Avans

Uneori mă gandesc,

Cum de mă iubești,

Aș vrea să îți spun ce gândesc,

Dar mi-e frică să nu mă parasești.

Aș vrea să îți vorbesc,

Dar tu mă izgonești ,

În fiecare clipă când îmi vorbești,

Sufletul mi-l răscolești.

Îmi spui o dată te iubesc,

Apoi mă părasești,

Nu înțeleg de ce,

Dar tu mă înebunești.

Ultimile clipe,

Aș vrea să ți-le vorbesc,

Măcar un minut,

Sa mă înțelegi.

Ascuns în versurile tale
Trec  vremuri, lumea nu mai ştie
Că străbăteai şi deal şi vale
Însoţit  fiind de poezie.

Aveai cu tine şi  cavalul,
Pădurea, cerul  şi  iubita
Soarele  îţi  luminase  harul
Ce nobilă-ți fuse vruta.

Mai ocolit, mai pe de-a dreptul
Când  printre  flori, când  drum cu spini
Călătorea cu tine totul
Tu  printre  aştri un peregrin.

Dacă nu te citeşte  lumea
Să-ţi  desluşească  al tău secret
Păstrează-ți în Ipotești  pădurea
Si-n cer fii Luceafărul poet.

Galati, Prut....Braila, Mizil

La capatul lumii?!

Sau la azil?!

De ieri si de azi

In ele traim

Pe drumuri si poduri uitate de timp

La capatul lumii

Galati, Prut...Braila, Mizil

11.05.2022 / Elblag, Poland

Pentru Ionel A (context inteles de autor si persoana careia i-a fost dedicata, scrisa in urma primirii a 4 cuvinte).

În lumea asta plină de oameni minunați

Cu sufletul ne-alegem prietenii ca frați.

De-a noastră întâlnire sunt bucuros nespus 

Și pentru tine'acuma ridic paharul sus!

Azi e ziua ta , prietene iubit,

Îți doresc din suflet să fii fericit!

Să te știu o viață tânăr și voios,

La mulți ani amice, să fii sănătos!

Să nu ții supărare pe timpul trecător,

Suntem pe lumea asta scânteia unui dor

Și las să bată ceasuri, căci eu aș vrea să-ți spun:

Prietenu-i ca vinul - cu vremea, tot mai bun!

Eram copii năstrușnici și alergam vioi,

Acum ne prind nepoții ce-aleargă după noi.

Se schimbă toate-n lume și tu te vei schimba,

Dar să nu dai uitării prietenia mea!

Am scuturat rugina de pe timp

Voi rastruna aceste amintiri desarte.

Ce mult as vrea sa mai ramin aici

Dar nu rezist samai traesc cu soapte.

Dece sama prefac? dece sa mint?

acum voi ruina aceste ginduri,

Sa zboare numai scrumul ce plapind

Sa scuture rugina de pe rinduri.

-   Doctore, din motive elocvente,
te rog,  schimbă-mi bolile existente
luându-mi  durerea de-a visa
îmbolnăvește-mă cu fericirea
de-a ști, de-a învăța ce este viața.

-   Viața-i  minunea ce ți se dăruiește
nu poți să o refuzi, sau să o schimbi
dar nici s-o lași în  consignație…

-   Doctore, dar fericirea are leac?
Mă îngrijorează, îmi este frică
de bolile ce nu se vindecă,
de  trandafirul cu spinul ce doare,
când fericirea-i și ea o visare…
Din motive elocvente.

Vremuri tulburi,

Mii și mii,

Fost-au ieri

Până să vii.

Dar odată ce-ai venit,

Toate mi s-au desluṣit;

Am aflat a mea cătare;

Mi-ai fost far intre hotare.

Nu-nteleg și nu-ntelegi,

C-au fost mii de ani întregi,

Când n-aveam nicio speranță,

Toate fară importanta?!

Însă tu ai fost lumină,

Licărirea cea divină;

Sufletului înghețat,

Dor de viață tu i-ai dat.

Ah ce tremur,

Ce cutremur;

Spaime crude,

Năruite...

Fericit e omul care

Nu se plânge că nu are,

Nu se plânge-n gura mare

Nici măcar atunci când doare.

Fericit peste măsură

Este cel cusut la gură;

Cel ce tace și îndură,

Și-i umil, lipsit de ură.

Fericirea din durere,

Fără nicio mângâiere,

Când tu dai fără a cere,

Este cea dintâi avere!

Ai trecut cu brio timpul,

Nemuririi mângâiere,

Și-ai lăsat în urmă-ți gândul

Scris în zeci de giuvaiere.

 

Nici modest, nici îngâmfat,

Ai fost OM în toate cele;

Ai fost ghimpe la Palat

Și Luceafărul din stele.

 

Ai adus în lume dorul,

Ai făcut-o să viseze,

Însă ți-a lipsit decorul,

Și-au uitat s-aprecieze.

 

Judecat pentru nimicuri,

Din invidii, inventate,

Le surâzi, senin, de veacuri,

Geniu, din eternitate!

 

Când vrăjmași și trădători,

Țara vând, fără de frică,

Versul tău le dă fiori,

Iar pe noi ne tot ridică.

 

Gând scăldat în praf de Cer,

Azi și mâine și-n tot timpul,

Lumii dăruit mister,

Sa fii plans de-ntreg Pământul!

 

Astăzi este despre tine,

Despre viața ta de chin;

Neuitat, rămâi cu bine...

- Eminescu, Te Iubim!

Cum stateam, dormind, in vis,
Portile mi s-au deschis,
Si-am ajuns ca prin minune
Unde era alta lume.

Nu erau deloc probleme,
Lipsa ganduri, teoreme;
Eram treaz chiar de dormeam
Si simteam, din nou traiam.

Nici necaz, nici vorba goala,
Nici oftat, nici gust de smoala;
Era totul clar ca apa,
Semana un pic cu soarta.

Dar n-apuc sa-mi bucur gandul,
Cand mi-apare-n zari mormantul;
Doua palme scurt mi-am dat
Sa-mi revin, si-am re-nviat.


Insa gustul ce-a ramas,
Ma tot scoate din impas,
Si s-ajung din nou la EL,
Inchid ochii, adorm.. uite-L.

Sunt in viata doua faze,

Ce se oglindesc mereu,

In miscari, gesturi si fraze

Si-ti formeaza propriu’ EU.

Prima faza de negare,

Te tine multi ani captiv

Si tot negi cu-nversunare

Ca esti prost, prost efectiv.

Si ramai asa blocat,

Pana ce in cap apare

Ceva nou, sofisticat,

Ce se cheama acceptare.

Si-acum c-ai aflat deja

Ca esti prost, chiar prost sadea

Treci la urmatoarea faza

Si-ncepi a semnaliza.

Te crezi important, chiar miezul,

Tu dai sfaturi, reciti Crezul.

Dintr-o data iti permiti

Pe ceilalti sa-i crezi tampiti.

Le explici cat esti de tare,

Cum si cat esti tu de mare;

Nu accepti nicio secunda

Sa fii iar prostul din umbra.

Pan’ la urma nu conteaza

Cat vrei sa pari de-ntelept,

Absolvind a doua faza,

Acum esti un prost destept.

Cand apare, cand dispare,

Si cand vine parca-i bine,

Si tu vrei cu disperare

Sa ramana mult la tine.

Ins-aproape din senin

Se topeste ca o boare,

Ramanand in loc venin,

Pana data viitoare.