Sanse
Câte rime, câte stele,
Câte doruri printre ele,
Stau să iasă la lumina
Stau ca mugurii-n grădina.
Sunt ascunse în țărână
Și tot cânta în surdină,
Cum să iasă, cum să facă
Și să-și lepede-a lor teacă.
Azi, speranța cea mai mare,
Mâine, foc de-amăgitoare,
Dar curaj uită să-și facă
Și sfârșesc toate în teacă.
Nu-i morală, nu-i nici sfat
Este trist, este păcat:
Câte-ascunse se petrec
Tot ascunse se și trec.
Si așa cu-a noastre visuri,
Nasc și mor printre abisuri
Și în urma lor apar
Alte visuri ce dispar.
Стихи из этой категории
Mânat grabnic de trecut
Atmosfera
Mânat grabnic de trecut
Care caută tăcut
Scăpări grave și morbide
Peste stratul ce se—ntinde
Un punct , o dâră stearsă
Un nebun cu mintea întoarsă
Temător de fel încearcă
Picăturile să stoarcă
Miliarde , constelații
Vieți umane , conspirații
Teorii și exclamații
Statui moarte ; malformații
Greșeli pretinse cu viață
Suflete , vie speranță
Indulgență , siguranță
Imposibilă ,chitanță!
Creat pentru nemurire
Bărbat jalnic referire : !!!
Fac la doamna : O femeie!
Mângâiare de scânteie!
Aparține atmosfera
Diferența , emisfera
Două părți , împreunate
Pentru timp , neînsemnate.
Efemer apari , sărmane
Sclipiri , gânduri și mormane
Metafore , un epitet și jale
Moralist , cu trei morale.
Glob sălbatic , rotitor
Minți bolnave , ghicitor ?
Balanța virgină pedeapsă,
S-a creat doar o sinapsă.
Moale tulpina de om ,
Invizibil , biet atom
A plutit , găsind abisul
S-a certat cu interzisul.
Șiretlic , puteri mărețe
Siluetă , multe fețe
Culori șterse sau semețe
Figurine des , glumețe!
Viața dau , apoi primesc
De la sacrul , țărănesc
Ridicat-au steag , orbesc
Femeia , dar dumnezeiesc.
Te lovești ; ca îmbibat
In armonie , gâdilat
Fluturași necontrolat
In iubire înrolat.
Misiune de soldat,
Greu iubitul , fascinant
Doamna , unui împărat
Templuri mari am ridicat
Ridicat-am lumi pustii
Vise smulse , jucării
Pierderi grele , dragi copii
Smoală , fericire , te-apropii
Am pătat cerneala vieții
Am cernut un fir viteaz
Murmurau sumbru Poeții
Sentiment înalt , cam breaz.
Iubiri veșnice , sporite
Plânsete obișnuite
Ocrotiri nemărginite
Aurul șocat se simte.
Lumea cade , eu presimt
Viitorul ce-l resimt
Un prezent atrofiat
Tu iubire , ai plecat ?
Noțiuni de timp , aud...
Ecouri stinse și ud
Lanțuri vechi , croite veșnic
Legământul meu puternic.
Te cuprind , a mea ești doamnă
Universul mă condamnă
Să te port in piept cu har
Un tatuaj ereditar.
EU
Eu nu mai respir, nu mai pot plânge.
Lacrimile mi-au secat în ploile multe,
Inima nu îmi mai bate doar firav se strânge,
De mult prea amar sufocat în strigăte mute...
Prin mine curg zile, transparente și seci.
Umbrele mele au ieșit la iveală țipând,
În nopțile mele umede, grele și reci,
Amorțit, din visare, am rămas fără cuvânt...
Mă târăsc, sinuos, de la o zi către alta.
Durerile mele nenumărate au fost,
Sculptate adânc, ridate cu dalta,
Împovărat fără vină și fără de rost...
Cumplitele-mi răni supurează-n lumină.
Eu nu m-am plâns, strivit de țărână,
Sângele meu izvorăște-n surdină,
Deranjând, în tăceri, moartea stăpână...
Memento mori
O voce eternă ne-aduce aminte,
Că-n praf de stele ne vom transforma.
Clopotul destinului ne anunță tăcerea serii,
Memento mori, sfarșitul nu-l putem schimba.
Cu fiecare pas, fiecare suflare,
În a vieții călătorie simțim o veșnică chemare.
Moartea ne șoptește prin umbrele nopții,
Memento mori, ceasul vieții se va opri.
În petale de trandafir, simbol al vieții,
Ironic, ne surâde dansul morții.
Doar amintiri vor mai rămâne,
Memento mori, totul se scurge.
În suflet însă, va rămâne
O flacără nemuritoare,
A cărții ce ne-o scriem fiecare.
Memento mori, suntem povestea vieții noastre.
Omul
Un om cinstit va fi de multe ori luat de prost
Un om mințind va vrea să-ți spună exact pe unde-a fost
Un om trezit va fi de multe ori nedormit
Iar un om voind va ajunge de multe ori pe-un drum greșit
Omul ce tace are cele mai de preț cuvinte
Omul care zace pe sine e cel ce minte
Omul ce creează are o suferință-n viață
Omul ce visează îl vede pe sine-n față
Cel ce cară greutățile vieții va zbura când va vedea ochii morții
Cel ce gustă suferințele va recunoaște darurile bunătății
Cel ce știe să vadă și prin ceață va descoperi tainele lumii
Iar cel ce poartă o mască pe față va simți aromele durerii
Acela ce aleargă constant după plăceri va fugi mereu de dureri
Acela ce constată traseul nesfârșit va sta în pas neclintit de păreri
Acela ce e prins în jocul de noroc al universului va retrăi focul
Acela ce e liber în dansul etern al cosmosului va cuceri pasul
El ce va găsi rost în toate va trăi binele ca la carte
El ce va simți adevărurile va descoperi tot ce poate
El ce va distruge limitele impuse va renaște din nimic absolut
Iar el ce va da tot din el va regăsi totul ce a fost pierdut
Autoportret Lumesc
Poate dintr-o perspectivă sunt degenerat
Fiindcă generez un sentiment disfuncțional
De iubire păstrată în crematoriu incinerat
Unde drumul inimă-suflet e nefuncțional.
Spune-mi tu, cum să zâmbesc fără rațiune,
Când văd tablouri deluzorii pictate manual
Cu harapii nebunilor cu mâini degerate,
De frigul urii, încercând să pară actual?
Spovedanie
Doamne nu iți reproşez
Si tot din ce-ai făcut îmi place
Dar, ce bine ar fi fost
Auzul să mi-l pui văz
Si pleoapa gura care tace.
Doamne, aripi să-mi fi pus
În mâna care se zgârceşte
Și sufletului să-i dai
Clipele de odihnă
În corpul ce nădăjduieşte.
Doamne nu îţi reproşez
Ajunge! Mi s-a dat de toate
Văzul fără de pleoapă,
Buzele cu mult venin
Şi sufletul rece cetate.
Doamne nu îți reproșez.
Mânat grabnic de trecut
Atmosfera
Mânat grabnic de trecut
Care caută tăcut
Scăpări grave și morbide
Peste stratul ce se—ntinde
Un punct , o dâră stearsă
Un nebun cu mintea întoarsă
Temător de fel încearcă
Picăturile să stoarcă
Miliarde , constelații
Vieți umane , conspirații
Teorii și exclamații
Statui moarte ; malformații
Greșeli pretinse cu viață
Suflete , vie speranță
Indulgență , siguranță
Imposibilă ,chitanță!
Creat pentru nemurire
Bărbat jalnic referire : !!!
Fac la doamna : O femeie!
Mângâiare de scânteie!
Aparține atmosfera
Diferența , emisfera
Două părți , împreunate
Pentru timp , neînsemnate.
Efemer apari , sărmane
Sclipiri , gânduri și mormane
Metafore , un epitet și jale
Moralist , cu trei morale.
Glob sălbatic , rotitor
Minți bolnave , ghicitor ?
Balanța virgină pedeapsă,
S-a creat doar o sinapsă.
Moale tulpina de om ,
Invizibil , biet atom
A plutit , găsind abisul
S-a certat cu interzisul.
Șiretlic , puteri mărețe
Siluetă , multe fețe
Culori șterse sau semețe
Figurine des , glumețe!
Viața dau , apoi primesc
De la sacrul , țărănesc
Ridicat-au steag , orbesc
Femeia , dar dumnezeiesc.
Te lovești ; ca îmbibat
In armonie , gâdilat
Fluturași necontrolat
In iubire înrolat.
Misiune de soldat,
Greu iubitul , fascinant
Doamna , unui împărat
Templuri mari am ridicat
Ridicat-am lumi pustii
Vise smulse , jucării
Pierderi grele , dragi copii
Smoală , fericire , te-apropii
Am pătat cerneala vieții
Am cernut un fir viteaz
Murmurau sumbru Poeții
Sentiment înalt , cam breaz.
Iubiri veșnice , sporite
Plânsete obișnuite
Ocrotiri nemărginite
Aurul șocat se simte.
Lumea cade , eu presimt
Viitorul ce-l resimt
Un prezent atrofiat
Tu iubire , ai plecat ?
Noțiuni de timp , aud...
Ecouri stinse și ud
Lanțuri vechi , croite veșnic
Legământul meu puternic.
Te cuprind , a mea ești doamnă
Universul mă condamnă
Să te port in piept cu har
Un tatuaj ereditar.
EU
Eu nu mai respir, nu mai pot plânge.
Lacrimile mi-au secat în ploile multe,
Inima nu îmi mai bate doar firav se strânge,
De mult prea amar sufocat în strigăte mute...
Prin mine curg zile, transparente și seci.
Umbrele mele au ieșit la iveală țipând,
În nopțile mele umede, grele și reci,
Amorțit, din visare, am rămas fără cuvânt...
Mă târăsc, sinuos, de la o zi către alta.
Durerile mele nenumărate au fost,
Sculptate adânc, ridate cu dalta,
Împovărat fără vină și fără de rost...
Cumplitele-mi răni supurează-n lumină.
Eu nu m-am plâns, strivit de țărână,
Sângele meu izvorăște-n surdină,
Deranjând, în tăceri, moartea stăpână...
Memento mori
O voce eternă ne-aduce aminte,
Că-n praf de stele ne vom transforma.
Clopotul destinului ne anunță tăcerea serii,
Memento mori, sfarșitul nu-l putem schimba.
Cu fiecare pas, fiecare suflare,
În a vieții călătorie simțim o veșnică chemare.
Moartea ne șoptește prin umbrele nopții,
Memento mori, ceasul vieții se va opri.
În petale de trandafir, simbol al vieții,
Ironic, ne surâde dansul morții.
Doar amintiri vor mai rămâne,
Memento mori, totul se scurge.
În suflet însă, va rămâne
O flacără nemuritoare,
A cărții ce ne-o scriem fiecare.
Memento mori, suntem povestea vieții noastre.
Omul
Un om cinstit va fi de multe ori luat de prost
Un om mințind va vrea să-ți spună exact pe unde-a fost
Un om trezit va fi de multe ori nedormit
Iar un om voind va ajunge de multe ori pe-un drum greșit
Omul ce tace are cele mai de preț cuvinte
Omul care zace pe sine e cel ce minte
Omul ce creează are o suferință-n viață
Omul ce visează îl vede pe sine-n față
Cel ce cară greutățile vieții va zbura când va vedea ochii morții
Cel ce gustă suferințele va recunoaște darurile bunătății
Cel ce știe să vadă și prin ceață va descoperi tainele lumii
Iar cel ce poartă o mască pe față va simți aromele durerii
Acela ce aleargă constant după plăceri va fugi mereu de dureri
Acela ce constată traseul nesfârșit va sta în pas neclintit de păreri
Acela ce e prins în jocul de noroc al universului va retrăi focul
Acela ce e liber în dansul etern al cosmosului va cuceri pasul
El ce va găsi rost în toate va trăi binele ca la carte
El ce va simți adevărurile va descoperi tot ce poate
El ce va distruge limitele impuse va renaște din nimic absolut
Iar el ce va da tot din el va regăsi totul ce a fost pierdut
Autoportret Lumesc
Poate dintr-o perspectivă sunt degenerat
Fiindcă generez un sentiment disfuncțional
De iubire păstrată în crematoriu incinerat
Unde drumul inimă-suflet e nefuncțional.
Spune-mi tu, cum să zâmbesc fără rațiune,
Când văd tablouri deluzorii pictate manual
Cu harapii nebunilor cu mâini degerate,
De frigul urii, încercând să pară actual?
Spovedanie
Doamne nu iți reproşez
Si tot din ce-ai făcut îmi place
Dar, ce bine ar fi fost
Auzul să mi-l pui văz
Si pleoapa gura care tace.
Doamne, aripi să-mi fi pus
În mâna care se zgârceşte
Și sufletului să-i dai
Clipele de odihnă
În corpul ce nădăjduieşte.
Doamne nu îţi reproşez
Ajunge! Mi s-a dat de toate
Văzul fără de pleoapă,
Buzele cu mult venin
Şi sufletul rece cetate.
Doamne nu îți reproșez.
Другие стихотворения автора
Trăbdarea
Apare-n gând, și-apoi în faptă,
Și uite cum s-a terminat;
Prietenia e-ncheiată,
Întocmai, iar ai fost trădat.
Speranțe, visuri, împreună,
Clădite-n frică de amar,
Dezlănțuite în furtună,
Bolborosesc până dispar.
Au fost aici și vor mai fi,
Și iar se lasă pradă vieții,
Și-așteaptă până va veni
Triumful nedreptății.
Însă în spate, să nu uiți,
Mereu, tu să-ți privești podoaba,
Și-n dar, măritei tale nunți,
Săpatu-ți singur groapa.
DAR
Vremuri tulburi,
Mii și mii,
Fost-au ieri
Până să vii.
Dar odată ce-ai venit,
Toate mi s-au desluṣit;
Am aflat a mea cătare;
Mi-ai fost far intre hotare.
Nu-nteleg și nu-ntelegi,
C-au fost mii de ani întregi,
Când n-aveam nicio speranță,
Toate fară importanta?!
Însă tu ai fost lumină,
Licărirea cea divină;
Sufletului înghețat,
Dor de viață tu i-ai dat.
Ah ce tremur,
Ce cutremur;
Spaime crude,
Năruite...
In Vis
Cum stateam, dormind, in vis,
Portile mi s-au deschis,
Si-am ajuns ca prin minune
Unde era alta lume.
Nu erau deloc probleme,
Lipsa ganduri, teoreme;
Eram treaz chiar de dormeam
Si simteam, din nou traiam.
Nici necaz, nici vorba goala,
Nici oftat, nici gust de smoala;
Era totul clar ca apa,
Semana un pic cu soarta.
Dar n-apuc sa-mi bucur gandul,
Cand mi-apare-n zari mormantul;
Doua palme scurt mi-am dat
Sa-mi revin, si-am renviat.
Insa gustul ce-a ramas,
Ma tot scoate din impas,
Si s-ajung din nou la EL,
Inchid ochii, adorm.. uite-L.
Evolutie - Doua faze
Sunt in viata doua faze,
Ce se oglindesc mereu,
In miscari, gesturi si fraze
Si-ti formeaza propriu’ EU.
Prima faza de negare,
Te tine multi ani captiv
Si tot negi cu-nversunare
Ca esti prost, prost efectiv.
Si ramai asa blocat,
Pana ce in cap apare
Ceva nou, sofisticat,
Ce se cheama acceptare.
Si-acum c-ai aflat deja
Ca esti prost, chiar prost sadea
Treci la urmatoarea faza
Si-ncepi a semnaliza.
Te crezi important, chiar miezul,
Tu dai sfaturi, reciti Crezul.
Dintr-o data iti permiti
Pe ceilalti sa-i crezi tampiti.
Le explici cat esti de tare,
Cum si cat esti tu de mare;
Nu accepti nicio secunda
Sa fii iar prostul din umbra.
Pan’ la urma nu conteaza
Cat vrei sa pari de-ntelept,
Absolvind a doua faza,
Acum esti un prost destept.
Starea de Bine
Cand apare, cand dispare,
Si cand vine parca-i bine,
Si tu vrei cu disperare
Sa ramana mult la tine.
Ins-aproape din senin
Se topeste ca o boare,
Ramanand in loc venin,
Pana data viitoare.
Eminescu
Ai trecut cu brio timpul,
Nemuririi mângâiere,
Și-ai lăsat în urmă-ți gândul
Scris în zeci de giuvaiere.
Nici modest, nici îngâmfat,
Ai fost OM în toate cele;
Ai fost ghimpe la Palat
Și Luceafărul din stele.
Ai adus în lume dorul,
Ai făcut-o să viseze,
Însă ți-a lipsit decorul,
Și-au uitat s-aprecieze.
Judecat pentru nimicuri,
Din invidii, inventate,
Le surâzi, senin, de veacuri,
Geniu, din eternitate!
Când vrăjmași și trădători,
Țara vând, fără de frică,
Versul tău le dă fiori,
Iar pe noi ne tot ridică.
Gând scăldat în praf de Cer,
Azi și mâine și-n tot timpul,
Lumii dăruit mister,
Sa fii plans de-ntreg Pământul!
Astăzi este despre tine,
Despre viața ta de chin;
Neuitat, rămâi cu bine...
- Eminescu, Te Iubim!
Trăbdarea
Apare-n gând, și-apoi în faptă,
Și uite cum s-a terminat;
Prietenia e-ncheiată,
Întocmai, iar ai fost trădat.
Speranțe, visuri, împreună,
Clădite-n frică de amar,
Dezlănțuite în furtună,
Bolborosesc până dispar.
Au fost aici și vor mai fi,
Și iar se lasă pradă vieții,
Și-așteaptă până va veni
Triumful nedreptății.
Însă în spate, să nu uiți,
Mereu, tu să-ți privești podoaba,
Și-n dar, măritei tale nunți,
Săpatu-ți singur groapa.
DAR
Vremuri tulburi,
Mii și mii,
Fost-au ieri
Până să vii.
Dar odată ce-ai venit,
Toate mi s-au desluṣit;
Am aflat a mea cătare;
Mi-ai fost far intre hotare.
Nu-nteleg și nu-ntelegi,
C-au fost mii de ani întregi,
Când n-aveam nicio speranță,
Toate fară importanta?!
Însă tu ai fost lumină,
Licărirea cea divină;
Sufletului înghețat,
Dor de viață tu i-ai dat.
Ah ce tremur,
Ce cutremur;
Spaime crude,
Năruite...
In Vis
Cum stateam, dormind, in vis,
Portile mi s-au deschis,
Si-am ajuns ca prin minune
Unde era alta lume.
Nu erau deloc probleme,
Lipsa ganduri, teoreme;
Eram treaz chiar de dormeam
Si simteam, din nou traiam.
Nici necaz, nici vorba goala,
Nici oftat, nici gust de smoala;
Era totul clar ca apa,
Semana un pic cu soarta.
Dar n-apuc sa-mi bucur gandul,
Cand mi-apare-n zari mormantul;
Doua palme scurt mi-am dat
Sa-mi revin, si-am renviat.
Insa gustul ce-a ramas,
Ma tot scoate din impas,
Si s-ajung din nou la EL,
Inchid ochii, adorm.. uite-L.
Evolutie - Doua faze
Sunt in viata doua faze,
Ce se oglindesc mereu,
In miscari, gesturi si fraze
Si-ti formeaza propriu’ EU.
Prima faza de negare,
Te tine multi ani captiv
Si tot negi cu-nversunare
Ca esti prost, prost efectiv.
Si ramai asa blocat,
Pana ce in cap apare
Ceva nou, sofisticat,
Ce se cheama acceptare.
Si-acum c-ai aflat deja
Ca esti prost, chiar prost sadea
Treci la urmatoarea faza
Si-ncepi a semnaliza.
Te crezi important, chiar miezul,
Tu dai sfaturi, reciti Crezul.
Dintr-o data iti permiti
Pe ceilalti sa-i crezi tampiti.
Le explici cat esti de tare,
Cum si cat esti tu de mare;
Nu accepti nicio secunda
Sa fii iar prostul din umbra.
Pan’ la urma nu conteaza
Cat vrei sa pari de-ntelept,
Absolvind a doua faza,
Acum esti un prost destept.
Starea de Bine
Cand apare, cand dispare,
Si cand vine parca-i bine,
Si tu vrei cu disperare
Sa ramana mult la tine.
Ins-aproape din senin
Se topeste ca o boare,
Ramanand in loc venin,
Pana data viitoare.
Eminescu
Ai trecut cu brio timpul,
Nemuririi mângâiere,
Și-ai lăsat în urmă-ți gândul
Scris în zeci de giuvaiere.
Nici modest, nici îngâmfat,
Ai fost OM în toate cele;
Ai fost ghimpe la Palat
Și Luceafărul din stele.
Ai adus în lume dorul,
Ai făcut-o să viseze,
Însă ți-a lipsit decorul,
Și-au uitat s-aprecieze.
Judecat pentru nimicuri,
Din invidii, inventate,
Le surâzi, senin, de veacuri,
Geniu, din eternitate!
Când vrăjmași și trădători,
Țara vând, fără de frică,
Versul tău le dă fiori,
Iar pe noi ne tot ridică.
Gând scăldat în praf de Cer,
Azi și mâine și-n tot timpul,
Lumii dăruit mister,
Sa fii plans de-ntreg Pământul!
Astăzi este despre tine,
Despre viața ta de chin;
Neuitat, rămâi cu bine...
- Eminescu, Te Iubim!