Автор Bledea Andrei Adrian
Итого
4 публикацииСлучайные публикации :)
Insomnii
În miez de noapte, cerul e mut,
Stelele parcă de vise-au căzut.
Raul veghează sub umbrele reci,
Căutând un răgaz prin gânduri prea seci.
Pe geam se strecoară lumini de argint,
Dar somnul lipsește, pierdut în alint.
Pleoapele grele refuză să cadă,
Iar liniștea-i cântec, o dulce baladă.
Ce vise ascunde acest infinit?
Ce taină mă cheamă spre-un drum nesfârșit?
Raul se zbate, prizonier în chemări,
În noaptea ce pare fără hotare mari.
Cuvintele curg, dar răspuns nu găsesc,
Doar dorul de pace în suflet lucesc.
Pe marginea timpului, stă nemișcat,
Prinzând între gânduri un vis ce-a plecat.
Dar poate că noaptea nu vrea să-l adoarmă,
Ci doar să-i arate că mintea nu-i armă.
Raul zâmbește, sub cerul tăcut,
Și-ncepe să scrie un vers nevăzut.
Căci chiar și-n insomnii, există lumină,
O rază ce vine din suflet, divină.
Raul, veghetorul, prin noapte pătrunde,
Și-n taina durerii, povești profunde.
Colindul Magiei Crăciunului
În noaptea sfântă de Crăciun,
Luminițele strălucesc în drum.
Îngerii cântă cu voce blândă,
Vestind nașterea lui Isus în lumea bună
Clopotele sună în depărtare,
Oamenii se-adună laolaltă-n caleașcare.
Cu suflete pline de bucurie și speranțe noi,
Sărbătorim împreună miracolul divin al Nașterii lui Hristos.
Prin casele noastre se-arată lumina,
Dragostea și bunătatea ne unesc într-o singură linie fina.
Ne împodobim bradul cu straluciri colorate,
Și ne umplem inimile cu fericire și pace nesfârș În această zi specială, să fim uniți și darnici,
Spre cei în nevoi să fim mereu apropiși și blânzi.
Colindăm cu bucurie și zâmbet pe fețe,
Aducând speranță și iubire în inimi de toate felurile și vârste.
În jurul focului, în căldura casei noastre,
Ne adunăm cu cei dragi, împărțind povestiri și povești albe ca zăpada.
Cu fulgi de nea dansând în vântul rece de iarnă,
Simțim magia Crăciunului, o emoție ce nu se lasă uitată.
Sărbătorim nașterea Domnului cu cântece pline de har,
Rugându-ne pentru pace pe pământ și armonie-n dar.
Craciunul e timpul să dăruim și să primim cu inima deschisă,
Iubirea să fie darul nostru cel mai prețios, Continuând:
În fiecare an, sărbătorim cu bucurie,
Nașterea lui Isus, lumina noastră cea vie.
Să ne adunăm în jurul bradului împodobit,
Și să fim recunoscători pentru tot ce-am primit.
Vis ciudat
Aseara mi te-am visat
De mult nu mi s-a-ntamplat
Și a fost puțin ciudat
Te voiai îmbrățișat.
Și m-am lipit de pieptul tău
Să-ti simt al inimii ecou
Si mi-ai șoptit în acorduri de Bordeaux
"Baby! Ție chiar ti-a fost dor!".
Mi-e visul o icoană a vieții
Ce-mi luminează zorii dimineții
Mi-e dor...și mi-l port cu răbdare
Azi în suflet mi-e soare.
Bătrânica hoață în norvegiană
La un magazin de haine second-hand,
Luate, adunate, răsfirate de la orice brand,
O cucoană trecută de prima tinerețe, căci avea cam în jur de 70 de ani, se uită la bustiere,
Sora mai mare a Ceciliei, proprietara magazinului, se uită la femeia cu gesturi grosiere,
O vede că tot stă și moșmondește,
Parcă nimic nu-i mai tihnește,
Trece pe lângă rafturile cu bluze,
Le alege doar pe cele ce au imprimeu cu meduze,
Pune, pune, îndeasă în plasă tot ce găsește,
Nu prea pare că se grăbește,
Mișcările sunt lente,
Nu cedează sub privirile atente
Ale șefei magazinului,
Ce tușește măgărește, admirând poza buletinului,
Bătrânica noastră hoață,
Nu are absolut nicio greață,
Pentru că pofta inimii o răsfață,
S-a produs o boroboață,
La un moment dat, șefa magazinului o întreabă,
,,Aveți sacoșe grele, ați mai fost și pe la alte magazine bănuiesc?",dar baba glumeață îi răspunde: ,,Ia vezi-ți fă de treabă!"
Imposibil să accepte ea o nesimțire ca aceasta, o ia la puricat, bluză cu bluză,
Bătrâna chiar pare confuză,
Îi spune frumos că le-a primit cadou pe multe, foarte multe dintre ele, că a fost recent onomastica ei și de aceea este încărcată cu acele sacoșe,
Și toate cele șapte broșe,
Care din magazin erau luate,
De bătrânică erau de mult uitate,
,, Aveți vreo explicație pentru toate produsele pe care le cărați cu dumneavoastră dintr-un loc într-altul?"
,,Nu știu, nici nu știu cum îmi arată patul."
,,De ce ați mai venit la cumpărături, atunci?"
,,Am vrut să văd ceva frumos?
,, Mă mințiți frumos?"
,,Ce mai înseamnă de fapt frumos?"
,,Mai lăsați-mă cu prefăcătoria asta, că mă prind și singură"
,,Mai uit, da, dar am plătit tot ce am avut de luat, nu sunt genul care fură"
,,Dacă nu vă amintiți de șapte broșe, tot așa veți lua tot magazinul și nu veți ști că l-ați luat"
,,Cum se poate? Vă îndoiți de moralitatea mea?"
,,Ce mai e moral la lumea care a uitat să fie morală?..."
Rămânând cu această întrebare, bătrânica se apucă să scoată și din poșetă, din fustă, din mâneci, de după cercei, de sub pălărie, tot ce a luat și nu a achitat..
Bine, sperăm că nu veți fura și data viitoare,
Că este o greșeală morală destul de mare.
Den gamle tyven
I en bruktbutikk,
Tatt, samlet, bla gjennom fra alle merker,
En gammel kvinne som har gått sin beste alder, for hun var rundt 70 år gammel, ser på bustiere,
Cecilias storesøster, butikkeieren, ser på kvinnen med frekke gester,
Han ser henne fortsatt sitte og surmule,
Det er som om ingenting kan roe ham ned,
Gå forbi blusestativene,
Han velger bare de med manettrykk,
Putte, putte, stappet i nettet alt han finner,
Han ser ikke ut til å ha det travelt,
Bevegelsene er sakte,
Den gir seg ikke under de våkne øynene
Av butikksjefen,
Hva hoster eselet, beundrer bildet av bulletinen,
Vår gamle tyv,
Han har absolutt ingen kvalme,
Fordi hjertets lyst overgir det,
Det ble et opprør,
På et tidspunkt spør butikksjefen henne:
"Du har tunge sekker, jeg mistenker at du har vært i andre butikker også?", men den morsomme gamle damen svarer: "Se, gjør jobben din!"
Umulig for henne å akseptere ufølsomhet som dette, hun tar det med ro, bluse for bluse,
Den gamle damen ser virkelig forvirret ut,
Han forteller henne pent at han fikk mange, mange av dem i gaver, at det nylig var navnedagen hennes, og at det er derfor hun er lastet med de posene,
Og alle de syv søljene,
Som ble tatt fra butikken,
Som en gammel kvinne var de lenge glemt,
"Har du noen forklaring på alle produktene du har med deg fra sted til sted?"
"Jeg vet ikke, jeg vet ikke engang hvordan sengen min ser ut."
"Så hvorfor kom du og handlet?"
"Ville jeg se noe vakkert?
"Lyver du pent for meg?"
"Hva betyr egentlig vakker?"
"La meg stå med dette påskuddet, for jeg kan ta meg selv alene"
"Jeg glemmer, ja, men jeg betalte for alt jeg måtte ta, jeg er ikke typen til å stjele"
"Hvis du ikke husker syv brosjer, vil du fortsatt ta hele butikken og ikke vite at du tok den"
"Hvordan er det mulig? Tviler du på min moral?"
"Hva er moralsk med verden som har glemt å være moralsk?"
Forblir med dette spørsmålet, begynner den gamle kvinnen å fjerne alt hun tok og ikke betalte for fra vesken, fra skjørtet, fra ermene, bak øredobber, under hatten.
Ok, vi håper du ikke stjeler neste gang,
At det er en ganske stor moralsk feil.
Ai plecat
Ai venit in viata mea
Si ai parut ca esti,
Un om normal,
Pana ai decis sa pleci.
Ai plecat,
Nu ai ezitat.
Ai uitat tot ce s-a intamplat
Nu ai vrut sa te uiti in spate,
Tu cu ochii inainte , sa distrugi regate.
Am vorbit, si a fost frumos
Insa, totul trebuie sa se termine chiar daca nu are niciun rost.
M-ai lasat, asa ca altii,
Distrusa si fara speranta.
As vrea, sa nu fi vorbit cu tine,
Dar nu pot sa nu ma gandesc la amintirile alea nemărginite.
As vrea, sa pot sa te uit,
Chiar daca recent ai decis sa fugi.
Sa fugi de adevar si fapte,
Sa alergi departe.
Ai fost aici timp de 3 luni,
Dar nu as vrea sa uit, nici cele mici chestiuni.
As vrea sa uit de tine,
Insa stiu ca viata nu ar fi mai bine.
As vrea,sa nu fi plans
In seara cand mi-ai spus,
Toate acele lucruri,
Care m-au rapus.
As vrea sa nu ma mai gandesc,
Ca in tine a mai ramas un pic de sentiment dumnezeiesc.
Nu m-ai distrus tu,
Ci altii ce m-au strapuns,
Cu sabii de cuvinte ascutite,
Si lovituri cerebrale iesite, din comun.
Ai fost si tu o lovitura,
La inimioara mea abatuta,
Iar lucrurile pe care mi le-ai spus,
Au fost doar miciuni pe care le-ai compus.
Ai venit in viata mea,
Si mi-ai redat speranta.
Dar la sfarsit a fost doar o farsa.
Mi-ai spus ca si tu la mine te gandesti,
Dar amandoi stim ca nici nu-ti amintesti,
culoarea mea preferata.
As vrea sa uit de tine,
Numai ca, la inceput ai parit normal
Pana ai devenit doar un grosolan.
Straturi geologice
învelișul viu al pămânului este ca o carte
scrisă într-un cod secret
nedecriptibil
fiecare pagină echivalează cu un strat geologic
cu o filă galbenă
de pe care s-au șters aproape toate literele
au rămas doar oasele celor primiți în chirie
în apartamentele cu încălzire centrală și aer condiționat
din asamblurile rezidențiale ale vieții
mumiile eviscerate
și îmbălsămate
ca să nu stârnească mirosuri greu de suportat
în cărțile de istorie
virușii insensibili la toate schimbările climatice
caii morți din vremurile războaielor nabucodonosoriene
dinozaurii
o carte începută odată cu descoperirea obiceiului prost
de a ne ilustra gândurile
mustind de idealuri în stare de putrefacție
împinse până în zilele noastre
și
mai ales
de milioane de hectolitri de sânge
parcă prea mult pentru cinci milenii de încleștări fratricide
sub stindardul terorii
culminând cu prăbușirea Turnurilor Gemene...
Литературные новости, стихи и культурные события прямо на твоём телефоне.
Подписаться на канал
Catastrofa din mine
Monica P
20 октября
Profund și frumos,felicitări!!!💌
Un lup printre oi
Irina Alexandra
18 октября
Superb!!!
Nu mă asculta, inimă
Lacrimi de dor
17 октября
Iubirea este pe vecie!
Nu mă asculta, inimă
Lacrimi de dor
17 октября
Felicitări, frumoase versuri, felicitări pentru tot!
Biografie
Vladislav Varzari
16 октября
@Silvia Mihalachi, aceasta este una dintre primele mele poezii, vă mulțumesc mult
Biografie
Silvia Mihalachi
16 октября
Am citit cu o deosebită atenție , așa cum se citește o ,,Biografie ,, incrustată ,, în palmele ostenite,, și am găsit scrise ,, fapte cu cerneală...
Parfumul unui timp apus
un-pahar-de-poezie
14 октября
Mulțumesc din suflet🙏
Parfumul unui timp apus
Dora●Dor
13 октября
poezia aceasta este de o nostalgie si de o demnitate superbă!
Efectul Placebo
celina balan
10 октября
Superba.🌹🌹🌹 Fără cuvinte!👏👏👏
Parfumul unui timp apus
celina balan
10 октября
Atât de nostalgica încât te învăluie de la prima citire. Linistitoare. Felicitari❤️