O uşă
Lemnul unei uși e un dar pentru tâmplari
Chiar dacă , azi, mult a suferit pădurea
Răpus fiind cel mai falnic dintre stejari
Copacul ţipându-şi, jalnic, prăbuşirea.
Incrustată-n lacrimi, ștearsă de venin,
Lăsată larg deschisă, sau ferecată
O ușă rămâne un presupus destin
Deţii tu, oare o cheie potrivită?
Category: Philosophical poem
All author's poems: Silvia Mihalachi
Date of posting: 27 августа 2022
Views: 1428
Poems in the same category
TRECUT, PREZENT ŞI VIITOR
Bucuria şi tristeţea te urmăresc,
La colţ, oriunde ele te pândesc.
În funcţie de faptele tale.
Vor fi ori nori, ori soare-
Contează mult ceea ce ai făcut,
Prezentul este bântuit de trecut!
Anii trec, dar nu poţi scăpa!
Trecutul şi prezentul se vor revedea
Viitorul ţi-l vor negocia...
Negocierea s-a terminat!
Trecutul şi prezentul au decis ce va fi:
În funcţie de fapte, viitorul te va răsplăti.
Viața ta , e în mâinile tale
Undeva în întuneric
Se ascunde viața ta
Sinucisă de durere
Și cu lacrimi de o stea
Ar putea fi mult mai bună
Dacă ai avea curaj
Ca să-ți mânuești destinul
Căci durerea nui un grajd
Ai putea să ai noroc
Dacă asta ți-ai dori
Dar destinul nu îți spune
Cine în viitor vei fi
Totul e la tine-n cap
Mânuește-l cu putere
Și dorințele vor fi
O amintire, nu durere
Mreaja nopții gând
Auzind cum bufnița cheamă noaptea
Vorbind în spaima necredinciosului,
Se mai scurge de pe cer o stea,
În răsăriturile necurate ale întunericului.
Drumurile mele, se scaldă ușor,
Risipindu-se precum spuma mării…
Nu mai am nici-un singur dor,
Doar o amplă dorință, dată uitării…
Nemărginitul infinit îl țin într-o palmă,
Lovind numai adieri de lumină
Și veșnicia o țin într-o oră,
Precum raiul într-o floare sălbatică.
Om deștept
Între cei patru pereți
Negru gând, taie prin fum,
"Ce sunt oameni deștepți?
De ce ne fac scrum?"
Prin fum, durere și țipete-n amurg
Scriu pe aste foi murdare,
Stihuri ce din inimă-mi curg
Stihuri negre, oarecare.
Bate agale-n al meu piept
O suspiciune arzătoare,
"De ce e omul deștept,
O dezamăgire care doare?"
Voi, ăștia!
Ăștia
...
Ne sorb ăștia viața însetați
Colindându-ne cu zumzet de ispite,
De-a ne-nchina măștilor vopsite
În culori stridente, dichisite,
Sărmani vânduți și iarăși cumpărați!
...
Și dacă viața încă ne e dragă,
Au ăștia grijă să ne dreseze bine,
Pentru-a privi doar cum se cuvine,
Contactele cu lumile străine
Mai nimic să nu se nțeleagă!
...
Sărmani vânduți și iarăși cumpărați
Vopsiți în culori stridente, dichisite,
Colindându-ne cu zumzet de ispite,
Voi ăștia, posesori ai vieților finite,
V-am colindat. Ne dați ori nu ne dați?
Privește prin ochii mei
Este prea mare ambuteiaj
Din cauza stărilor insipide,
În sticle găsesc același mesaj
“Scuze, promit să nu mai deranjez”.
N-am nevoie de încă un bandaj,
Sunt sătul de scuzele morbide,
Du-te sus la ultimul etaj
Să vezi destăinuirile obide.
Da’ privește atent urmele de siaj
Cum mănâncă din aceleași blide
Și tulbură apele oceanelor de bruiaj,
Că-s frați la bine, restul sunt vorbe perfide.
Priveliști post-mortem de scurtmetraj
Pline de frici ce aleargă cu fețele palide,
În timp ce fericirea e tăiată la montaj,
Ca nimeni să nu știe sa conchide.
TRECUT, PREZENT ŞI VIITOR
Bucuria şi tristeţea te urmăresc,
La colţ, oriunde ele te pândesc.
În funcţie de faptele tale.
Vor fi ori nori, ori soare-
Contează mult ceea ce ai făcut,
Prezentul este bântuit de trecut!
Anii trec, dar nu poţi scăpa!
Trecutul şi prezentul se vor revedea
Viitorul ţi-l vor negocia...
Negocierea s-a terminat!
Trecutul şi prezentul au decis ce va fi:
În funcţie de fapte, viitorul te va răsplăti.
Viața ta , e în mâinile tale
Undeva în întuneric
Se ascunde viața ta
Sinucisă de durere
Și cu lacrimi de o stea
Ar putea fi mult mai bună
Dacă ai avea curaj
Ca să-ți mânuești destinul
Căci durerea nui un grajd
Ai putea să ai noroc
Dacă asta ți-ai dori
Dar destinul nu îți spune
Cine în viitor vei fi
Totul e la tine-n cap
Mânuește-l cu putere
Și dorințele vor fi
O amintire, nu durere
Mreaja nopții gând
Auzind cum bufnița cheamă noaptea
Vorbind în spaima necredinciosului,
Se mai scurge de pe cer o stea,
În răsăriturile necurate ale întunericului.
Drumurile mele, se scaldă ușor,
Risipindu-se precum spuma mării…
Nu mai am nici-un singur dor,
Doar o amplă dorință, dată uitării…
Nemărginitul infinit îl țin într-o palmă,
Lovind numai adieri de lumină
Și veșnicia o țin într-o oră,
Precum raiul într-o floare sălbatică.
Om deștept
Între cei patru pereți
Negru gând, taie prin fum,
"Ce sunt oameni deștepți?
De ce ne fac scrum?"
Prin fum, durere și țipete-n amurg
Scriu pe aste foi murdare,
Stihuri ce din inimă-mi curg
Stihuri negre, oarecare.
Bate agale-n al meu piept
O suspiciune arzătoare,
"De ce e omul deștept,
O dezamăgire care doare?"
Voi, ăștia!
Ăștia
...
Ne sorb ăștia viața însetați
Colindându-ne cu zumzet de ispite,
De-a ne-nchina măștilor vopsite
În culori stridente, dichisite,
Sărmani vânduți și iarăși cumpărați!
...
Și dacă viața încă ne e dragă,
Au ăștia grijă să ne dreseze bine,
Pentru-a privi doar cum se cuvine,
Contactele cu lumile străine
Mai nimic să nu se nțeleagă!
...
Sărmani vânduți și iarăși cumpărați
Vopsiți în culori stridente, dichisite,
Colindându-ne cu zumzet de ispite,
Voi ăștia, posesori ai vieților finite,
V-am colindat. Ne dați ori nu ne dați?
Privește prin ochii mei
Este prea mare ambuteiaj
Din cauza stărilor insipide,
În sticle găsesc același mesaj
“Scuze, promit să nu mai deranjez”.
N-am nevoie de încă un bandaj,
Sunt sătul de scuzele morbide,
Du-te sus la ultimul etaj
Să vezi destăinuirile obide.
Da’ privește atent urmele de siaj
Cum mănâncă din aceleași blide
Și tulbură apele oceanelor de bruiaj,
Că-s frați la bine, restul sunt vorbe perfide.
Priveliști post-mortem de scurtmetraj
Pline de frici ce aleargă cu fețele palide,
În timp ce fericirea e tăiată la montaj,
Ca nimeni să nu știe sa conchide.
Other poems by the author
JUDECATA
În aula aceluiași proces
Am venit la sesizare
Tu să aperi blând
El din interes
Să acuze ... să acuze
Și toți
Într-o legitimă apărare
Cu ,, da ,, cu ,,nu,,
Din pro,, și ,, contra,,
Sentința nu-i de mirare.
E ora când
Pronunțarea apăruse deja în ziare…
Jurații ne-au citat-o.
Ce păcat de aulă
De distinsa adunare…
Când totul se putea rezolva
La un chioșc cu ziare….
Frunza răzvrătită
Pe aleea părăsită
De flori, de oameni și de bănci
Mă strecor într-un decor
Cu frunzele care cad
Triste, galbene și mor.
Doar cele răzvrătite
Cer copacului ajutor:
Sunt frunza îngălbenită
Copacule, sunt frunza ta
Nu mă lăsa strivită
Sub talpă înnegrită
Roagă-te, strigă spre cer…
În zadar un ram s-apleacă
Către frunză s-o cuprindă
Este vântul ce-o alungă
Sub o talpă prea grăbită.
Într-o pripășită toamnă
Eu sunt frunza răzvrătită.
LASĂ PIATRA JOS!
Mă plimb prin ploaia de nori scuturată
Mă plimb când ceața ascunde mistere
Învăț să calc ascuțitele pietre
Simt cum tăcerea lor mă așteaptă
Să lovească fără judecată.
Mă rătăcesc, cărările-s aride
Nu vreau să calc pe verdele din iarbă
Deși privirea-n viitor mi-i oarbă
Iar hrana-i doar boabe de-aguride,
Când zilele sunt tot mai toride.
O umbră în suflet îmi lasă stigmat
Păcatul iubirii mă cheamă mereu
Aleg piatra neputinței din pereu
S-o arunc în mine ca-ntr-un vinovat…
Un glas divin din ceruri mi-a strigat,
Lasă piatra jos!...A iubi nu-i un păcat.
Tot ce am
Îți dau visele
Cu ele mă alint
Strigându-ți chipul din oglindă,
Cad cioburi ce mă mint
Când umbra ta ating
Și brațele iubirii vin
În valsul vieții să mă prindă.
Îți dau umbra mea
Cu ea te însoțești
E mult mai înțelegătoare ,
Chiar dacă o strivești
Ea fuge și fuge…..
Niciodată n-ai să afli
Ce mult, uitarea ta mă doare.
Dacă va fi
Dacă va fi să bat
La ușa ta
Deschide-mi iubind clipa
Când m-ai chemat….
Eu să opresc
Ora când te-am strigat
Să mângâiem
Zorii zilei noastre,
Nopțile la înnoptat
Dacă va fi să vin …..
FLUTURI SI FLORI
Privește cupola cerului!..Și eu o privesc
Scrutând-o, este ca o mare ce s-a limpezit
Când norii, valuri, valuri ușor s-au liniștit
Și florile unduindu-se parcul inundă
Parfumul din petale generoase-l risipesc
Privindu-se una pe alta ca-ntr-o oglindă ,
Dorul de fluturi zburând, tainic îl ostoiesc
Doar frunza - n copac mai leagănă o crisalidă,
Ea, este vraja vieții dintr-un vers de madrigal
În dorul lor, florile cu flori sunt răbdătoare
Precum Cio- Cio- San și ele sunt o așteptare…
………………………………………………………………
Un fluture, cu-a lui aripi frumos colorate
Vibrează ca un arcuș pe coarda de vioară
Sărutând elegant florile înflăcărate,
Galantul butterfly cu-aripa le-nconjoară
Uitând că pentru el clipele sunt numărate
Doar una i-a rămas să viseze că mai zboară…
Florile rubiconde, dintr-un sărut efemer
S- amăgesc că toamna-i o adiere ușoară
Și vântul anotimpului rece va fi șomer
Fluturi și flori sunt feerie dintr-un spectacol
Sub cupola cerească NATURA- i un mister,
NATURA-i un miracol.
JUDECATA
În aula aceluiași proces
Am venit la sesizare
Tu să aperi blând
El din interes
Să acuze ... să acuze
Și toți
Într-o legitimă apărare
Cu ,, da ,, cu ,,nu,,
Din pro,, și ,, contra,,
Sentința nu-i de mirare.
E ora când
Pronunțarea apăruse deja în ziare…
Jurații ne-au citat-o.
Ce păcat de aulă
De distinsa adunare…
Când totul se putea rezolva
La un chioșc cu ziare….
Frunza răzvrătită
Pe aleea părăsită
De flori, de oameni și de bănci
Mă strecor într-un decor
Cu frunzele care cad
Triste, galbene și mor.
Doar cele răzvrătite
Cer copacului ajutor:
Sunt frunza îngălbenită
Copacule, sunt frunza ta
Nu mă lăsa strivită
Sub talpă înnegrită
Roagă-te, strigă spre cer…
În zadar un ram s-apleacă
Către frunză s-o cuprindă
Este vântul ce-o alungă
Sub o talpă prea grăbită.
Într-o pripășită toamnă
Eu sunt frunza răzvrătită.
LASĂ PIATRA JOS!
Mă plimb prin ploaia de nori scuturată
Mă plimb când ceața ascunde mistere
Învăț să calc ascuțitele pietre
Simt cum tăcerea lor mă așteaptă
Să lovească fără judecată.
Mă rătăcesc, cărările-s aride
Nu vreau să calc pe verdele din iarbă
Deși privirea-n viitor mi-i oarbă
Iar hrana-i doar boabe de-aguride,
Când zilele sunt tot mai toride.
O umbră în suflet îmi lasă stigmat
Păcatul iubirii mă cheamă mereu
Aleg piatra neputinței din pereu
S-o arunc în mine ca-ntr-un vinovat…
Un glas divin din ceruri mi-a strigat,
Lasă piatra jos!...A iubi nu-i un păcat.
Tot ce am
Îți dau visele
Cu ele mă alint
Strigându-ți chipul din oglindă,
Cad cioburi ce mă mint
Când umbra ta ating
Și brațele iubirii vin
În valsul vieții să mă prindă.
Îți dau umbra mea
Cu ea te însoțești
E mult mai înțelegătoare ,
Chiar dacă o strivești
Ea fuge și fuge…..
Niciodată n-ai să afli
Ce mult, uitarea ta mă doare.
Dacă va fi
Dacă va fi să bat
La ușa ta
Deschide-mi iubind clipa
Când m-ai chemat….
Eu să opresc
Ora când te-am strigat
Să mângâiem
Zorii zilei noastre,
Nopțile la înnoptat
Dacă va fi să vin …..
FLUTURI SI FLORI
Privește cupola cerului!..Și eu o privesc
Scrutând-o, este ca o mare ce s-a limpezit
Când norii, valuri, valuri ușor s-au liniștit
Și florile unduindu-se parcul inundă
Parfumul din petale generoase-l risipesc
Privindu-se una pe alta ca-ntr-o oglindă ,
Dorul de fluturi zburând, tainic îl ostoiesc
Doar frunza - n copac mai leagănă o crisalidă,
Ea, este vraja vieții dintr-un vers de madrigal
În dorul lor, florile cu flori sunt răbdătoare
Precum Cio- Cio- San și ele sunt o așteptare…
………………………………………………………………
Un fluture, cu-a lui aripi frumos colorate
Vibrează ca un arcuș pe coarda de vioară
Sărutând elegant florile înflăcărate,
Galantul butterfly cu-aripa le-nconjoară
Uitând că pentru el clipele sunt numărate
Doar una i-a rămas să viseze că mai zboară…
Florile rubiconde, dintr-un sărut efemer
S- amăgesc că toamna-i o adiere ușoară
Și vântul anotimpului rece va fi șomer
Fluturi și flori sunt feerie dintr-un spectacol
Sub cupola cerească NATURA- i un mister,
NATURA-i un miracol.