nuanțe clișeice
acel albastru nu mai e
acel albastru ce era și ieri,
nici măcar nuanțe,
nuanțe de violet,
acum totul este negru,
zici că-s în infern.
soarele tu-mi-l aduci,
cu mâna mereu tu îl apuci,
poate de aceea mă regăsesc
intr-un cer albastru greu,
Soarele zâmbetul ți-l aducea.
iar, razele-i scânteietoare,
poartă amintiri migratoare...
nuanțele sunt tot ce mai am,
când devin d-un negru acru,
îmi aduc aminte de cum eram,
și revine acel sentiment sacru,
de-l simt când nu te văd la teatru.
vreau doar să-ți văd din nou portocaliul,
culoarea ce îmi schimbă firul,
negru,
precum tigrul.
tigrul meu imaginar,
pe care l-am creat într-un vis amar,
vis în care nu erai,
și ziua-mi sângerai.
sângerai precum te bucurai
când îți răspundeam la un mesaj.
de atâta era nevoie,
ca să nu dai înapoie.
Șoaptele nopții le aud,
mă strigă un maro sumbru
eu încerc să le exclud,
dar mă cheamă tot mai mult.
Degeaba dacă nu ești tu,
acel portocaliu precum de mult,
dulce și isteț mereu,
acum ești doar un clișeu.
Categoria: Poezii de dragoste
Toate poeziile autorului: vale_gher
Data postării: 30 ianuarie
Vizualizări: 150
Poezii din aceiaşi categorie
Apus
Când soarele în asfinţit coboară
Și noaptea îmbrățisează pământul
De altfel ca în fiecare seară,
Doar la tine îmi fuge gândul....
Atât de trist cum m-ai lăsat
Cu inima îndurerată,
Ochii in lacrimi scăldați..plânsă,
Cum nu am fost vreodată.
Că ai plecat fără să ai
Și pentru mine o-mbrățisare
Și dus ai fost fără să-mi lași
Un vin in doi, la un apus de soare...
...Și dorul de-un vin mă cuprinde...
Aș vrea să-I simt pret de o picătură,
Să mai sorb din paharul desfătării
Intre noi să nu mai fie loc de ură
Și ce-a fost greșit, să lăsăm uitării.
Vino te rog.!.degrabă să ștergi
Lacrima ce-mi curge nevinovată
Ca din durerea ce-o simt acum,
Să culeg măcar o clipă minunată.
De-ai ști! Cum amintirea mă răscolește
Mi-e dor de visul prematur pierdut
Vino te rog! Intoarce-mi bucuria
Pentru o clipă, să fim ca la-nceput.
P.S
In doi pentru câteva clipe,
Tu să sorbi din cupa iertării
Eu pe buze din nou să simt
Gustul, ce nu-I pot da uitării😔
Sfarsit si început
La sfarsit de an... nu am putut sa-ti dau mesaj de bine
N-as putea ghici ce dorință ți-ai pus
Dar m-am hotărât sa fac un pas în spate
Am insistat destul și mai mult te-ai opus
La sfarsit de an.... sper sa fii bine
Oricat am încercat...n-ai vrut sa înțelegi ce simt
Ai continuat sa ma ignori... si asta este
E început de an... si îmi e dor... nu pot sa mint...
Timp
Și așa trec zilele mele:
Uitat în zbor îmi este gândul,
Un gând răzleț ce-și pierde numele
Și-s un suflet ce-și așteaptă rândul
La o viață
Monotonă,
Chinuită
Și absentă
Cu puterea unei vrăji
În al vieții ritm turbat
Îmi continui mersul lent
Reamintind
În gând
Cadența picăturilor de lacrimi,
Ce se prelingeau din inimile
Adânc străpunse de iubire
Patimă și durere,
Răcoare și ardoare,
Obsesie și lăsare.
Strigoi
Ce păcat că nu-ți mai amintești de noi
Și mă lași să plâng în perne moi,
Golindu-mă picatură cu picatură
Și tot ce-a rămas e numai ura.
Fără culoare este viața mea
De când tu ai plecat din ea
De când m-a părăsit inima.
Tot ce pot să fac acum este să sper,
Dar e greu când nu mai sunt nori pe cer,
Și nici flori pe pământ,
Să le folosesc la un descânt.
Căci, numai așa te pot aduce înapoi,
Însă într-o altă formă,
De strigoi.
Frunza
La fel te-am pierdut şi astăzi ca ieri,
un mugur născut în vechi primăveri,
de ramuri atârnă doar lacrimi şi dor,
departe, o frunză se-aşterne din zbor.
Când timpul se-opreşte în braţele tale,
eşti foc ce se stinge prin văi senzuale,
te poartă chiar frunza ce vântul sărută,
curgi freamăt de gând în trăirea avută.
Mi-e verdele frunzei şi hrană, şi-otravă,
copacul mă prinde-n coroana-i hulpavă,
din ramuri curg patimi, simt seva trăirii,
eşti suflet de frunză, chiar frunza iubirii.
Vrăjită de noapte sub bolta-nstelată,
în braţele toamnei te-arunci însetată,
arzi patimi ascunse-n tăceri ostenite,
sub verdele crud nasc culori veştejite.
Din ramuri golaşe mai pâlpâie vise,
frânturi de trăire în versuri nescrise,
o frunză-i departe, purtată de vânturi
spre zări de iubiri ferecate în cânturi.
O vorbă se-ascunde în bobul de rouă,
prin lumea întreagă cărările-mi plouă,
sunt ramuri în mine, au coaja-nroşită,
fântâni oglindind al meu suflet ispită.
La fel te-am pierdut şi astăzi ca ieri,
un mugur născut în vechi primăveri,
de ramuri atârnă doar lacrimi şi dor,
m-aplec spre o frunză căzută şi mor.
Așa cum o făceam odată
Simt că nu te mai iubesc,
Așa cum o faceam odată
Căci mâinile mi-au obosit,
Ținând in ele lumea toată
Stelele mereu mă ceartă,
Ca le iau luna pentru tine
Dar nu ai vrut-o și n-o vrei,
Prin simplul fapt că-i de la mine
Câmpul, acum mă alungă,
Că l-am lăsat fără de flori
Gândindu-mă că o să-ți ajungă,
Incât să nu te temi de ploi
Mama-natură mă urăște,
Căci am făcut-o a doua oară
Sã pună iarnă in al meu suflet,
lar in al tău doar primăvară
Să rog păsările să-ți cânte,
Nu știu de-aș face tocmai bine
Și în zadar sper să te uit,
Când tot ce scriu e despre tine
Apus
Când soarele în asfinţit coboară
Și noaptea îmbrățisează pământul
De altfel ca în fiecare seară,
Doar la tine îmi fuge gândul....
Atât de trist cum m-ai lăsat
Cu inima îndurerată,
Ochii in lacrimi scăldați..plânsă,
Cum nu am fost vreodată.
Că ai plecat fără să ai
Și pentru mine o-mbrățisare
Și dus ai fost fără să-mi lași
Un vin in doi, la un apus de soare...
...Și dorul de-un vin mă cuprinde...
Aș vrea să-I simt pret de o picătură,
Să mai sorb din paharul desfătării
Intre noi să nu mai fie loc de ură
Și ce-a fost greșit, să lăsăm uitării.
Vino te rog.!.degrabă să ștergi
Lacrima ce-mi curge nevinovată
Ca din durerea ce-o simt acum,
Să culeg măcar o clipă minunată.
De-ai ști! Cum amintirea mă răscolește
Mi-e dor de visul prematur pierdut
Vino te rog! Intoarce-mi bucuria
Pentru o clipă, să fim ca la-nceput.
P.S
In doi pentru câteva clipe,
Tu să sorbi din cupa iertării
Eu pe buze din nou să simt
Gustul, ce nu-I pot da uitării😔
Sfarsit si început
La sfarsit de an... nu am putut sa-ti dau mesaj de bine
N-as putea ghici ce dorință ți-ai pus
Dar m-am hotărât sa fac un pas în spate
Am insistat destul și mai mult te-ai opus
La sfarsit de an.... sper sa fii bine
Oricat am încercat...n-ai vrut sa înțelegi ce simt
Ai continuat sa ma ignori... si asta este
E început de an... si îmi e dor... nu pot sa mint...
Timp
Și așa trec zilele mele:
Uitat în zbor îmi este gândul,
Un gând răzleț ce-și pierde numele
Și-s un suflet ce-și așteaptă rândul
La o viață
Monotonă,
Chinuită
Și absentă
Cu puterea unei vrăji
În al vieții ritm turbat
Îmi continui mersul lent
Reamintind
În gând
Cadența picăturilor de lacrimi,
Ce se prelingeau din inimile
Adânc străpunse de iubire
Patimă și durere,
Răcoare și ardoare,
Obsesie și lăsare.
Strigoi
Ce păcat că nu-ți mai amintești de noi
Și mă lași să plâng în perne moi,
Golindu-mă picatură cu picatură
Și tot ce-a rămas e numai ura.
Fără culoare este viața mea
De când tu ai plecat din ea
De când m-a părăsit inima.
Tot ce pot să fac acum este să sper,
Dar e greu când nu mai sunt nori pe cer,
Și nici flori pe pământ,
Să le folosesc la un descânt.
Căci, numai așa te pot aduce înapoi,
Însă într-o altă formă,
De strigoi.
Frunza
La fel te-am pierdut şi astăzi ca ieri,
un mugur născut în vechi primăveri,
de ramuri atârnă doar lacrimi şi dor,
departe, o frunză se-aşterne din zbor.
Când timpul se-opreşte în braţele tale,
eşti foc ce se stinge prin văi senzuale,
te poartă chiar frunza ce vântul sărută,
curgi freamăt de gând în trăirea avută.
Mi-e verdele frunzei şi hrană, şi-otravă,
copacul mă prinde-n coroana-i hulpavă,
din ramuri curg patimi, simt seva trăirii,
eşti suflet de frunză, chiar frunza iubirii.
Vrăjită de noapte sub bolta-nstelată,
în braţele toamnei te-arunci însetată,
arzi patimi ascunse-n tăceri ostenite,
sub verdele crud nasc culori veştejite.
Din ramuri golaşe mai pâlpâie vise,
frânturi de trăire în versuri nescrise,
o frunză-i departe, purtată de vânturi
spre zări de iubiri ferecate în cânturi.
O vorbă se-ascunde în bobul de rouă,
prin lumea întreagă cărările-mi plouă,
sunt ramuri în mine, au coaja-nroşită,
fântâni oglindind al meu suflet ispită.
La fel te-am pierdut şi astăzi ca ieri,
un mugur născut în vechi primăveri,
de ramuri atârnă doar lacrimi şi dor,
m-aplec spre o frunză căzută şi mor.
Așa cum o făceam odată
Simt că nu te mai iubesc,
Așa cum o faceam odată
Căci mâinile mi-au obosit,
Ținând in ele lumea toată
Stelele mereu mă ceartă,
Ca le iau luna pentru tine
Dar nu ai vrut-o și n-o vrei,
Prin simplul fapt că-i de la mine
Câmpul, acum mă alungă,
Că l-am lăsat fără de flori
Gândindu-mă că o să-ți ajungă,
Incât să nu te temi de ploi
Mama-natură mă urăște,
Căci am făcut-o a doua oară
Sã pună iarnă in al meu suflet,
lar in al tău doar primăvară
Să rog păsările să-ți cânte,
Nu știu de-aș face tocmai bine
Și în zadar sper să te uit,
Când tot ce scriu e despre tine
Alte poezii ale autorului
05.05.2025
frunze pe asfaltul rece de decembrie,
tremurânde, precum petele de pe perete.
picuri grei cad și tac,
precum codrul dulce-ndepărtat.
amorul sumbru și preludiu,
s-așază precum bruma trecută-ntr-aici.
florile de piatră se topesc ca-n mozaici,
încercând să facă față noului mediu.
rouă curge-n jos p-asfalt,
curmându-și sufletul umplut d-un ritm muzical,
alert, stângaci și apăsător,
precum greierii ce răsună de lângă izvor.
Căzături
cad castane ruginite,
cad și stele înflorite,
cad luminile din cer,
să vestească al tău ger.
am căzut și eu pe gheață,
dar m-am prins de o verdeață,
sprijinindu-se de-o piatră,
salvatoarele din viață.
chiar de nu a fost prea blândă,
a fost totuși o învățătură,
și cu toate astea m-am ridicat,
din a ta ghiară de comunicat.
deși mi-au căzut toate speranțele,
nervii îmi rămân ca agrafele,
prinse-n părul meu vâlvoi,
de-l vedeai ca un trifoi.
cad tot mai multe cuvinte pe hârtie,
rostogolindu-se în agonie,
deși nu sunt toate din mânie,
le-aș putea face o melodie.
toate cad într-un final,
contează să aibă un scop nominal,
precum sentimentele transmise
nopți și zile printre vise.
un înger cald ești acum
mamă, prietenă, bunică,
ai fost de toate pentru noi.
un înger cald,
ce sufletul ni-l alina.
o mamă, chiar dacă nu eram toți fii tăi,
o prietenă, e ceea ce mi transmiteau ochii tăi,
o bunică, ce ne a iubit și prețuit mereu,
o inimă ce v-a conta mereu.
deși ți-am greșit, tu ne-ai iertat,
deși te-am supărat, nu ai plecat,
acum e momentul pentru a-ți spune,
ca te iubim și-n suflete ne vei rămâne.
am să-mi aduc aminte privirea ta,
durerea mereu o alina.
o să mi aduc aminte zâmbetul tău,
o rază de lumină el era.
traiesti etern la noi în amintiri,
le ai colorat pe toate foarte vii.
Valsul în tandem
cioburi de oglindă-s pe jos,
în al nostru dans grațios.
păsările-mi cântă-n geam
și-mi rostesc un vals teatral.
și pe la vreo patruzeci de ani,
o să-mi aduc de-aminte cântecul nostru medicinal.
care sufletul mi-l alina,
în timp ce dansul nu rima .
“Trecerea lui”
Trece-o lună, mai trec două,
Şi peste astrul meu încă plouă.
Doar tu esti raza mea de soare,
Care norii îi tresare.
Nu mai vorbim, nu mai bârfim ,
lubirea mi-a rămas ca-ntr-un film.
Vei trece? Treci p-aici oare?
Doar să-mi oferi o salutare.
Romanța lui
Nu deschid încă ochii...
Încă n-ai ajuns,
Încă te ascunzi,
Te-am strigat și n-ai răspuns.
După tine am tot umblat,
Pe furiș pe acest meleag,
M ai dezamăgit o dată…
Tot te iert încă odată...
Inima mi o acoperă un fel de tiară,
Un fum negru ca de moară,
Fumul iese din țigară
Mască-n camera-i amară.
05.05.2025
frunze pe asfaltul rece de decembrie,
tremurânde, precum petele de pe perete.
picuri grei cad și tac,
precum codrul dulce-ndepărtat.
amorul sumbru și preludiu,
s-așază precum bruma trecută-ntr-aici.
florile de piatră se topesc ca-n mozaici,
încercând să facă față noului mediu.
rouă curge-n jos p-asfalt,
curmându-și sufletul umplut d-un ritm muzical,
alert, stângaci și apăsător,
precum greierii ce răsună de lângă izvor.
Căzături
cad castane ruginite,
cad și stele înflorite,
cad luminile din cer,
să vestească al tău ger.
am căzut și eu pe gheață,
dar m-am prins de o verdeață,
sprijinindu-se de-o piatră,
salvatoarele din viață.
chiar de nu a fost prea blândă,
a fost totuși o învățătură,
și cu toate astea m-am ridicat,
din a ta ghiară de comunicat.
deși mi-au căzut toate speranțele,
nervii îmi rămân ca agrafele,
prinse-n părul meu vâlvoi,
de-l vedeai ca un trifoi.
cad tot mai multe cuvinte pe hârtie,
rostogolindu-se în agonie,
deși nu sunt toate din mânie,
le-aș putea face o melodie.
toate cad într-un final,
contează să aibă un scop nominal,
precum sentimentele transmise
nopți și zile printre vise.
un înger cald ești acum
mamă, prietenă, bunică,
ai fost de toate pentru noi.
un înger cald,
ce sufletul ni-l alina.
o mamă, chiar dacă nu eram toți fii tăi,
o prietenă, e ceea ce mi transmiteau ochii tăi,
o bunică, ce ne a iubit și prețuit mereu,
o inimă ce v-a conta mereu.
deși ți-am greșit, tu ne-ai iertat,
deși te-am supărat, nu ai plecat,
acum e momentul pentru a-ți spune,
ca te iubim și-n suflete ne vei rămâne.
am să-mi aduc aminte privirea ta,
durerea mereu o alina.
o să mi aduc aminte zâmbetul tău,
o rază de lumină el era.
traiesti etern la noi în amintiri,
le ai colorat pe toate foarte vii.
Valsul în tandem
cioburi de oglindă-s pe jos,
în al nostru dans grațios.
păsările-mi cântă-n geam
și-mi rostesc un vals teatral.
și pe la vreo patruzeci de ani,
o să-mi aduc de-aminte cântecul nostru medicinal.
care sufletul mi-l alina,
în timp ce dansul nu rima .
“Trecerea lui”
Trece-o lună, mai trec două,
Şi peste astrul meu încă plouă.
Doar tu esti raza mea de soare,
Care norii îi tresare.
Nu mai vorbim, nu mai bârfim ,
lubirea mi-a rămas ca-ntr-un film.
Vei trece? Treci p-aici oare?
Doar să-mi oferi o salutare.
Romanța lui
Nu deschid încă ochii...
Încă n-ai ajuns,
Încă te ascunzi,
Te-am strigat și n-ai răspuns.
După tine am tot umblat,
Pe furiș pe acest meleag,
M ai dezamăgit o dată…
Tot te iert încă odată...
Inima mi o acoperă un fel de tiară,
Un fum negru ca de moară,
Fumul iese din țigară
Mască-n camera-i amară.