Автор Ecaterina Rusu-Disculțu

Итого 3 публикации
Зарегистрирован 17 сентября 2024
Lună și Venus - 184 просмотров
🎤 Plecare cu escală în suflet - 548 просмотров
Rătăcit prin sentimente - 332 просмотров
Случайные публикации :)
El, furtuna ce se crede cer senin
El merge tăcut, ca vântul prin seară,
cu pasul ușor, fără urme sub el,
crezând că-i senin, că nu-l mai doboară
furtuna ce-și urlă tăcerea-n inel.
Se poartă ca piatra ce n-are durere,
ca marea ce n-are furtuni pe sub mal,
dar gândul îl arde, ca focul sub zare,
și-n ochii-i de gheață mocnește un val.
El tace. Dar tăcerea-l minte.
Căci sub pleoape stă ascuns
un dor ce-l rupe, îl cuprinde,
ca o mare fără ajuns.
Și poate-ar vrea să-l stingă-n noapte,
dar dorul nu-i un foc ce moare.
El crede că trăiește-n șoapte,
dar arde-n mine... și-l doare.
Cum fără…
Cum aș fi eu fără tine?
Dac-aș ști, ți-aș spune
Chiar de-atunci din februarie
Nu mă pot trezi fără gînduri spre tine
Nu pot adormi neștiind că te simți bine
Cum aș fi eu fără tine?
Tu ești luna mea dintr-e stele
Ești soarele cere-mi luminează ziua,
Eroina ce ma salvat din ceața singurătății
Mi se scurge inima de sînge
Cînd ochii tăi varsă lacrimi,
Mi se umple sufletul de bucurie
Cînd pe buze îți îmflorește zîmbetul
Mai ții minte?
Acea noapte care ne-a unit sorțile
Și le-a împletit într-o plapumă,
O plapumă de bucurie și tristețe,zîmbete și lacrimi,
Și vreu ca această plapumă să ne învelească pînă la ultima suflare
Deja nu-e-o dragoste copilărească
Este ceva gîndit, chibzuit zile întregi și nopți nedormite
Aș da și viața pentru tine
Aș sta cu tine ore și zile în șir,
Dar îmi sunt destule și cinci minute
Ca ziua să-mi fie cea mai bună din viață
Dar, știu că pleci…
Și vreau atîtea să-ți spun;
nu găsesc cuvinte potrivite
Cum aș fi eu fără tine?
Dac-aș ști, ți-aș spune
Mereu doresc să te sărut pe frunte,
Dar… capul îl ferești într-una
Nu sunt scriitor…
De poet nici nu mai zic,
Scriu… pentru că uneori mii frică săți spun direct.
Mii frică de refuz și singurătate
Ești unica care mi-a fost și îmi ești mereu alături,
Nu îți pot mulțumi cu minic, nu am comori ce ți le pot da
Am doar o inimă, frîntă
O inimă ruptă în mici bucăți.
Care are nevoie doar de dragoste și nimic mai mult
Dar faptul plecării tale mă întristează,
Și totuși nu mă lasă fără speranța că te vei întoarce.
Dar pînă atunci,
Vei avea loc în centrul acelei frînte inimi
Ce nu cade ca pereții Babilonului,
Doar datorită ție și sentimentelor spre tine
Cum aș fi eu fără tine?
Dac-aș ști, ți-aș spune.
Două umbre...
În colbul vechi al lunii,
Ți-am scris o rugă mută,
Cu degetele umbrei,
Prin pielea ta de fum;
În tine curge timpul,
Ca moartea nevăzută,
Și-mi tremură genunchii,
Într-un extaz postum.
Tu nu mai ești femeie,
Ci rug aprins în mine,
O rană ce se-nchide,
Doar când o scriu în vers;
Iubirea noastră arde,
În ceruri clandestine,
Și Dumnezeu o iartă,
Primind-o-n univers.
Sub pleoapa ta deschisă,
Se stinge o plăcere,
Ca firul unui cântec,
Erupt din lira mea;
Pe tâmpla lumii cade,
O umbră efemeră,
Și ne cuprinde dorul,
Ca o ninsoare grea.
Și tot ce n-am rostit,
Se leagănă-n tăcere,
Ca pruncii ne-nviați,
În pântece de stea;
Ne va-ncerca o clipă,
Cu chip de înviere,
Și vom păși prin visul,
Ce nu se va sfărâma.
Rămânem în oglindă
Ca două firi în una,
Un strigăt suspendat,
Între pământ și rai...
Tu, flacără tăcută,
În inima mea coaptă,
Eu, umbra care moare,
La nunta-ți cu alai.
Și-n golul dintre lumi,
Ne vom preface-n rugă,
Ca două semne vechi,
În palma Celui Sfânt;
Nu va mai fi povestea,
Ci două umbre albe,
Ce-or șade nevăzute,
La capăt de mormânt.
Romanie preaiubita!
Romanie preaiubita
Uite-ti tricolorul cum flutura,prin arsita torida!
Muntii,padurile si apele
Dumnezeu te-a ingrijit pe toate melagurile
Popor crestin,cu frica de Dumnezeu
De Hristos ne tinem,atunci cand ne este si bine si greu!
Romanie preaiubita
Patrie dorita!
Tara cu greu luptata dar,cu Hristos castigata!
Dumnezeu ne-a incredintat bogatii
Cate mii si iarasi mii!
Ce-ti doresc eu tie...dulce Romanie?
Iisus fie cu tine iar,Maica Domnului sa te tie!
Romania cea frumoasa!
Romani haideti,stim ca va e dor de acasa!
Copii,parinti,bunicii
Stim ca va reamintiti de momentele cu ei,de cand erati mici
Pentru tara murim!
Patriotic gandim!
Romanie preaiubita
Tricolorul iti sufla,prin arsita torida
Dumnezeu sa ne ajute
Sa nu te pierdem
preaiubit munte..
Die Geschichte von Ze und Lebe in einer traurigen Welt (iii) // Ze&Lebe; Nachwirkungen
Față de precedenta secvență, câteva luni au trecut
Lebe a căpătat înfățișarea și caracterul personajului mut
Majoritatea timpului pe Ze tratându-l ca pe un necunoscut
Nici măcar o vorbă, nici măcar un salut.
Din fericire, Ze a început să realizeze
Sursa durerii, ba chiar a inceput să o studieze
Si să o trateze.
Si încet-încet răsad de fericire să-și planteze
În adâncul sufletului.
Ze înțelege astfel legile trecutului:
Tot ce a trecut, tot ce ai avut și tot ce ai crezut
Acum se află într-un al tărâm, unul pierdut
Si dispărut
Într-un tărâm poate displăcut, insă absolut.
Regretele au fost, sunt și vor fii permanente
Însă niciodata nu vor fii omnipotente
Așa că Ze își adună milioanele de fragmente
Din fostele sentimente
Aducându-și aminte de câteva momente
Si de câteva stări de spirit ce acum sunt absente.
Prin minte îi trec gânduri violente
Necăjirile îi sunt abundente
Însă cu ajutorul ale orchestrei 20 de instrumente,
Ale pachetului 20 de medicamente
Ze face față acestor raționamente.
În trecut, Ze pentru Lebe murea
Cu moartea cunoștință să facă putea
Si de un fir de ață de asupra abisului se ținea
Însă adevărul este ca Lebe pe Ze îl deținea.
Lui Ze foarte tare nu îi păsa
Pentru că în totalitate nu înțelegea
Însă la urma urmei, toată greutatea
A devenit evidentă odata cu distrugerea
Si realizarea.
În trecut, Ze era ignorant,
Insă acum asupra viitorul său este total gerant.
-steinkampf
El, furtuna ce se crede cer senin
El merge tăcut, ca vântul prin seară,
cu pasul ușor, fără urme sub el,
crezând că-i senin, că nu-l mai doboară
furtuna ce-și urlă tăcerea-n inel.
Se poartă ca piatra ce n-are durere,
ca marea ce n-are furtuni pe sub mal,
dar gândul îl arde, ca focul sub zare,
și-n ochii-i de gheață mocnește un val.
El tace. Dar tăcerea-l minte.
Căci sub pleoape stă ascuns
un dor ce-l rupe, îl cuprinde,
ca o mare fără ajuns.
Și poate-ar vrea să-l stingă-n noapte,
dar dorul nu-i un foc ce moare.
El crede că trăiește-n șoapte,
dar arde-n mine... și-l doare.
Cum fără…
Cum aș fi eu fără tine?
Dac-aș ști, ți-aș spune
Chiar de-atunci din februarie
Nu mă pot trezi fără gînduri spre tine
Nu pot adormi neștiind că te simți bine
Cum aș fi eu fără tine?
Tu ești luna mea dintr-e stele
Ești soarele cere-mi luminează ziua,
Eroina ce ma salvat din ceața singurătății
Mi se scurge inima de sînge
Cînd ochii tăi varsă lacrimi,
Mi se umple sufletul de bucurie
Cînd pe buze îți îmflorește zîmbetul
Mai ții minte?
Acea noapte care ne-a unit sorțile
Și le-a împletit într-o plapumă,
O plapumă de bucurie și tristețe,zîmbete și lacrimi,
Și vreu ca această plapumă să ne învelească pînă la ultima suflare
Deja nu-e-o dragoste copilărească
Este ceva gîndit, chibzuit zile întregi și nopți nedormite
Aș da și viața pentru tine
Aș sta cu tine ore și zile în șir,
Dar îmi sunt destule și cinci minute
Ca ziua să-mi fie cea mai bună din viață
Dar, știu că pleci…
Și vreau atîtea să-ți spun;
nu găsesc cuvinte potrivite
Cum aș fi eu fără tine?
Dac-aș ști, ți-aș spune
Mereu doresc să te sărut pe frunte,
Dar… capul îl ferești într-una
Nu sunt scriitor…
De poet nici nu mai zic,
Scriu… pentru că uneori mii frică săți spun direct.
Mii frică de refuz și singurătate
Ești unica care mi-a fost și îmi ești mereu alături,
Nu îți pot mulțumi cu minic, nu am comori ce ți le pot da
Am doar o inimă, frîntă
O inimă ruptă în mici bucăți.
Care are nevoie doar de dragoste și nimic mai mult
Dar faptul plecării tale mă întristează,
Și totuși nu mă lasă fără speranța că te vei întoarce.
Dar pînă atunci,
Vei avea loc în centrul acelei frînte inimi
Ce nu cade ca pereții Babilonului,
Doar datorită ție și sentimentelor spre tine
Cum aș fi eu fără tine?
Dac-aș ști, ți-aș spune.
Două umbre...
În colbul vechi al lunii,
Ți-am scris o rugă mută,
Cu degetele umbrei,
Prin pielea ta de fum;
În tine curge timpul,
Ca moartea nevăzută,
Și-mi tremură genunchii,
Într-un extaz postum.
Tu nu mai ești femeie,
Ci rug aprins în mine,
O rană ce se-nchide,
Doar când o scriu în vers;
Iubirea noastră arde,
În ceruri clandestine,
Și Dumnezeu o iartă,
Primind-o-n univers.
Sub pleoapa ta deschisă,
Se stinge o plăcere,
Ca firul unui cântec,
Erupt din lira mea;
Pe tâmpla lumii cade,
O umbră efemeră,
Și ne cuprinde dorul,
Ca o ninsoare grea.
Și tot ce n-am rostit,
Se leagănă-n tăcere,
Ca pruncii ne-nviați,
În pântece de stea;
Ne va-ncerca o clipă,
Cu chip de înviere,
Și vom păși prin visul,
Ce nu se va sfărâma.
Rămânem în oglindă
Ca două firi în una,
Un strigăt suspendat,
Între pământ și rai...
Tu, flacără tăcută,
În inima mea coaptă,
Eu, umbra care moare,
La nunta-ți cu alai.
Și-n golul dintre lumi,
Ne vom preface-n rugă,
Ca două semne vechi,
În palma Celui Sfânt;
Nu va mai fi povestea,
Ci două umbre albe,
Ce-or șade nevăzute,
La capăt de mormânt.
Romanie preaiubita!
Romanie preaiubita
Uite-ti tricolorul cum flutura,prin arsita torida!
Muntii,padurile si apele
Dumnezeu te-a ingrijit pe toate melagurile
Popor crestin,cu frica de Dumnezeu
De Hristos ne tinem,atunci cand ne este si bine si greu!
Romanie preaiubita
Patrie dorita!
Tara cu greu luptata dar,cu Hristos castigata!
Dumnezeu ne-a incredintat bogatii
Cate mii si iarasi mii!
Ce-ti doresc eu tie...dulce Romanie?
Iisus fie cu tine iar,Maica Domnului sa te tie!
Romania cea frumoasa!
Romani haideti,stim ca va e dor de acasa!
Copii,parinti,bunicii
Stim ca va reamintiti de momentele cu ei,de cand erati mici
Pentru tara murim!
Patriotic gandim!
Romanie preaiubita
Tricolorul iti sufla,prin arsita torida
Dumnezeu sa ne ajute
Sa nu te pierdem
preaiubit munte..
Die Geschichte von Ze und Lebe in einer traurigen Welt (iii) // Ze&Lebe; Nachwirkungen
Față de precedenta secvență, câteva luni au trecut
Lebe a căpătat înfățișarea și caracterul personajului mut
Majoritatea timpului pe Ze tratându-l ca pe un necunoscut
Nici măcar o vorbă, nici măcar un salut.
Din fericire, Ze a început să realizeze
Sursa durerii, ba chiar a inceput să o studieze
Si să o trateze.
Si încet-încet răsad de fericire să-și planteze
În adâncul sufletului.
Ze înțelege astfel legile trecutului:
Tot ce a trecut, tot ce ai avut și tot ce ai crezut
Acum se află într-un al tărâm, unul pierdut
Si dispărut
Într-un tărâm poate displăcut, insă absolut.
Regretele au fost, sunt și vor fii permanente
Însă niciodata nu vor fii omnipotente
Așa că Ze își adună milioanele de fragmente
Din fostele sentimente
Aducându-și aminte de câteva momente
Si de câteva stări de spirit ce acum sunt absente.
Prin minte îi trec gânduri violente
Necăjirile îi sunt abundente
Însă cu ajutorul ale orchestrei 20 de instrumente,
Ale pachetului 20 de medicamente
Ze face față acestor raționamente.
În trecut, Ze pentru Lebe murea
Cu moartea cunoștință să facă putea
Si de un fir de ață de asupra abisului se ținea
Însă adevărul este ca Lebe pe Ze îl deținea.
Lui Ze foarte tare nu îi păsa
Pentru că în totalitate nu înțelegea
Însă la urma urmei, toată greutatea
A devenit evidentă odata cu distrugerea
Si realizarea.
În trecut, Ze era ignorant,
Insă acum asupra viitorul său este total gerant.
-steinkampf