Moartea, iubirea veșnica
Doar un an mai vreau să ți simt atingerea-i fierbinte,
Să cred măcar un ceas ca “el nu mă mai minte”.
Să mi iei mâna și să mi-o pui la tâmplă,
Ochii mei să nu mai vadă ceea ce se-ntamplă.
Iubirea mea-i pe moarte,însă,
Iar tu mă faci să mă simt atât de strânsă,
Mă faci să zbier atât de aprind și prelung,
Ale tale vorbe grele și tăioase,a mea inimă străpung.
Și nu uita,te rog,acel “te iubesc”,rostit în șoaptă,
Și nu ți lăsa a ta inima să plângă în timp ce-așteaptă.
Nu mă uita,te rog,atât de repede și de tăios,
Și nu uita iubirea-ntreaga ce între noi a fost.
Mai uită-te din când în când la lună și la stele,
Și nu,te rog,nu mă compara cu ele.
Mai ține-mă aproape,lângă a ta inima ostilă,
Și mai miroase câteodată,a mea voce volatilă.
Ochii tăi albaștri ca valurile mării-nvolburate,
Mă lasă să mai sper la ale tale schimbări deșarte
ce-mi afundă-n suflet adânci amoruri moarte
iar tu ca un zeu ce-omoară ale vieții inimi
transformi sufletele triste-n heruvimi.
Acum ca plec și uit să mă întorc,
Tu tragi de mine doar o treaptă să te urc.
Iar eu cu ochii-n lacrimi și înroșiți de dor,
Te privesc atât de aprind,în timp ce ale mele sentimente mor.
Categoria: Poezii de despărţire
Toate poeziile autorului: ANONIM 
Data postării: 29 decembrie 2023
Vizualizări: 672
