Eu și sora mea
Pentru Dana, de ziua ei, la 42 de ani.
Vol. "Din Viaţă"
Te ştiu din anii de demult,
Când te jucai cu mine,
În pajişti cu miros de fân
Şi-n zumzet de albine.
Ce mititei eram atunci
Dar şi ce plini de viaţã
Şi în zãvoaie şi în lunci,
Cu chef şi praf pe faţã!
Şi prin otavã şi prin fân,
Dãdeam noi fuga-fuga,
Când jocul ne era stãpân
Şi voioşia - sluga.
Nici satul nu era prea lung,
Nici Bulza prea departe;
Şi nici prea mult ca sã citim
Poveştile din carte.
Era, în fiecare zi,
Sublimã sãrbãtoare,
În liniştite preerii,
La aer şi la soare.
Pe vale sau pe Izvorel
Ne retrãgeam în tainã,
Strigând pe nume, pe cãţel
Şi-uitând prin crengi, vreo hainã...
Priveam vreo broascã, clipe lungi,
Cum sta... ziceai cã crapã!
Şi-ntotdeauna ne speriam
Când ea sãrea în apã.
Cu ac şi aţã de cusut
Voiam sã prind vreun peşte;
Şi simţãmântul din trecut
Şi azi mã urmãreşte.
A iernii hainã, o brãzdam
Cu douã tãlpi lucioase
Şi-o cucuvaie, lung striga
Pe hornul vreunei case...
Aşa creşteau şi se jucau
Copiii de-altãdatã,
Cu hazul vreunui camarad
Din curtea-alãturatã.
Dar, peste toate, la un loc
Se aşternurã anii.
Şi azi ne amintim cu drag
De timpurii pãţanii.
Urmaşii noştri mititei
Ne scriu acum pereţii,
Cã ajunserãm amândoi
La jumãtatea vieţii!
Categoria: Dedicaţii
Toate poeziile autorului: Cristi Dobrei
Data postării: 7 mai 2023
Vizualizări: 759
Poezii din aceiaşi categorie
În amintirea unui OM
Astazi să amintim limbii române
Despre o parte din sufletul ei
Despre inimii ce bat in luceafar
de-un secol si mai bine
Despre litere
Despre doruri
Despre junimea si poporul
Despre cuvinte marete
Despre trădări si țărișoară
Despre destin
Despre OM
Despre tine,MIHAI EMINESCU
Sânge strabun si bun absolut de neam al limbii române.
Florin Ristea
Data: ZIUA NATIONALA A CULTURII ROMÂNE
10:08
Sfori
Inca le poarta
De parca nu ar fi o povara
Inca le are.
Stranse la mana
De parca ieri si le-a legat la încheietura .
Inca o port,
Fara probleme.
Ca o sfoara stransa .
Simt ca e parte din mine,
Iar ziua in care am legat-o pare a fi acum mi de zile.
Le purtam amandoi,
Suntem legati, noi doi
Cu sfori legate strans ,
La incheieturi.
Fac parte din noi.
Ca o ganteră ne echilibram,
Sforile ni le asezam,
Sa stea cat mai strans la mana,
Sa nu dam drumul,
Sa nu lasam acea legatura.
Sforile,
Le-am legat odata,
Si acum pare ca nu le vom da jos niciodata.
Tinem drept mana,
Ca nu cumva sa cada lin legatura.
Sa nu cumva sa o pierdem.
Traim vieti separate,
Dezlegate, insa stranse si albastre.
Nu am uitat, cel putin eu,
Insa si tu o porti si iti e greu.
Nu uitam ci continuam, sa strangem mai tare.
Steluță
Tu, steluță de pe cer!
Ce-mi dai inimii un fler.
Ține-n suflet și croiește-ți
Viitorul peste creșteți.
Ai un zâmbet prea dulceag
Și nu vreau să stau beteag.
Și cu părul de mătase,
Parcă ești o zână-n basme.
Suflet cald și suflet blând,
Să nu te risipi în vânt!
Hai, crede în al tău gând.
Vreau să te mai văd visând!
Și miroși a flori de mai,
Dar zâmbetul cui mai dai?
Ești frumoasă ca o stea,
Să nu uiți, iubita mea!
- pentru A.T.
Papi si Vlad
Sa-ti fie viata ca un vis,
frumoasa ca un paradis!
Parte sa ai de fericire,
sa fii iubit, sa-mparti iubire!
Sa ai in suflet bunătate
si-n spirit setea de dreptate!
Sa poti sa razi cand viata-i dura
si s-o inlantui cu caldura!
Sa fii eroul din poveste,
pe care Papi il iubeste!...
La mulți ani incarcati de tot ce este mai frumos in asta lume! P. P. V.
Cuiva care a plecat
Nu mai am naivitatea unui copil,
Dar mai sper că ne vom întîlni undeva
Si toate aceste gânduri otrăvesc,
Sunt rană deschisă pe inima mea...
Nu sunt vinovată că te-am pierdut,
În viața care are un sfârșit,
Vinovată sunt că n-am știut
Să te vizitez, mai des, când ai trăit...
Avans
De vrei să-ti faci prieteni,
A lor mâna-nainte,
La menghină s-o strângi,
Ca sa-și aducă aminte,
Atunci cand vor minți,
Trăda, ori te vor vinde.
În amintirea unui OM
Astazi să amintim limbii române
Despre o parte din sufletul ei
Despre inimii ce bat in luceafar
de-un secol si mai bine
Despre litere
Despre doruri
Despre junimea si poporul
Despre cuvinte marete
Despre trădări si țărișoară
Despre destin
Despre OM
Despre tine,MIHAI EMINESCU
Sânge strabun si bun absolut de neam al limbii române.
Florin Ristea
Data: ZIUA NATIONALA A CULTURII ROMÂNE
10:08
Sfori
Inca le poarta
De parca nu ar fi o povara
Inca le are.
Stranse la mana
De parca ieri si le-a legat la încheietura .
Inca o port,
Fara probleme.
Ca o sfoara stransa .
Simt ca e parte din mine,
Iar ziua in care am legat-o pare a fi acum mi de zile.
Le purtam amandoi,
Suntem legati, noi doi
Cu sfori legate strans ,
La incheieturi.
Fac parte din noi.
Ca o ganteră ne echilibram,
Sforile ni le asezam,
Sa stea cat mai strans la mana,
Sa nu dam drumul,
Sa nu lasam acea legatura.
Sforile,
Le-am legat odata,
Si acum pare ca nu le vom da jos niciodata.
Tinem drept mana,
Ca nu cumva sa cada lin legatura.
Sa nu cumva sa o pierdem.
Traim vieti separate,
Dezlegate, insa stranse si albastre.
Nu am uitat, cel putin eu,
Insa si tu o porti si iti e greu.
Nu uitam ci continuam, sa strangem mai tare.
Steluță
Tu, steluță de pe cer!
Ce-mi dai inimii un fler.
Ține-n suflet și croiește-ți
Viitorul peste creșteți.
Ai un zâmbet prea dulceag
Și nu vreau să stau beteag.
Și cu părul de mătase,
Parcă ești o zână-n basme.
Suflet cald și suflet blând,
Să nu te risipi în vânt!
Hai, crede în al tău gând.
Vreau să te mai văd visând!
Și miroși a flori de mai,
Dar zâmbetul cui mai dai?
Ești frumoasă ca o stea,
Să nu uiți, iubita mea!
- pentru A.T.
Papi si Vlad
Sa-ti fie viata ca un vis,
frumoasa ca un paradis!
Parte sa ai de fericire,
sa fii iubit, sa-mparti iubire!
Sa ai in suflet bunătate
si-n spirit setea de dreptate!
Sa poti sa razi cand viata-i dura
si s-o inlantui cu caldura!
Sa fii eroul din poveste,
pe care Papi il iubeste!...
La mulți ani incarcati de tot ce este mai frumos in asta lume! P. P. V.
Cuiva care a plecat
Nu mai am naivitatea unui copil,
Dar mai sper că ne vom întîlni undeva
Si toate aceste gânduri otrăvesc,
Sunt rană deschisă pe inima mea...
Nu sunt vinovată că te-am pierdut,
În viața care are un sfârșit,
Vinovată sunt că n-am știut
Să te vizitez, mai des, când ai trăit...
Avans
De vrei să-ti faci prieteni,
A lor mâna-nainte,
La menghină s-o strângi,
Ca sa-și aducă aminte,
Atunci cand vor minți,
Trăda, ori te vor vinde.
Alte poezii ale autorului
Copiii timpurilor noastre
Pe-acest tãrâm, "complet civilizat"
Suntem înconjuraţi, neîncetat,
De oameni îmbãtaţi cu limbi strãine,
Care rãspund "Ok!", în loc de "Bine!".
Copiii, mai cu seamã, ne uimesc
Cum leapãdã cuvântul românesc:
Spunând "Hello!", în loc de "Ziua bunã!",
Şi-atâtea, cã... nu ştii ce vrea sã spunã.
N-aş fi crezut c-aşa vreme sã vinã,
Sã o înveţe puiul, pe gãinã:
Ei ştiu ce este un calculator,
Mai bine decât chiar pãrinţii lor!
Revãd filmul de ieri, la interviu,
Se uitã la ecran, în timp ce scriu!
Conduc o firmã-ntreagã, c-un buton,
Mai ceva decât chiar Napoleon!
A fost o vreme-n casa pãrinteascã,
Când mã temeam, fãrã sã trebuiascã:
Un lucru mic sau mare, de stricam,
Plângeam un ceas, uitându-mã pe geam.
Cei mici de azi, rãcnesc, dar nu de teamã
Ci de nervoşi sau cã nu-i bagi în seamã.
Dacã voiesc, cumva, vreo jucãrie,
Îţi cauţi drum, pânã la librãrie.
Cum tehnicii-i încurc nomenclatura,
Îmi vine sã zâmbesc, cu toatã gura:
Un telefon, trimis de un amic,
Nu-l foloseam, de fricã sã nu-l stric.
Mã uit la cei ce sunt micuţi acum,
Ei "stau pe laptop", nu se joacã-n drum;
Ştiu "naviga", cât sunt de mititei:
Ne fac de râs! Ia, uită-te la ei!
Dar nu-i râs sãnãtos, ci e semn rãu,
De-i "academician" copilul tãu,
De nu-i în stare-a face o prostie,
De-a avea vise şi copilãrie!
Dacã nu te ocupi de fiecare,
Vor sta, fãrã a cere de mâncare,
Cu nasul toatã ziua-n telefon,
Dar nu s-aştepte ca sã-i vinã ton.
Ci, vor cãlãtori în alte lumi,
Spre care nu tu însuţi îi îndrumi;
Însã eşti responsabil, ca pãrinte,
Cã eşti matur şi ai mai multã minte!
Ei ştiu actori sau star-uri muzicale
Şi strigã tare la semifinale;
Dar, de literaturã, n-au habar:
Se uitã-n cãrţi, ca mâţa-n calendar.
Pe lângã faptul cã suntem hapsâni,
Avem mândria noastrã, de români.
Când te pricepi aproape la orice,
Nu ştii nimic de treabã... asta e!
Tu te trufeşti de câte limbi cunoşti,
Îi fi deştept, dar... nici alţii mai proşti!
Îţi pare bine c-ai atâta spor
Şi ştii engleza... din televizor.
De la zuluşi şi pân-la eschimoşi
De la cei treji, la cei cu ochii roşi,
Nu ai sã vezi popor, oricât te plimbi,
Fãlindu-se a şti te miri ce limbi!
Dar, pe român, nu-l pomeneşti aşa!
El vrea sã fie "cool", pe barba sa.
Şi se va strãdui, din rãsputeri,
Sã-nveţe astãzi, ce uitase ieri...
Din ţara lui, sã nu ajungã slugã
Pãrinţii îl învaţã ca sã fugã.
Decât stãpân modest, între vecini,
Mai bine slugã mare, la strãini.
Mai bun, decât tocana de legume,
N-am pomenit un alt produs, pe lume,
Nici mai gustos ca pizza culturalã
Înãbuşitã-n a prostiei oalã!
Regrete târzii
Nu ştim sã preţuim valori
Ce ne sunt date nouã-n dar;
Când le-am pierdut, adeseori,
Ne-ncearcã un regret amar...
Nu ştim sã-i preţuim pe fraţi,
Nici pe pãrinţi, nici pe bunici;
Şi-n seamã... nu prea sunt bãgaţi
Cât vieţuiesc cu noi, aici.
Nu suntem îngãduitori
Cu cei ce viaţa şi-o jertfesc.
Nu-i timp sã le-nmânãm nici flori,
Nici sã le spunem: "Mulţumesc!"
Dar, într-un ceas nenorocit,
Şezând plângând, lângã sicriu,
Ne vom trezi şi, în sfârşit,
Vom vrea şi noi. Dar... prea târziu!
Te-am crezut!
Există-o vreme-n viaţă când crezi că lupu-i câine,
Când nu ştii ce înseamnă să întâlneşti un leu;
Când nu ştii că otrava se poate pune-n pâine
Şi când, din orice astru, îţi faci un dumnezeu.
De-mi spui că seu-i miere şi muştele-s albine,
Şi vii cu argumente că "Da" se face "Nu",
Aş renunţa la mine, ca să te cred pe tine
Şi-aş zice mai departe aşa cum ai zis tu.
Cunosc şi şerpuirea şi gropile cărării,
C-am fost copil de casă şi tânăr eu am fost.
De tot ce poartă-n spate un semn al întrebării,
Să-ncerci a mă convinge, nu cred că are rost!
Căci focul ce se-ntinde, cu apă se opreşte,
Şi-n nefiinţă intră. Încolo... ce să zic?
Bibanul, după felul şi mintea lui de peşte,
Gândeşte că pescarul îi poate fi amic.
Pamflet pandemic
Încã avem, sã ştiţi, suflet în noi,
Pe care nu-l lãsãm la îndemâna
Unor aşa netrebnici de ciocoi
De nu ştiu ce-i ruşinea şi nici frâna!
Sã nu mişcãm, voi ne legaţi de pat
Iar de durerea noastrã-n cot vã doare!
Sunteţi nãtângi sau voi chiar aţi uitat
Cã umilirea, cere rãzbunare?
Abia-aşteptaţi sã zicem: "Aoleu!"
Ca sã ne şi reduceţi la tãcere...
Fãrã sã ştiţi c-avem un Dumnezeu
Mai lângã noi ca multe-infirmiere!
Noi nu o sã vã fim vouã pe plac
Urmând a voastrã dezumanizare!
Voi nu aveţi seringã şi nici ac
Din oamenii cinstiţi, sã faceţi FIARE!
Lehamite ne e de ce legi daţi
- Ce n-au avut românii-n veci sub soare! -
Vã plac oamenii tot mai încuiaţi,
Cu cheile prostiei sclipitoare.
Minţiţi poporul, din obişnuinţã,
Aşa cum procedaţi voi, an de an!
Promiteţi tot ce nu vã stã-n putinţã,
O, neam fãrã ruşine şi viclean!
Voi v-aţi înstrãinat de-acest pãmânt
Şi aţi fãcut dreptatea de ocarã,
Atunci când v-aţi legat cu jurãmânt
Sã prãpãdiţi tot ce e sfânt din ţarã!
Pre legea voastrã nu mã pot baza
- Elevi cu patru-n tezã la chimie! -
Pre indivizi ce-acuz-o formã rea
Şi fãrã precedent: DE NEBUNIE!
☆
De nebunia lor ne-am sãturat,
De ştiri, de propagandã, de mizerii,
Ni-e dor sã respirãm aer curat
Şi fãrã presupusele bacterii!
02.12.2021, Gostkow, Pl
Odorului meu
Te iubesc, dulceaţã micã, te iubesc,
Mai mult decât pe-orice suflet omenesc!
Şi nu e pe lume soare
Sã arate cât de mare
Este dragostea pe care
Ţi-o nutresc!
Tu în casa noastrã strâmtã ai venit
Cu ales şi scump şi vesel ciripit!
Anii repede zburarã,
Uite cã eşti domnişoarã
Mândrã, ca o lãcrimioarã,
Negreşit!
Au trecut aşa de multe primãveri
Şi s-au stins în timp, precum ziua de ieri!
Lasã supãrarea, lasã,
Fii cu inima voioasã
Noi nu stãm mâhnirii-n casã,
Prizonieri.
Ape tulburi se revarsã în puhoi,
Greutãţile dau iama peste noi!
Tare-ar vrea sã ia cu ele
Taine, doruri, toate cele,
Sã ne facã zile grele
Mai apoi.
Sã rãmâi cu bine, dar, al meu odor,
Sã-Ţi dea Dumnezeu Preasfântul, ajutor!
Şi sã ai grijã de tine,
Sã n-ajungi în mâini strãine
Sau de râs şi de ruşine
Urzitor.
Vine vremea sã ne întâlnim din nou,
Când vor creşte iarãşi florile-n rondou!
Trandafiri şi lãcrimioare,
Şi muşcate solitare,
Rãsunând în fiecare
Un ecou...
Lucruri mari
Mare lucru e sã ştii
Sã îţi vezi de-a ta lucrare
Şi în dreptul ei sã pui
Semnele de întrebare.
Mare lucru e sã poţi
Sã te-abţii când ai dreptate,
Sã nu cauţi sã-i înveți
Pe cei ce le ştiu pe toate!
Mare lucru sã-ţi cunoşti
Locul tãu în astã lume,
Nerâvnind în niciun fel
O distincţie anume.
Mare lucru e sã vrei
Sã te porţi ca fiu de Rege.
Sprijinind pe cei ce-i dor
Des, picioarele betege.
Mare lucru e sã ai
O ureche ce n-aude
Bârfele şi şoaptele
Celor mai de treabã rude!
Copiii timpurilor noastre
Pe-acest tãrâm, "complet civilizat"
Suntem înconjuraţi, neîncetat,
De oameni îmbãtaţi cu limbi strãine,
Care rãspund "Ok!", în loc de "Bine!".
Copiii, mai cu seamã, ne uimesc
Cum leapãdã cuvântul românesc:
Spunând "Hello!", în loc de "Ziua bunã!",
Şi-atâtea, cã... nu ştii ce vrea sã spunã.
N-aş fi crezut c-aşa vreme sã vinã,
Sã o înveţe puiul, pe gãinã:
Ei ştiu ce este un calculator,
Mai bine decât chiar pãrinţii lor!
Revãd filmul de ieri, la interviu,
Se uitã la ecran, în timp ce scriu!
Conduc o firmã-ntreagã, c-un buton,
Mai ceva decât chiar Napoleon!
A fost o vreme-n casa pãrinteascã,
Când mã temeam, fãrã sã trebuiascã:
Un lucru mic sau mare, de stricam,
Plângeam un ceas, uitându-mã pe geam.
Cei mici de azi, rãcnesc, dar nu de teamã
Ci de nervoşi sau cã nu-i bagi în seamã.
Dacã voiesc, cumva, vreo jucãrie,
Îţi cauţi drum, pânã la librãrie.
Cum tehnicii-i încurc nomenclatura,
Îmi vine sã zâmbesc, cu toatã gura:
Un telefon, trimis de un amic,
Nu-l foloseam, de fricã sã nu-l stric.
Mã uit la cei ce sunt micuţi acum,
Ei "stau pe laptop", nu se joacã-n drum;
Ştiu "naviga", cât sunt de mititei:
Ne fac de râs! Ia, uită-te la ei!
Dar nu-i râs sãnãtos, ci e semn rãu,
De-i "academician" copilul tãu,
De nu-i în stare-a face o prostie,
De-a avea vise şi copilãrie!
Dacã nu te ocupi de fiecare,
Vor sta, fãrã a cere de mâncare,
Cu nasul toatã ziua-n telefon,
Dar nu s-aştepte ca sã-i vinã ton.
Ci, vor cãlãtori în alte lumi,
Spre care nu tu însuţi îi îndrumi;
Însã eşti responsabil, ca pãrinte,
Cã eşti matur şi ai mai multã minte!
Ei ştiu actori sau star-uri muzicale
Şi strigã tare la semifinale;
Dar, de literaturã, n-au habar:
Se uitã-n cãrţi, ca mâţa-n calendar.
Pe lângã faptul cã suntem hapsâni,
Avem mândria noastrã, de români.
Când te pricepi aproape la orice,
Nu ştii nimic de treabã... asta e!
Tu te trufeşti de câte limbi cunoşti,
Îi fi deştept, dar... nici alţii mai proşti!
Îţi pare bine c-ai atâta spor
Şi ştii engleza... din televizor.
De la zuluşi şi pân-la eschimoşi
De la cei treji, la cei cu ochii roşi,
Nu ai sã vezi popor, oricât te plimbi,
Fãlindu-se a şti te miri ce limbi!
Dar, pe român, nu-l pomeneşti aşa!
El vrea sã fie "cool", pe barba sa.
Şi se va strãdui, din rãsputeri,
Sã-nveţe astãzi, ce uitase ieri...
Din ţara lui, sã nu ajungã slugã
Pãrinţii îl învaţã ca sã fugã.
Decât stãpân modest, între vecini,
Mai bine slugã mare, la strãini.
Mai bun, decât tocana de legume,
N-am pomenit un alt produs, pe lume,
Nici mai gustos ca pizza culturalã
Înãbuşitã-n a prostiei oalã!
Regrete târzii
Nu ştim sã preţuim valori
Ce ne sunt date nouã-n dar;
Când le-am pierdut, adeseori,
Ne-ncearcã un regret amar...
Nu ştim sã-i preţuim pe fraţi,
Nici pe pãrinţi, nici pe bunici;
Şi-n seamã... nu prea sunt bãgaţi
Cât vieţuiesc cu noi, aici.
Nu suntem îngãduitori
Cu cei ce viaţa şi-o jertfesc.
Nu-i timp sã le-nmânãm nici flori,
Nici sã le spunem: "Mulţumesc!"
Dar, într-un ceas nenorocit,
Şezând plângând, lângã sicriu,
Ne vom trezi şi, în sfârşit,
Vom vrea şi noi. Dar... prea târziu!
Te-am crezut!
Există-o vreme-n viaţă când crezi că lupu-i câine,
Când nu ştii ce înseamnă să întâlneşti un leu;
Când nu ştii că otrava se poate pune-n pâine
Şi când, din orice astru, îţi faci un dumnezeu.
De-mi spui că seu-i miere şi muştele-s albine,
Şi vii cu argumente că "Da" se face "Nu",
Aş renunţa la mine, ca să te cred pe tine
Şi-aş zice mai departe aşa cum ai zis tu.
Cunosc şi şerpuirea şi gropile cărării,
C-am fost copil de casă şi tânăr eu am fost.
De tot ce poartă-n spate un semn al întrebării,
Să-ncerci a mă convinge, nu cred că are rost!
Căci focul ce se-ntinde, cu apă se opreşte,
Şi-n nefiinţă intră. Încolo... ce să zic?
Bibanul, după felul şi mintea lui de peşte,
Gândeşte că pescarul îi poate fi amic.
Pamflet pandemic
Încã avem, sã ştiţi, suflet în noi,
Pe care nu-l lãsãm la îndemâna
Unor aşa netrebnici de ciocoi
De nu ştiu ce-i ruşinea şi nici frâna!
Sã nu mişcãm, voi ne legaţi de pat
Iar de durerea noastrã-n cot vã doare!
Sunteţi nãtângi sau voi chiar aţi uitat
Cã umilirea, cere rãzbunare?
Abia-aşteptaţi sã zicem: "Aoleu!"
Ca sã ne şi reduceţi la tãcere...
Fãrã sã ştiţi c-avem un Dumnezeu
Mai lângã noi ca multe-infirmiere!
Noi nu o sã vã fim vouã pe plac
Urmând a voastrã dezumanizare!
Voi nu aveţi seringã şi nici ac
Din oamenii cinstiţi, sã faceţi FIARE!
Lehamite ne e de ce legi daţi
- Ce n-au avut românii-n veci sub soare! -
Vã plac oamenii tot mai încuiaţi,
Cu cheile prostiei sclipitoare.
Minţiţi poporul, din obişnuinţã,
Aşa cum procedaţi voi, an de an!
Promiteţi tot ce nu vã stã-n putinţã,
O, neam fãrã ruşine şi viclean!
Voi v-aţi înstrãinat de-acest pãmânt
Şi aţi fãcut dreptatea de ocarã,
Atunci când v-aţi legat cu jurãmânt
Sã prãpãdiţi tot ce e sfânt din ţarã!
Pre legea voastrã nu mã pot baza
- Elevi cu patru-n tezã la chimie! -
Pre indivizi ce-acuz-o formã rea
Şi fãrã precedent: DE NEBUNIE!
☆
De nebunia lor ne-am sãturat,
De ştiri, de propagandã, de mizerii,
Ni-e dor sã respirãm aer curat
Şi fãrã presupusele bacterii!
02.12.2021, Gostkow, Pl
Odorului meu
Te iubesc, dulceaţã micã, te iubesc,
Mai mult decât pe-orice suflet omenesc!
Şi nu e pe lume soare
Sã arate cât de mare
Este dragostea pe care
Ţi-o nutresc!
Tu în casa noastrã strâmtã ai venit
Cu ales şi scump şi vesel ciripit!
Anii repede zburarã,
Uite cã eşti domnişoarã
Mândrã, ca o lãcrimioarã,
Negreşit!
Au trecut aşa de multe primãveri
Şi s-au stins în timp, precum ziua de ieri!
Lasã supãrarea, lasã,
Fii cu inima voioasã
Noi nu stãm mâhnirii-n casã,
Prizonieri.
Ape tulburi se revarsã în puhoi,
Greutãţile dau iama peste noi!
Tare-ar vrea sã ia cu ele
Taine, doruri, toate cele,
Sã ne facã zile grele
Mai apoi.
Sã rãmâi cu bine, dar, al meu odor,
Sã-Ţi dea Dumnezeu Preasfântul, ajutor!
Şi sã ai grijã de tine,
Sã n-ajungi în mâini strãine
Sau de râs şi de ruşine
Urzitor.
Vine vremea sã ne întâlnim din nou,
Când vor creşte iarãşi florile-n rondou!
Trandafiri şi lãcrimioare,
Şi muşcate solitare,
Rãsunând în fiecare
Un ecou...
Lucruri mari
Mare lucru e sã ştii
Sã îţi vezi de-a ta lucrare
Şi în dreptul ei sã pui
Semnele de întrebare.
Mare lucru e sã poţi
Sã te-abţii când ai dreptate,
Sã nu cauţi sã-i înveți
Pe cei ce le ştiu pe toate!
Mare lucru sã-ţi cunoşti
Locul tãu în astã lume,
Nerâvnind în niciun fel
O distincţie anume.
Mare lucru e sã vrei
Sã te porţi ca fiu de Rege.
Sprijinind pe cei ce-i dor
Des, picioarele betege.
Mare lucru e sã ai
O ureche ce n-aude
Bârfele şi şoaptele
Celor mai de treabã rude!