Zâmbește-mi

Ai plecat în grabă și inima s-a rupt în două părți 

Tăcerea apoi, mi-a frânt-o în mii de bucăți

În praf de stele a mistuit-o așteptarea 

Unei minuni, să apropie dintre noi, depărtarea... 

Trec zilele...mă străduiesc să te uit, să te scot din minte,

Îmi spun în gând c-ai trecut... că nu-ți pasă de mine.

Ard mereu amintiri...încerc să închid orice drum

Dar seara mi-apari în gând, dens ca un fum...

Îți port chipul în privire... te simt in tăcere 

Nopțile devin lungi, mă sleiesc de putere 

Și în fiecare clipă, și în orice vis

Esti dorul ce-mi aprinde... fiecare vers.

Îmi repet mereu că nu mai vii... ar fi o nebunie!

Că timpul va trece ștergând orice urmă de noi

...dar știu bine că timpul mă minte....

Și o să te mai sper!... chiar de știu că rămân, doar cu ploi.

Încă te mai aștept...deși o fac în zadar

În mine simt umbrele tale, cum răsar...

Și inima începe să îmi bată haotic

Urletul tăcerii e din ce în ce mai nevrotic...

Și te mai aștept o clipă, mai sper o secundă

În suflet se stârnește un ultim fior

Speranța mă trece, luminând ca o undă...

C-ai să revii, în brațele tale, să mă vindec de dor...

Nu trebuie să-mi amintesc;

Privind în ochii tăi, deja mă pierd.

Ești aici, dar parcă-i frig,

Nu mai simt flacăra de mult aprinsă.

Un fior brusc mă cuprinde,

Și uit cum se mai simte.

Zilele trec, eu nu mă schimb,

Aștept un moment, dar simt că-i rece.

Tac și rabd o veșnicie,

Sperând că tu ești răspunsul.

Chiar dacă drumul e greu,

Voi lupta pentru tine, pentru noi, mereu.

Întinsă pe patul moale, cu miresme aparte

Prin fereastră priveam către cer departe,

Într-o noapte caldă de vară, la luna plină

Și-n minte aveam cânturi ca de mandolină.

Un freamăt în suflet palpitând a izvorât

Căci în gând de mult timp era zăvorât,

Dând naștere unui sentiment romantic

Și simțuri dezvăluindu-se anacreontic.

Lumina misterioasă a lunii pătrundea

În interiorul camerei prin perdea,

Creând un joc magic profund liniștitor,

Dar în același timp destul de ispititor.

În caleidoscopul ritmului din inimă

Și al sentimentelor ce îl animă,

Încet pleoapele ochilor s-au îngreunat

Și dorințele cu visul s-au împreunat.

Iubita mea frumoasă

Sunt eu demn de iubirea ta aleasă?

Aceea care pleacă de la tine

Și mă-mpresoară lăsându-mă fără cuvinte?

Eu cerșetorul iubirilor pierdute?

E-adevarat am mai mereu cuvintele la mine

Am și dorința de-a ne iubi cuminte,

Am vrut mereu să fugi cu mine

Neștiind că asta nu se poate

Poate mâine!

Iubita mea e vremea fericirii noastre

A Mântuirii prin dragoste,credință și jerfelnicie,

Ce pot eu să-ți ofer fără să se sfârșească?

Averi sau bani știi bine că nu am,

Dar am ceva ce rar găsești la cei ce au averi și bani...

Știi bine ce spune Hristos celui care căra averea la vedere,

Cu slujitori și multele căruțe,

De vrei desăvârșirea vinde toate

Și urmează mie!

(6 feb 2024 Vasilica dragostea mea)

Ascuns mereu dupa suspin

Am incercat sa fiu un acrobat

Tinand in maini un trandafir cu spini

Din care spinul doar imi era dat...

Disimuland mereu un adevar grotesc

Pe care uneori il neg cu-ardoare

Am invatat asa de mult sa ma feresc

Incat o fac si de iluzii sclipitoare...

Traiesc pe langa propriul eu

Si-am invatat ca e ciudat, sinistru

Un Dumnezeu ce-a devenit ateu

Sunt doar minutul timpului ministru...

Nu caut nimic, nu vreau nimic

Am cautat si-am vrut candva

De-ar fi candva, poate-as mai vrea ceva...

Dar mor incet un pic cate un pic !

Te iubesc" nu, nu o faci 

Căci poți sa te culci chiar daca-s suparata

"Încerc sa ma schimb" Dar când vorbim tu doar taci 

Cum poți spune ca m ai iubit vreodată?

Nu-mi ști floarea preferata

Și nici măcar nu te strofoci sa mi-o aduci 

Spui mereu " iar ești suparata"

Doar acuzații poți sa îmi arunci

"Te iubesc" Dar e totul numai despre tine

Și când aduc vorba de ce simt nu-s mulțumită 

Nu te ai gândit măcar o data la mine 

"E vina mea" ,chiar daca-am fost mereu ranita

Și pui ca te schimbi, iar eu naiva te am crezut 

As vrea sa spun ca vreau sa fie totul ca la început 

Însă niciodata n-a fost vorba de ce ai facut 

Pentru ca niciodată sa faci ceva n-ai vrut 

"Te iubesc" dar din partea ta aud doar scuze

Mereu ce faci trebuie iertat 

Pe tine n are voie nimeni sa te-acuze 

Chiar dacă tot ce pui sunt cuvinte fără rezultat.

Dar tine minte și baga la cap 

Căci "Te iubesc" nu tine-o vesnicie 

Și cand din bucla asta de a te iertat am sa scap

Am sa ma asigur sa nu mai auzi de mine.

Cerul e iubit de stele
Dar tu nu o poți vedea
Venus arde în flăcări intense
Deși Soarele doar îl încălzea

Pământul nostru a rămas gol
De furtunile lui Jupiter purtate
Ne-am pus totul în pericol
În loc să mergem mai departe

Te aveam in gândurile mele
Precum Saturn între inele
Te urmam oriunde de nebun
Tu erai Uranus, eu Neptun

Am rămas un Mercur singuratic
Ai fugit pe Pluto, mă simt apatic
Te-ai oprit însă pe Marte
Să observi ce ai lăsat în spate

Te auzi ca un ecou,
Dar te simt ca pe o șoaptă,
Nu mă chemi când iți e rău,
Și nici când viața e nedreaptă.

Te temi să nu te părăsesc,
Nu orice floare are spini,
Prin tine mă regăsesc,
De ce aș vrea sa fim străini?

Nu e prima zi de aprilie,
Nu te mint când zic că-mi pasă,
Numește-mi brațele familie,
Dacă te simți in ele acasă.

A fost un fel de primăvară
Un chip frumos cu o iubire avară
Voia să atingă norii dar n-avea scară
Un fel de pasăre care nu zboară
O poveste pe care nu poți s-o înțelegi
Nici acum nici peste două vieți
Mi-a întins paharul și mi-a spus:
"-Toarnă"
Exact ca o ploaie de toamnă
Se întâmpla asta seară de seară
Până în ultima zi de vară
Când te-am rugat să mai rămâi
Deși mi-am jurat să n-o mai spun nimănui
Te rugam să nu mai pleci
Ai fost o iarnă, dupa tine au urmat zile reci

De la extaz la agonie
M-ai omorât puțin câte puțin
Acum ești muză pentru această poezie
Cândva, ai fost a lumii din care aparțin

Frumoasă asemenea zilei de vineri
Dar cu nervii unei zile de luni
Aș blestema timpul să rămânem tineri
Să nu mai fim subiecții unei ficțiuni

Dincolo de nori cu gândul la paradis
E prea târziu să mă poți trezi din vis
Iubirea ta pentru mine, greu de înțeles
Din păcate nu sunt pentru tine cel ales

Am văzut cerul cum plângea cu sânge
Tăiat pe orizontal, despărțit de pământ
Alinat, în trecere, de norii fără de cuget
Vinovat sau victimă, nu scotea niciun cuvânt

Ce rost au florile dacă nu mai ești in viață?
Ce rost au scuzele dacă nu te mai apasă?
Totul are explicații sau raționamente?
Face parte din ceva divin sau pure coincidențe?

E in natura noastră de ființe umane
Iubirea, durerea, frica, patimile
Străini, legați de suferințe prin tăcere
Umbre ce își poartă cerul în durere.

Mi-ai scris că iți e dor de mine
Și de ochii mei albaștri
Dar eu știam că minți, că nu îți e bine
Când ochii mei verzi vedeau cât suferi după alții

Mi-ai scris că iți e dor de mine
Că te-ai schimbat, o simți
Dar eu știam că minți, că nu îți e bine
Nu încerca să mai explici

Mi-ai scris că iți e dor de mine
Că n-ai putut să dormi deloc
Dar eu știam că minți, că nu îți e bine
Karma nu ține cont de noroc

Mi-ai scris că iți e dor de mine
M-ai și sunat dar n-am răspuns
Știam că minți, că nu îți e bine
Mereu spuneai că nu-s de ajuns