Categoria Poezii filozofice

O pasăre de-aș fi, atunci,

Când tânjesc să zbor

Peste valuri și stânci 

Spre-al sufletului dor.

Și -n bătaia vântului 

Printre nori să mă strecor,

Să fiu pion al timpului 

În jurul lumii călător.

Să mă întorc la rădăcini 

Când ecoul lor mă strigă,

Frunzărind printre pagini

Lacrima să nu mai frigă.

În culcușul meu revin

Sub năframa nocturnă,

Cu sentimentul divin 

Și cu zâmbetul pe pernă..

Depărtarea nu mai doare,

O străbat cât ai clipi,

Cu avânt și sudoare 

Pe neobositele aripi..

P

O pasăre de-aș fi, atunci,

Când tânjesc să zbor

Peste valuri și stânci 

Spre-al sufletului dor.

Și -n bătaia vântului 

Printre nori să mă strecor,

Să fiu pion al timpului 

În jurul lumii călător.

Să mă întorc la rădăcini 

Când ecoul lor mă strigă,

Frunzărind printre pagini

Lacrima să nu mai frigă.

În culcușul meu revin

Sub năframa nocturnă,

Cu sentimentul divin 

Și cu zâmbetul pe pernă..

Depărtarea nu mai doare,

O străbat cât ai clipi,

Cu avânt și sudoare 

Pe neobositele aripi..

P

E liniște-n minte, în suflet, în viață,
Lumina străpunge sufletul,
Și mă simt a lumii creație.

Gândesc deseori ce-a fost în trecut,
Și joc în cap noi scenarii,
E fără sens, deși înțeleg,
Că trecutul e neschimbabil.

E liniște, doar tot mă frământ,
În suflet eu sunt o mare,
Ce trece furtunile tremurând,
Că voi îneca corăbii.

Știu,
Cred,
Voi iubi,
Nu există frică, nici îndoieli,
Doar fericire de a crea.

Sunt valuri de căderi,
Dar am puterea să mă ridic,
Și toți, cu uimire,
Văd cine pot deveni.

Ești unică,
Iubește-te pe tine însăți,
Nu lăsa vorbele rele
Să-ți întunece sufletul.

Cred,
Știu,
Vei fi mereu plină,
Doar de tine însăți,
Și îndrăgostită de viață.

Cu draperiile trase stau și suspin

Ce soare e afara și ce frumos senin

Geamul de sticlă, portal se arată

Dincolo de el un zbucium și-o artă

Acuarelă din materie vie colorata

Nu uită pe nimeni, niciodata

Și fiecare are locul lui în scenariu

Ca la un film mut, la un planetariu

Toata lumea își exprimă rolul

Publicul larg decide viitorul.

Tot în intunericul blocat de draperii

Stau în pat și ma gandesc la bazaconii.

În luminile de -apus 

Visele s-au descompus,

Lăsând un gol amar 

În inimi de cleștar.

Și din astrele căzute 

Pe coastele abrupte 

Lacrimi se preling 

Pt iluzii ce se sting..

Sub freamăt de petale 

Glăsuia -n spirale 

O vioară tristă,

Picurând pe o batistă .

Și un gând hoinar 

Rătăcea solitar,

Căutăndu -și rostul 

Și -n sunet adăpostul..

Cuibărind la rădăcini 

Amintirile-n suspini,

Speranța vie licări 

Și -un ideal înmuguri...

Am fost doar vânt, cu luna strajă,

Dar m-au numit urgia serii,

Făceam din umbre, miez de noapte,

Un adăpost tăcut și sfânt,

Dar zorii m-au găsit străin,

Cu pașii frânți, cu ochii grei,

Un drum ce-l netezisem blând

S-a prăbușit sub pașii mei.

Am căutat liniște în inimă,

Dar am găsit doar durere.

Cu mâinile întinse-n sus,

Am atins scopuri și ideale.

Sunt liber, înconjurat de lanțuri,

Iar umbrele mă salvează,

Ca-n nopți, să mă chinui iar.

În a mea umbră, zorii se sting,

Iar pasul mă plimbă în pustiu,

Nu văd dorințe, nu simt vise,

Zac aici, rătăcit printre cuvinte,

Unde drumul e doar un ecou

Al sufletului sufocat de speranțe

Și trupul ce nu știe să doarmă.

Și-am învățat că acest drum

Nu mă duce nicăieri, niciodată,

Iar sufletu-mi obosit și greu

Nu mai știe ce să-mi ceară.

În pustiu, între ființe ponosite,

Am învățat să n-am regrete.

Așa am trăit, așa am căzut,

Dar de ce-mi este frică

Când eu sunt un personaj negativ

Dintr-o poveste spusă greșit?

Există-o vreme-n viaţă când crezi că lupu-i câine,

Când nu ştii ce înseamnă să întâlneşti un leu;

Când nu ştii că otrava se poate pune-n pâine

Şi când, din orice astru, îţi faci un dumnezeu.

De-mi spui că seu-i miere şi muştele-s albine,

Şi vii cu argumente că "Da" se face "Nu",

Aş renunţa la mine, ca să te cred pe tine

Şi-aş zice mai departe aşa cum ai zis tu.

Cunosc şi şerpuirea şi gropile cărării,

C-am fost copil de casă şi tânăr eu am fost.

De tot ce poartă-n spate un semn al întrebării,

Să-ncerci a mă convinge, nu cred că are rost!

Căci focul ce se-ntinde, cu apă se opreşte,

Şi-n nefiinţă intră. Încolo... ce să zic?

Bibanul, după felul şi mintea lui de peşte,

Gândeşte că pescarul îi poate fi amic.

Enigma ca printre vise, 

Călătorește larg, 

Mistere ce au fost împinse,

La un capăt de mic crai.

Un mister prin coardele vocale,

Se-ascunde și acolo,

Își va ascunde părțile sale,

Ca și cum în colo-colo-n.

Autor: Nicoleta Postovan 

Glasul timpuriu iar trece,

Iar anii dispar ca prin magie,

Și-n lume toți uităm altceva,

Și ne-ntrebăm: sa întâmplat așa ceva?

Cum roua cade,

Așa trec zilele trecute,

Cu o viteză mare,

Unde-s acele zile mute?

Autor: Nicoleta Postovan 

Toți cu măștile pe față se găsesc în orice loc

Și-n ecrane, și la muncă, și pe stradă, și la bloc

Poartă masca așa mult, nici ei nu mai știu cine sunt

Că tot e o minciună mare, e un adevăr mărunt

Și înghiți cât poți de mult, dar e o mare de nebuni

Și paharul dă pe-afară, și normal, tot ei se plâng

Și îți amintești apoi, să fii tu-n gânduri și-n acțiuni

Că ei prin viață merg, dar niciodată nu ajung

Tre să fii atent la tine, căci acolo-i adevărul

Când te privești, te regăsești, te împlinești, atunci sosești

Iar când te uiți în lumea mare, și mai mult să te iubești

Și când vezi iluzia, adu-ți aminte c-așa-i visul

Atunci când te enervezi, trezește-te că doar visezi

Atunci când simți că te pierzi, trezește-te și te salvezi

Când nu știi ce să mai crezi, trezește-te, halucinezi

Când pe tine te trădezi, trezește-te că proiectezi

Tu doar mergi pe drumul tău și caută-te în tine

Nu te mai împiedica de umbre și de ecouri

Nu te mai lăsa furat de vorbe și de tablouri

Doar mergi, și vei ajunge la adevăratul sine

Știu că e greu și că-n jur sunt doar tentații, provocări

Dar cu timpul, acestea nu te vor mai satisface

În timp găsești pacea-n tine, nu în oameni cu purtări

Nu te va mai afecta niciunul ce se preface

Și când te trezești la sine, îți dai seama că nu-s proști

Că doar atunci te poți preface când tu nu te cunoști

Că atunci când știi cine și ce ești cu adevărat

Nu poți fi altul, nu poți minți și nu poți fi mascat

Poeme,s în al meu caiet                                                                              Dar nu le dau pr Internet                                                                           Las loc să publice și, un alt                                                                       Alt om aflat sub ceru,nalt.                                                                                                                   .                                 ..  ...........                          Și de se mișcă câte-un ram                                                                        Și  de lovește-n al meu geam                                                                  Scriu în altă poezie                                                                                      Că Adventul va să fie.                                                                                                                                                                                                      Lege duminical-a fi                                                                                    Pe munte,mare și câmpii                                                                          Dar noi tot sambatari vom fi                                                                     În toată țara, mii și  mii!                                                              . ....