Șoapta unui suflet tânăr

Cu fruntea lui cea luminoasă

Și chipul lui cel grăitor,

Ai zice că-i oglinda clară 

A unui mare gânditor.

Coroana frunții arcuită 

Cu forme blânde rotunjită

Subtil la mijloc ascuțită 

Cu armonii ce se îmbină 

Înaltă zveltă și senină.

Podoaba lui șuvițe poartă

De-o parte și de cealaltă

Culori ca sarea și piperul 

Diafane mândre șoapte 

Ale anilor din spate

Stau pe tâmple așezate 

Devin tot mai grizonante.

Părul lung lăsat pe spate 

Frânturi din amintiri furate 

Câteodată spune el

Nu mai e ce-a fost odată

Și că a cam îmbătrânit

Prea tare și prea deodată,

Dar tot mândru și voios

Și tot cu nelipsita-i pleată.

Nu-i bătrân și nu va fi,

Nici acum și niciodată,

Căci sufletul lui cel de copil

N-o să moară niciodată.

E mereu de ajutor,

E un veșnic altruist,

Cu suflet ca de erou,

Cu farmecul unui artist.

E rebel și neclintit,

Dar în suflet puțin trist.

Viața lui este frumoasă,

Dar încă nu știe asta.

Și pare să nu îi pase

Ce frumoasă este viața

Și cum, în felurite feluri,

Poți să îi simți și guști dulceața 

În zori de zi și dimineața.

Ne-am întâlnit sub stele, târziu,

Priviri aprinse, iar drumul pustiu.

Ne doream cu ardoare, cu trup și cu gând,

Dar lumea ne-a pus bariere, pe rând.

Te chemam în tăcere, tu îmi răspundeai,

În visuri adânci doar pe mine mă luai.

Dar zorii veneau și ne rupeau iar,

Lăsând dorul greu ca un vechi hotar.

Ești cântec ascuns, ești foc interzis,

O rană frumoasă ce nu s-a închis.

Te port în suflet ca pe un jurământ,

O dragoste vie, dar fără pământ.

Era odată o Căţea cam gură-cască 

Ce de nimic nu se îngrijea.

Cum îi venise vremea ca să nască

        Şi nici o locuinţă nu găsea,

        O megieşă s-a-ndurat să-i dea

        Modestul ei coteţ cu împrumut.

        Dar, mai târziu, venind să şi-l reia,

        Un pic de păsuire tipa i-a cerut.

        Erau căţeii mici, mai trebuia

        Să stea puţin în ea…

        Iar când şi păsuirea a trecut,

        S-au ivit în prag cu toţii,

        Mârâind, rânjindu-şi colţii.

        – Scoate-ne, de eşti în stare! 

        Nu-mprumuta nimic, nicicînd,

        Unor mişei le spunea:

        Vei regreta cît de curînd:

        Căci, de la ei,

        Cu greu mai poţi ceva-ndărăt să iei!

cerul s-a spart,

soarele a explodat.

luna s-a ascuns,

pierduta s-a dus.

izolati acum ei stau,

macar de mai vorbeau..

lumi diferite au ales,

de ce? este de neinteles..

iubirea ce o detineau,

cu ea lumea implineau.

separarea celor doi,

inceput de razboi.

Eu țin dragostea cu viața

Și mânc pâinea cu dulceața;

Coca-cola beau cu sticla

Și nu mă plâng de nimica.

Am rămas fără de pâne

Și aștept ziua de mâne

Flămânzit precum un câne

Dar îmi pun la pofte: frâne.

Că Mijlocitor nu-i altul

Ce-a păzit, mereu,: Sabatul

Decât un Ysus Hristosu

Ce ne fost-a de folosu!

Ș-acum mis foarte fericit

Că-s păcălici ce-i păcălit

Și-aștept să fie falsul semn

(DUXIneCa) :bătut pe lemn!

Te iubesc" nu, nu o faci 

Căci poți sa te culci chiar daca-s suparata

"Încerc sa ma schimb" Dar când vorbim tu doar taci 

Cum poți spune ca m ai iubit vreodată?

Nu-mi ști floarea preferata

Și nici măcar nu te strofoci sa mi-o aduci 

Spui mereu " iar ești suparata"

Doar acuzații poți sa îmi arunci

"Te iubesc" Dar e totul numai despre tine

Și când aduc vorba de ce simt nu-s mulțumită 

Nu te ai gândit măcar o data la mine 

"E vina mea" ,chiar daca-am fost mereu ranita

Și pui ca te schimbi, iar eu naiva te am crezut 

As vrea sa spun ca vreau sa fie totul ca la început 

Însă niciodata n-a fost vorba de ce ai facut 

Pentru ca niciodată sa faci ceva n-ai vrut 

"Te iubesc" dar din partea ta aud doar scuze

Mereu ce faci trebuie iertat 

Pe tine n are voie nimeni sa te-acuze 

Chiar dacă tot ce pui sunt cuvinte fără rezultat.

Dar tine minte și baga la cap 

Căci "Te iubesc" nu tine-o vesnicie 

Și cand din bucla asta de a te iertat am sa scap

Am sa ma asigur sa nu mai auzi de mine.

În trupul meu, dorința e o celulă stem,

plină de potențial, gata să devină orice:

un fior pe piele, un tremur în inimă,

sau un val de chimie care mă inundă.

El este genomul care-mi rescrie codul,

o secvență de ADN descoperită pe pielea mea,

spiralat în șoapte, în atingeri,

într-o evoluție pe care n-o pot controla.

În prezența lui, sinapsele explodează –

neurotransmițători se aruncă în abisuri,

dopamina cântă, iar serotonina dansează

ca o orchestră haotică.

Mâinile lui sunt enzime ce mă descuie,

fiecare atingere accelerează reacția,

iar eu mă transform, mă pliez, mă destram.

Proteinele iubirii se adună pe piele,

un strat fin care pulsează,

de parcă tot ce sunt vrea să fuzioneze cu el.

Ritmul inimii mele devine un tropism,

întoarsă mereu spre el, ca o floare spre lumină.

El este soarele, dar și umbra,

un paradox biologic pe care corpul meu îl acceptă

fără întrebări.

Dacă m-ar săruta, ar fi mutația perfectă.

Lumea întreagă s-ar comprima în nucleul

celulelor mele,

iar genomul nostru s-ar uni,

creând un organism nou,

un ecosistem unde pielea lui e tărâm,

iar respirația mea – vântul ce-l mângâie.

Dar când pleacă, dorința devine o rană deschisă.

Rămân doar resturi de mitocondrii,

energie pierdută într-un metabolism trist,

ca un trup ce caută, zadarnic,

o inimă în care să-și termine simfonia.

E primăvară acum în inima mea

În suflet e liniște și doar armonie

Nimic din ce este,nu-mi  poate lua

Parfumul narcisei ,în gînd îmi adie.

Pe roua dimineții e doară candoare

E calmă mângîiere  ce clipa alină

În mijloc ,peste alb e galbenul soare

Privirea pierdută nu are deloc vină.

Gingașă ,firavă ,plăcută mereu

O fiică să am , eu sigur aș vrea

Să-i pun cu plăcere doar numele tău

Narcisa ,sublim pe buze ar sta.

Buchete frumoase puține nu sunt

Primite ori date ,sunt doar speciale

Dar tu ai rămas culoare pe gând

Și una de ești ,faci clipe ușoare.

În dorul de tine de trece o vreme

Și eu nu îți simt splendidul parfum

Îs trist ,abătut ,încep a mă teme

Că ești ofilită ,pierdută pe drum.

Rămâi primăvară tot anul cu mine

E timpul narcisei ,grădina încântă

Mireasma îmbată ,dă starea de bine

În suflet e cântec ,privirea exultă.

În numele tău e multă iubire

Pe buzele mele rostire vei fi

De inima poate simți fericire

E că ești calea din noapte spe zi.

privirea-ți dojenitoare

a desenat

un stol dansator de grauri, 

un  fel de nor cu reflexe de-ametist,

să mă bucure.

amurgul 

transformă ,cu bagheta-i de vrăjitor,

tristețea

într-un  fluture auriu,

să-l prindă , ca pe o agrafă-n,

părul tău.

Să scriu din inimă un dor

Să scriu cu sufletul o implinire

Doar scriind usor, mai pot să zbor

În vremurile astea, trăite cu nebunie.

Să pun in versuri ce inima imi vrea

Să plâng, să râd doar eu cu ea

C-a tot iubit și mai iubește 

... o vreme a iubit... orbește...

Scriu și mă ascult pe mine

Și ce tot scriu, nu mai contează!

Cred încă în acel "va fi bine!"

În vremurile astea fără de speranță.

Scriu si când sufletul mă doare

Și nu-i așa la întâmplare...

Aleg să pun un gând curat

Da știu... sună puțin ciudat...

Mă scriu... cum pot, cum sunt

Dintr-o poveste rămasă la trecut 

Scriu amintiri și mă declar mulțumită 

În vremurile când lumea să uite, e grăbită!

.................................................................

Am rămas să scriu dintr-un vis neîmplinit 

Când doar ai tăcut...si m-ai lăsat să te uit!

Lunecă-n noapte

Luna ușor,

În brațele tale

Eu caut amor.

Zumzăie greieri

Plini de uimire,

În brațele tale

Eu caut iubire.

Scapără stele

Purtându-și făclia,

În brațele tale

Eu simt veșnicia.

Somnu-ți înalță

Vise regale,

Eu caut întruna

Brațele tale...

Te-aș ruga să vii cu mine

Pentru o clipă măcar

Într-un loc din altă lume

Unde visele nu au hotar.

Te-aș ruga să-mi stai alături

La ureche să-ti șoptesc

Dorul ce I-am strâns în mine

De când vise împletesc.

Te-aș ruga să mă asculți

Să-mi simți inima cum cântă

Însetată de ochii tăi căprui

Ce îmi spuneau că sunt dorită.

Te-aș ruga pentr-o ultimă dată

Să mă saruti, să mă îmbrățişezi

Un vin să mai ciocnim in noapte

Apoi să pleci, să nu te mai intorci.

Dar...m-ai "rugat" să uit de tine

Când dorul aprig ardea în mine

Mi-ai spus atât de rece, fără regret

"Nici o speranță!".. să-ți mai cer.

Si..m-ai "rugat" să uit de noi

Că nu-ți mai pasă mi-ai strigat

Dar n-ai gândit că am un suflet

Ce nu așa...te-a vrut uitat.

P.S

M-am tot rugat să te intorci

Așa m-a îndemnat instinctul

Că uneori și tu ai vrea

La un pahar de vin...sfârșitul.