O uşă
Lemnul unei uși e un dar pentru tâmplari
Chiar dacă , azi, mult a suferit pădurea
Răpus fiind cel mai falnic dintre stejari
Copacul ţipându-şi, jalnic, prăbuşirea.
Incrustată-n lacrimi, ștearsă de venin,
Lăsată larg deschisă, sau ferecată
O ușă rămâne un presupus destin
Deţii tu, oare o cheie potrivită?
Категория: Философские стихи
Все стихи автора: Silvia Mihalachi
Дата публикации: 27 августа 2022
Просмотры: 1231
Стихи из этой категории
Stare de fapt
Dacă sunt oameni fericiţi, de ce nu urlă?
De ce nu apar în stradă cu ţipete neîncetate?
Să-şi risipe trăirea cu bucium şi surlă,
Să ştie că-i bucuros până şi ultima vietate.
Mi-aş consuma toată energia pe care o deţin,
Să fac comunicabilă starea mea de fericire,
Şi n-aş regreta dacă apoi pe picioare nu mă mai ţin,
Ori dacă mi-ar pieri vocea sau să cad în orbire.
Beat de eternitate şi atras de infinit,
Mă prăvălesc prin spaţii ca o figură solară,
Uşor ca o iluzie ori ca un zâmbet chinuit,
Mă risipesc într-un nimic, pe care-l simt o povară.
Cui să mă închin prin aceste deşerturi?
Cui să întind mâna prin aceste singurătăţi?
La cine să mă opresc să mă bată prin certuri,
Şi să primesc mângâieri lipsite de prejudecăţi?
Când mă gândesc la mine, îmi vine să plâng …
Urăsc totul într-un sentiment de responsabilitate,
Învăluiri melancolice ca într-un cleşte mă strâng,
Mă salvez din tristeţe, cărând suferinţă în spate.
Amanet
nu prea cunosc a lumii taină
mi-ar trebui în amanet să las
atâţia ani
să-i dezgolesc puţin
întunecata haină
să-ntrezăresc sub ea un ocean
şi tot mă-ntreb
de-o fi să-i spintec faima
în adândimea necuprinsului măreţ
o fi vreo cale să vă dărui ploaia
lăsând toţi anii
amanet
Paradoxuri
Nu trebuie să ne deranjeze performanța,
Pentru că noi nu suntem perfecți.
Nu trebuie să ne simțim mereu uimiți,
Pentru că întodeauna ne acuză rațiunea.
Nu trebuie să ne impresioneze durerea,
Pentru că nu suntem destul de puternici.
Nu trebuie să ne influențeze negativul,
Pentru că nu acționăm întodeauna pozitiv.
Nu trebuie să jucăm teatru pe scena vieții,
Pentru că nu ne-am îndeplinit rolul sortit.
Nu trebuie să ne afecteze calea destinului,
Pentru că nu-i înțelegem pe deplin menirea.
Trebuie să iubim mereu tot ce este viu,
Oricât de neajutorați suntem pe lume.
Să împărțim cu aproapele nostru binele,
Să înfruntăm cu ardoare sentimentele răului.
Nimeni
Nimeni, e numele meu, rob al uitării,
Întoarce-ți privirea spre umbre și treci mai departe!
Pășește pe trupuri și flori aruncate răbdării,
Tăvălite de soarta meschină și frica de moarte.
Anhedonic și uneori mai cinic decât Diogene,
Singur eu însumi pe rug am urcat, mai aproape de soare,
Focul aprinde-mi și-ascută-l prin furtună cum geme,
Nu te opri fără rost, vreascuri să-mi pui la picioare.
Mai încolo de asta, cenușa-mi pe mări prea secate,
Mai reci printre piscuri de gheață înfrânte de vreme,
Purtată de vânturi, risipită în valuri departe,
Ucide-va vechile vise ascunse în gene.
De prisos sfărâmă-n fărâme aceste cuvinte,
Fiilor tăi nici la mânie nu le spune vreodată,
Fi-vor precum robii uitării sub lanțuri strivite,
Nume de nimeni, în tăcere adânc îngropată.
Fiicelor tale, captive pe negre corăbii,
Arată-le răni de gârbaci și dar nicicum nu grăi,
Vorbele astea urâte și grele cioplite de săbii,
Nimeni, uitate vreodată nu le va ști.
Cine?
Vreau sa aflu odata cine am fost candva
Care mi-e istoria, o voi repeta?
Mi-am vazut prostia ce ma tine aici
Mi-am carat povara izbavindu-mi rostul
Ce l-am avut in noaptea untainted so vieti mele....
In noaptea -ngandurare in care
Am simtit cei bine ai si cei rau in soare
Ce te creste- suflet cand esti lumunat de soare
Mi-am gasit cararea in padurea trista
Unde ego-ul meu era odata
Raza calatoare in briza de mare la apus de soare
Iar sufletu-l radea cu miros de floare...
Dar m-am ajuns din urma
Am ajuns la azi
Unde vreau sa stiu
Cine este ea...este alta fata ce se uita mandra in oglinda sparta
M--am pierdut pe drum...m-am pierdut pe mine s-au m- am ratacit
Tot ce vreau sa atiu
Cine sant acum?
Cartea bunelor maniere
Cartea bunelor maniere,
Aș face-o abecedar,
Să se dea înspre studiere,
Omului rudimentar.
Bunul simț nu se învață,
Din nimic, ori din neant,
Stă doar atârnat de-o ață,
Al respectului liant.
Dacă toți am fi cu stimă,
Și-am avea discernământ,
Lumea n-ar mai fi infimă,
Mintea ar avea cuvânt.
Respectul e reciproc,
Se simte și se câștigă,
Și fără de echivoc,
La bun simț el ne instigă.
Dar e mai facil să treci,
Indiferent, prin lumea rece,
Gura cu lacăt să fereci,
Căci oricum viața ne trece.
Другие стихотворения автора
Aş vrea
Aș vrea să fiu
O coardă de vioară
Să cânt odată cu al tău gând
Arcușul să mângâie nota muzical
Cu frumusețea tonului de primăvară,
Din iarna vieții m-ar trezi.
Apoi, arcușul să-l dăruiesc
Aș vrea…
Dar cui? Nu-i nimeni,
Nimeni să-l mânuiască
Vioara o las pe-un piedestal
De flori…
De flori aș vrea să fie
...........................................
Din cerul fără nori coboare păsări
Să cânte-n triluri partitura
Uitată de-o călătoare
Pe-o ramură uscată de arin.
Printre florile, corolă de culoare,
Să dansăm un vals sublim
Fără arcuș, fără vioară
Acompaniați de primăvară
Cu cer senin până la apus.
Aș vrea….!.
Frânturi din gânduri ,,L,, despre ,,DOAMNA ÎNVĂȚĂTOARE,,
E dimineață, toată frumusețea ei aruncă vălul peste noaptea ce a trecut. Traversez parcul care se află în proximitatea locuinței, pentru a ajunge în desfășurarea urbei. De câteva zile remarc în parc, prezența unei doamne pe aceeași bancă la o oră mult prea matinală, alături de ea o sacoșă. Și azi era acolo ,iar un domn cu o vârstă onorabilă, pas sprijinit într-un baston, se îndreaptă spre bancă, ridică pălăria de vară și cu un glas răsunător salută: Bună dimineața doamnă învățătoare!Tot aici?!Tot aici?! Răspunsul nu l-am auzit. Tumultul problemelor de rezolvat au înlocuit imaginea din parc . Mă întorc pe aceeași alee în timp ce la intrarea în parc este mașina de salvare, observ numai mânerele unei tărgi, ușa s-a închis, mașina a demarat fără semnalul de urgență. Un gând fugar mă îndreaptă spre banca pe care stătea ,, doamna învățătoare,,. Un grup de doamne, câțiva copii, voci agitate, diferite păreri și cineva spune ,, Dumnezeu să o ierte!,,. Mă opresc, rămân lângă grupul ,, vecinele știu tot,,, văd pe bancă cum stă înlăcrimat, cu privirea spre nicăieri, domnul care o salutase pe doamna învățătoare. Nu pun nici o întrebare, zgomotoase și încrucișate curgeau informațiile una câte una:-
Sărmana, era singură/avea un cățel dar nu își plătea datoriile la asociație, la apă, cred că și lumina era tăiată/ cățelușul este la mine, l-a dat copilului meu înainte de a fi evacuată, tare blândă și înțeleaptă era doamna învățătoare/ avea datorii și la o bancă/ frumos povestea copiilor in parc, le împrumuta cărți, era mereu înconjurată de ei și copiii o iubeau/ce zici tu vecină oare baba asta nu juca la Păcănele de avea atâtea datorii?/taci tu , nu vorbi cu păcat, doamna a avut multe necazuri, a fost și operată la inimă, o mai ajuta pe vecina de la parter …/ eu, merg acasă, Dumnezeu să o ierte!/ Cățelul de când doamna a fost evacuată stă pe preșul de la ușă apartamentului,nu vrea nici să mănânce/ sărmanul/ oare ce avea în sacoșa cu care a plecat din apartament când a venit executorul judecătoresc?/ cărți tu, cărți avea și o păturică , bastonul și atât/ oare ce se va face cu biblioteca, lucrurile din casă…/i-a spus executorul, un fost elev, așa s-a recomandat, că atunci când își va găsi o locuință o va ajuta să recupereze din bunuri/ ce locuință să își mai găsească?/ haideți vecinelor să plecăm. Au plecat vorbind între ele.
Trocul de informații s-a terminat și grupul vecinilor s-a risipit. Bătrânul a rămas pe bancă, se chinuia să tragă cu bastonul o carte care căzuse din sacoșă și cineva o împinse cu piciorul. Mă ofer să-l ajut,ridic cartea ,, Viața pe un peron,, Octavian Paler;mă așez lângă bătrân pe bancă, convinsă că tăcerea lui deține adevăruri… Cu vocea tremurândă îl aud :
Eleonora, ,,doamna învățătoare,, a fost o renumită profesoară la liceu, eram vecini în copilărie, apoi colegi de școală , de serviciu. Ea considera cadrele didactice ca fiind ,,învățători,, de aceea vroia să i se spună învățătoare și considera ziua ei de naștere prima zi de școală a fiecărui an. Adică, zic eu, 15 septembrie cum era înainte, acum nu mai știu cum este…Mâine, mâine ar fi fost ziua ei. Bătrânul continuă: era singură,fiul i-a murit împușcat la revoluție, împușcat în cap. La puțin timp soțul doborât de supărare s-a îmbolnăvit și a murit. Sunt doi, trei ani de când un anunț umanitar în ziar solicita un ajutor material pentru salvarea vieții unui tânăr grav bolnav. Doamna Eleonora , ,, învățătoarea,, constată cu mare tristețe că tânărul grav bolnav îi fusese elev .Neavând altă posibilitate face împrumut la bancă și donează banii pentru însănătoșirea acelui tânăr. Dobânzile la bancă costisitoare, boala ei care necesita o medicație permanentă o solicită financiar...Era foarte altruistă, empatiza cu durerea celorlalți sacrificându-și starea fizică, materială și psihică..Și așa s-au acumulat datoriile. Am auzit abia ieri că a fost evacuată, că stă de câteva zile pe o bancă în parc. Am dat telefoane să obțin o rezolvare pentru a avea un acoperiș. După multe telefoane am avut o vagă promisiune că va veni o echipă în parc(?) să facă ancheta socială și de aceea am venit la prima oră să-i spun speranța și să-i fiu alături. Dar ,,trop tard,, cum ar spune francezul, cum a spus ultimele cuvinte doamna învățătoare . Îi plăcea să recite din Ch. Baudelaire, Esenin. Am găsit-o abia vorbind, in noapte a avut probleme cu inima, medicamente nu mai avea, am sunat la 112 , au venit în grabă dar deja inima încetase…
Îi mulțumesc că mi-a vorbit, îmi mulțumește că l-am ascultat .A doua zi traversez parcul, e 15 septembrie,o persoană de la urban-serv mătura pe lângă bancă . O filă de carte rătăcită se ridică cerând parcă, îndurare să nu ajungă la coș .O iau.. Persoana ce mătura se uită uimită la mine..De pe o alee un copil alergă spre bancă cu o carte și un trandafir în mână strigând: ,, Doamna învățătoare,,! Doamna învățătoare,,! Mi se adresează rugându-mă să-i spun unde este doamna învățătore. Cuvintele îmi sunt tremurate spunându-i că doamna a plecat să predea altor copii undeva departe, departe de această bancă. Păstrează cartea ca amintire și trandafirul lasă-l pe bancă, îi zic eu. Cartea era ,, Poezii,, Mihai Eminescu. .Copilul întristat mai strigă o dată :DOAMNA ÎNVATATOARE UNDE EȘTI !! Apoi așează trandafirul pe bancă, lipește cartea de cămășuța nouă și pleacă printre alei. Citesc paginile filei ridicată de jos, nu a fost greu să constat că aparține din cartea ,,CEL MAI IUBIT DINTRE PAMNATENI ,, Marin Preda. Iau din bibliotecă aceeași carte și pun în ea fila rătăcită, cândva era într-o carte pe un raft de bibliotecă ,apoi a căzut dintr-o sacoșă lângă o bancă…Mă aud spunând: Doamna învățătoare unde ești?Unde am fost noi?...Totu-i tăcere.
Cugetînd
Mă simt decapitata
Dintr-o lume de vânt purtată
Pe unde mi-o fi ţeasta
Gâde conștiința ia-o plată .
Dar cine să-mi răspundă
Lângă mine-i doar securea…
Vreau linişte acuma
In corpul ciuntit si zbuciumat
Luaţi-mi chiar şi bruma
Gândurilor ce le-ați curmat.
Adunătură ludă
Sau nu mi-aţi ştiut menirea.
Auz nu am , nici văzul
Doar mintea cu discernământ
Pământu-i un greu mormânt
Și lumea lui își pierde crezul.
Zvâcnind în mine, azi, durerea
Mă simt decapitată.
Te vreau
Te vreau
Copac peste prăpastie
Aplecat
Șuvoaie și stânca
Să se înspăimânte
De a ta rădăcină
Drept punte
Eu să te străbat
Pășind pios
Cu frica de genune.
Iar dacă fulgerat
Tu vei cădea
Voi incrusta
Din a ta tulpină
Scaun voievodal
Și ramurilor tale
mă voi ruga
Să-mi fie pildă.
Rămâi copacul temerar
Din viața mea.
Mamei mele
Unde sunt ochii tăi
Ochii
Unde sunt mâinile tale
Mâinile
Unde sunt cuvintele
În lacrimi
Unde sunt florile…
Suntem noi
Ești și tu.
Poetului Mihai Eminescu
Ascuns în versurile tale
Trec vremuri, lumea nu mai ştie
Că străbăteai şi deal şi vale
Însoţit fiind de poezie.
Aveai cu tine şi cavalul,
Pădurea, cerul şi iubita
Soarele îţi luminase harul
Ce nobilă-ți fuse vruta.
Mai ocolit, mai pe de-a dreptul
Când printre flori, când drum cu spini
Călătorea cu tine totul
Tu printre aştri un peregrin.
Dacă nu te citeşte lumea
Să-ţi desluşească al tău secret
Păstrează-ți în Ipotești pădurea
Si-n cer fii Luceafărul poet.