Vreo biatã oiţã firavã;
Cã de-ai fi fãcut-o, te-aş strânge de gât
Pe datã şi fãrã zãbavã!"
Fugea lupul fãr'sã se uite -napoi
Cum fuge hârciogul de ploaie;
Credeam cã n-o sã-l mai prindã cheful de noi
Nici pofta de carne de oaie.
Şi trece o zi. Trec şi douã. Trec trei
Şi-n ziua a patra, spre searã
Se-aude un foşnet în turma de miei:
Mã calcã potrivnicul iarã!
Nu-mi vine sã cred şi mã iau dupã el;
E cel ce-l lãsasem cu viaţã!
Rãnise o oaie şi-mi luase un miel:
Simt sângele cum îmi îngheaţã...
Pe bolta de lacrimi se vede acum
O stea ce-a cãzut dintre stele,
O frunzã din paltinul de lângã drum,
Şi-o oaie din oile mele.
Mã-mpiedic pe câmp, mă ridic şi-l ajung...
Se face cã nu mã cunoaşte!
Chiar clopotul satului sunã prelung
Cãci ştie urgia ce-l paşte.
Îi zic: "Nu mi-ai dat tu cuvântul în scris
Scutindu-mi avutul de haite?"
Iar lupul, trezindu-se ca dintr-un vis
Începe din nou sã se vaite.
Şi prinde-a vorbi, inventând scuze seci,
Se tânguie ca înainte,
Dar eu îi spun: "Vere, de-aici nu mai pleci!"
Ştiind acum clar cã mã minte.
Cu gura lui însăşi, intrã el la "zdup"
Şi-şi luase rãsplata deplinã
Cã nu-şi poate-nfrânge natura de lup
Zicându-şi cã nu-i el de vinã.
☆
Când şi voi pãţi-veţi ca mine la fel
Pãzindu-vã turma de rele,
Pe lup sã nu-l credeţi, cã-ncearcã mişel
De sânge, pe bot sã se spele!
Şi singur nu vine lupanul, sã ştiţi,
Cã are o tacticã veche!
Ci-şi cheamã ortacii, pe lupii cinstiţi
Nu lupii ce dorm pe-o ureche!
☆
C-o mânã aprind un cuptor de scântei,
Cu cealalt- apuc o secure,
Sã vinã spre stânã o sutã ca ei
Cã fug înapoi spre pãdure!
Sentiment românesc
Sã vinã cei ce mai au încã
Vreo grijã pentru ţara lor,
Toţi cei ce vor sã pun-o brâncã
De scump şi mare ajutor!
Sã vinã cei ce duc povara!
Sã vinã cel din neamul meu,
Care-şi iubeşte, încã, ţara,
Temându-se de Dumnezeu!
Unde-ţi sunt, Iancule, oştenii,
Unde-i Crişan, Mãria Ta?
Mai vor sã suie ardelenii
În Apuseni, spre-a te urma?
Unde-ţi sunt, Tudore, pandurii?
Unde-s boierii trãdãtori,
Unde-s stihiile naturii,
Sã dea spahiilor, fiori?
Întregul nostru neam doreşte
Ca sã te vadã cum apari,
Strigând "Nainte!"-n româneşte,
Ca fiu al României Mari!
Cu cei mișei să n-ai a face!
Multe vede omu-n viaţã,
Cât ar fi de scurtã ea...
Dar întotdeauna-i pune
Vârf grãmezii, o lichea!
Într-o zi, lucrând la straturi
O lichea, fãr-un picior,
Se-abonã sã-mi dea şi sfaturi
Şi o mânã de-ajutor.
Mã umflã, pe urmã, râsul,
- Râd şi-acum de nu mai pot! -
Cãci, cãznindu-se cu sapa,
S-a înnãmolit de tot.
"Mã descurc!" îi zic lichelei,
Spre a nu se deranja.
Dar mi-a zis cã nu-i problemã,
Cã lucreazã "numa-aşa".
Prefãcându-se licheaua
Cum cã smulge nişte praz,
Tot noroiul de pe cizmã
Mi-l zvârlise pe obraz!
Mi se înnegri 'nainte-mi
- Cum pãţeşte-orice român -
Şi-ntr-o singurã clipitã,
Îmi cãzuse râsu-n sân.
Sã-mi revin, îmi trebuirã
Douã dupã-amiezi întregi,
Ca sã se-mplineascã vorba
Cã "ce semeni şi culegi"!
Cât despre licheaua "scumpã",
Mâine-zi fãcu un salt
Spre-a se rãzbuna. Da-şi rupse
Şi piciorul celãlalt.