NOI AZI

Încet...ușor ușor 

Mă apropii iar de tine 

Ca frunza-n vînt, iubirea mea 

Zboară iar la tine.

Și mă strecor sub haina ta 

Simținduți pielea caldă 

Căldura și iubirea ta

În mine o să ardă.

Ce mai cânt astăzi de pot?

Îmi cânt satul, apa și munții

Lanurile verzi pline de rod,

Pacea, libertatea, întregului norod.

Să muncim azi pentru țară,

Să uităm drumurile pe afară,

Să nu uităm Limba Română

Și să ne dăm acum mână cu mână.

Ce te doare așa de greu, de oftezi?

Că-ți uiți graiul, portul, că te înstrăinezi?

Și că numele de român îl pierzi?

Pe cine și pe care să-l mai crezi?

Ești român, doar în țara de pruncie

Restu-i fugă, urgie și sărăcie.

Românule, alege drumul spre casă

Să îndreptăm ce-au distrus, cei ce nu le pasă.

Trag de noi,precum câinii

Au uitat ce-i omenia, stăpâni le sunt străinii

Ne mint zilnic că sutem îndestulați 

Și din omenie putem ajuta și alți frați.

Sufletul meu rafinat,

Cu o inima de aur mat,

Iubirea ta ma încălzește,

Iar frumusețea ta mă răcește.

Iubit-o sa sti ca te iubesc,

Chiar dacă nu o sa te doresc,

Eu te voi iubi visând,

Dar în realitate zburând.

Te iubesc prin minciuni,

Dar adevărat prin bani,

Plângând după tine,

Fiind total în suspine.

Înca sper să te întorci,

Să ne găsim din nou ușor,

Să ne facem c-a început,

Totul de la început.

Și aștept să vii uitând că poate..

Orice om vrea să separe

Drumuri ce n-au altă cale,

Decât cea care-i cu soare.

Soare ce răsare-n zare,

Când privim ochii cei care...

Strălucesc și își vorbesc,

Spunându-și: "Încă te iubesc."

Am auzit ca sunt plăcut

însă niciodata lucid

doar ca al doilea zicea

ești mai deștept decât inima

ca nimeni nu știe

de al doilea de mine

ce te ghidează sa arați lumii

falsul din tine

ii prostesti și ii câștigi

iar ei cred ca tot nu ești lucid

profiți și devii onorabil

caci ei cred ca esti nimic

însă esti cel mai lucid

așa ai ajuns sa nu te naști

ci sa mori

ca din moment ce ai murit

poți reînvia ,

dar niciodată murind

Le numesc regrete dar le consider amintiri

Primele prietenii și iubiri.

Primele mele sentimente și trăiri,

Rămân niște vechi amintiri.

Regret timpul pierdut și iubirea oferită,

De voi fiind doar irosită și folosită.

Cu ochii plânși ce privesc în mare,

Plutind mari regrete n zare.

Voi oameni meschini,fără niciun destin,

M ați tratat ca pe un om ieftin și străin.

Cu iubire falsa m ați primit,

Și cu ura voastră m ați izgonit.

Noapte când vine și stelele apar,

Regretele cresc în mintea mea bizar,

Cuvintele dansand de dor,

Fara niciun strigat de ajutor.

de preja maria

Crezi tu că cei ce spun iubirii consumabil,

Cei care-n nebunia lor

Purtați de valul creat ca un tsunami în chip misterios

Fie ca recompensă sau mai degrabă aprigă pedeapsă

Ce-s încercați de propriile plăceri

Și duși in larg trezindu-se în disperata singurătate,

Cer umiliți salvarea unui Dumnezeu inexistent,absent sau surd sau cine știe cum arată....

Iar eu cel ce îți scrie sonete de amor și-ți pune întrebări ce-s din hârtie creponată,

Vrând să-ți sărute gingasele-ți degete de la picioare,

Ori coapsele,sânii și tot ce ai ca zestre

Și-s bine ferecate și păstrate sacru,

Nici tu neștiind cui să oferi atâtea nestemate,

Doar zeii olimpieni putând să-ți afle viitorul,

Sau poate niciodată nici aceștia,

Fie el Zeus ori Jupiter...

Doar le ascunzi ca un tezaur!

Atâta voluptate dar și frumusețe irosită;

De ce-ai ales singuratatea preafrumoaso...?

Cerșesc amorul tău precum un sclav umil din Roma veche,

Îți vreau parfumul trupului,

Și respirația să-ți gust..!

Ești tu o ființă omenească ce vrea să fie pururea iubită?

Ori ești o simplă stâncă rătăcită

Ce lasă valurile mării s-o sărute,

Să stea cuprinsă veșnic in tăcere,

Precum mormintele ce sunt lipsite de viață ori înviere ..

Nu ești tu pentru mine erotismul însuși,

Nu are dragostea așa ceva?

Nu suntem noi însăși iubirea ce trupurile le subjugă?

Nu-i dragostea chiar nebunia ce-și cere partea,

E tragedia amorul comediei,

De ce nu vrei sa-mi spui care e taina ta?

(29 ian 2024 Vasilica dragostea mea)

Privirea mea

De-ai putea să vezi prin ochii mei,

Ai înțelege ce-am simțit dintotdeauna,

Cum te vedeam ca pe un zeu

Într-o lume plină de furtuna.

Erași lumină-ntr-un colț de cer,

Un vis nespus, un gând stingher,

Un foc aprins în noaptea grea,

O pace ce doar tu-mi puteai da.

Dar cum să-ți spun ce n-am rostit?

Privirea mea te-a tot iubit.

A rămas tăcută, străpunsă de dor,

Tu n-ai știut… și-ai mers ușor.

De-ai putea vedea ce-am ascuns,

În fiecare lacrimă ce s-a strâns,

Poate-ai înțelege ce-ai lăsat

În ochii mei, când ai plecat.

Sa răsfoiești prin amintiri atunci când am să-ți lipsesc

Ca să vezi...

Și să-nțelegi

Ca am făcut orice, până și inima să ți-o dăruiesc.

Mi-am educat în sine pace,

În vremea ce-mi predau războaie...

Am stat cu mâna pe trăgace,

Și totuși au putut să atace...

Zilele-n șir și nopțile pierdute,

Cu minte-mea tulbure

Prin casă petrecute

Gândindu-mă la tot ce ai zis, problemele mai târziu de la elen-născute,

Toate, de tine, au fost concepute. 

Nu poți face rău când ai doar dragoste în suflet...

Dar totuși tu ai făcut-o atât de simplu,

Păreai să fi perfect

Înșelându-mă complet,

Dovedindu-se că erai doar un tip cu un chip multiplu. 

Nu am putut să îmi arăt că inca e posibil

Să încerc

Și să găsesc...

O cale de scăpare din gânduri ce încetu cu  încetu mă termină.

Îmi arăt acum că da, este posibil

Să pierd

Să caut 

Sa trăiesc,

Pierdut n-am fost, dar sunt știu sigur,

Sunt bolnavă, de iubire îmbolnăvesc. 

Așadar, m-am rătăcit în drum spre mine,

În timp ce căutăm răspunsuri la întrebări,

Soarele și luna nu mă mai priveau, aceștia te priveau pe tine...

În urma acestora provocându-mi unele stări.

Las totul în trecut,

Tot ce între noi s-a petrecut 

Dar te rog, în serile liniștite, când te-a cuprinde vreo voire,

Lasă garda gândurilor rele jos, 

Iar misterios

Să mă suni la miezul nopții și să-mi spui despre iubire.

Închină-te, Cosmos, lumilor mărețe

Și fă-mi loc să trec spre ultima!

Căci ai tăi nedemni de ea născutu-sa...

Fie lumi de spațiu, timp ș-amesticături,

Doar amorul peste tot tronează –

Neînțeles de mințile umane...

Prostia toată se scălâmbă și-ncovoaie

Pe unde-apucă: animale – procreare –

Suflete goale, reci și moarte...

Ia-mă, Deus, și mă spânzură-n afară:

Nu e timp – să fixeze a-l meu amor;

Nu e spațiu – să-l cuprindă-n file tot...

Mi-este imposibil, oare, să găsesc o suflare

Pură – cu dragoste sinceră-n suflare –

Să mă iubească-n disperare,

Să-ncerce să dea viață

Vieții mele bulversată?

Dar în suferința mea iubesc un suflet rătăcit:

Hai, Amore, să fugim de lume,

Să ne spânzurăm de stele-noapte,

Deus – însuși – să-nvețe ce-i amorul,

S-adormim în lumi străine – întuneric...

Printr-o sărutare – lumină-n lumi:

Spațiu, timp, începuturi și sfârșit să se scufunde;

Caldă și molcomitoare – nemuritoare.

S a făcut un an,

Un an de când țin atat de mult la tine,

Un an de când te iubesc,

De când îți doresc doar bine.

Am trecut azi pe lângă tine,

M am uitat la tine,

Am vazut același băiat,

Același băiat bun și drăguț

Pe care l știam de mult.

Un baiat brunet,

Cu ochii căprui,

Plin de pistrui.

Știi? 

Eu încă te iubesc

Și aștept o zi, o zi,

În care toate se vor limpezi.

Aștept sa ma iubesti și tu,

Asa cum eu o fac, sau...

Măcar parțial,

Dar sa simt ca o faci, cât de puțin.

Ma hrănesc din fericirea ta,

Ma rog pentru tine,

A fi bine, 

Și a ma iubi și pe mine..

N-oi fi eu frumoasa,

Nu arat ca alte fete,

Dar măcar te iubesc

Cum nimeni nu crede.

Pe salteaua groasă a amintirilor

-praf de ani și tăceri adunate-

stau culcate lacrimi reci

și zâmbete macheate de timp.

Par vii,

dar sunt doar ecouri 

îmbrăcate în pielea trecutului.

Aștepți să treacă.

Dar clipa nu trece.

Clipa prinde rădăcină în tine

ca o iederă pe zidul unei case părăsite.

Calendarul își întoarce filele

ca un actor grăbit

care schimbă măști,

iar fiecare an promite

o primăvară nouă.

Dar în adânc iarna rămâne.

Eu m-am născut

exact în clipa

în care învățam să mor.