"Cel pe care nu îl laşi sã moarã, nu te lasã el pe tine sã trãieşti."
E noapte adâncã. De mult s-a-nnoptat
Cu lungi şi cu negre perdele
Iar eu sunt cu turma departe de sat,
Şi-am grijã de oile mele.
N-aş da nicidecum pe vreuna din oi
Din cele aproape o sutã.
Nici oaia ce-o-ntoarce pe alta-napoi
Şi nici pe aceea limbutã.
Sunt toate în staul. Le ştiu, le cunosc,
Şi ele se strâng lângã mine
Cãci dispre pãdure se-aude un "trosc":
Nu-s câinii, nici vântul. Dar cine?
Nu poate fi... numai temutul rival
Ce vine sã fure mâncare.
E fiarã. Şi ei i se pare normal
Ca oile sã mi le-omoare.
Şi...iatã-l în staul, fugind printre oi!
Chem paznicii stânii sã vinã
Dar ei îi gonesc pe alţi lupi în zãvoi
Când stâna de sânge e plinã...
Cu cel ce-mi vrea rãul, nu ştiu sã mã joc
Nici el nu se joacã cu mine.
Aşa cã-l întâmpin cu-o salvã de foc,
Cã nu-mi trebuie-n staul jivine!
Mã iau dupã el şi alerg, nu mã las...
Sã apãr a mea micã turmã
Şi-aşa m-am luptat preţ de-aproape un ceas
Şi-am prins lupul pânã la urmã!
Iar el se vãita, se ruga şi mi-a zis
Sã-l las sã se ducã în pace,
De nu îi cred vorba, îmi lasã în scris
Cã pagubã nu îmi mai face.
Şi-l las sã se ducã. Şi-i zic: "Poţi sã pleci!"
- Pe spate lovindu-l cu şlapul -
"Sã nu te mai vãz pe la stânã în veci,
C-atuncea plãti-vei cu capul!
Scãparea ta este cã n-ai omorât
Vreo biatã oiţã firavã;
Cã de-ai fi fãcut-o, te-aş strânge de gât
Pe datã şi fãrã zãbavã!"
Fugea lupul fãr'sã se uite -napoi
Cum fuge hârciogul de ploaie;
Credeam cã n-o sã-l mai prindã cheful de noi
Nici pofta de carne de oaie.
Şi trece o zi. Trec şi douã. Trec trei
Şi-n ziua a patra, spre searã
Se-aude un foşnet în turma de miei:
Mã calcã potrivnicul iarã!
Nu-mi vine sã cred şi mã iau dupã el;
E cel ce-l lãsasem cu viaţã!
Rãnise o oaie şi-mi luase un miel:
Simt sângele cum îmi îngheaţã...
Pe bolta de lacrimi se vede acum
O stea ce-a cãzut dintre stele,
O frunzã din paltinul de lângã drum,
Şi-o oaie din oile mele.
Mã-mpiedic pe câmp, mă ridic şi-l ajung...
Se face cã nu mã cunoaşte!
Chiar clopotul satului sunã prelung
Cãci ştie urgia ce-l paşte.
Îi zic: "Nu mi-ai dat tu cuvântul în scris
Scutindu-mi avutul de haite?"
Iar lupul, trezindu-se ca dintr-un vis
Începe din nou sã se vaite.
Şi prinde-a vorbi, inventând scuze seci,
Se tânguie ca înainte,
Dar eu îi spun: "Vere, de-aici nu mai pleci!"
Ştiind acum clar cã mã minte.
Cu gura lui însăşi, intrã el la "zdup"
Şi-şi luase rãsplata deplinã
Cã nu-şi poate-nfrânge natura de lup
Zicându-şi cã nu-i el de vinã.
☆
Când şi voi pãţi-veţi ca mine la fel
Pãzindu-vã turma de rele,
Pe lup sã nu-l credeţi, cã-ncearcã mişel
De sânge, pe bot sã se spele!
Şi singur nu vine lupanul, sã ştiţi,
Cã are o tacticã veche!
Ci-şi cheamã ortacii, pe lupii cinstiţi
Nu lupii ce dorm pe-o ureche!
☆
C-o mânã aprind un cuptor de scântei,
Cu cealalt- apuc o secure,
Sã vinã spre stânã o sutã ca ei
Cã fug înapoi spre pãdure!
Anișoara Iordache