Zâmbește-mi
Zâmbește-mi printre lacrimi
Parfumul tău, fato, ocean de amintiri
Ești drogul magic din care poți să te inspiri
Alcoolul ce te face să nu ai emoții
Țigara de după amorul din toiul nopții
Cafeaua dulce din diminețile cu Soare
Durerea mea, ascunsă-n versuri amare
Deschid fereastra, mă uit în gol, nu mai e nimic de spus
Zâmbește-mi printre lacrimi încă o dată de acolo de sus
Categoria: Poezii de dragoste
Toate poeziile autorului: Eduard Gabriel G
Data postării: 2 decembrie 2024
Vizualizări: 213
Poezii din aceiaşi categorie
Anul Câinelui
Lacrimi latră mut
la lună.
Locomotiva mă înnebunește
și împușcă goluri
pe treptele laringelui meu.
Trupul tău era carne
acum un minut,
apoi s-a făcut umbră,
sărind bălțile pe peron.
Ai grijă, zic –
șoaptă crustată-n ger –
să-ți pui fularul, iubite,
că e frig în tren
și nemții-s distanți de fel,
că nu s-ar atinge-ntre ei
nici cu cenușa țigării.
Ai grijă, iubite
la ochi frumoși, la polei,
la păsările pe care nu le vei hrăni,
c-o să-ți amintești de mine.
Eu?
Am căldură,
eu sunt bine
că niște lacrimi latră mut
la lună.
Dragoste-n tăcere
Sunt ca și o floare
Ce apă nu are
Și-adoarme, pălită
De vremea însorită.
Sunt ca și-o pasăre
Ce zboru-i zadarnic,
Căutându-și un loc
Unde-o fi cu noroc.
O firavă și dulce ființă
Ce-n suflet are credință,
Iar dragostea-i jură
Din inimă sincer și pură.
Poate, intr-o oarecare zi...
Poate într-o oarecare zi, te vei uita înapoi
Și vei realiza de câte ori am încercat să vorbesc cu tine
De câte ori mi-a fost dor sa fim amândoi
Chiar și de final... să rămânem cu bine.
Intr-o oarecare zi, poate îți vei aminti
De câte ori ți-am spus c-al tău comportament mă doare
Si-n loc să încetezi, să-ncerci să mă-nțelegi,
Mi-ai lăsat tăcerea... încet și sigur,
sufletul să-l omoare.
Poate într-o oarecare zi, iti vor lipsi și ție
Săruturile, îmbrățișările...lucrurile mărunte
Ce cu-atâta drag si emoții le făceam pentru tine
Părea să apreciezi...chiar de-o spuneai în puține cuvinte.
Într-o oarecare zi, poate îți vei aminti
De ciudățeniile mele...ce le-ai numit "nebunie"
Și poate atunci cu alți ochi le vei privi
Înțelegând c-au fost, de prea mult drag de tine...
Până atunci, te las... să cunoști tăcerea și absența mea
Nu îți mai caut atenția... nu vreau să-ți mai vorbesc
Am renunțat... nu mai am pentru ce lupta
Într-o oarecare zi, sper doar, să nu mai simt că-mi lipsești...
Gândul..îmi fuge!
Astăzi mai mult ca niciodată
Gândul îmi fuge fără oprire,
Și-l las să văd unde mă duce
Poate spre-un loc de fericire.
Mă trece prin copilăria mea
Și prin sătucul de sub deal,
Vrea să-mi arate ce lipsește
Din viața vie..a omului rural.
Privirea mi-o rotesc în juru-mi
Poate zăresc vreun cunoscut,
Dar nici țipenie de vreo ființă
Și simt că satul...este pierdut.
Mă-ndrept ușor și înspre școală
Dar nu mai văd decât paragină,
Mă întristez și cu amar rostesc
Ăsta-i prezentul cu a lui...pagină.
Cobor pe vale către Siretul mic
Că mare el a fost cândva, odată,
Și mă opresc lângă izvorul rece
Care îmi dă...apa binecuvântată.
Dezamăgit de ce-am văzut în sat
Vreau gândul să mi-l cert puțin,
Dar cum să-mi mint eu adevărul
Să neg c-am devenit, copil...străin.
Totuși, viața curge nu se oprește
Și timpul din păcate nu revine,
Gândului, în gând..îi mulțumesc
Și sper că-n timp...ne va fi bine!
Verde
E atâta verde pretutindeni azi,
De parcă-mi cresc şi mie frunze,
Picioarele le simt doi falnici brazi,
Ce între ramuri inima îmi strânge.
Atâta sevă în coaste-mi clocoteşte,
Mi-e trupul ridicat spre cer de rădăcini,
De tine nu-mi parvine nici o veste,
Căci înfrunzind, am devenit străini.
Mă pasc şi ciute şi gazele,
Pe braţe păsări cuib îşi fac,
Mă înalţ în zbor sincron cu ele,
Foşneşte-n mine frunza, iar eu tac.
E atâta verde pretutindeni azi,
Smarald e cerul şi îmi e pupila,
Mi-s toţi copacii din pădure camarazi,
Şi împărţim frăţeşte clorofila.
Adio🖤💔🖤
Adio🖤🩶🖤
Adio... Nu , la revedere!...
Te șterg din inima ,din gând....
Adio. O spun cu durere....
Bucăți din suflețel rupând.
Adio...Nu , nu pot uita.
Miros de dor pe haina mea...
Adio! Tu... m-ai omis.
Pentru mine, rămâi vis ....
Autor A. Țurcanu N.D..,
Anul Câinelui
Lacrimi latră mut
la lună.
Locomotiva mă înnebunește
și împușcă goluri
pe treptele laringelui meu.
Trupul tău era carne
acum un minut,
apoi s-a făcut umbră,
sărind bălțile pe peron.
Ai grijă, zic –
șoaptă crustată-n ger –
să-ți pui fularul, iubite,
că e frig în tren
și nemții-s distanți de fel,
că nu s-ar atinge-ntre ei
nici cu cenușa țigării.
Ai grijă, iubite
la ochi frumoși, la polei,
la păsările pe care nu le vei hrăni,
c-o să-ți amintești de mine.
Eu?
Am căldură,
eu sunt bine
că niște lacrimi latră mut
la lună.
Dragoste-n tăcere
Sunt ca și o floare
Ce apă nu are
Și-adoarme, pălită
De vremea însorită.
Sunt ca și-o pasăre
Ce zboru-i zadarnic,
Căutându-și un loc
Unde-o fi cu noroc.
O firavă și dulce ființă
Ce-n suflet are credință,
Iar dragostea-i jură
Din inimă sincer și pură.
Poate, intr-o oarecare zi...
Poate într-o oarecare zi, te vei uita înapoi
Și vei realiza de câte ori am încercat să vorbesc cu tine
De câte ori mi-a fost dor sa fim amândoi
Chiar și de final... să rămânem cu bine.
Intr-o oarecare zi, poate îți vei aminti
De câte ori ți-am spus c-al tău comportament mă doare
Si-n loc să încetezi, să-ncerci să mă-nțelegi,
Mi-ai lăsat tăcerea... încet și sigur,
sufletul să-l omoare.
Poate într-o oarecare zi, iti vor lipsi și ție
Săruturile, îmbrățișările...lucrurile mărunte
Ce cu-atâta drag si emoții le făceam pentru tine
Părea să apreciezi...chiar de-o spuneai în puține cuvinte.
Într-o oarecare zi, poate îți vei aminti
De ciudățeniile mele...ce le-ai numit "nebunie"
Și poate atunci cu alți ochi le vei privi
Înțelegând c-au fost, de prea mult drag de tine...
Până atunci, te las... să cunoști tăcerea și absența mea
Nu îți mai caut atenția... nu vreau să-ți mai vorbesc
Am renunțat... nu mai am pentru ce lupta
Într-o oarecare zi, sper doar, să nu mai simt că-mi lipsești...
Gândul..îmi fuge!
Astăzi mai mult ca niciodată
Gândul îmi fuge fără oprire,
Și-l las să văd unde mă duce
Poate spre-un loc de fericire.
Mă trece prin copilăria mea
Și prin sătucul de sub deal,
Vrea să-mi arate ce lipsește
Din viața vie..a omului rural.
Privirea mi-o rotesc în juru-mi
Poate zăresc vreun cunoscut,
Dar nici țipenie de vreo ființă
Și simt că satul...este pierdut.
Mă-ndrept ușor și înspre școală
Dar nu mai văd decât paragină,
Mă întristez și cu amar rostesc
Ăsta-i prezentul cu a lui...pagină.
Cobor pe vale către Siretul mic
Că mare el a fost cândva, odată,
Și mă opresc lângă izvorul rece
Care îmi dă...apa binecuvântată.
Dezamăgit de ce-am văzut în sat
Vreau gândul să mi-l cert puțin,
Dar cum să-mi mint eu adevărul
Să neg c-am devenit, copil...străin.
Totuși, viața curge nu se oprește
Și timpul din păcate nu revine,
Gândului, în gând..îi mulțumesc
Și sper că-n timp...ne va fi bine!
Verde
E atâta verde pretutindeni azi,
De parcă-mi cresc şi mie frunze,
Picioarele le simt doi falnici brazi,
Ce între ramuri inima îmi strânge.
Atâta sevă în coaste-mi clocoteşte,
Mi-e trupul ridicat spre cer de rădăcini,
De tine nu-mi parvine nici o veste,
Căci înfrunzind, am devenit străini.
Mă pasc şi ciute şi gazele,
Pe braţe păsări cuib îşi fac,
Mă înalţ în zbor sincron cu ele,
Foşneşte-n mine frunza, iar eu tac.
E atâta verde pretutindeni azi,
Smarald e cerul şi îmi e pupila,
Mi-s toţi copacii din pădure camarazi,
Şi împărţim frăţeşte clorofila.
Adio🖤💔🖤
Adio🖤🩶🖤
Adio... Nu , la revedere!...
Te șterg din inima ,din gând....
Adio. O spun cu durere....
Bucăți din suflețel rupând.
Adio...Nu , nu pot uita.
Miros de dor pe haina mea...
Adio! Tu... m-ai omis.
Pentru mine, rămâi vis ....
Autor A. Țurcanu N.D..,
Alte poezii ale autorului
Moarte
Dacă mâine ar fi să mori, ce ai face?
Mă întreb dacă te trece un fior?
Oare cum se simte pe interior?
Ai striga cel mai probabil după ajutor?
Regretându-ți faptele într-un mod chinuitor?
Tot ce faci aici, acum, are consecințe
E singura viață ce ți-o permiți, ține minte
Cerul
Cerul e iubit de stele
Dar tu nu o poți vedea
Venus arde în flăcări intense
Deși Soarele doar îl încălzea
Pământul nostru a rămas gol
De furtunile lui Jupiter purtate
Ne-am pus totul în pericol
În loc să mergem mai departe
Te aveam in gândurile mele
Precum Saturn între inele
Te urmam oriunde de nebun
Tu erai Uranus, eu Neptun
Am rămas un Mercur singuratic
Ai fugit pe Pluto, mă simt apatic
Te-ai oprit însă pe Marte
Să observi ce ai lăsat în spate
Extaz
De la extaz la agonie
M-ai omorât puțin câte puțin
Acum ești muză pentru această poezie
Cândva, ai fost a lumii din care aparțin
Frumoasă asemenea zilei de vineri
Dar cu nervii unei zile de luni
Aș blestema timpul să rămânem tineri
Să nu mai fim subiecții unei ficțiuni
Dincolo de nori cu gândul la paradis
E prea târziu să mă poți trezi din vis
Iubirea ta pentru mine, greu de înțeles
Din păcate nu sunt pentru tine cel ales
Dor
Mi-ai scris că iți e dor de mine
Și de ochii mei albaștri
Dar eu știam că minți, că nu îți e bine
Când ochii mei verzi vedeau cât suferi după alții
Mi-ai scris că iți e dor de mine
Că te-ai schimbat, o simți
Dar eu știam că minți, că nu îți e bine
Nu încerca să mai explici
Mi-ai scris că iți e dor de mine
Că n-ai putut să dormi deloc
Dar eu știam că minți, că nu îți e bine
Karma nu ține cont de noroc
Mi-ai scris că iți e dor de mine
M-ai și sunat dar n-am răspuns
Știam că minți, că nu îți e bine
Mereu spuneai că nu-s de ajuns
A fost
A fost un fel de primăvară
Un chip frumos cu o iubire avară
Voia să atingă norii dar n-avea scară
Un fel de pasăre care nu zboară
O poveste pe care nu poți s-o înțelegi
Nici acum nici peste două vieți
Mi-a întins paharul și mi-a spus:
"-Toarnă"
Exact ca o ploaie de toamnă
Se întâmpla asta seară de seară
Până în ultima zi de vară
Când te-am rugat să mai rămâi
Deși mi-am jurat să n-o mai spun nimănui
Te rugam să nu mai pleci
Ai fost o iarnă, dupa tine au urmat zile reci
Libertate
O transpunere a timpurilor
Strigați democrație până la moarte
Urâți alți oameni pentru alegerile lor
Ei nu au dreptul la libertate?
Duminică de duminică prin biserici
Credincioși doar când e vorba de rău
Primii la morală, critici și predici
Dar o groapă mică nu se compară cu un hău
Nu susțin pe nimeni și nimic de fel
Nici partide sau comunități de vreme actuală
Omul ar trebui luat drept model
Indiferent de rasă sau orientare sexuală
Moarte
Dacă mâine ar fi să mori, ce ai face?
Mă întreb dacă te trece un fior?
Oare cum se simte pe interior?
Ai striga cel mai probabil după ajutor?
Regretându-ți faptele într-un mod chinuitor?
Tot ce faci aici, acum, are consecințe
E singura viață ce ți-o permiți, ține minte
Cerul
Cerul e iubit de stele
Dar tu nu o poți vedea
Venus arde în flăcări intense
Deși Soarele doar îl încălzea
Pământul nostru a rămas gol
De furtunile lui Jupiter purtate
Ne-am pus totul în pericol
În loc să mergem mai departe
Te aveam in gândurile mele
Precum Saturn între inele
Te urmam oriunde de nebun
Tu erai Uranus, eu Neptun
Am rămas un Mercur singuratic
Ai fugit pe Pluto, mă simt apatic
Te-ai oprit însă pe Marte
Să observi ce ai lăsat în spate
Extaz
De la extaz la agonie
M-ai omorât puțin câte puțin
Acum ești muză pentru această poezie
Cândva, ai fost a lumii din care aparțin
Frumoasă asemenea zilei de vineri
Dar cu nervii unei zile de luni
Aș blestema timpul să rămânem tineri
Să nu mai fim subiecții unei ficțiuni
Dincolo de nori cu gândul la paradis
E prea târziu să mă poți trezi din vis
Iubirea ta pentru mine, greu de înțeles
Din păcate nu sunt pentru tine cel ales
Dor
Mi-ai scris că iți e dor de mine
Și de ochii mei albaștri
Dar eu știam că minți, că nu îți e bine
Când ochii mei verzi vedeau cât suferi după alții
Mi-ai scris că iți e dor de mine
Că te-ai schimbat, o simți
Dar eu știam că minți, că nu îți e bine
Nu încerca să mai explici
Mi-ai scris că iți e dor de mine
Că n-ai putut să dormi deloc
Dar eu știam că minți, că nu îți e bine
Karma nu ține cont de noroc
Mi-ai scris că iți e dor de mine
M-ai și sunat dar n-am răspuns
Știam că minți, că nu îți e bine
Mereu spuneai că nu-s de ajuns
A fost
A fost un fel de primăvară
Un chip frumos cu o iubire avară
Voia să atingă norii dar n-avea scară
Un fel de pasăre care nu zboară
O poveste pe care nu poți s-o înțelegi
Nici acum nici peste două vieți
Mi-a întins paharul și mi-a spus:
"-Toarnă"
Exact ca o ploaie de toamnă
Se întâmpla asta seară de seară
Până în ultima zi de vară
Când te-am rugat să mai rămâi
Deși mi-am jurat să n-o mai spun nimănui
Te rugam să nu mai pleci
Ai fost o iarnă, dupa tine au urmat zile reci
Libertate
O transpunere a timpurilor
Strigați democrație până la moarte
Urâți alți oameni pentru alegerile lor
Ei nu au dreptul la libertate?
Duminică de duminică prin biserici
Credincioși doar când e vorba de rău
Primii la morală, critici și predici
Dar o groapă mică nu se compară cu un hău
Nu susțin pe nimeni și nimic de fel
Nici partide sau comunități de vreme actuală
Omul ar trebui luat drept model
Indiferent de rasă sau orientare sexuală