NOI AZI
Noi azi am uitat fiecare atingere
Fiecare glas, fiecare îmbrățișare din trecut
Noi azi am uitat fiecare chip
Fiecare mângâiere, fiecare miros de parfum
Noi azi am adunat o colecție infinită de amintiri
De momente, de sărutări pe umerii goi
De acum și pentru veșnicie
Vom alătura fiecărui cuvânt prenumele NOI
Categoria: Poezii de dragoste
Toate poeziile autorului: ANONIM
Data postării: 16 ianuarie 2021
Vizualizări: 1659
Poezii din aceiaşi categorie
Seara și el
Bântui tot ce ieri aveam ca o fantomă la geam
Dacă ai știi cum să începi orice dezamăgeam
Aș vrea mult să îți fiu alături în răcoarea noastră
Răcoarea serii și a dimineții de după desconcentrata
Poate nu-i destul suflet nimicit
Poate nu-s destule lacrimi
Caut despre tine în tot ce însemni azi și mâine
Seară nu e una obișnuită și tu iubitule vreau să îmi fi alături
Să faci din mine semnaturi
Zburăm fericiți dar plini de încărcătură
Din care tragem doar o trăsătură
Racoarea serii tu și eu de mâna
Și parcă n aș mai vrea să treacă toată săptămâna
Hai cu mine să tragem din greu
Chiar dacă drumul e lung
Aș vrea mult să îți fiu alături în răcoarea noastră
Răcoarea serii și a dimineții de după desconcentrata
Plânset
Ești galbenă și tristă,
Ca toamna întârziată,
Strângi lacrimi în batistă,
Mărgăritar de fată.
Ți-e pasul zbor de flutur,
La fel ca blânda adiere,
Copacii încet se scutur,
Tu plângi numa-n tăcere.
Și sub al frunzei freamăt,
Tu storci a ta batistă,
Se aude-n cer un geamăt,
Iar toamna e mai tristă.
Mânate-n zbor de foame,
Trec păsări înspre sat,
Iar ochiul tău adoarme,
De lacrimă uscat.
Eu....
Cade cerul peste mine cu luminile lui albe,
Ce îmi par mărgăritare, înșirate-n mii de salbe,
Si în vine-mi curge sânge amețit de vin amar,
Pentru că mi-i viața strânsă într -un suflet de hoinar.
M-aș porni de zori prin lume cu picioarele desculț,
S-aud graiul pentru care te tot zbați să îl asculți,
Să văd ochii, care aprig să-i admiri tu te smuncești,
Să văd brațele în care, fără gînd, te prăpădești.
Si din apa-n râul rece, din oglinda-i fermecată,
Să văd viața cum se trece ca o pasăre vânată,
Să văd lumea cum se duce, universul cum se- înșiră
Si mă face totodată să fiu sfântă și martiră.
Si mă zguduie în vreme, mă încearcă și mă pune
Să zic dragostei blesteme, să-i dau urii mele nume;
Inima îmi strânge-n palmă ca pe-un ghem, fără -ndurare ,
Iar din drumul ce mi-i dat, ei pun spini și fac cărare;
Dar mi-s ochii plini de vise și pășesc fără vreo frică,
Lumea asta pentru mine e prea slabă și prea mică,
Că la toți e soarta clară, scrisă într -un legămînt
Să apună și să piară, sub țărînă în mormînt.
Numai eu cu-aceiași forță, peste lume-am să veghez
Si iubirea pentru dânsa peste veac am s-o păstrez.
Numai eu cu-aceiași taină voi păși, tot mai departe,
Lumea mea e minune, viața mea nu are moarte.
SÂ NE GÂNDIM
Oamenii se întreabă în cugetul lor,
Sunt stresați și nu pot înțelege...
Ce-i așa de greu ,de înțeles?
Ne trebuie un nou președinte...
Unul din cei mai buni
Nu avem de unde?
Sau nu vedem?
Societatea e înțesată de hoți,de profitori.
Atât de grav am decăzut?
Încât nu știm ce-i bun și ce-i rău?
Atunci ne poate bate Dumnezeu!
Pe Călin nu-l cunosc bine,
Dar îl aud ce spun și îmi convine.
Ascultând-o pe Elena,e doar venin
E susținută de cei ce au dosare
Nu renunță la ciolan ,nici dacă moare.
Oameni buni vă mai gândiți?
Atât de grav am decăzut?
Încât nu mai știm ce -i bun și ce-i râu?
Trandafir de sânge
Putem, oare, să iubim... ș-atât?
Fără profanare-atingerilor,
Inutilul hieroglifelor,
Muțenia sonatelor ce-n
Veci nu v-or să exprime ce-
O ființă simte-n adâncime?
Iubirea n-aparține nouă să
Vorbim în amănunte, căci
Ea vine când dorește,
Când ți-e drag te părăsește;
Supuși suntem ciudățeniei,
Adâncindu-se-n mister - frumoasă-i
Precum viața coace suferințe noi...
*
Vreau să iubesc.... ș-atât!
Un suflet captiv în trandafir:
Brațe ascuțite-agățătoare ce
Amor profund doare,
Haine rare, dezgolind trupul perfect,
Curgând sânge regal, zemos,
De viață plin și capricios,
Plăcut privirii și-n miros....
Singur ar crește veșnic, iar în
Mână mi se ofilește, dar
Cine-ar iubi o frumusețe-ascunsă?
Plăcut e să te stingi de tânăr pe
Culmile extazului când de soare t-
Eliberezi, de trup, având doar
Vise și miros-mbătător al
Gândurilor tale...
*
Dar frică-mi e c-aceastea-mi e
Damnarea, să nu am parte de la
Deus ce-am cerut și încă sper!
Lacătul de la inima mea
Se tot vorbește că moartea-i dureroasă,
Că este neagră și are coasă,
Că n-are chip și-i tare fioroasă,
Dar nouă celor căzuți în ale amorului visări nici că ne pasă!
Îndrăgostiții știu că dragostea și viața-i tot ce contează!
Iubito astăzi am aflat o taină a iubirii
Căci Duhul Sfânt vorbește și prin tine...
Mi-ai spus cum o iubire mare
Se sechestrează.....
Chiar dacă termenul ăsta nu sună bine...
Căci eu adusul-am în pomenire
Ei bine cum?
Să afle fiecare!
Noi doi iubito știm...
Cum să poți face o iubire pe veci nemuritoare,
Sau să n-o lași să zboare...
Voi însă cititorii,
Citiți titlul la poezie,fiecare!
(11 februarie 2024 Vasilica dragostea mea)
Seara și el
Bântui tot ce ieri aveam ca o fantomă la geam
Dacă ai știi cum să începi orice dezamăgeam
Aș vrea mult să îți fiu alături în răcoarea noastră
Răcoarea serii și a dimineții de după desconcentrata
Poate nu-i destul suflet nimicit
Poate nu-s destule lacrimi
Caut despre tine în tot ce însemni azi și mâine
Seară nu e una obișnuită și tu iubitule vreau să îmi fi alături
Să faci din mine semnaturi
Zburăm fericiți dar plini de încărcătură
Din care tragem doar o trăsătură
Racoarea serii tu și eu de mâna
Și parcă n aș mai vrea să treacă toată săptămâna
Hai cu mine să tragem din greu
Chiar dacă drumul e lung
Aș vrea mult să îți fiu alături în răcoarea noastră
Răcoarea serii și a dimineții de după desconcentrata
Plânset
Ești galbenă și tristă,
Ca toamna întârziată,
Strângi lacrimi în batistă,
Mărgăritar de fată.
Ți-e pasul zbor de flutur,
La fel ca blânda adiere,
Copacii încet se scutur,
Tu plângi numa-n tăcere.
Și sub al frunzei freamăt,
Tu storci a ta batistă,
Se aude-n cer un geamăt,
Iar toamna e mai tristă.
Mânate-n zbor de foame,
Trec păsări înspre sat,
Iar ochiul tău adoarme,
De lacrimă uscat.
Eu....
Cade cerul peste mine cu luminile lui albe,
Ce îmi par mărgăritare, înșirate-n mii de salbe,
Si în vine-mi curge sânge amețit de vin amar,
Pentru că mi-i viața strânsă într -un suflet de hoinar.
M-aș porni de zori prin lume cu picioarele desculț,
S-aud graiul pentru care te tot zbați să îl asculți,
Să văd ochii, care aprig să-i admiri tu te smuncești,
Să văd brațele în care, fără gînd, te prăpădești.
Si din apa-n râul rece, din oglinda-i fermecată,
Să văd viața cum se trece ca o pasăre vânată,
Să văd lumea cum se duce, universul cum se- înșiră
Si mă face totodată să fiu sfântă și martiră.
Si mă zguduie în vreme, mă încearcă și mă pune
Să zic dragostei blesteme, să-i dau urii mele nume;
Inima îmi strânge-n palmă ca pe-un ghem, fără -ndurare ,
Iar din drumul ce mi-i dat, ei pun spini și fac cărare;
Dar mi-s ochii plini de vise și pășesc fără vreo frică,
Lumea asta pentru mine e prea slabă și prea mică,
Că la toți e soarta clară, scrisă într -un legămînt
Să apună și să piară, sub țărînă în mormînt.
Numai eu cu-aceiași forță, peste lume-am să veghez
Si iubirea pentru dânsa peste veac am s-o păstrez.
Numai eu cu-aceiași taină voi păși, tot mai departe,
Lumea mea e minune, viața mea nu are moarte.
SÂ NE GÂNDIM
Oamenii se întreabă în cugetul lor,
Sunt stresați și nu pot înțelege...
Ce-i așa de greu ,de înțeles?
Ne trebuie un nou președinte...
Unul din cei mai buni
Nu avem de unde?
Sau nu vedem?
Societatea e înțesată de hoți,de profitori.
Atât de grav am decăzut?
Încât nu știm ce-i bun și ce-i rău?
Atunci ne poate bate Dumnezeu!
Pe Călin nu-l cunosc bine,
Dar îl aud ce spun și îmi convine.
Ascultând-o pe Elena,e doar venin
E susținută de cei ce au dosare
Nu renunță la ciolan ,nici dacă moare.
Oameni buni vă mai gândiți?
Atât de grav am decăzut?
Încât nu mai știm ce -i bun și ce-i râu?
Trandafir de sânge
Putem, oare, să iubim... ș-atât?
Fără profanare-atingerilor,
Inutilul hieroglifelor,
Muțenia sonatelor ce-n
Veci nu v-or să exprime ce-
O ființă simte-n adâncime?
Iubirea n-aparține nouă să
Vorbim în amănunte, căci
Ea vine când dorește,
Când ți-e drag te părăsește;
Supuși suntem ciudățeniei,
Adâncindu-se-n mister - frumoasă-i
Precum viața coace suferințe noi...
*
Vreau să iubesc.... ș-atât!
Un suflet captiv în trandafir:
Brațe ascuțite-agățătoare ce
Amor profund doare,
Haine rare, dezgolind trupul perfect,
Curgând sânge regal, zemos,
De viață plin și capricios,
Plăcut privirii și-n miros....
Singur ar crește veșnic, iar în
Mână mi se ofilește, dar
Cine-ar iubi o frumusețe-ascunsă?
Plăcut e să te stingi de tânăr pe
Culmile extazului când de soare t-
Eliberezi, de trup, având doar
Vise și miros-mbătător al
Gândurilor tale...
*
Dar frică-mi e c-aceastea-mi e
Damnarea, să nu am parte de la
Deus ce-am cerut și încă sper!
Lacătul de la inima mea
Se tot vorbește că moartea-i dureroasă,
Că este neagră și are coasă,
Că n-are chip și-i tare fioroasă,
Dar nouă celor căzuți în ale amorului visări nici că ne pasă!
Îndrăgostiții știu că dragostea și viața-i tot ce contează!
Iubito astăzi am aflat o taină a iubirii
Căci Duhul Sfânt vorbește și prin tine...
Mi-ai spus cum o iubire mare
Se sechestrează.....
Chiar dacă termenul ăsta nu sună bine...
Căci eu adusul-am în pomenire
Ei bine cum?
Să afle fiecare!
Noi doi iubito știm...
Cum să poți face o iubire pe veci nemuritoare,
Sau să n-o lași să zboare...
Voi însă cititorii,
Citiți titlul la poezie,fiecare!
(11 februarie 2024 Vasilica dragostea mea)
Alte poezii ale autorului
S-a despicat (Pentru Copila batuta la Ciocana)
Ma intrebati in liniste dece?
Ca ati lovit de repetate ori cu insistenta.
Dar eu ma scufundam tot mai adinc,
Si de la asta rautatea voastra creste.
Voi numai eri erati un simplu bebelus,
Un copilas ce dragalas zimbeste,
Dar azi deja sunteti un monstru lung
Ce calca in Picioare ce traeste.
Ati despicat o inima de om
Ce bate in acelasi timp cu a voastra
Dar fapta va ramine ca un pom
Ce va aduce dupa sine roade.
Fără tine
Ai venit in viața mea repede, ca o furtună neanunțată,
Mi-ai înseninat privirea de când te-am văzut prima dată,
Iar in ochii tăi mă pierdeam, mă înecam în întunericul lor adânc,
Dar nu îmi mai e frica, știu că acum mai bine în brațele tristeți mă arunc.
Orice sclipire de fericire, sinceritate sau speranță
Este pictată acum cu o mai întunecată nuanță.
Tu m-ai acceptat pe mine cea adevărată: naivă, emotivă și imatură,
Dar lumea înfricoșătoare în care m-ai lăsat singură mă tratează doar cu ură.
Și acum, pe cont propriu, ajung să descopăr adevărul
Și, sigur, să sufăr din cauza lui pe măsură.
Singură mă gândesc doar la întrebarea dură:
Când voi mai putea cu lacrimi să-ți mângâi umărul?
EL
Sunt femeie
Te-am privit cu sufletul,
Si m-ai urat.
Mi-am deschis ochii,
Si m-ai învinețit.
Sunt femeie, vreau o cheie,
În schimb primesc doar curele.
Sunt femeie, vreau scăpare,
În schimb e moarte fără îngropare.
Privesc moartea cu alți ochi
Moartea ce mi-a devenit deochi,
Este noua mea îndreptare
Spre o noua așteptare.
Fără nume.
Și am să te privesc în ochi,
Și am să gust al tău suspin,
Iară tu nici n-ai să poți,
Să mă vezi atunci când vin.
Și-am să mă aplec peste tine,
Peste pielea ta ce arde,
Geme corpul tău sub mine,
După vorbe, după fapte.
Sar scântei din ochii tăi,
Si îți tremură privirea,
Când prea lent eu te mângâi,
Iară tu te pierzi cu firea.
Te topești sub a mea în gură,
Si te pierzi cu totul în noapte,
Cand îmi plimb limba cu ura,
De la gât până la coapse.
Și urc iar, spre a tale buze,
Și mă îmbat din mierea lor,
Intre noi nu-i loc de scuze.
Noaptea tremură ca martor.
Ne privește timid luna,
Prin fereasta aburită.
Și privind la noi întruna,
Se apune, fiind mâhnită.
Căci de când a fost proptită
Sus, pe cer în bolta lumii,
Ea, nicicand n-a fost iubita,
De întreg neamul omenirii,
Intr-atat cat tu ai fost,
Sub plăpânda ei lumină,
Fiind geloasă, fără rost,
Pe a ta piele, atât de fina.
Și pe ochii tai ce sunt,
Ca și ceru-n pragul nopii,
De un negru mult adânc,
Făr' de stele sau reflecții.
Dar în care joacă viu,
Arzător, flăcări din iad.
Pentru tine am sa fiu,
Păcătos, crud și mârșav.
Până când sfârșim in foc,
Și ne prăpădim in jar,
Iar atunci, in acel loc,
Te voi face a mea iar.
Că nu-i loc sub cerul lumii
Să ne țină pe amandoi.
Cand dam ton alert iubirii.
Și o ridicam la nori.
Iată, freamătă și plânge,
Chiar și soarele din zi,
Și la noi, privind se frânge,
Căci ca noi nicicând vor fi.
Iar pe buza ta de sus,
Pot să gust numai regrete.
Și câte lacrimi s-au scurs,
Pe obrajii bietei fețe.
Dar pe buza ta de jos...
Dulcea ta dorința zace.
Ce se scurge pan' la os,
In fiori ce nu-ți dau pace.
Iar pe gâtul tău se simt,
Cu un gust dulceag și frică,
Sute de fiori de frig,
Ce nu-ți dau nici pic de tihnă.
Și... de-aș coborî mai jos...
Poate chiar pâna la sâni,
Și să gust din acel roz...
Pun pariu ca-ai sa suspini!
Dorul...
viață ,viață,
of ,viață...
dorința tu mi-ai îndeplinit..
să-mi aduci mama înapoi..
o viață întreagă..
alergăm după bani,
" să facem la copii un rost"
"să fie în rând cu toți copiii.." ,
dar ,sufletul micului..
e fărâmat
de lipsa mamei ,
a tatei...
să facem să fie bine ,
nici nu mai știm...
se riscă foarte mult ,
durerea și dorul e imens
după ai noștri părinți...
poate vin peste un an
doi
sau poate trei...
copii cresc,
timpul trece...
copii se răcesc,
de singurătate s-au lipit,
pe părinți nu-i mai iubim așa mult
ne-am obișnuit singuri...
viață ,viață...
of viață...
îți mulțumesc înzecit
pentru dorința îndeplinită
de mi-ai adus mama înapoi..
din țări străine... ❤️
S-a despicat (Pentru Copila batuta la Ciocana)
Ma intrebati in liniste dece?
Ca ati lovit de repetate ori cu insistenta.
Dar eu ma scufundam tot mai adinc,
Si de la asta rautatea voastra creste.
Voi numai eri erati un simplu bebelus,
Un copilas ce dragalas zimbeste,
Dar azi deja sunteti un monstru lung
Ce calca in Picioare ce traeste.
Ati despicat o inima de om
Ce bate in acelasi timp cu a voastra
Dar fapta va ramine ca un pom
Ce va aduce dupa sine roade.
Fără tine
Ai venit in viața mea repede, ca o furtună neanunțată,
Mi-ai înseninat privirea de când te-am văzut prima dată,
Iar in ochii tăi mă pierdeam, mă înecam în întunericul lor adânc,
Dar nu îmi mai e frica, știu că acum mai bine în brațele tristeți mă arunc.
Orice sclipire de fericire, sinceritate sau speranță
Este pictată acum cu o mai întunecată nuanță.
Tu m-ai acceptat pe mine cea adevărată: naivă, emotivă și imatură,
Dar lumea înfricoșătoare în care m-ai lăsat singură mă tratează doar cu ură.
Și acum, pe cont propriu, ajung să descopăr adevărul
Și, sigur, să sufăr din cauza lui pe măsură.
Singură mă gândesc doar la întrebarea dură:
Când voi mai putea cu lacrimi să-ți mângâi umărul?
EL
Sunt femeie
Te-am privit cu sufletul,
Si m-ai urat.
Mi-am deschis ochii,
Si m-ai învinețit.
Sunt femeie, vreau o cheie,
În schimb primesc doar curele.
Sunt femeie, vreau scăpare,
În schimb e moarte fără îngropare.
Privesc moartea cu alți ochi
Moartea ce mi-a devenit deochi,
Este noua mea îndreptare
Spre o noua așteptare.
Fără nume.
Și am să te privesc în ochi,
Și am să gust al tău suspin,
Iară tu nici n-ai să poți,
Să mă vezi atunci când vin.
Și-am să mă aplec peste tine,
Peste pielea ta ce arde,
Geme corpul tău sub mine,
După vorbe, după fapte.
Sar scântei din ochii tăi,
Si îți tremură privirea,
Când prea lent eu te mângâi,
Iară tu te pierzi cu firea.
Te topești sub a mea în gură,
Si te pierzi cu totul în noapte,
Cand îmi plimb limba cu ura,
De la gât până la coapse.
Și urc iar, spre a tale buze,
Și mă îmbat din mierea lor,
Intre noi nu-i loc de scuze.
Noaptea tremură ca martor.
Ne privește timid luna,
Prin fereasta aburită.
Și privind la noi întruna,
Se apune, fiind mâhnită.
Căci de când a fost proptită
Sus, pe cer în bolta lumii,
Ea, nicicand n-a fost iubita,
De întreg neamul omenirii,
Intr-atat cat tu ai fost,
Sub plăpânda ei lumină,
Fiind geloasă, fără rost,
Pe a ta piele, atât de fina.
Și pe ochii tai ce sunt,
Ca și ceru-n pragul nopii,
De un negru mult adânc,
Făr' de stele sau reflecții.
Dar în care joacă viu,
Arzător, flăcări din iad.
Pentru tine am sa fiu,
Păcătos, crud și mârșav.
Până când sfârșim in foc,
Și ne prăpădim in jar,
Iar atunci, in acel loc,
Te voi face a mea iar.
Că nu-i loc sub cerul lumii
Să ne țină pe amandoi.
Cand dam ton alert iubirii.
Și o ridicam la nori.
Iată, freamătă și plânge,
Chiar și soarele din zi,
Și la noi, privind se frânge,
Căci ca noi nicicând vor fi.
Iar pe buza ta de sus,
Pot să gust numai regrete.
Și câte lacrimi s-au scurs,
Pe obrajii bietei fețe.
Dar pe buza ta de jos...
Dulcea ta dorința zace.
Ce se scurge pan' la os,
In fiori ce nu-ți dau pace.
Iar pe gâtul tău se simt,
Cu un gust dulceag și frică,
Sute de fiori de frig,
Ce nu-ți dau nici pic de tihnă.
Și... de-aș coborî mai jos...
Poate chiar pâna la sâni,
Și să gust din acel roz...
Pun pariu ca-ai sa suspini!
Dorul...
viață ,viață,
of ,viață...
dorința tu mi-ai îndeplinit..
să-mi aduci mama înapoi..
o viață întreagă..
alergăm după bani,
" să facem la copii un rost"
"să fie în rând cu toți copiii.." ,
dar ,sufletul micului..
e fărâmat
de lipsa mamei ,
a tatei...
să facem să fie bine ,
nici nu mai știm...
se riscă foarte mult ,
durerea și dorul e imens
după ai noștri părinți...
poate vin peste un an
doi
sau poate trei...
copii cresc,
timpul trece...
copii se răcesc,
de singurătate s-au lipit,
pe părinți nu-i mai iubim așa mult
ne-am obișnuit singuri...
viață ,viață...
of viață...
îți mulțumesc înzecit
pentru dorința îndeplinită
de mi-ai adus mama înapoi..
din țări străine... ❤️