Blestem
Asta e ultima oară cand mă mai ascult
Am exagerat când am spus cât de bine sunt
Sute de lame se aruncă între suflet si trup
Vor să pună capăt definitiv acestui loop
Crezi că mi-a păsat prea mult ca să se vindece?
Vrăjești ce faci să pară că sunt farmece
Muzica în urechi a început să țiuie
Dacă o oprești tot o să mă chinuie
Căutam un semn, dar lumina m-a orbit
Războiul din mine e fără de sfârșit
E dureros din poet să devii poem
In viata celui care-l scrie ca pe un blestem
Категория: Различные стихи
Все стихи автора: Eduard Gabriel G
Дата публикации: 2 декабря 2024
Просмотры: 214
Стихи из этой категории
Moșule,ce faci, ești bine?
Moșule,ce faci ești,bine?..
Mă opresc iar pe la tine,
Să -mpart plictisu-n jumate,
Să te slujesc ca și la carte..
Ce poftești la prânz, bătrâne;
Oare cum e vremea mâine;
Apoi privim tăcuți pereții,
Numărăm tic -tacul vieții.
.. Radioul sună în surdină,
Tu sorbi din cana ta plină,
Ceaiul negru cu lămâie,
Ce povestea ta o știe...
Stai gârbovit la masă,
Pufăi din țigară arsă
Cu ochii țintiți la ecran,
Tastezi cu patos și elan..
Nici de cină nu te -atingi
Doar la gândul să învingi;
Ăsta -i țelul tău, sărmane
,Nu sa te vaiti la icoane.
C -ai fost bătut de soartă,
Să te usuci că și o plantă,
CĂ șezi în scaun, osândit,
Fără puteri, înțepenit..
Mă rogi cu voce stinsă,
Lampa să ți o las aprinsă,
Că iar somnul nu te fură,
Te răsucește și te -njură...
Psalmi - XX - Cel care cere crucea
Nu-mi da slavă, Doamne,
nici scăpare ușoară, nici drum neted.
Primește-mă lângă Tine pe cruce —
nu ca pe un tâlhar,
ci ca pe un frate al durerii.
Nu cer să fiu coborât de pe lemn,
ci să stau lângă Tine până la capăt,
să gust oțetul cuvintelor batjocoritoare,
să simt cuiele rugii care nu se mai termină.
Lasă-mi fruntea să se plece lângă a Ta,
ochii să Ți-i întâlnească în agonie,
inima mea — să-Ți bată în sânge,
până când dragostea va fi tot ce rămâne.
Să nu fiu între cei care Te-au privit de jos,
ci între cei care au urcat,
tremurând, cu pașii goliciunii,
dar cu dorul plin de Tine.
Primește-mă, Doamne,
nu după vrednicie,
ci după lacrima ce-Ți cere crucea,
nu slava.
Și când totul se va sfârși,
adu-Ți aminte de mine
în Împărăția Ta —
nu pentru că am fost bun,
ci pentru că Te-am iubit,
pe cruce fiind.
nucă
Îs o nucă mică.
Cresc fericită.
dar când cad,
pe ciment,
și mi-semparte capul în două,
mă uit și nu văd nimic,
și mă-ntreb:
Unde-mi capul?
Unde-mi capul?
Unde-mi capul?
Unde-mi capul?
Unde-mi capul?
Unde-mi capul?
Unde-mi capul?
Unde-mi capul?
Unde-mi capul?
Unde-mi capul?
Unde-mi capul?
Nu mai pot.
E GOL!
Mă gândeam.
Și țin minte cum mama zicea că nu-s proastă.
Mare mincinoasă.
Sub pasul meu și umbra ta…
Se-ntinde ca-n geneză amurgul,
Iar noaptea plânge dup-o stea,
Și luna tristă-și coace pârgul,
Sub pasul meu si umbra ta.
Pământul se roteşte parcă înapoi,
De nori se sinucide-un curcubeu,
Iar cerul tună ca într-un război,
Pe umbra ta și pasul meu.
Amoru-i trist şi zboară singuratic,
Prin lunci pustii, uitat și derbedeu,
S-adape c-o tipsie plină cu jăratec,
Şi umbra ta, și pasul meu…
Se-ntinde ca-n geneză amurgul,
Iar noaptea cântă ca o cucuvea,
Aidoma cum a vrut demiurgul,
Sub pasul meu și umbra ta…
Răspunsuri pierdute
(La moartea lui Avramescu, 97 de ani, din Căprioara. Aparţine vol. "Din Viaţă")
Mi-am pus în gând a povesti
Cu cel mai vârstnic om din sat,
Istorii vechi. Dar, omul meu
Cu tot cu ele, a plecat.
Multe voiam sã îl întreb...
Dar, vezi, regretele-s târzii!
Asearã, cineva mi-a spus
Cã nu mai e printre cei vii.
E prea târziu sã-mi parã rãu,
Dar mã gândesc acum, aşa:
Ori moartea lui mi le-a rãpit,
Ori însãşi amânarea mea...
Nu îi e omului nici viaţa,
Nici timpul, la-ndemâna lui!
În grabã mare vine ziua
Sã-l strigi pe nume. Şi el...nu-i!...
☆
Şi viaţa omului, şi vorba-i
Se risipesc, ca prafu-n vânt.
Va mai trãi în amintirea-mi
Şi niciodatã pe pãmânt.
Moșule,ce faci, ești bine?
Moșule,ce faci ești,bine?..
Mă opresc iar pe la tine,
Să -mpart plictisu-n jumate,
Să te slujesc ca și la carte..
Ce poftești la prânz, bătrâne;
Oare cum e vremea mâine;
Apoi privim tăcuți pereții,
Numărăm tic -tacul vieții.
.. Radioul sună în surdină,
Tu sorbi din cana ta plină,
Ceaiul negru cu lămâie,
Ce povestea ta o știe...
Stai gârbovit la masă,
Pufăi din țigară arsă
Cu ochii țintiți la ecran,
Tastezi cu patos și elan..
Nici de cină nu te -atingi
Doar la gândul să învingi;
Ăsta -i țelul tău, sărmane
,Nu sa te vaiti la icoane.
C -ai fost bătut de soartă,
Să te usuci că și o plantă,
CĂ șezi în scaun, osândit,
Fără puteri, înțepenit..
Mă rogi cu voce stinsă,
Lampa să ți o las aprinsă,
Că iar somnul nu te fură,
Te răsucește și te -njură...
Psalmi - XX - Cel care cere crucea
Nu-mi da slavă, Doamne,
nici scăpare ușoară, nici drum neted.
Primește-mă lângă Tine pe cruce —
nu ca pe un tâlhar,
ci ca pe un frate al durerii.
Nu cer să fiu coborât de pe lemn,
ci să stau lângă Tine până la capăt,
să gust oțetul cuvintelor batjocoritoare,
să simt cuiele rugii care nu se mai termină.
Lasă-mi fruntea să se plece lângă a Ta,
ochii să Ți-i întâlnească în agonie,
inima mea — să-Ți bată în sânge,
până când dragostea va fi tot ce rămâne.
Să nu fiu între cei care Te-au privit de jos,
ci între cei care au urcat,
tremurând, cu pașii goliciunii,
dar cu dorul plin de Tine.
Primește-mă, Doamne,
nu după vrednicie,
ci după lacrima ce-Ți cere crucea,
nu slava.
Și când totul se va sfârși,
adu-Ți aminte de mine
în Împărăția Ta —
nu pentru că am fost bun,
ci pentru că Te-am iubit,
pe cruce fiind.
nucă
Îs o nucă mică.
Cresc fericită.
dar când cad,
pe ciment,
și mi-semparte capul în două,
mă uit și nu văd nimic,
și mă-ntreb:
Unde-mi capul?
Unde-mi capul?
Unde-mi capul?
Unde-mi capul?
Unde-mi capul?
Unde-mi capul?
Unde-mi capul?
Unde-mi capul?
Unde-mi capul?
Unde-mi capul?
Unde-mi capul?
Nu mai pot.
E GOL!
Mă gândeam.
Și țin minte cum mama zicea că nu-s proastă.
Mare mincinoasă.
Sub pasul meu și umbra ta…
Se-ntinde ca-n geneză amurgul,
Iar noaptea plânge dup-o stea,
Și luna tristă-și coace pârgul,
Sub pasul meu si umbra ta.
Pământul se roteşte parcă înapoi,
De nori se sinucide-un curcubeu,
Iar cerul tună ca într-un război,
Pe umbra ta și pasul meu.
Amoru-i trist şi zboară singuratic,
Prin lunci pustii, uitat și derbedeu,
S-adape c-o tipsie plină cu jăratec,
Şi umbra ta, și pasul meu…
Se-ntinde ca-n geneză amurgul,
Iar noaptea cântă ca o cucuvea,
Aidoma cum a vrut demiurgul,
Sub pasul meu și umbra ta…
Răspunsuri pierdute
(La moartea lui Avramescu, 97 de ani, din Căprioara. Aparţine vol. "Din Viaţă")
Mi-am pus în gând a povesti
Cu cel mai vârstnic om din sat,
Istorii vechi. Dar, omul meu
Cu tot cu ele, a plecat.
Multe voiam sã îl întreb...
Dar, vezi, regretele-s târzii!
Asearã, cineva mi-a spus
Cã nu mai e printre cei vii.
E prea târziu sã-mi parã rãu,
Dar mã gândesc acum, aşa:
Ori moartea lui mi le-a rãpit,
Ori însãşi amânarea mea...
Nu îi e omului nici viaţa,
Nici timpul, la-ndemâna lui!
În grabã mare vine ziua
Sã-l strigi pe nume. Şi el...nu-i!...
☆
Şi viaţa omului, şi vorba-i
Se risipesc, ca prafu-n vânt.
Va mai trãi în amintirea-mi
Şi niciodatã pe pãmânt.
Другие стихотворения автора
Dor
Mi-ai scris că iți e dor de mine
Și de ochii mei albaștri
Dar eu știam că minți, că nu îți e bine
Când ochii mei verzi vedeau cât suferi după alții
Mi-ai scris că iți e dor de mine
Că te-ai schimbat, o simți
Dar eu știam că minți, că nu îți e bine
Nu încerca să mai explici
Mi-ai scris că iți e dor de mine
Că n-ai putut să dormi deloc
Dar eu știam că minți, că nu îți e bine
Karma nu ține cont de noroc
Mi-ai scris că iți e dor de mine
M-ai și sunat dar n-am răspuns
Știam că minți, că nu îți e bine
Mereu spuneai că nu-s de ajuns
Eternitate
Ce înseamnă cu adevărat să "trăiești pentru totdeauna"?
Pe chipuri zâmbete, pe suflete frici
Un joc de noroc în care pici
Tu, ființă, tatuată pe exterior cu piele
Cât de des încerci să îți speli păcatele?
Răul te înspăimântă dar binele de ce-l alungi?
Nu te teme când în pământ o să te ascunzi
Moartea nu-i pustie, doar plină de necunoscut
O paletă de culori, un tablou neînceput.
Vulnerabil
Controlează-ți respirația atunci când
Bătăile inimii ating pereții pieptului
Eliberând un curent prin tot toracele.
Se sparge,
Globul ce îți comunică formele
Otrăvind gustul amar al dorinței
Ce hrănește setea creației.
Vulnerabil, mâinile tremură
Picioarele caută drumul corect
Lumina e rece, o pierzi
Poate mâine, în același loc.
Cerul
Cerul e iubit de stele
Dar tu nu o poți vedea
Venus arde în flăcări intense
Deși Soarele doar îl încălzea
Pământul nostru a rămas gol
De furtunile lui Jupiter purtate
Ne-am pus totul în pericol
În loc să mergem mai departe
Te aveam in gândurile mele
Precum Saturn între inele
Te urmam oriunde de nebun
Tu erai Uranus, eu Neptun
Am rămas un Mercur singuratic
Ai fugit pe Pluto, mă simt apatic
Te-ai oprit însă pe Marte
Să observi ce ai lăsat în spate
Ganduri
Am văzut cerul cum plângea cu sânge
Tăiat pe orizontal, despărțit de pământ
Alinat, în trecere, de norii fără de cuget
Vinovat sau victimă, nu scotea niciun cuvânt
Ce rost au florile dacă nu mai ești in viață?
Ce rost au scuzele dacă nu te mai apasă?
Totul are explicații sau raționamente?
Face parte din ceva divin sau pure coincidențe?
E in natura noastră de ființe umane
Iubirea, durerea, frica, patimile
Străini, legați de suferințe prin tăcere
Umbre ce își poartă cerul în durere.
Dor
Mi-ai scris că iți e dor de mine
Și de ochii mei albaștri
Dar eu știam că minți, că nu îți e bine
Când ochii mei verzi vedeau cât suferi după alții
Mi-ai scris că iți e dor de mine
Că te-ai schimbat, o simți
Dar eu știam că minți, că nu îți e bine
Nu încerca să mai explici
Mi-ai scris că iți e dor de mine
Că n-ai putut să dormi deloc
Dar eu știam că minți, că nu îți e bine
Karma nu ține cont de noroc
Mi-ai scris că iți e dor de mine
M-ai și sunat dar n-am răspuns
Știam că minți, că nu îți e bine
Mereu spuneai că nu-s de ajuns
Eternitate
Ce înseamnă cu adevărat să "trăiești pentru totdeauna"?
Pe chipuri zâmbete, pe suflete frici
Un joc de noroc în care pici
Tu, ființă, tatuată pe exterior cu piele
Cât de des încerci să îți speli păcatele?
Răul te înspăimântă dar binele de ce-l alungi?
Nu te teme când în pământ o să te ascunzi
Moartea nu-i pustie, doar plină de necunoscut
O paletă de culori, un tablou neînceput.
Vulnerabil
Controlează-ți respirația atunci când
Bătăile inimii ating pereții pieptului
Eliberând un curent prin tot toracele.
Se sparge,
Globul ce îți comunică formele
Otrăvind gustul amar al dorinței
Ce hrănește setea creației.
Vulnerabil, mâinile tremură
Picioarele caută drumul corect
Lumina e rece, o pierzi
Poate mâine, în același loc.
Cerul
Cerul e iubit de stele
Dar tu nu o poți vedea
Venus arde în flăcări intense
Deși Soarele doar îl încălzea
Pământul nostru a rămas gol
De furtunile lui Jupiter purtate
Ne-am pus totul în pericol
În loc să mergem mai departe
Te aveam in gândurile mele
Precum Saturn între inele
Te urmam oriunde de nebun
Tu erai Uranus, eu Neptun
Am rămas un Mercur singuratic
Ai fugit pe Pluto, mă simt apatic
Te-ai oprit însă pe Marte
Să observi ce ai lăsat în spate
Ganduri
Am văzut cerul cum plângea cu sânge
Tăiat pe orizontal, despărțit de pământ
Alinat, în trecere, de norii fără de cuget
Vinovat sau victimă, nu scotea niciun cuvânt
Ce rost au florile dacă nu mai ești in viață?
Ce rost au scuzele dacă nu te mai apasă?
Totul are explicații sau raționamente?
Face parte din ceva divin sau pure coincidențe?
E in natura noastră de ființe umane
Iubirea, durerea, frica, patimile
Străini, legați de suferințe prin tăcere
Umbre ce își poartă cerul în durere.