Cugetări asupra timpului

Te întâlneşti cu TIMPUL, când nici nu te aştepţi

Şi poţi sã fii tu însuţi, chiar primul dintr-o sutã;

Dar treci, la despãrţire, în lumea celor drepţi,

Când viaţa ta cea lungã, se face nevãzutã.

 

Tu-ai fost sãdit într-ânsul, iar nu dânsul în tine,

Şi-n orice zi, din mânã îţi scapã puţintel!

Din ziua ta trecutã, rãmân numai suspine,

Mulţime de regrete sau doruri, fel şi fel.

 

Cãci soarele rãsare. Iar, cât din palme bați,

Se-aratã firul ierbii, ieşind de sub zãpadã.

El iese. Dar nu singur: mai are şi alţi fraţi!

Şi-aceeaşi soartã crudã, stã peste toţi sã cadã!

 

Pe-ogorul vieţii tale, un plug în grabã trece

Iar, pãsãri de tot felul se-aruncã-n urma lui!

În patul tãu de paie, stai nemişcat şi rece,

Şi uşa casei tale se-nchide cu un cui...


Categoria: Poezii filozofice

Toate poeziile autorului: Cristi Dobrei poezii.online Cugetări asupra timpului

Data postării: 5 noiembrie 2023

Comentarii: 1

Timp de citire: ~2 min.

Vizualizări: 1326

Loghează-te si comentează!

Comentarii 1

Anișoara Iordache

Anișoara Iordache

Versurile se deapănă frumos, logic în jurul unei idei centrale, fară elucubrații forțate de rimă sau măsură. Ceva nou care te așază în matcă, în matricea originală a neamului. Mulțumesc.

Alte poezii ale autorului

Lumea în care trăim

Într-o lume care n-ar mai vrea s-apunã,

Învârtindu-se în propriile ţâţâni,

Cine-şi face timp sã spun-o vorbã bunã

Sau s-asculte, cu rãbdare, pe bãtrâni?

 

Orişicine-n lume, ştie-aşa de multe,

Cã nu are capãt firul de pe fus!

Şi, atunci, de unde timp sã mai asculte

Când mai are înc-atât de mult de spus!?

 

Când şi cum ne vom opri din vorbãrie,

Spre-a putea şi cântãri şi observa

Greutatea celor spuse-n teorie?

Poate-aşa vom ajuta pe cineva!...

Mai mult...

Destin implacabil

Zilele trec,

Nopţile trec,

Şi-aşa trec anii pribegiei noastre...

Noi ne-ofilim,

Îmbãtrânim,

Ca frunzele-n pãdurile sihastre.

Iar, mai apoi,

Vin dupã noi

Cei care se gãsesc asemeni nouã:

Se nasc şi cresc,

Şi-mbãtrânesc,

Şi se topesc, ca picurul de rouã!

Lãstar curat

S-a ridicat

Şi firul vieţii merge mai departe;

Sunt, negreşit,

Pân-la sfârşit

Flori dupã ploi şi viaţã dupã moarte!

 

13.11.2021, Gostkow, PL

Mai mult...

O lume-n așteptare

Suspin adânc, adânc suspin,

Specific vremilor ce vin,

Cârd de cocori, ce strigã-n cor

Durerea noastr-a tuturor;

Poem al anilor târzii,

Cântat cu glasul celor vii!

 

Oftat, de pace rãpitor,

Venindu-ne din viitor,

Prelungã zicere din nai

Şi crainic, care strigã: "Vai!",

Jãratic, flacãrã de foc,

Neaşteptat sfârşit de joc...

 

Pe culmi de munţi şi jos, în grind,

Sunt luminiţe ce se-aprind

Sclipind, ca-n palmã, doi bãnuţi,

Nãdejde, celor ce-s pierduţi,

Prãdaţi de haitele de lupi,

Precum o hainã, când o rupi.

 

Un nor trecu înspre apus.

Mã uit mai bine: alţii nu-s

Sau, cel puţin, nu fac scântei,

Sã cadã flãcãri lungi, din ei,

S-aprindã pulberea de jos,

C-un bubuit gãlãgios!...

 

O, ţara mea! Ah, Neamul meu!

Speranţa ta, e Dumnezeu!

Fãrã de El, scãpare nu-i!

El, sprijin este orişicui

Care Îl cheamã-n ajutor:

Îl face prinţ moştenitor!

 

Ajungã rãul, cât a fost,

Dar nici sã plângem, n-are rost!

Ci sã-ndreptãm privirea-n sus,

Sã-L aşteptãm, cum ni s-a spus,

Pe Mirele neprihãnit,

Cu suflet bun şi liniştit.

Mai mult...

Lepădați în brațele uitării

Te vãd mergând nesigur şi încet,

La pas cu bãtrâneţea obositã.

Pari ca un cãlãtor fãrã bilet

Dar, la un loc cu gloata ce se-agitã.

 

Te vãd sãtul de vreme şi de trai

Şi, parc-adesea, buzele ţi-s grele;

Nici chef de vorbã, parcã nu mai ai

Şi nici s-asculţi degeaba câte-cele...

 

Deşi cunoşti al gândului suspin,

Nu-i nimeni curios sã te întrebe.

Chiar dacã trec cei mulţi, aşa cum vin,

Nu-s altceva decât "o biatã plebe"!

 

Cum te cunosc atât de bine-mi zic:

-"Vei spune-odatã ceva, cuiva? Poate!...

  Ai taine multe-n degetul cel mic,

  Dar nu pentru cei ce le ştiu pe toate!"

 

"Specialiştii sacri", din popor,

Ştiind şi ce şi cui îi aparţine,

Nu pot fi mentori, nici pentru ai lor,

Însã se cred eroi şi eroine.

 

Iatã-l cãzut, agonizând în drum!

Nu-i nimenea pe-aproape, sã-l ridice...

Cãci mulţi din generaţia de-acum

Nu pot sã-i spunã: "Haide sus, amice!"

 

Nãdãjduiesc cã, pânã la sfârşit,

Vor fi şi inimi binevoitoare,

Luând povara celui istovit,

Sã-l ţinã înc-o clipã, în picioare.

Mai mult...

Dor și frumusețe

Ţi-am adus şi viorele,

Ţi-am adus şi toporaşi;

Deci, atâta frumuseţe

Vezi pe mâna cui o laşi!

 

Toţi copacii din pãdure

Se-aplecarã-n felul lor

Şi-mi şoptirã cã, de tine,

Chiar le e nespus de dor.

 

Ia ascultã cum ne-ncântã

- Cã îţi place, bãnuiesc -

Dulce, o ciocãnitoare,

În limbajul pãsãresc!

 

Tot zãvoiul vrea s-audã

Cum îi cântã cucul, iar,

Pescãriţei cãlãtoare,

La sfârşit de cireşar.

 

Dor îţi va fi de cântarea-i

Şi pãdurii-i va fi dor,

Dar va trebui s-aştepte

Pânã anul viitor...

Mai mult...

Prefer să tac...

Prefer să tac când alţii spun

Poveşti şi snoave, fel de fel,

Cu zmei cu aripi de oţel,

Cu puşti, din bâtă de alun...

 

Nu-i felul meu să zic ceva

Numai de dragul de-a fi zis;

Căci vorba este un zapis

În stare a te obliga

 

Să faci ce n-ai fi vrut să faci,

Să fii ce nu ai vrea să fii.

Cuvintele, dacă nu ştii,

Sunt nemiloşii tăi ortaci!

 

La începutu-acestui veac

Atât de multă vorbărie,

E-o nemiloasă pandemie

Ce pare să nu aibă leac!

 

Şi, în sfârşit, un glas în plus

De ce aş face să răsune?

De ce să pun şi pasiune

Când nu se-aude ce am spus?

 

Nu sunt absurd şi nici posac

Dar, cum am spus-o mai devreme,

Ca rezumat acestei teme:

Când toţi vorbesc, prefer să tac.

Mai mult...

Poezii din aceiaşi categorie

Lumina stelelor

Ea reprezintă un sine fluid, ce amintește de stele:

Aparent, zăbovește; aparent, este suspendată în timp;

Ea pare a fi o iluzie. Este conștientă că, în acest

univers imens, nu poate întâlni o altă ființă care

să dețină un sine identic. Ea poate percepe doar

fragmente de infinit; capacitate de înțelegere și

prag al cunoașterii; orizont îndepărtat, ce desparte

marea de cer; lumină dansând pe suprafața apei și reflexie.

Ea mângâie cu privirea azurul senin.

Albastrul stelelor în formare atinge pământul pentru

a se sălășlui în fiecare om și în toate lucrurile;

în toate florile dar și în grindină;

înghețată precum coada oricărei comete;

cometă ce poate absoarbi lumina stelelor;

idealism încărcat de praf și contemplare

într-un electromagnetism polarizat;

fotosinteză și transpirație; transformare;

existență conservată și limbaj fosilizat,

care sunt încălzite de același soare dătător de viață

pentru a se apropia de Dumnezeu

în această realitate a nuanțelor schimbătoare,

realitate care creează un flux heliotropic.

Dumnezeu este prezent și în spațiile fragmentate

ale trecutului pe care le păstrăm în memorie.

Ea topește aceste fragmente pentru

a forma un amestec dulce-amar, caramelizat.

Numele ei este Eva și așteaptă să fie devorată

de viermi necrofagi, într-o bună zi.

 

Poezie de Marieta Maglas

Mai mult...

CE SUNT?

Ce sunt?
Zbor frânt de păsări rupt din stâncile de gheață. 
Trezit, un val albastru pierdut către neant.
Un ram ce tremură de flori rămase fără viață.
Ce sunt? 
O lacrimă discretă filtrând lumina-n diamant. 

 

Mai mult...

Latitudini de suflet

Am răscolit nădejdi în tremuri slabe,

hrănind dezamăgiri cu teamă.

Am descompus eșecurile obscure,

dizolvate în latitudini de suflet.

 

Mult am negat profunde pierderi,

smerit gustând bucate din pelin.

Am jupuit plăpânde versuri de sens,

de viață și dor în minor.

 

Am traversat deșerturi prin tăcere,

amânând salvarea prin iluzii.

Am decojit ființa-mi de putere,

aruncând-o la răscruce fără ecou.

 

 

Am evitat o viață-ntreagă, viața,

și-am negat multiple șanse în tenor.

Nu am cruțat și nu cred că-o fac o dată

— o firavă nădejde spre un viitor.

Mai mult...

Eternitate

Aplecată peste marginea vremii 

Moare secunda din noi

Și totul este spulberat de vânt...

Împrăștiată în lumină 

Cenușa de vise, cenușa de clipe,

Se contopește din nou cu viața 

Secunda renaște precum Phoenix 

Strălucește și arde acum 

În trupul altei generații.

Mai mult...

Sonet

Să ne fardăm cumva mucegăirea

Și putregaiul inimilor noastre

Să ne-aruncăm în sânge răni albastre

Și să găsim pe unde ni-i menirea.

La geam sunt flori în ale iernii glastre

Ne-a înghețat în vene și iubirea

Și am uitat de Domnul glăsuirea

În sferele romanțelor sihastre.

De frică ce să mai vorbim, ni-i multă

Înfășurată astăzi în zăpezi,

Tu ia omătul și la  alb ascultă.

Atinge-mă, să poți ca să mă vezi

Și-alungă teama într-o stea ocultă,

Adună-n duh de Dumnezeu dovezi.

Mai mult...

Morfeu și omul

Eu dorm acum pentru a mia oară

În aste ultime cinci mii de nopți,

Somnul ăsta relativ mă înfioară,

Odihna mea e vizitată des de hoți.

 

Visez un stadiu avansat de comă,

M-aș bucura să fiu inconștient,

Dorm cu o silă ce anunță vomă,

Sila de-a fi chiar și în somn prezent.

 

Planific un leșin vecin cu moartea,

Aș vrea să stau inert treizeci de ani,

Din insomnie înțeleg doar partea

Stării de veghe-n care scriu pe bani.

 

Dorm dar sunt treaz adânc în mine,

Ca un copil trezit la naștere în frig,

Somnul acesta e un surogat de bine,

Mă tem să mă trezesc de tot și strig.

 

Îmi sunt pereții martori la tortură,

Strig inutil ca-ntr-un spital de surzi,

Probabil doar durere scot pe gură

Și știu că sigur tu, eternitate, mă auzi

Mai mult...

Susține Poezii Online

Sprijinul tău ajută Poezii Online să crească frumos. Donația susține dezvoltarea, îmbunătățirile și acest spațiu dedicat creațiilor personale, locul unde poezia și textul literar aduc inspirație, liniște și o gură de aer pentru suflet.

Îți mulțumim că lași poezia să dăinuie. 🤍