Viclenia Îndoielii
Am început sa idealizez iubirea
Dându-i substanța făurită-n moarte,
Ca un fier ce se îneacă
Prin flăcări zgomotoase!
O privesc scârbit și hedonist,
Ca o singură consecință
A unei suferințe înșelătoare!
Observ timpul cum îmi scurge
Clepsidra spartă într-un spațiu umed,
Părând totul dizolvat
Prin cioburile sângerii
A unei patimi universale,
Fără să mai cunoască vreun atribut.
Pierderi infinite,
Lăsate concise
Într-un minimalism dependent.
Prea multe răni într-o luptă neclară
Ce-și are rezumatul într-un pumn de țărână.
Ne-am desprins dureros,
Fără vreo hartă sau vreo busolă
Compasul rămânând neutru.
O lume confuză,
Nimic special,
Ce-și așteaptă călăul
Cu fața descoperită.
Pan’ la pedeapsă
Drumul e lung,
Când judecata se plimbă
Într-un viitor trecut.
Prezentul e vis!
Iar clipa-i vândută,
Nimic nu a fost,
Deși tot este acum!
Aștept să clipesc
In iadul edenic,
Nepăsător întrebând,
Din ce parte să mușc?
Drăguț A.V.
Poems in the same category
Cine ma aude?
Oh suflet drag ,
Din al meu trup
Un sunet nu mai iese
Fara vorbe am ramas
Chiar de in minte
Romane am de spus ....
Corp de lut am ajuns
Sau asa ma simt ...
Rece, moale si far de viata
Cand glasul impietrit a devenit
Cand strig si nu ma auzi
Cand vorbesc si nu ma asculti
Cand spui ca doar un suflet tanar sint
Si ma renegi
Ma ignori si diminuezi
Crezand ca n-am habar
Ce este viata
In vid plutesc
Vorbele îmi rasuna
Si numai luceferi banlzi ma aud
Si ma alina de la rasarit pana la apus
Caci vorbele sufletului
Nu le aude oricine
Si le citeste numai
Cine ochi are sa vada
Viața pe pământ
Ce este omul, fiinţa trecãtoare?
Un chip scãldat în umbre şi în soare!
Minune care-apare şi-apoi trece
Şi-ntreagã urma ei, rãmâne rece.
Lut moale, bucuros c-a fost sãpat
Şi îngrijit, udat şi cultivat,
Ţãrânã, socotindu-şi viaţa-n "ani",
Şuvoi încetinit de bolovani.
Nu este fiinţa dulce şi hazlie
Mai mult decât un vers de poezie...
Se bucurã şi strofa şi poetul,
Şi-apoi se stinge-ncetul cu încetul.
Cum trece coasa peste pipirig
Şi tremurã ţãrâna şi i-e frig,
Cum se deşirã firul de pe fus,
Aşa-i şi omul. Nu mai e. S-a dus!...
În praful timpului
Nu mă întreba de cărare
mereu îmi reneg picioarele,
pledează vulgaritate.
Nici gândurile nu le întreba
au fugit de acasă.
Poate conştiinţa?
La ce bun,
mă vizitează doar duminica,
în spatele bisericii.
Nu mă întreba încotro mă îndrept,
s-ar putea să ne ciocnim nepăsările
şi să murim mereu.
Dacă nu mă întrebi nimic,
obosit de aşteptare,
voi respira doar trecut.
Un colţ de munte
se prăvale
peste lacul meu de lacrimi.
Ştii să înoţi?
Astăzi nu sunt acasă.
Poate mâine
vom juca şotronul copilăriei,
rugându-ne să rămânem
acolo unde ne-am văzut prima oară,
chiar în praful timpului.
Distrugere
Armonia vieții s-a pierdut la limita secolului,
Razele soarelui nu mai oferă aceeași alinare
Iar luna, cândva zâna bună a poveștilor cerești,
A alungat stelele din preajma astrului pământesc.
La mișcarea universului ce se dorește ireversibilă
Au răspuns generațiile trecute cu o tăcere absolută,
Însă azi, singurul răspuns viabil oferit de omenire
Seamănă mai mult cu un strigăt deznădăjduit.
Frica unei morții lente a depășit eul personal
Și s-a extins ca o plagă emoțională pe tot pământul,
Vietățile ce cândva dansau fericite valsul vieții
Poartă azi pecetea unei realității sumbre și macabre.
Copacii ce cândva erau seculari, azi sunt palide umbre
Ce își împărtășesc bătrânețea la vârsta adolescenței.
Apele dulci ce șerpuiau mândre spre mările cele mari
Își plâng caldura inundând din ce in ce mai mult pământul.
Pământul s-a preschimbat într-un mormânt comun,
Sinuciderea nu mai este un act de egoism barbar,
Dumnezeu a lepădat din grija sa, soarta întregii omenirii,
Creându-și un nou teren de joacă, mult mai departe.
Transcedental
M-am mutat dintr-o chilie în alta
de frica demonilor ce mă ispiteau
și așa am descoperit că în pustietate
toate poartă culoarea întunericului.
În lipsa iubirii și a îmbrățișărilor tandre
am acceptat îmbrățisarea morții,
cu zâmbetul unui om ce știe că dincolo
sunt mai frumoase petele de lumină.
Mi-am separat sufletul de ființă
în azurul unei dimineți de primăvară,
când fluturii și păsările puneau în scenă
un magistral spectacol anual.
Răbdătoare, eternitatea mi-a îmbrăcat sufletul
cu insomniile Universului,
iar pentru a nu simți singurătatea
m-a aruncat în chip de stea într-un ocean plin de stele.
Omul
Un om cinstit va fi de multe ori luat de prost
Un om mințind va vrea să-ți spună exact pe unde-a fost
Un om trezit va fi de multe ori nedormit
Iar un om voind va ajunge de multe ori pe-un drum greșit
Omul ce tace are cele mai de preț cuvinte
Omul care zace pe sine e cel ce minte
Omul ce creează are o suferință-n viață
Omul ce visează îl vede pe sine-n față
Cel ce cară greutățile vieții va zbura când va vedea ochii morții
Cel ce gustă suferințele va recunoaște darurile bunătății
Cel ce știe să vadă și prin ceață va descoperi tainele lumii
Iar cel ce poartă o mască pe față va simți aromele durerii
Acela ce aleargă constant după plăceri va fugi mereu de dureri
Acela ce constată traseul nesfârșit va sta în pas neclintit de păreri
Acela ce e prins în jocul de noroc al universului va retrăi focul
Acela ce e liber în dansul etern al cosmosului va cuceri pasul
El ce va găsi rost în toate va trăi binele ca la carte
El ce va simți adevărurile va descoperi tot ce poate
El ce va distruge limitele impuse va renaște din nimic absolut
Iar el ce va da tot din el va regăsi totul ce a fost pierdut
Cine ma aude?
Oh suflet drag ,
Din al meu trup
Un sunet nu mai iese
Fara vorbe am ramas
Chiar de in minte
Romane am de spus ....
Corp de lut am ajuns
Sau asa ma simt ...
Rece, moale si far de viata
Cand glasul impietrit a devenit
Cand strig si nu ma auzi
Cand vorbesc si nu ma asculti
Cand spui ca doar un suflet tanar sint
Si ma renegi
Ma ignori si diminuezi
Crezand ca n-am habar
Ce este viata
In vid plutesc
Vorbele îmi rasuna
Si numai luceferi banlzi ma aud
Si ma alina de la rasarit pana la apus
Caci vorbele sufletului
Nu le aude oricine
Si le citeste numai
Cine ochi are sa vada
Viața pe pământ
Ce este omul, fiinţa trecãtoare?
Un chip scãldat în umbre şi în soare!
Minune care-apare şi-apoi trece
Şi-ntreagã urma ei, rãmâne rece.
Lut moale, bucuros c-a fost sãpat
Şi îngrijit, udat şi cultivat,
Ţãrânã, socotindu-şi viaţa-n "ani",
Şuvoi încetinit de bolovani.
Nu este fiinţa dulce şi hazlie
Mai mult decât un vers de poezie...
Se bucurã şi strofa şi poetul,
Şi-apoi se stinge-ncetul cu încetul.
Cum trece coasa peste pipirig
Şi tremurã ţãrâna şi i-e frig,
Cum se deşirã firul de pe fus,
Aşa-i şi omul. Nu mai e. S-a dus!...
În praful timpului
Nu mă întreba de cărare
mereu îmi reneg picioarele,
pledează vulgaritate.
Nici gândurile nu le întreba
au fugit de acasă.
Poate conştiinţa?
La ce bun,
mă vizitează doar duminica,
în spatele bisericii.
Nu mă întreba încotro mă îndrept,
s-ar putea să ne ciocnim nepăsările
şi să murim mereu.
Dacă nu mă întrebi nimic,
obosit de aşteptare,
voi respira doar trecut.
Un colţ de munte
se prăvale
peste lacul meu de lacrimi.
Ştii să înoţi?
Astăzi nu sunt acasă.
Poate mâine
vom juca şotronul copilăriei,
rugându-ne să rămânem
acolo unde ne-am văzut prima oară,
chiar în praful timpului.
Distrugere
Armonia vieții s-a pierdut la limita secolului,
Razele soarelui nu mai oferă aceeași alinare
Iar luna, cândva zâna bună a poveștilor cerești,
A alungat stelele din preajma astrului pământesc.
La mișcarea universului ce se dorește ireversibilă
Au răspuns generațiile trecute cu o tăcere absolută,
Însă azi, singurul răspuns viabil oferit de omenire
Seamănă mai mult cu un strigăt deznădăjduit.
Frica unei morții lente a depășit eul personal
Și s-a extins ca o plagă emoțională pe tot pământul,
Vietățile ce cândva dansau fericite valsul vieții
Poartă azi pecetea unei realității sumbre și macabre.
Copacii ce cândva erau seculari, azi sunt palide umbre
Ce își împărtășesc bătrânețea la vârsta adolescenței.
Apele dulci ce șerpuiau mândre spre mările cele mari
Își plâng caldura inundând din ce in ce mai mult pământul.
Pământul s-a preschimbat într-un mormânt comun,
Sinuciderea nu mai este un act de egoism barbar,
Dumnezeu a lepădat din grija sa, soarta întregii omenirii,
Creându-și un nou teren de joacă, mult mai departe.
Transcedental
M-am mutat dintr-o chilie în alta
de frica demonilor ce mă ispiteau
și așa am descoperit că în pustietate
toate poartă culoarea întunericului.
În lipsa iubirii și a îmbrățișărilor tandre
am acceptat îmbrățisarea morții,
cu zâmbetul unui om ce știe că dincolo
sunt mai frumoase petele de lumină.
Mi-am separat sufletul de ființă
în azurul unei dimineți de primăvară,
când fluturii și păsările puneau în scenă
un magistral spectacol anual.
Răbdătoare, eternitatea mi-a îmbrăcat sufletul
cu insomniile Universului,
iar pentru a nu simți singurătatea
m-a aruncat în chip de stea într-un ocean plin de stele.
Omul
Un om cinstit va fi de multe ori luat de prost
Un om mințind va vrea să-ți spună exact pe unde-a fost
Un om trezit va fi de multe ori nedormit
Iar un om voind va ajunge de multe ori pe-un drum greșit
Omul ce tace are cele mai de preț cuvinte
Omul care zace pe sine e cel ce minte
Omul ce creează are o suferință-n viață
Omul ce visează îl vede pe sine-n față
Cel ce cară greutățile vieții va zbura când va vedea ochii morții
Cel ce gustă suferințele va recunoaște darurile bunătății
Cel ce știe să vadă și prin ceață va descoperi tainele lumii
Iar cel ce poartă o mască pe față va simți aromele durerii
Acela ce aleargă constant după plăceri va fugi mereu de dureri
Acela ce constată traseul nesfârșit va sta în pas neclintit de păreri
Acela ce e prins în jocul de noroc al universului va retrăi focul
Acela ce e liber în dansul etern al cosmosului va cuceri pasul
El ce va găsi rost în toate va trăi binele ca la carte
El ce va simți adevărurile va descoperi tot ce poate
El ce va distruge limitele impuse va renaște din nimic absolut
Iar el ce va da tot din el va regăsi totul ce a fost pierdut
Other poems by the author
Rugăciune către Maica Domnului
Ești mângâierea tuturor celora pământești,
Ție laudă îți cântă cetele cerești,
Ție Maica tuturor, nouă izbăvitoare,
Înaintea Domnului nouă mijlocitoare.
Noi cum putem ați mulțumii ție împărăteasă,
Vas curat al Domnului, ție cea aleasă,
Căci tu ai binevoit maica Lui să - I fi,
Neamul nostru omenesc spre al curăți.
Ție noi îți înălțăm nevrednicii cântare,
Că ești nouă tuturor nădejde și scăpare,
Te rugăm ne izbăvește și ne luminează,
Pașii noștri către Domnul tu îi îndreptează.
AUTOR: Rada Maria 6D -
Criza culinară
Pui cât puiul ista mare ,
Te rog nu mai pune sare ,
Eu cu tine am vorbit,
De gătit ... n-am pomenit!
Vezi că sarea-n continuarea,
Le-aduce necazul mare ?
Dânșii,iar,se contrazic,
Însă tot nu fac nimic?
Șeful îi concediază,
Problema remediază.
Morala: Limba noastră românească,
Sensuri multe-o să găsească.
AUTOR: Rada Maria 6D
Intrebari pentru Ateu
Tu ai facut ceva ca s-a existi?
Tu fara plata azi pasesti pamintul.
Tu ai muncit ca azi sa poti privi,
Sau sa auzi si sa rostesti cuvinte?
Si oare astazi cum vei adormi?
Sau oare cine va roti Pamintul?
Si datorita cui te vei trezi
Sau cine pregateste anotimpul?
Noi n-am facut nimic sa existam
Si totusi creator exista
Noi n-am facut nimic sa respiram
Dar inima nu se opreste.
Înger printre stele
Plânge codru și pământul, căci tu ai plecat
Păsările și animale căci tu le iubeai
Erai omul cel perfect puțin păcătos
Iubeai cu inima nu cu creierul cel întristat
Îți cântă vioara atât de frumos încât susupina ne încetat
Unde ești dragul meu bunic nu te vad sub cer albastru de cristal
Ți-aș da și marea și pământul ți-aș da și steaua de pe cer
Să mi te strâng o data brațe cu atâta dor ți-o spun eu
Cu lacrimă in ochii privesc cerul
Vai mama ce inorat mai e că nu mai iubește nimeni
Atât de mult pe Dumnezeu
Erai om bun cu glas de înger atât de frumos îmi cântai
De o lacrimă pe obraj de fericire îmi curgea
Aș da și viața sa aud glasul cel frumos in brațe sa mă strangi o dată 🥺de nai mai pleca de langa noi
Sunt un visător
E lecție. Eu stau,
Într-un punct privind,
Și eu visez, pân ce alți citeau,
Visez, ochii închizând.
E normal, a dori și a visa,
Dar când vrei ceva,
E nevoit să faci un plan
Ca spre dorință a deplasa.
Rugăciune către Maica Domnului
Ești mângâierea tuturor celora pământești,
Ție laudă îți cântă cetele cerești,
Ție Maica tuturor, nouă izbăvitoare,
Înaintea Domnului nouă mijlocitoare.
Noi cum putem ați mulțumii ție împărăteasă,
Vas curat al Domnului, ție cea aleasă,
Căci tu ai binevoit maica Lui să - I fi,
Neamul nostru omenesc spre al curăți.
Ție noi îți înălțăm nevrednicii cântare,
Că ești nouă tuturor nădejde și scăpare,
Te rugăm ne izbăvește și ne luminează,
Pașii noștri către Domnul tu îi îndreptează.
AUTOR: Rada Maria 6D -
Criza culinară
Pui cât puiul ista mare ,
Te rog nu mai pune sare ,
Eu cu tine am vorbit,
De gătit ... n-am pomenit!
Vezi că sarea-n continuarea,
Le-aduce necazul mare ?
Dânșii,iar,se contrazic,
Însă tot nu fac nimic?
Șeful îi concediază,
Problema remediază.
Morala: Limba noastră românească,
Sensuri multe-o să găsească.
AUTOR: Rada Maria 6D
Intrebari pentru Ateu
Tu ai facut ceva ca s-a existi?
Tu fara plata azi pasesti pamintul.
Tu ai muncit ca azi sa poti privi,
Sau sa auzi si sa rostesti cuvinte?
Si oare astazi cum vei adormi?
Sau oare cine va roti Pamintul?
Si datorita cui te vei trezi
Sau cine pregateste anotimpul?
Noi n-am facut nimic sa existam
Si totusi creator exista
Noi n-am facut nimic sa respiram
Dar inima nu se opreste.
Înger printre stele
Plânge codru și pământul, căci tu ai plecat
Păsările și animale căci tu le iubeai
Erai omul cel perfect puțin păcătos
Iubeai cu inima nu cu creierul cel întristat
Îți cântă vioara atât de frumos încât susupina ne încetat
Unde ești dragul meu bunic nu te vad sub cer albastru de cristal
Ți-aș da și marea și pământul ți-aș da și steaua de pe cer
Să mi te strâng o data brațe cu atâta dor ți-o spun eu
Cu lacrimă in ochii privesc cerul
Vai mama ce inorat mai e că nu mai iubește nimeni
Atât de mult pe Dumnezeu
Erai om bun cu glas de înger atât de frumos îmi cântai
De o lacrimă pe obraj de fericire îmi curgea
Aș da și viața sa aud glasul cel frumos in brațe sa mă strangi o dată 🥺de nai mai pleca de langa noi
Sunt un visător
E lecție. Eu stau,
Într-un punct privind,
Și eu visez, pân ce alți citeau,
Visez, ochii închizând.
E normal, a dori și a visa,
Dar când vrei ceva,
E nevoit să faci un plan
Ca spre dorință a deplasa.