Vorbe de amor

În lumina dimineții, răsare soarele,

Cu raze calde și zâmbet luminos.

În sufletul meu, se naște bucuria,

Și viața prinde contur în culori frumoase.

Prin câmpii verzi și dealuri înflorite,

Pasul meu ușor pășește cu dragoste.

În fiecare floare și fir de iarbă,

Simt că natura îmi șoptește poveste.

Pe aripile vântului mă ridic în zbor,

Spre cerul albastru și nori pufoși.

Libertatea mă îmbrățișează tandru,

Iar visurile mele devin mai frumoase.

În liniștea nopții, stelele strălucesc,

Ca diamante pe cerul întunecat.

Misterul universului mă fascinează,

Iar inima mea bate în ritm neîncetat.

Zboară tăcerile în stol plutind frustrate

Vântul cuvintelor suflând introvertit

Ascunse gânduri clocotesc îngrijorate

Poartă delirul sentimentului rănit

Visele ard păcătuind necenzurate

Umblă  vopsite povestind adăpostit

Conturbă noaptea delirând exagerate

Spre dimineață fumegând s-au risipit

Zilele curg orbecăind îndurerate

Caută stelele privirilor grăbit

Apar năluci ademenind idei ciudate

Delirul naște adevăr închipuit

Au înflorit dezamăgirile uscate

Durerea veștedă rodește ascuțit

Rumegă caii tulburările plantate

Aleargă liberi delirâd  nemărginit

Pădurea norilor stropește ploi bogate

Soarele umbrelor pășește alungit

Tritețea umedă șoptește de sub pleoape

Delirul crește amețind rostogolit

totul

totul imi aduce aminte de tine

totul

mirosul,ideea,Imprejurul

totul

ma duce cu gandul la tine

la noi

la tot ce am avut noi doi

la acea seara de septembrie

in care

ai fost surprins de numele meu

si de mine.

Imi amintesc cum ochii tăi m-au fermecat

Încă mă țin captivă intr-un vis necurmat

I-am iubit cum isi iubesc stelele cerul

Cum vinul își iubește paharul...

Mi-amintesc de ochii tăi ca un cântec tăcut 

Cum mi-au furat sufletul și m-au pierdut

Azi în ei văd totul și totuși nimic

Ești prea departe, nu pot să te strig...

Mi-au rămas dorul ce arde, speranța ce doare

Un drum nesfârșit, o chemare

Al vieții mele, vis fugar

Norul ce umbrește al inimii hotar...

Nu pot sa-i mai văd, oricât aș spera

Rămân un secret, o dulce durere a mea

Și-n taina nopții, sub cerul cu stele mii

Ii port in suflet, ca pe-al meu destin...

Am incercat să-i uit, dar dorul m-a frânt

Ca rănile ce în noapte mereu se strâng,

Încerc, dar nu e vina mea

Că ochii mei doar pe-ai tăi ii visa.

“-Spune-mi tată pan’ acuma, cum ţi-a fost în cerul sfânt, 
Mai aproape de lumina şi de bunul Dumnezeu?” 
“-Am stat dragă mea cu tine pan’ acuma pe pământ. 
Ţi-am fost pază şi putere şi ţi-am fost şi suflet eu. 

Şi când lacrimi pe obraji îţi curgeau în râuri pline, 
Trimiteam câte un suflet din durere să-ţi aline, 
Iar când nimeni pe potrivă pentru tine nu găseam, 
Pe ascuns, în taina serii, eu, cu mâina, le ştergeam. 

Iubito,tu ești corul meu de îngeri,

În timp ce-ți sărut ochii

Uit de lumea asta

Fie ea bună sau rea...

Ce-mi mai pasă mie,

Când eu îți respir a ta magie!

Căci Dumnezeu și-a întors privirea către noi,

Tu iubind-mă pe mine,

Eu iubindu-te pe tine!

Iubito tu ești corul meu de îngeri,

Te-aud mereu cântând,

Iar melodia-mi pare cunoscută,

Poate decând m-am născut,

Sau din Veșnicie locul nostru hărăzit,

Eu iubindu-te pe tine,

Tu iubind-mă pe mine,

Destinul nostru așa fiind!

(25 februarie 2024 Vasilica dragostea mea)

Iubita mea frumoasă,ce bine-ai spus,

Că sunt căzut într-un abis al fericirii..

Nu tu cu dragostea ce are valurile cât muntii m-ai împins

În al iubirii hău prăpăstios ce n-are fund?

Și nici ecoul nu-l auzi oricât de tare ai striga,

Eu stând ca o statuie fără viață,

Paralizat de frumusețea ta

Și fascinat de vraja vorbelor ce-mi spun că mă iubești...

Cum crezi tu oare că mai pot spune ceva,

Când fericirea ce mi-ai daruit-o mă ține prizonierul tău,

Lipsit de glas poetic precum bine vezi...

Însă când tu îmi ceri iubirea s-o declar în vers,

Eu,biet umilul tău pe viață al iubirii sclav,

Îți scriu și cânt nemuritorul imn de-amor,

Dorind să te aduc la pieptul meu,

Să te iubesc,să te ador!

(2 aprilie 2024 Vasilica dragostea mea)

Universal este plânsul!

La fel zâmbetul,râsul,Paradisul!

Pașii despărțirii au glasul tăcerii,

Suspinul este oftatul plăcerii ce-i moartă acum!

Adio îți spun,adio îmi spui!

Capitolul nostru se vrea terminat...

Poate că-i vremea să vină sfârșitul poveștii!

Tot începutul își are-un final,

Destinul își spune cuvântul fatal!

Clepsidra e spartă de tine,

Timpul din ea este scurs,risipit

Visele noastre au glas de păsări celeste pe un cer infinit,

Ne întâlnim aevea, închipuit,

La tine sau mine în gândul timid!

Lumea pare ceva trist îndrăcit,

Orice reproș este timp irosit....

Căci viața ni se scurge ca un de toamnă sărut!

Plecările toate-s schimbările vieții,

Mortea ne sperie trist dar moartă-i și ea,

Sperietoarea se destramă la rându-i,

Cortina se trage vesel, firesc căci drama dispare,

Înțelept este omul acum,

Suferința-i parte din ea!

Copiii au chipul ce-l mai iubit,

Optimismul acolo se află,

Tinerețea arată că viața pășește fără sfârșit,

Iar lacrimile toate prevestesc

O mare iubire și-un nou început!

(5 noiembrie 2022 Horia Stănicel-Irepetabila iubire)

Credeai că timpul există ?

Nu!

Timpul este doar o amăgire;

Idee fixă lipsită de ființă,înțelege!

Tu și cu mine suntem timpul!

Noi ardem,suntem viață;

Eu te respir pe tine,

Tu ești timpul meu,

Iar tu mă respiri pe mine

Eu sunt timpul tău!

Noi existăm perpetuum

Chiar dacă se zice că timpul ne trece,

Noi suntem aici și acolo,

Dincolo de zidul de care nu se vede Adevărul!

Creatorul ne iubește prin fiecare culoare dăruită,

Prin foșnetul copacilor sau prin glasul păsărilor,

Simte asta!

Spatiul este doar sclavul pe care călcăm,

Timpul este doar imaginația care se plimbă

Purtată de-un secundar de ceas!

Eu sunt ora,tu ești minutele,

Secundele sunt dragostea,

Ritmul,pulsul,inima!

(6 martie 2023.Horia Stănicel-Irepetabila iubire)

Tu ești pe drum spre casă,știu

Când toată lumea doarme liniștită,

Cum crezi că pot dormi și eu?

Eu cred că ești copila unui zeu

Acea frumoasă fără seamăn

Cu nebunia hărniciei

Ce-o au furnicile mereu,

Iar eu, cel care te iubește

La ora dimineții se gândește

Că viața este strălucire

Ce vine de la Dumnezeu !

Iar Dumnezeu este iubire

Iubirea are astăzi glasul tău

Iubito,ești pe drum spre casă,

Mă porți acolo și pe mine

Stând liniștit în buzunarul tău

Îți simt și pașii si iubirea

Acolo vreau să stau mereu.

(7 feb 2024 Vasilica dragostea mea)

Cei care spun că dragostea la rându-i moare,

Sunt cei care nu știu ce e iubirea!

Eu însumi am aflat de la iubita Vasilica

Secretul nemuririi amorului,iubirii,dragostei...

Căci este mult mai simplu

Să previ decât a repara!

Amorul moare dacă e lăsat în părăsire

Cu siguranță se întâmplă așa!

Cu lucruri mici sau daruri ce par neînsemnate,

Nu-l lași să plece să dispară !

De vrei ca dragostea să viețuiască veșnic

Hrănește-o zilnic cu ceva,

O vorbă bună, un sărut sau o speranță,

Si n-o lăsa așa vreodată ca să moară!

(9 februarie 2024 Vasilica dragostea mea)

Același "te iubesc" pare refrenul iubirii iubito,

Dar nu-i,te asigur...

Refrenul ești doar tu!

Fară tine iubirea-și pierde refrenul,

Te iubesc este refrenul,

Cum să existe fără tine refrenul iubirii,

Când ceasul amorului își pierde rostul lui?

Pustiul se-ntrevede pretutindeni fără sărutul ce pleacă din tine,

Eu sunt doar un mort viu fără iubirea trimisă-n spre mine,

Fară tine dragostea-și pierde refrenul,

Te iubesc este refrenul ce-i scris pentru tine,

Cum să existe fără tine refrenul iubirii iubito,

Mai caldă e moartea cea rece,urâtă și hâdă

Dacă te iubescul dispare odată cu tine!

(26 februarie 2024 Vasilica dragostea mea)