Sunt doar un dor...

Ce-ar fi să ne regăsim 

Când stelele ard în noapte

Timpul să nu ne trădeze,

Și clipa să ne țină aproape?

Ce-ar fi să pot spune ce simt

Fără ca vorbele să te alunge

Tăcerea să nu mai doară așa tare

Când dorul de tine în inimă surâde...

Ce-ar fi să-mi prinzi mâna în zori

Răceala dintre noi să se frângă 

Să dăm viață acestui "dacă "

Într-un final în doi, să ne cuprindă...

Rog sa stea o clipa cerul
Sa mai fiu putin cu tine
Atit iubirea cit si adevarul
Sa nu se dasparta de mine
Sa ne-nbratisam aievea
Sarutindu -ne doar noi
Sa fim singuri si natura
Martori pentru amundoi
Te-as lasa sa fugi ca vintul
Sa adii in viata mea
Dar cum vintu-i schimbatorul
Te voi pierde eu cindva
As dori sa vii adesea
Sa te vad mai des mai rar
Ca Romeo tu JUlieta
Te voi astepta la prag
Linga asa o frumusete
M-as simti si eu poet
As trai intr-o poveste
Dintr-o zina si un fat.

Alunec pe frunze şi nu ştiu 

De e toamna vinovată sau eu aiurită ,

Cu picuri de apă m-a prins ploaia auriu

Să nu cad pe ora desfrunzită .

În buzunare îmi afund mâinile nefiresc ,

Merg cu urechea uşor aplecată , chemată de un cânt ,

Prind din zbor cuvintele şi-ncerc să le unesc

Şi cu privirea pierdută mă împiedic de vânt .

Mă ademeneşte şoapta de castani ,

Îmi acopăr ochii şi ascult

Cum îmi umblă toamna prin ani

Aducându-mi poveşti de demult .

Pe umăr , ca o tăcere o frunză îmi cade ,

În jurul ei lumina devine mierie ,

Din mine timpul până la os roade ,

Oare , de ce mă doare toamna .... cine ştie ....?

Ia-mi tot ce dorești,

Ia-mi munții și marea,

Îți dau ce voiești,

Dar niciodată uitarea.

Ia-mi ochii albaștri,

Ascunde-mi cărarea,

Îți dau tot ce am,

Dar niciodată uitarea.

Ia-mi lacrima pură,

Suprimă-mi iertarea,

Îți dau toată averea,

Dar niciodată uitarea.

Ia-mi cântul și dorul,

Ia-mi exaltarea,

Îți dărui și zborul,

Dar niciodată uitarea.

Ia-mi dreptul la tot,

Ia-mi viața de îndată,

Dar nu-mi cere să uit,

Chipul tău...niciodată.

Nu e iubirea stralucitoare sărbătoare?

Și ce ne pasă nouă de lumea-ntunecată care zilnic moare

De neiubire,egoism și ură,

Ori cea care pe Dumnezeu îl gonește și alungă?

Noi doar ținându-ne de mână,

Ne-am declarat iubire veșnică, nemuritoare,

Iubindu-ne clipă de clipă, zilnic

Lună de lună, ani în șir, decenii multe,

Cu Harul Domnului în frunte!

Și ce-i iubirea cea nebună

De-i plimbă pe îndrăgostiți până pe Lună,

Și mai departe în Univers dacă e cazul..

Amorul este cel care singuratatea o alungă,

Tristețea o îndepărtează dar și necazul!

Iubito, nu e iubirea noastră Carnavalul?

Dar nu acela cu samba ori alegoricele care,

Cu dansatoare aproape dezbrăcate,goale și mii de privitori veniți din lumea largă....

Iubirea noastră este sacră sărbătoare,

A ta cu mine,fără gălagiosul public și plin de zarvă colorat spectacol,

Noi doi îmbrățișați sau doar ținându-ne de mână!

(21 martie 2024 Vasilica dragostea mea)

Lacrima zăpezii printre ghiocei

Are-ntotdeauna un rost al ei,

E un ecou al iernii care a trecut,

Ce nu mai trezește un vis pierdut.

Uită nostalgia,

Nu mai lăcrima!

Cântă-ntotdeauna

Primăvara ta!

Uită nostalgia

Timpului trecut,

Cântă bucuria

Că ne-am cunoscut.

O iubire veche lasă amintiri,

Dar și căi deschise spre noi iubiri.

Soarele apare cândva zâmbind.

Uită nostalgia,

Nu vorbi de ea

Și din ochi albaștri

Șterge-ți lacrima!

Uită nostalgia,

E un subiect trecut,

Cântă bucuria

Că ne-am cunoscut.

Uită nostalgia,

Nu mai lăcrima!

Cântă-ntotdeauna

Primăvara ta!

Uită nostalgia,

Nu vorbi de ea

Și din ochi albaștri

Șterge-ți lacrima!

Și din ochi albaștri

Șterge-ți lacrima!

Uită nostalgia,

Nu mai lăcrima!

Cântă-ntotdeauna

Primăvara ta!

Uită nostalgia

Timpului trecut,

Cântă bucuria

Că ne-am cunoscut.

Uită nostalgia!

¡Olvídate de la nostalgia!

La lágrima de la nieve entre las campanillas.

Siempre tiene un propósito,

Es un eco del invierno que ha pasado,

Lo que ya no despierta un sueño perdido.

Olvídate de la nostalgia,

¡No más lágrimas!

siempre canta

¡Tu primavera!

Olvídate de la nostalgia

pasado,

canta alegria

Que nos conocimos.

Un viejo amor deja recuerdos,

Pero también abrir caminos a nuevos amores.

El sol aparece a veces sonriendo.

Olvídate de la nostalgia,

no hables de ella

Y de ojos azules

¡Limpia tu lágrima!

Olvídate de la nostalgia,

Es un tema pasado,

canta alegria

Que nos conocimos.

Olvídate de la nostalgia,

¡No más lágrimas!

siempre canta

¡Tu primavera!

Olvídate de la nostalgia,

no hables de ella

Y de ojos azules

¡Limpia tu lágrima!

Y de ojos azules

¡Limpia tu lágrima!

Olvídate de la nostalgia,

¡No más lágrimas!

siempre canta

¡Tu primavera!

Olvídate de la nostalgia

pasado,

canta alegria

Que nos conocimos.

¡Olvídate de la nostalgia!

Pentru tine sunt greu de citit, 

Sunt un roman cu multe volume,

Ce cred că va fi tipărit, 

Pentru generații postume. 

Sunt un sonet shakespearian, 

Citit în al lumii spectacol,

De un prinț anglican

Hărăzit de profeți și oracol

Sunt o baladă asaltată de zei, 

Cântată prin Olimp câteodată,

Pe câmp printre lupi, printre miei,

Și de pruncii rămași fără tată.

Sunt poezia ce durerea-ți alină, 

Nimfa ce-ți cântă îngeresc la ureche, 

O stea căzătoare dintr-o noapte senină, 

O șoaptă rostită într-o limbă străveche. 

Pentru tine sunt greu de citit, 

De aceea mă iubești și mă ierți, 

Iar eu te privesc mereu fericit, 

Din lumea de aici, dintre coperți. 

Să poți uita e-un har,

Să poți uita-i virtute

De nimeni să nu ai habar,

În clipele tăcute.

Să poți uita e-un leac,

Să poți uita e tihnă,

Și-ai să trăiești un veac,

Cu sufletu-n odihnă.

Să poți uita e zbor,

Spre ceruri larg deschise,

Un cântec plin de dor,

Cu suferinți nescrise.

Să poți uita-i un dar,

Din suflet dat iubirii,

E crinul din altar,

Cununa dată firii.

Să poți uita e vis,

Un tainic legământ,

Un sunet necuprins,

Ce va erupe-n cânt.

Să poți uita e drumul,

Ce duce spre lumină,

Jăratecul și scrumul,

Ce piere în surdină.

Tu, uită, tot ce-i greu,

Și lasă-ți calea dreaptă,

Și sufletu-ți mereu,

Îți va vorbi  în șoaptă.

Mi-e teamă să te strig, căci glasul mi se frânge,

Ca frunza care tremură sub vântul neîncetat,

Dar mâna ta când vine și-n palma mea se strânge,

E parc-un fulger de lumină pe-un cer întunecat.

Pe umeri porți tăcerea în loc de-o robă lungă,

Iar buzele-ți sunt șoapte ce-mi sângerează firea,

Și-alerg în urma ta, ca pasu-mi să te ajungă,

Și-n ochii tăi de ceară să îmi topesc iubirea.

Cu fruntea între stele și palmele-n țărână,

Îți scriu pe-un colț de lună chemarea în abis,

Dar buzele ți-s mute, iar inima stăpână,

Pe toate rătăcirile ce-n mine le-ai aprins.

De-ar fi să cad pe pietre, sub pasu-ți de lumină,

N-aș blestema durerea, ci drumul ce te duce,

Căci nu-i osândă-n lume mai rea ca o grădină,

În care fragede vlăstare, încep să se usuce...

E atâta freamăt,

Și atât suspin,

Umbrele ne cheamă,

Ca să ne unim.

E atâta umblet,

Fără nici o urmă,

Pasul înspre tine,

Soarta des mi-l curmă.

Și atâta dor,

Inimile leagă,

Dar nu e ușor,

Lumea să-nțeleagă.

E atâta zbucium,

Și atâta sânge,

Glasul ca un bucium,

Te cheamă și plânge.

E multă învrăjbire,

Și nesiguranță,

Dar avem iubire,

Și avem speranță.

E atâta zbor,

Fără cuib și ram,

Și atâta dor,

Ne plânge la geam.

E atâta umblet,

E atâta freamăt...

Lacrima ta o port ca veşmânt,

Şi-o slăvesc, memorând deseori

Paşii tăi minunaţi pe pământ,

Ce se opresc şi pe aici uneori.

Ochii ţi-au rămas pe vecie în ea,

Şi-i privesc neîncetat, vinovat,

Par şi ei, că la fel, m-ar plăcea,

Chiar şi aşa, temător şi întristat.

Lacrima ta e şi acum îngheţată,

Pe obrazu-mi cald şi roşu timid,

Pe ea patinând pentru ultima dată,

Acel ultim sărut, rătăcit şi rigid.

Ochii tăi au pornit înspre ai mei,

Într-un schimb reciproc de cornee,

Şi de atunci lăcrimez Dumnezei,

Cu priviri şi surâs de femeie.

Biserica-i pe primul loc la bursă,

Iar milostenia stă atârnată-n garduri,

Dansează sfinți spre ați întinde-o cursă,

Iar popa mustăcește de sub farduri.

Hai vino păcătoaso că-i deschis bazarul,

Și cumpără icoane, insigne și fulare,

Și nu uita să vizitezi și altarul,

Și varsă tot ce ai prin buzunare.

Ți-e cruce strâmtă, hai pune-o pe tarabă,

Și-aduți copiii ca să-nvețe ritualul,

De la amvon ne predică râzând o babă,

Apocalipsa întârzie că îi vândură calul.

Stau îngerii în cercuri și vând aripi,

Iar demonii-și fac cruce cu-amândouă gheare,

Îți vine să te rogi dar trebuie să țipi,

Căci morții din cavouri au început să zboare.

Hai vino să te ung cu mir sfințit,

Și închină-te smerit cu ochii rugători,

Că astăzi în biserici Miracol s-a împlinit,

Preoții orbit-au pe aceia văzători.