Blestem
Asta e ultima oară cand mă mai ascult
Am exagerat când am spus cât de bine sunt
Sute de lame se aruncă între suflet si trup
Vor să pună capăt definitiv acestui loop
Crezi că mi-a păsat prea mult ca să se vindece?
Vrăjești ce faci să pară că sunt farmece
Muzica în urechi a început să țiuie
Dacă o oprești tot o să mă chinuie
Căutam un semn, dar lumina m-a orbit
Războiul din mine e fără de sfârșit
E dureros din poet să devii poem
In viata celui care-l scrie ca pe un blestem
Категория: Различные стихи
Все стихи автора: Eduard Gabriel G
Дата публикации: 2 декабря 2024
Просмотры: 204
Стихи из этой категории
Răspunsuri pierdute
(La moartea lui Avramescu, 97 de ani, din Căprioara. Aparţine vol. "Din Viaţă")
Mi-am pus în gând a povesti
Cu cel mai vârstnic om din sat,
Istorii vechi. Dar, omul meu
Cu tot cu ele, a plecat.
Multe voiam sã îl întreb...
Dar, vezi, regretele-s târzii!
Asearã, cineva mi-a spus
Cã nu mai e printre cei vii.
E prea târziu sã-mi parã rãu,
Dar mã gândesc acum, aşa:
Ori moartea lui mi le-a rãpit,
Ori însãşi amânarea mea...
Nu îi e omului nici viaţa,
Nici timpul, la-ndemâna lui!
În grabã mare vine ziua
Sã-l strigi pe nume. Şi el...nu-i!...
☆
Şi viaţa omului, şi vorba-i
Se risipesc, ca prafu-n vânt.
Va mai trãi în amintirea-mi
Şi niciodatã pe pãmânt.
Viață, viață!
Imaginea în oglindă mi-o privesc
Și sticla-mi spune că îmbătrânesc,
Pe fața mi-au apărut adânci riduri
Plantate-n ani, răsărite pe rânduri
Urc scara, piciorul mă doare
Și mă întreb retoric de ce oare?
Pe frunte am broboade și-asud
Răspuns îmi dau, refuz să-l aud
Vederea o simt că este redusă
Și greu disting înscrisul pe ușă,
Pe nas ochelarii des mi-i plantez
Când vreau să citesc și să semnez
Vecinul mă strigă în mod repetat
Pentru că am auzul un pic afectat,
Mă fac că ce spune am receptat
Dar știu că-i timpul să port aparat
Rându-l citesc de mai multe ori
Memoria-mi joacă feste deseori,
Cu scrisul citeț nu pot să mă laud
Mâna e tremur, greu mai aplaud
Fac analize constant în privat
Iar de sunt fonduri merg și la stat,
Văd buletinul și știu ce-mi revine
Regim, tratament și zilnic buline
.........................................................
Tânăr am fost ca voi și eu odată
Când refuzam să cred în soartă,
Anii s-au dus în zbor cu tinerețea
Și trist acum, îmi accept bătrànețea!
Zi-mi
Ține mâna mea și spune-mi,
Ce ți-ai spune dacă te-ai vedea din nou copil?
Ce reproș, ce rugăminte,
Ceva ce ai ține minte?
Ține palma mea și spune-mi,
Ce ai face dacă nu ai fi infirm?
Ai alerga după faimă,
Sau ți-ai vinde sufletul pentru o haină?
Privește-mă în ochi și spune-mi,
Ce ai face ca să nu mai fii un om hain?
Eu cred că omenirea e un cancer,
Iar bunătatea și altruismul nu ne place.
Dacă adevărata fire a unui om încerci sa o dezbraci,
Vei observa ca este aievea unor draci.
Toți
Cuvinte cheie de la o minte incuiată
Toți sunt artiști intr-o lume deja pictată
Toți dau sfaturi dar nimeni nu învață
Toți atârnă de același fir de ață
Toți sunt diamante dar nu strălucesc
Toți au calea dreaptă dar ei rătăcesc
Toți recită din ceva deși nu citesc
Toți au aceleași scuze atunci când greșesc
Toți caută iubirea în cei ce i-au rănit
Toți cred că nu ne-am născut in locul potrivit
Toți se trezesc cu aceeași zi pe repeat
Toți vor mișcare deși au fugit
Toți se regăsesc in ce nu au trăit
Toți visează deși nu au dormit
Toți au bani deși nu iși permit
Dar adevărata bogăție e-n sufletul fericit.
Suspin
Iar mi se-ntoarce gândul spre trecut,
În dulci amintiri de copil să se scalde,
Focuri de toamnă din piepturi strănut,
Iar ochii îmi pleacă spre țările calde.
E noapte în mine, un vifor roșu-albastru,
În care colcăie șerpi și dansează năpârci,
Mă simt sechestrat de propriul dezastru,
Răstignit pe-un întreg cimitir fără cruci.
Clopote aud zilnic plângând în timpane,
Sufletul surâde într-un zbucium al minții,
Iubirile-mi mor în uitate aziluri de foame,
Tainica rugă întruna mi-o tulbură sfinții.
Gonesc nebun după nopți albe și chinuri,
Ucid filozofi ce principii morbide sădesc,
Mi-e trupul ciuntit de exaltări și leșinuri,
Despuiat de cuvinte într-o carte sfârșesc.
Spre ce să mă-ntorc, spre ce să mai fug?
Ca o frunză grăbită să cadă mă aștern,
În pământul anost sub o brazdă de plug,
Să renasc din sămânță de cer ori infern.
De-aș fi Dumnezeu pentru o zi
De-aș fi Dumnezeu pentru o zi
Aș aduna mulțimea-n zori de zi
In ochi să-i privesc și să le spun
Războiul e zadarnic,
Mor oameni și mor copii.
Durerea mă apasă
Și lacrimi curg pe față
Am tot sperat că ei vor fi
Și blinzi și buni iubindu-se în viața.
Le-am dat suflare,le-am dat și viata
Le-am dat frumos in lume,
Sa fie fericiți cu toții
In pace și armonie.
Nu prețuiesc nimic
Sint rai își poartă ură
Se dușmănesc și se rănesc
Ei nu mai au măsură.
Stau și privesc la ei
Cum frații își omoară
Copii, bunici și mamă și tată într-o doară.
Sunt vremuri de răscruce
Nu-s bune cum am vrut
Nici lumea nu e lume așa cum mi-am dorit.
As vrea să închei odată să nu mai pot vedea,
Atîta dușmănie ce traieste-n ea.
De-aș fi Dumnezeu pentru o noua zi
Nu i-aș mai crește mari
Ci, i-aș lăsa copii.
Răspunsuri pierdute
(La moartea lui Avramescu, 97 de ani, din Căprioara. Aparţine vol. "Din Viaţă")
Mi-am pus în gând a povesti
Cu cel mai vârstnic om din sat,
Istorii vechi. Dar, omul meu
Cu tot cu ele, a plecat.
Multe voiam sã îl întreb...
Dar, vezi, regretele-s târzii!
Asearã, cineva mi-a spus
Cã nu mai e printre cei vii.
E prea târziu sã-mi parã rãu,
Dar mã gândesc acum, aşa:
Ori moartea lui mi le-a rãpit,
Ori însãşi amânarea mea...
Nu îi e omului nici viaţa,
Nici timpul, la-ndemâna lui!
În grabã mare vine ziua
Sã-l strigi pe nume. Şi el...nu-i!...
☆
Şi viaţa omului, şi vorba-i
Se risipesc, ca prafu-n vânt.
Va mai trãi în amintirea-mi
Şi niciodatã pe pãmânt.
Viață, viață!
Imaginea în oglindă mi-o privesc
Și sticla-mi spune că îmbătrânesc,
Pe fața mi-au apărut adânci riduri
Plantate-n ani, răsărite pe rânduri
Urc scara, piciorul mă doare
Și mă întreb retoric de ce oare?
Pe frunte am broboade și-asud
Răspuns îmi dau, refuz să-l aud
Vederea o simt că este redusă
Și greu disting înscrisul pe ușă,
Pe nas ochelarii des mi-i plantez
Când vreau să citesc și să semnez
Vecinul mă strigă în mod repetat
Pentru că am auzul un pic afectat,
Mă fac că ce spune am receptat
Dar știu că-i timpul să port aparat
Rându-l citesc de mai multe ori
Memoria-mi joacă feste deseori,
Cu scrisul citeț nu pot să mă laud
Mâna e tremur, greu mai aplaud
Fac analize constant în privat
Iar de sunt fonduri merg și la stat,
Văd buletinul și știu ce-mi revine
Regim, tratament și zilnic buline
.........................................................
Tânăr am fost ca voi și eu odată
Când refuzam să cred în soartă,
Anii s-au dus în zbor cu tinerețea
Și trist acum, îmi accept bătrànețea!
Zi-mi
Ține mâna mea și spune-mi,
Ce ți-ai spune dacă te-ai vedea din nou copil?
Ce reproș, ce rugăminte,
Ceva ce ai ține minte?
Ține palma mea și spune-mi,
Ce ai face dacă nu ai fi infirm?
Ai alerga după faimă,
Sau ți-ai vinde sufletul pentru o haină?
Privește-mă în ochi și spune-mi,
Ce ai face ca să nu mai fii un om hain?
Eu cred că omenirea e un cancer,
Iar bunătatea și altruismul nu ne place.
Dacă adevărata fire a unui om încerci sa o dezbraci,
Vei observa ca este aievea unor draci.
Toți
Cuvinte cheie de la o minte incuiată
Toți sunt artiști intr-o lume deja pictată
Toți dau sfaturi dar nimeni nu învață
Toți atârnă de același fir de ață
Toți sunt diamante dar nu strălucesc
Toți au calea dreaptă dar ei rătăcesc
Toți recită din ceva deși nu citesc
Toți au aceleași scuze atunci când greșesc
Toți caută iubirea în cei ce i-au rănit
Toți cred că nu ne-am născut in locul potrivit
Toți se trezesc cu aceeași zi pe repeat
Toți vor mișcare deși au fugit
Toți se regăsesc in ce nu au trăit
Toți visează deși nu au dormit
Toți au bani deși nu iși permit
Dar adevărata bogăție e-n sufletul fericit.
Suspin
Iar mi se-ntoarce gândul spre trecut,
În dulci amintiri de copil să se scalde,
Focuri de toamnă din piepturi strănut,
Iar ochii îmi pleacă spre țările calde.
E noapte în mine, un vifor roșu-albastru,
În care colcăie șerpi și dansează năpârci,
Mă simt sechestrat de propriul dezastru,
Răstignit pe-un întreg cimitir fără cruci.
Clopote aud zilnic plângând în timpane,
Sufletul surâde într-un zbucium al minții,
Iubirile-mi mor în uitate aziluri de foame,
Tainica rugă întruna mi-o tulbură sfinții.
Gonesc nebun după nopți albe și chinuri,
Ucid filozofi ce principii morbide sădesc,
Mi-e trupul ciuntit de exaltări și leșinuri,
Despuiat de cuvinte într-o carte sfârșesc.
Spre ce să mă-ntorc, spre ce să mai fug?
Ca o frunză grăbită să cadă mă aștern,
În pământul anost sub o brazdă de plug,
Să renasc din sămânță de cer ori infern.
De-aș fi Dumnezeu pentru o zi
De-aș fi Dumnezeu pentru o zi
Aș aduna mulțimea-n zori de zi
In ochi să-i privesc și să le spun
Războiul e zadarnic,
Mor oameni și mor copii.
Durerea mă apasă
Și lacrimi curg pe față
Am tot sperat că ei vor fi
Și blinzi și buni iubindu-se în viața.
Le-am dat suflare,le-am dat și viata
Le-am dat frumos in lume,
Sa fie fericiți cu toții
In pace și armonie.
Nu prețuiesc nimic
Sint rai își poartă ură
Se dușmănesc și se rănesc
Ei nu mai au măsură.
Stau și privesc la ei
Cum frații își omoară
Copii, bunici și mamă și tată într-o doară.
Sunt vremuri de răscruce
Nu-s bune cum am vrut
Nici lumea nu e lume așa cum mi-am dorit.
As vrea să închei odată să nu mai pot vedea,
Atîta dușmănie ce traieste-n ea.
De-aș fi Dumnezeu pentru o noua zi
Nu i-aș mai crește mari
Ci, i-aș lăsa copii.
Другие стихотворения автора
Vreau
Vreau puțin din Eminescu
Să te îndrăgostești pe loc
Și puțin din Grigorescu
Să fac din arta ta un joc
Puțin din Creangă să primesc
Ca tuturor să povestesc
Că am avut puțin din Slavici
Puțin noroc să te-ntâlnesc
Puțin din Blaga îmi ajunge
Fricile să le strivesc
Și din Bacovia inima să se înfructe
Cu singurătatea să mă-mprietenesc
Vreau puțin și din Petrescu poate
Să mai petrecem o ultimă noapte
Să-și amintească Stănescu din mine
Că ai fost una la o mie
Crezi?
M-am săturat de insomnii
Inimii începe să-i placă iadul
Culoarea principală-i gri
Combinată și puțin cu albul
Nu am daltonism ci pesimism
Pun răul înainte de toate
Nu am niciun gram de narcisism
Vreau binele pentru fiecare în parte
Raiul există pe veci
Dumnezeu înseamnă iubire
Trebuie în El să crezi și o să vezi
Chiar și de suferi de orbire
Poate pe mine nu mă înțelegi
Ești om indiferent în ce alegi să crezi
Când ești bolnav nu orice doctor te tratează
Doar Dumnezeu e singurul care te salvează
A fost
A fost un fel de primăvară
Un chip frumos cu o iubire avară
Voia să atingă norii dar n-avea scară
Un fel de pasăre care nu zboară
O poveste pe care nu poți s-o înțelegi
Nici acum nici peste două vieți
Mi-a întins paharul și mi-a spus:
"-Toarnă"
Exact ca o ploaie de toamnă
Se întâmpla asta seară de seară
Până în ultima zi de vară
Când te-am rugat să mai rămâi
Deși mi-am jurat să n-o mai spun nimănui
Te rugam să nu mai pleci
Ai fost o iarnă, dupa tine au urmat zile reci
Cerul
Cerul e iubit de stele
Dar tu nu o poți vedea
Venus arde în flăcări intense
Deși Soarele doar îl încălzea
Pământul nostru a rămas gol
De furtunile lui Jupiter purtate
Ne-am pus totul în pericol
În loc să mergem mai departe
Te aveam in gândurile mele
Precum Saturn între inele
Te urmam oriunde de nebun
Tu erai Uranus, eu Neptun
Am rămas un Mercur singuratic
Ai fugit pe Pluto, mă simt apatic
Te-ai oprit însă pe Marte
Să observi ce ai lăsat în spate
Dor
Mi-ai scris că iți e dor de mine
Și de ochii mei albaștri
Dar eu știam că minți, că nu îți e bine
Când ochii mei verzi vedeau cât suferi după alții
Mi-ai scris că iți e dor de mine
Că te-ai schimbat, o simți
Dar eu știam că minți, că nu îți e bine
Nu încerca să mai explici
Mi-ai scris că iți e dor de mine
Că n-ai putut să dormi deloc
Dar eu știam că minți, că nu îți e bine
Karma nu ține cont de noroc
Mi-ai scris că iți e dor de mine
M-ai și sunat dar n-am răspuns
Știam că minți, că nu îți e bine
Mereu spuneai că nu-s de ajuns
Vreau
Vreau puțin din Eminescu
Să te îndrăgostești pe loc
Și puțin din Grigorescu
Să fac din arta ta un joc
Puțin din Creangă să primesc
Ca tuturor să povestesc
Că am avut puțin din Slavici
Puțin noroc să te-ntâlnesc
Puțin din Blaga îmi ajunge
Fricile să le strivesc
Și din Bacovia inima să se înfructe
Cu singurătatea să mă-mprietenesc
Vreau puțin și din Petrescu poate
Să mai petrecem o ultimă noapte
Să-și amintească Stănescu din mine
Că ai fost una la o mie
Crezi?
M-am săturat de insomnii
Inimii începe să-i placă iadul
Culoarea principală-i gri
Combinată și puțin cu albul
Nu am daltonism ci pesimism
Pun răul înainte de toate
Nu am niciun gram de narcisism
Vreau binele pentru fiecare în parte
Raiul există pe veci
Dumnezeu înseamnă iubire
Trebuie în El să crezi și o să vezi
Chiar și de suferi de orbire
Poate pe mine nu mă înțelegi
Ești om indiferent în ce alegi să crezi
Când ești bolnav nu orice doctor te tratează
Doar Dumnezeu e singurul care te salvează
A fost
A fost un fel de primăvară
Un chip frumos cu o iubire avară
Voia să atingă norii dar n-avea scară
Un fel de pasăre care nu zboară
O poveste pe care nu poți s-o înțelegi
Nici acum nici peste două vieți
Mi-a întins paharul și mi-a spus:
"-Toarnă"
Exact ca o ploaie de toamnă
Se întâmpla asta seară de seară
Până în ultima zi de vară
Când te-am rugat să mai rămâi
Deși mi-am jurat să n-o mai spun nimănui
Te rugam să nu mai pleci
Ai fost o iarnă, dupa tine au urmat zile reci
Cerul
Cerul e iubit de stele
Dar tu nu o poți vedea
Venus arde în flăcări intense
Deși Soarele doar îl încălzea
Pământul nostru a rămas gol
De furtunile lui Jupiter purtate
Ne-am pus totul în pericol
În loc să mergem mai departe
Te aveam in gândurile mele
Precum Saturn între inele
Te urmam oriunde de nebun
Tu erai Uranus, eu Neptun
Am rămas un Mercur singuratic
Ai fugit pe Pluto, mă simt apatic
Te-ai oprit însă pe Marte
Să observi ce ai lăsat în spate
Dor
Mi-ai scris că iți e dor de mine
Și de ochii mei albaștri
Dar eu știam că minți, că nu îți e bine
Când ochii mei verzi vedeau cât suferi după alții
Mi-ai scris că iți e dor de mine
Că te-ai schimbat, o simți
Dar eu știam că minți, că nu îți e bine
Nu încerca să mai explici
Mi-ai scris că iți e dor de mine
Că n-ai putut să dormi deloc
Dar eu știam că minți, că nu îți e bine
Karma nu ține cont de noroc
Mi-ai scris că iți e dor de mine
M-ai și sunat dar n-am răspuns
Știam că minți, că nu îți e bine
Mereu spuneai că nu-s de ajuns