Casa

De nota zece apăreai perfectă,
Poate eram eu prea in al nouălea cer,
Când opt intors promiteai langa mine,
Si m-am ales cu șapte ani de ghinion sever.

Ți ai incercat norocul, șase fețe, nu era zar,
Ți am dat cinci degete și mi ai dat o palmă,
Între patru pereți, m-am inchis iar,
Cu trei dorințe, fără lampă, să nu le vezi clar.

Doi poli opuși ce nu se mai atrag,
Mai aștept însă un singur răspuns,
Până când pulsul ajunge la zero absolut,
Și trupul la negativ sub pămant.

Te auzi ca un ecou,
Dar te simt ca pe o șoaptă,
Nu mă chemi când iți e rău,
Și nici când viața e nedreaptă.

Te temi să nu te părăsesc,
Nu orice floare are spini,
Prin tine mă regăsesc,
De ce aș vrea sa fim străini?

Nu e prima zi de aprilie,
Nu te mint când zic că-mi pasă,
Numește-mi brațele familie,
Dacă te simți in ele acasă.

Mintea mută i-a devenit mormânt,

Nici oceanul nu o mai privește,

Pentru ca ușor, ușor s-a tot secat,

De tot ce-i fizic si omenește.

Ultim stagiu, avansat, caz demn de compasiune,

Mult regret de exprimat şi nimeni sǎ o ajute,

Oglindesc realitatea unei structuri comune,

Ce s-a născut cu anhedonia unei lumi pierdute.

Conectată la aparate, nu-i simți niciun puls,

O minimǎ bătaie, cu a doctorului maximǎ grijǎ,

Ii încetineau sfârșitul, cauzele fiind precise,

Inima şi mintea nu mai suportau sǎ mai fie atinse.

Am văzut cerul cum plângea cu sânge
Tăiat pe orizontal, despărțit de pământ
Alinat, în trecere, de norii fără de cuget
Vinovat sau victimă, nu scotea niciun cuvânt

Ce rost au florile dacă nu mai ești in viață?
Ce rost au scuzele dacă nu te mai apasă?
Totul are explicații sau raționamente?
Face parte din ceva divin sau pure coincidențe?

E in natura noastră de ființe umane
Iubirea, durerea, frica, patimile
Străini, legați de suferințe prin tăcere
Umbre ce își poartă cerul în durere.

A fost un fel de primăvară
Un chip frumos cu o iubire avară
Voia să atingă norii dar n-avea scară
Un fel de pasăre care nu zboară
O poveste pe care nu poți s-o înțelegi
Nici acum nici peste două vieți
Mi-a întins paharul și mi-a spus:
"-Toarnă"
Exact ca o ploaie de toamnă
Se întâmpla asta seară de seară
Până în ultima zi de vară
Când te-am rugat să mai rămâi
Deși mi-am jurat să n-o mai spun nimănui
Te rugam să nu mai pleci
Ai fost o iarnă, dupa tine au urmat zile reci

Lucifer, pețitor al Soarelui cu Luna
Până și diavolul se îndrăgostește
Amesteci adevărul cu minciuna
Transformi orice cuvânt intr o poveste

Înger căzut, în doruri ostenit
Și demonii știu gustul unui zeu
Iubit și blestemat la infinit
Cauți mântuirea rătăcind mereu

Printre lacrimi scurse-n suflet 

Astazi am plecat "in lume" .

Cu suspine si picioare moi ,

Am pasit in avion...

Am lasat copii-n urma 

Pentru-n trai mai bun ,

Pentru ziua lor de maine .

Draga mama ,draga tata 

Cand vedeam batrani-n porti 

Plangand de mana cu ai lor nepoti ,

Nu credeam vreodata 

Ca vom ajunge straini, pentru copiii noşti' .

Nici sa fim argati in tari straine 

Nici sa traim pe viu,durerea despartirii

Doar din cauza "Leului" , Romaniei!

-U.A-

Ps: Mai bine sluga-n alta tara 

Decat in genunchi in tara ta!

          -O  da!...Când dragostea nu-i împărtășită te simți înșelat,uscat,ofilit ,derutat, nu mai

crezi în tine,aripile îți sunt frânte,și oftatul se aciuează în suflet .Vali era fericit doar cu Adriana .

          -De unde știi tu ?

          -Se vedea în privirile  lor ,în atingerile  lor de mână ,în delicatețea  cu care îi mângâia părul

răsfirat  pe umerii ei .

          -Bine ,Aristița ,dar toate acestea țin de trecut .Nu te gândești că e timpul să-ți faci și tu o familie,

să ai copii,,,încă nu-i târziu ! Cum să rămâi singură ?

          -Draga mea ,eu nu mă simt singură ,am rostul meu ,munca mea îmi aduce atâta satisfacție .Când

ajung la spital ,îmi las deoparte toate grijile personale și mă concentrez pe cele ale bolnavilor mei .Numai aici

când omul devine pacient,este cel real .În rest ,poartă o mască-una schimbătoare  în funcție de rolul pe care

îl joacă :director,înginer ,ministru.Dar în spital ,este doar un om .Aici se dezbracă de mândrie,orgoliu,,fățărnicie ,

de mască .Deci a fi medic este o mare răspundere,dar și o mare bucurie când redai viața cuiva.

          -Știu  că mama era tare fericită când ai luat examenul de admitere la medicină.Nu a trăit să te vadă ce

frumos ai evoluat ,și cum poți fi de ajutor semenilor ,dar avea mare încredire în talentul tău și priceperea ta .

          Îmi este greu să îmi amintrsc  prin câte a trecut  mama,cât a vrut să trăiască și cât a ținut ascunsă boala,

până a fost prea târziu .

          -Dragă surioară ,acum că m-am spovedit și știi ce păcate am ,sincer ,mă simt mai bine .

          -Ascultându-ți spovedania ,m-a luat cu frig.Prin câte pot trece oamenii ,nu îți poți închipui...

           -Vreau să uit tot.Dacă aș putea să o iau de la început .Acum muncesc cinstit ,am o afacere mică ,dar îmi

asigură existența.O întoarcere în țară nu pare de bun augur .Sunt înformată că lucrurile mergt tot mai prost acolo.

Țara merge în regres .Cei de la vârful puterii au scos țara la vânzare pe bucăți,iar românii au plecat în toară lumea

să-și facă un rost...

          -Deci te-ai hotărât să rămâi aici?

          -Pentru tine e altceva .Lucrezi într-un spital mare ,ești recunoscută ca medic bun.Ai nevoie de odihnă

Sunt bucuroasă  că vom petrece mai mult timp împreună !Cele două surori rămân duse pe gânduri .Soarele

s-a ridicat destul pe cer ,șoseaua îndeamnă la drum.Florile viu colorate ale leandrilor sălbatici le însoțesc

în prima zi de concediu.Un concediu la care visau atât de mult!...

                                                                           Sfârșit

Satul meu nu-i ca altul,

Satul meu eu deosebit! 

La noi aici în sat. 

Copiii, adulții, profesorii, bunicii

Sunt strânși legați.

Avem un sat prietenos,

Că pe oricare-l primește bine, 

Iar mai ales când vine iarna,

Poți vedea copii cu sania. 

E vesel aici la noi 

Vesel dar nu  ca la voi!

Atunci când vine primăvara,

O mireasă merge flori îmbătătoare,

Iar când vine vara, 

Vezi copiii furând cireșe de la oameni, 

Deci ,când toamna sosește. 

Oamenii de roadă bogată se bucură. 

Așa e satul meu 

Am un sat deosebit.

Autor Zamurca Alina 🌷 

Parc-o vad si acum,
Intr-o negura a timpului,

Cum era, casa noastra de la tara.

Casuta noastra e ca o floare,
Straluceste mandra-n soare,
Iar la geamuri dansau grabite,
Flori si ganduri inflorite.

S-ascude soarele sub nori ,

Mie , dor , mie dor ,şi iar mie dor.

Mie dor de locu-ndeam crescut ,

Mie dor de anii ce-au trecut .

Vreau să m-ăntorc din lume acasă ..

La casa mea cea părintească ,

Acolo unde m-am născut,

Unde primii pași i-am făcut . 

Mi-aduc aminte deseori 

Cum stăteam eu pe cumptor ,

Cum mâncam pâine deacasă ...

Cea mai bună , şi gustoasă. 

Pâinea mamei fermecată

Pe care o aşteptam 

Cu nerăbdare

 De fiecare dată.

Mi-am petrecut copilăria

Ş-acuma mă ia nostalgia.  

Când zburdam şi eu pe câmpuri, 

Strângeam flori cu toți dearândul.

Tot aş da ca să mă- întorc ,

Dar nu pot , deloc nu pot 

Sunt matur în lumea mare,

Nimic nu-mi este alinare.

Dar tot când îmi amintesc 

Încep mereu să zâmbesc .

Cât de dulce şi frumoasă ,

Era copilăria mea de- acasă .

Cand te am vazut, m-am bucurat.

Cu pasi marunti m am apropiat,

Mi-ai aratat cat ma iubesti,

Dar n ai putut sa imi vorbesti.

Te visam, si radeam, si plangeam...

Cu gandul la disparitia ta,

Si in vise eu fugeam

Ca sa nu se intample asa.

Anii trec iar tu dispari,

Ca o pasere calatoare.

Cand e bine tu apari,

Ca o floare otrăvitoare 

Un inger m-a oprit pe drum,

Dar eu nu am observat

Ca ea mereu a indurat

Ce el a facut scrum.

O casuta ca in povesti

O poveste doar a noastra

Spune lumii cine esti,

Pana nu devii nevasta.

O poveste avem toti,

Doar ca lumea nu e atenta.

Unii sunt doar niste hoti,

Dar povestea e secreta...