Zâmbește-mi
Zâmbește-mi printre lacrimi
Parfumul tău, fato, ocean de amintiri
Ești drogul magic din care poți să te inspiri
Alcoolul ce te face să nu ai emoții
Țigara de după amorul din toiul nopții
Cafeaua dulce din diminețile cu Soare
Durerea mea, ascunsă-n versuri amare
Deschid fereastra, mă uit în gol, nu mai e nimic de spus
Zâmbește-mi printre lacrimi încă o dată de acolo de sus
Категория: Стихи про любовь
Все стихи автора: Eduard Gabriel G
Дата публикации: 2 декабря 2024
Просмотры: 204
Стихи из этой категории
Tu, in jeansi
Te apleci
și lumina curge
pe structura ta
arc de jar,
frânt de propria sete
așa cum
pământul setos
așteaptă pașii
dintre noi.
Semințele
fierb în sânge,
bat în tâmple.
Bate.
Și bate...
Auzi cum ne cheamă?
Apuc!
Nu cer;
las urme.
Întind dorința
peste pielea ta,
uscată,
zdrobită
între mine
și tine.
Se sfărâmă,
se sparge
sărat
din carne
în dinți,
din gustul tău...
Te gust?
Te desfaci
în liniște
și mă desfaci.
Ochii mi
se hrănesc
cu umbra ta,
îți sorb adâncurile,
te rup
în unde
și bătăi,
te spargi
în curbe.
Fiecare ruptură
încolțește în mine
muguri de noi,
tăceri pulsatile.
Când mușc,
îți fur o bătaie
când strâng...
Ne vezi
cum respirăm
împreună?
Nu ard,
nu fug
țâșnesc în divin,
mă înfig
în tine.
Te frângi
în sacrul
de sub carne,
de sub piele.
Lumina
curge
pe structura ta.
Arc de jar
în palma mea,
jar strâns
în palma mea.
CALEA SPRE TINE
Îți miroseau brațele a-mbrățișare
A viața... a eternitate...
Și totul-n jur prindea culoare
Cu vinul ce-adia miros de libertate.
Azi visele imi curg ca râul
Printre tăceri și gânduri line
Și doar îmbrățișez cuvântul,
Ce rădăcini și-a-nfipt în mine.
Se ridică un pod de ceață
Peste gându-mi viitor
Pași cuminți, dar plini de viață
Îl urmează.. plini de dor.
Să găsească acea rază
Ce arde doar pentru noi...
Prin deșertul tăcerii o oază,
De speranță....că vii înapoi...
Dilemă
Oare tricoul ce mereu l-am purtat sau l-am aruncat uneori pe pat,
Nu-ți povestește de mine și cum îi e dor de zilele senine ?
Oare pătura ce m-a învelit, în care eu fericită am adormit,
Nu ți-a trezit niciodată fiori și nu te-a întrebat de-ai mei umeri goi ?
Poate aș fi rugat uneori perna sa îți trimită un coșmar
Și să-ți trezescă sufletul o secundă măcar
Aș fi rugat și cana sa își facă de cap și să răstoarne tot pe locul unde-am stat!
Dar e târziu acum și nici măcar ea nimic din tot ce e nu poate schimba
Căci niciun act nu mai are rost când tu atât de rece privirea ți-ai întors…
Cenușa și focul
Cenușa și focul
Cenușa tace, dar nu uită,
Din focul vechi își trage zvâcnire,
O flacără ce-n umbră ascultă
Șoapte de jar, chemări din amintire.
În taina ei rămâne vie,
Un dor aprins, un vechi oftat,
Și-n orice clipă poate să-nvie
Când vântul cald i-a dat curaj.
Căci focul nu dispare-n noapte,
Doar se ascunde pentru-un ceas,
Rămâne-n suflet, printre șoapte,
Un dor mocnit, un vechi popas.
Cenușa știe ce-a fost jarul,
Își poartă taina ca pe-un vis,
În ea mai arde idealul
Focului vechi, de necuprins.
Ecou
Te auzi ca un ecou,
Dar te simt ca pe o șoaptă,
Nu mă chemi când iți e rău,
Și nici când viața e nedreaptă.
Te temi să nu te părăsesc,
Nu orice floare are spini,
Prin tine mă regăsesc,
De ce aș vrea sa fim străini?
Nu e prima zi de aprilie,
Nu te mint când zic că-mi pasă,
Numește-mi brațele familie,
Dacă te simți in ele acasă.
Коррозия
Ты хочешь чтоб я подошёл,
И медленно тебя спросил,
Глядишь на синее небо ты,
Или в душе туман сошёл,
Мельком, упала вся листва
И в голове самкнулась тьма
И тихо на балкон сидя,
Я жду, когда прийдёт весна
Весна прийдёт, и всё возьмёт
Грусть, тоску и даже боль
Но не хочу я всё терпеть
Пойду бухать, и всё пройдёт,
Бухаю, будто я свинья
Застрял на мыслях о тебе
И блик в глазах всё не пропал
И заново у нас ничья.
Tu, in jeansi
Te apleci
și lumina curge
pe structura ta
arc de jar,
frânt de propria sete
așa cum
pământul setos
așteaptă pașii
dintre noi.
Semințele
fierb în sânge,
bat în tâmple.
Bate.
Și bate...
Auzi cum ne cheamă?
Apuc!
Nu cer;
las urme.
Întind dorința
peste pielea ta,
uscată,
zdrobită
între mine
și tine.
Se sfărâmă,
se sparge
sărat
din carne
în dinți,
din gustul tău...
Te gust?
Te desfaci
în liniște
și mă desfaci.
Ochii mi
se hrănesc
cu umbra ta,
îți sorb adâncurile,
te rup
în unde
și bătăi,
te spargi
în curbe.
Fiecare ruptură
încolțește în mine
muguri de noi,
tăceri pulsatile.
Când mușc,
îți fur o bătaie
când strâng...
Ne vezi
cum respirăm
împreună?
Nu ard,
nu fug
țâșnesc în divin,
mă înfig
în tine.
Te frângi
în sacrul
de sub carne,
de sub piele.
Lumina
curge
pe structura ta.
Arc de jar
în palma mea,
jar strâns
în palma mea.
CALEA SPRE TINE
Îți miroseau brațele a-mbrățișare
A viața... a eternitate...
Și totul-n jur prindea culoare
Cu vinul ce-adia miros de libertate.
Azi visele imi curg ca râul
Printre tăceri și gânduri line
Și doar îmbrățișez cuvântul,
Ce rădăcini și-a-nfipt în mine.
Se ridică un pod de ceață
Peste gându-mi viitor
Pași cuminți, dar plini de viață
Îl urmează.. plini de dor.
Să găsească acea rază
Ce arde doar pentru noi...
Prin deșertul tăcerii o oază,
De speranță....că vii înapoi...
Dilemă
Oare tricoul ce mereu l-am purtat sau l-am aruncat uneori pe pat,
Nu-ți povestește de mine și cum îi e dor de zilele senine ?
Oare pătura ce m-a învelit, în care eu fericită am adormit,
Nu ți-a trezit niciodată fiori și nu te-a întrebat de-ai mei umeri goi ?
Poate aș fi rugat uneori perna sa îți trimită un coșmar
Și să-ți trezescă sufletul o secundă măcar
Aș fi rugat și cana sa își facă de cap și să răstoarne tot pe locul unde-am stat!
Dar e târziu acum și nici măcar ea nimic din tot ce e nu poate schimba
Căci niciun act nu mai are rost când tu atât de rece privirea ți-ai întors…
Cenușa și focul
Cenușa și focul
Cenușa tace, dar nu uită,
Din focul vechi își trage zvâcnire,
O flacără ce-n umbră ascultă
Șoapte de jar, chemări din amintire.
În taina ei rămâne vie,
Un dor aprins, un vechi oftat,
Și-n orice clipă poate să-nvie
Când vântul cald i-a dat curaj.
Căci focul nu dispare-n noapte,
Doar se ascunde pentru-un ceas,
Rămâne-n suflet, printre șoapte,
Un dor mocnit, un vechi popas.
Cenușa știe ce-a fost jarul,
Își poartă taina ca pe-un vis,
În ea mai arde idealul
Focului vechi, de necuprins.
Ecou
Te auzi ca un ecou,
Dar te simt ca pe o șoaptă,
Nu mă chemi când iți e rău,
Și nici când viața e nedreaptă.
Te temi să nu te părăsesc,
Nu orice floare are spini,
Prin tine mă regăsesc,
De ce aș vrea sa fim străini?
Nu e prima zi de aprilie,
Nu te mint când zic că-mi pasă,
Numește-mi brațele familie,
Dacă te simți in ele acasă.
Коррозия
Ты хочешь чтоб я подошёл,
И медленно тебя спросил,
Глядишь на синее небо ты,
Или в душе туман сошёл,
Мельком, упала вся листва
И в голове самкнулась тьма
И тихо на балкон сидя,
Я жду, когда прийдёт весна
Весна прийдёт, и всё возьмёт
Грусть, тоску и даже боль
Но не хочу я всё терпеть
Пойду бухать, и всё пройдёт,
Бухаю, будто я свинья
Застрял на мыслях о тебе
И блик в глазах всё не пропал
И заново у нас ничья.
Другие стихотворения автора
Casa
Să uiți de casa părintească
E cel mai nou păcat din lume
Unii pleacă să muncească
Să-și facă un viitor, un nume
Să nu uiți de mamă și de tată
Doar ei știu cât ți-e de greu
Să le mai calci pragul înc-o dată
Că ușa-i deschisă mereu
Să nu uiți nici de bunicii
În a căror brațe adormeai
Sunt cei ce făceau față fricii
Pe care tu o dobândeai
De frați, surori, nici nu mai spun
Sunt bine, ca de obicei
In cuvinte dorul nu pot să îl pun
Crește la fel cum cresc și ei
Cerul
Cerul e iubit de stele
Dar tu nu o poți vedea
Venus arde în flăcări intense
Deși Soarele doar îl încălzea
Pământul nostru a rămas gol
De furtunile lui Jupiter purtate
Ne-am pus totul în pericol
În loc să mergem mai departe
Te aveam in gândurile mele
Precum Saturn între inele
Te urmam oriunde de nebun
Tu erai Uranus, eu Neptun
Am rămas un Mercur singuratic
Ai fugit pe Pluto, mă simt apatic
Te-ai oprit însă pe Marte
Să observi ce ai lăsat în spate
Extaz
De la extaz la agonie
M-ai omorât puțin câte puțin
Acum ești muză pentru această poezie
Cândva, ai fost a lumii din care aparțin
Frumoasă asemenea zilei de vineri
Dar cu nervii unei zile de luni
Aș blestema timpul să rămânem tineri
Să nu mai fim subiecții unei ficțiuni
Dincolo de nori cu gândul la paradis
E prea târziu să mă poți trezi din vis
Iubirea ta pentru mine, greu de înțeles
Din păcate nu sunt pentru tine cel ales
Arest
Prins în mintea mea, arest la domiciliu
M-aș îmbăta să nu mai simt dar îți văd chipul
M-aș înșela dar chiar incerc să nu fiu tipul
Ceva mă mișcă și nu cred că e nisipul
Ceva m-apasă, cred că-i partea mea de vină
Înțeleg acum de ce te porți ca o străină
Dacă te-am făcut să suferi, tu să-mi ierți păcatul
N-am meritat iubirea ta ce acum o poarta altul
De ce?
De ce promitem și mințim?
De ce ascundem ce simțim?
De ce fugim și ne ferim?
Când avem să oferim
Cât e real și cât e vis?
Cât trăiești într-un abis?
Cât ai ucis și ai omis?
Pe toate astea le-am prezis
Dacă mâine nu mai vine?
Dacă vina e la mine?
Dacă totu-i înspre bine?
Tu ai vrut să se termine
Mai e ceva de regretat?
Mai e ceva de reparat?
Mai e ceva de reproșat?
Noi oricum n-am existat
Nebun de negru
Cu bagajele făcute-n grabă
Din ochii strânși curg lacrimile calde
Cerneala de pe foaie să o albească
Să îmi amintesc de ziua când te vedeam mireasă
Prizonier al haosului pur
Dansez atent pe ritmurile sale
Din muritor am devenit imun
La atacurile reginei nemiloase
Inexplicabil ai spus că nu se poate
Un taur provocat de roșu
Planul nebunului de alb cedase
Plătind acum puțin câte puțin din costuri
Casa
Să uiți de casa părintească
E cel mai nou păcat din lume
Unii pleacă să muncească
Să-și facă un viitor, un nume
Să nu uiți de mamă și de tată
Doar ei știu cât ți-e de greu
Să le mai calci pragul înc-o dată
Că ușa-i deschisă mereu
Să nu uiți nici de bunicii
În a căror brațe adormeai
Sunt cei ce făceau față fricii
Pe care tu o dobândeai
De frați, surori, nici nu mai spun
Sunt bine, ca de obicei
In cuvinte dorul nu pot să îl pun
Crește la fel cum cresc și ei
Cerul
Cerul e iubit de stele
Dar tu nu o poți vedea
Venus arde în flăcări intense
Deși Soarele doar îl încălzea
Pământul nostru a rămas gol
De furtunile lui Jupiter purtate
Ne-am pus totul în pericol
În loc să mergem mai departe
Te aveam in gândurile mele
Precum Saturn între inele
Te urmam oriunde de nebun
Tu erai Uranus, eu Neptun
Am rămas un Mercur singuratic
Ai fugit pe Pluto, mă simt apatic
Te-ai oprit însă pe Marte
Să observi ce ai lăsat în spate
Extaz
De la extaz la agonie
M-ai omorât puțin câte puțin
Acum ești muză pentru această poezie
Cândva, ai fost a lumii din care aparțin
Frumoasă asemenea zilei de vineri
Dar cu nervii unei zile de luni
Aș blestema timpul să rămânem tineri
Să nu mai fim subiecții unei ficțiuni
Dincolo de nori cu gândul la paradis
E prea târziu să mă poți trezi din vis
Iubirea ta pentru mine, greu de înțeles
Din păcate nu sunt pentru tine cel ales
Arest
Prins în mintea mea, arest la domiciliu
M-aș îmbăta să nu mai simt dar îți văd chipul
M-aș înșela dar chiar incerc să nu fiu tipul
Ceva mă mișcă și nu cred că e nisipul
Ceva m-apasă, cred că-i partea mea de vină
Înțeleg acum de ce te porți ca o străină
Dacă te-am făcut să suferi, tu să-mi ierți păcatul
N-am meritat iubirea ta ce acum o poarta altul
De ce?
De ce promitem și mințim?
De ce ascundem ce simțim?
De ce fugim și ne ferim?
Când avem să oferim
Cât e real și cât e vis?
Cât trăiești într-un abis?
Cât ai ucis și ai omis?
Pe toate astea le-am prezis
Dacă mâine nu mai vine?
Dacă vina e la mine?
Dacă totu-i înspre bine?
Tu ai vrut să se termine
Mai e ceva de regretat?
Mai e ceva de reparat?
Mai e ceva de reproșat?
Noi oricum n-am existat
Nebun de negru
Cu bagajele făcute-n grabă
Din ochii strânși curg lacrimile calde
Cerneala de pe foaie să o albească
Să îmi amintesc de ziua când te vedeam mireasă
Prizonier al haosului pur
Dansez atent pe ritmurile sale
Din muritor am devenit imun
La atacurile reginei nemiloase
Inexplicabil ai spus că nu se poate
Un taur provocat de roșu
Planul nebunului de alb cedase
Plătind acum puțin câte puțin din costuri